E un lucru verificat, în cei peste 30 de ani de democrație „originală”: când e vorba de interesul cetățeanului, autoritățile din România tergiversează găsirea unor soluții, până la „sfântu’-așteaptă”, dar când e vorba de interesele proprii, dau dovadă de o viteză de reacție și de o larghețe la pungă demne de cauze mai bune. Frustrant din cale afară e că astfel de lucruri se întâmplă tocmai într-unul dintre cele mai complicate contexte prin care trece România după ieșirea din comunism. Într-un moment în care prețurile alimentelor cresc de la o zi la alta, într-un moment în care oamenii nu știu dacă vor avea căldură la iarnă, și dacă vor avea cu ce o plăti, executivul condus de Nicolae Ciucă se pregătește să mărească din pix alocările către partidele politice din România cu suma de 5 milioane de euro. Asta, pe lângă cele aproape 50 de milioane de euro cât ne costau deja partidele, anual! De la Liviu Dragnea încoace, alocările pentru partide au crescut constant și puternic. Numai premierul Florin Cîțu a adăugat, pe șest, tot printr-o astfel de rectificare, care nu a fost discutată cu nimeni din societatea civilă, vreo 18 milioane de euro, bani care nu se mai întorc la buget, în caz că nu se cheltuie, ci ajung la „pușculița de partid”. Incapabile să se ajute din resurse proprii, partidele politice românești se dovedesc extrem de puțin inspirate și când e vorba de cheltuirea banilor. Majoritatea sumelor se duc pe cheltuieli legate de propagandă și în cumpărarea de influență prin ziarele și televiziunile de casă. Mai grav, partide precum PSD refuză cu încăpățânare să facă publică – cum s-ar cuveni, fiind vorba tocmai de fonduri de la buget – lista clienților la care ajung banii. Nu că ei nu pot fi recunoscuți la o simplă trecere în revistă a posturilor TV, la ceasul „talk-show”-urilor de seară, dar s-o știm și noi, oficial, măcar de dragul democrației!
Până la urmă, la o țară mare cum e România, nu cele 55 de milioane de euro sunt marea problemă. Problema e că, invariabil, banii în plus merg la aceiași oameni – și când vine vorba de salarii, și când vine vorba de sporuri, și când vine vorba de pensii speciale – iar pentru oamenii „de rând”, care au cel mai mult nevoie de ei, nu se găsesc niciodată…
Ne așteaptă o iarnă plină de basme cu „Făt frumos, fiul iepei”, în presa plătită din bani publici, atâta doar că poveștile, nici măcar cele scrise de marele Petre Ispirescu, nu țin de cald și nici de foame…
