„Sfântu’ așteaptă” și punga cu bani

E un lucru verificat, în cei peste 30 de ani de democrație „originală”: când e vor­­ba de interesul cetățea­nului, autoritățile din România ter­giversează găsirea unor so­luții, până la „sfântu’-așteap­tă”, dar când e vorba de inte­resele proprii, dau dovadă de o viteză de reacție și de o larghețe la pun­gă demne de cauze mai bune. Frustrant din cale afară e că astfel de lucruri se întâmplă tocmai într-unul dintre cele mai complicate contexte prin care trece Ro­mânia după ieșirea din comunism. Într-un moment în care prețurile alimen­telor cresc de la o zi la alta, într-un moment în care oamenii nu știu dacă vor avea căl­dură la iarnă, și dacă vor avea cu ce o plăti, executivul condus de Nicolae Ciu­că se pregătește să mărească din pix alocările către partidele politice din Ro­mânia cu suma de 5 milioane de euro. Asta, pe lângă cele aproape 50 de mi­lioane de euro cât ne costau deja par­tidele, anual! De la Liviu Dragnea în­coace, alocările pentru partide au crescut constant și puternic. Numai premierul Florin Cîțu a adăugat, pe șest, tot printr-o astfel de rectificare, care nu a fost dis­cutată cu nimeni din societatea civilă, vreo 18 milioane de euro, bani care nu se mai întorc la buget, în caz că nu se chel­tuie, ci ajung    la „pușculița de partid”. Incapabile să se ajute din resurse proprii, partidele politice românești se dovedesc extrem de puțin inspirate și când e vorba de cheltuirea banilor. Majoritatea sume­lor se duc pe cheltuieli legate de propa­gandă și în cumpărarea de influență prin ziarele și televiziunile de casă. Mai grav, par­tide precum PSD refuză cu încăpă­țânare să facă publică – cum s-ar cuveni, fiind vorba tocmai de fonduri de la buget – lista clienților la care ajung banii. Nu că ei nu pot fi recunoscuți la o simplă trecere în revistă a posturilor TV, la ceasul „talk-show”-urilor de seară, dar s-o știm și noi, oficial, măcar de dragul democrației!

Până la urmă, la o țară mare cum e România, nu cele 55 de milioane de euro sunt marea problemă. Problema e că, invariabil, banii în plus merg la aceiași oameni – și când vine vorba de salarii, și când vine vorba de sporuri, și când vine vorba de pensii speciale – iar pentru oamenii „de rând”, care au cel mai mult nevoie de ei, nu se găsesc niciodată…

Ne așteaptă o iarnă plină de basme cu „Făt frumos, fiul iepei”, în presa plătită din bani publici, atâta doar că poveștile, nici măcar cele scrise de marele Petre Ispirescu, nu țin de cald și nici de foa­me…