Era Sâmbăta Mare, ziua în care gospodinele pregătesc cele mai alese bucate, iar tot cartierul forfotea pentru a întâmpina evenimentul important din noaptea ce urma: Învierea Domnului. Bărbați, femei și copii, cu toții erau antrenați într-un simț al curățeniei, al ordinii și al frumosului, de parcă în sufletul fiecăruia dintre ei renăștea o boabă de speranță, odată cu sărbătoarea.
În zorii zilei, sarmalele deja fierbeau, emanând un miros îmbietor care trezea până și pe cel mai adormit dintre pământeni, iar printre aluatul de pască și cozonaci, mi-am luat un răgaz de odihnă și am aruncat o privire pe internet. Atunci l-am văzut. O tânără domnișoară dădea un anunț: oferea spre adopție – nu 1, 2 sau 3, ci 8 pui de cățel, albi, colorați, pătați, pentru toate gusturile.
Pasca a trecut testul scobitorii, dar mie îmi rămase gândul la unul din puiuții pe care tocmai îi văzusem, un fulg de nea, pe care mi-l doream foarte mult, pentru a umple golul lăsat de cățelul pe care îl pierdusem cu ceva timp în urmă. Am telefonat, m-am urcat în mașină, iar după exact 26 de km, m-am oprit în fața unei case, unde am fost întâmpinată de doi tineri sfioși. Mi s-a deschis poarta spre o fermă, unde într-o mică poiată dormeau 7 frați căței. Fulgul de nea pe care mi-l dorisem fusese dăruit unei alte familii. Când m-am apropiat, am simțit cum inimioarele lor au început să bată atât de tare, încât le puteai citi frica în ochi. Le-am dat răgaz câteva secunde pentru a nu mă mai considera un intrus, moment în care am simțit un năsuc umed lipindu-se de piciorul meu. Un grăsun mic, pătat pe nas, cu șosețele albe pe lăbuțe, m-a ales. Da, pentru că ăsta este adevărul, el m-a ales pe mine. Următoarele luni din viața lui Ares, botezat după curajul de care a dat dovadă, au fost pline de zâmbete, plânsete, teste, învățături și experiențe. Ares ne-a oferit multe lecții: ce înseamnă să iubești necondiționat, cum vorbim fără cuvinte, ce înseamnă să nu ții cont de diferențe și multe altele.
Trecând prin perioade mai puțin plăcute din viața mea, Ares a fost îngerul meu salvator. Nu mi-a cerut niciodată nimic în schimb, decât locul din pat care rămânea între mine și iubitul meu.
Dar viața ne-a obligat să alegem drumuri îndepărtate de casă, iar Ares a rămas pentru o perioadă să îi bucure pe bunicii noștri. Când plecam, așteptând următoarea duminică în care să ne întoarcem, Ares se uita cu ochii înlăcrimați după noi, așteptând momentul reîntregirii familiei, în care să se urce pe scaunul din față al mașinii…
Dragi cititori ai acestei povești dedicate unui cățel, ați luat vreodată în considerare să vă schimbați viața total pentru un prieten necuvântător? Ei bine, noi am făcut-o, și suntem pe deplin fericiți. Pentru Ares am învinge în orice război, doar ca să fim împreună.
SABINA-ELENA MARDARE – Piatra-Neamț
Am trăit povestea cu piele de găina , foarte pătrunzător 🥰
Felicitari autoarei acestor minunate randuri!! O cunosc pe Sabina, il cunosc si pe Ares si va pot declara ca, povestea lor de iubire ne-a adus de multe ori lacrimi in ochi! Sabina iubeste toate animalutele, are grija de toti pisoii si cateii abandonati! Dragostea si respectul fata soarta animalelor ne-a facut sa fim mari fani ai rubricii „Din lumea necuvantatoarelor! Felicitari Formula As pentru aceasta lectie de intelegere, compasiune si toleranta, pe care ne-o oferiti saptamanal!