Agricultura azi: drone și roboți de muls

• Mergem în vacanțe și vedem pe geam o cireadă de văcuțe sau o turmă de oi, pe pășunea verde a dealului, iar la câmpie, un lan de floarea soarelui, galben strălucitor, și ne simțim transportați în vremuri idilice, cu țărani în costume populare, bucurându-se de frumusețea și robustețea traiului de la țară. Ei bine, agricultura nu mai seamănă cu ce-a fost: s-a modernizat rapid, a absorbit mai toate noutățile din domeniul tehnic și dă peste cap toate clișeele de până acum •

Ferma digitală

Tocmai v-ați făcut niște poze cu telefonul în lanul de floarea soarelui, fascinați de întinderea galbenă, de discurile grele de semințe care se coc în căldura verii. Deodată, auziți un zumzăit intens, tot mai aproape de ure­chi­le voastre. O fi vreun roi de albine sau de bondari? Cum stați și vă uitați în­cordați în jur, observați în văzduh, alunecând lent, dar zgomotos, un mic apa­rat cu patru brațe, prevă­zute cu elice. Vă dumiriți: e o dronă! Din fericire, o dronă agricolă. Fermierii, mai ales cei din sectorul vegetal (cultivatorii de ce­reale, de rapiță, floarea soa­relui etc.) au început să folosească drone, pen­tru a monitoriza ogoarele, de la în­sămânțare, până la recoltare. Micul aparat zbu­rător are sen­zori care colectează su­me­denie de date: gradul de ră­sărire, zonele cu băltiri, zonele a­fec­tate de secetă etc. Mai mult: dro­nele sunt dotate cu rezervoare și pot efec­tua lucrări de fertilizare și erbi­cidare. Sunt firme care vând astfel de aparate, dar și prestează servicii. Fer­mie­rul sună, convine ziua in­ter­venției, iar co­la­bo­ratorii firmei respective vin și își fac treaba. Dronele agricole sunt deja fami­liare la târgurile de profil din țară. Apa­ratele aces­tea zburătoare, folosite în scop paș­nic, fac parte dintr-o activitate mai largă a zilelor noastre, orien­tată spre viitor: digitalizarea fermelor.

Agricultură fără laptop sau măcar un telefon mobil inteligent nu prea mai poți face astăzi. Lăsând deoparte sursele publice de informații (mass media, site-uri specializate, informații ale autorităților, da­te de la burse etc.), fermierul are posibilitatea să ins­­ta­leze un program de management cu ajutorul că­ruia poate să-și gestioneze ferma: hărți din sate­lit, date colectate de la bordul mașinilor agricole sau de către drone, informații meteo­rologice și mul­te al­te serii de date sunt colectate, integrate și anali­zate de program. Omul are toată ferma sub ochi, pe ecran, poate lua cele mai bune decizii, în cunoș­tință de cauză. Sigur, nu mulți fermieri au adoptat soluții digitale, dar sunt numeroși cei care și-au cumpărat de-a lungul anilor tractoare și com­bine moderne și performante, în cabina cărora șo­ferul se simte ca într-un automobil de lux: sistem de orien­tare prin satelit, bord electronic, aer condiționat.

Stână cu panou solar

Animalele domestice răspund cel mai mult nevoii noastre de a rămâne în contact cu timpurile străvechi. Când privim turma de oi pe pășunea dealului ne încearcă un sentiment de permanență, simțim că, în ciuda progresului, lumea de demult, aia simplă, originară, e încă aici, ne putem baza pe consistența și ritmurile ei. Ei bine, progresul a pătruns și în lumea crescătorilor de vite, mari sau mărunte. Mai întâi, a dispărut transhumanța, cu realitatea ei aspră. Oierii s-au sedentarizat în zone accesibile, au construit adăposturi mari, temeinice, atât pentru animale, cât și pentru ei. Unii mai urcă vara la munte, dar mulți dintre ei nu mai văd mun­tele decât în poze. Stânile, chiar și cele din vârful muntelui, au fost electrificate din sursă alternativă: panouri solare. Unele au și televizor. Izvorul din apro­piere a fost captat și apa adusă pe țeavă până în stâ­na unde trebăluiește bă­cița. Pe lângă rasele autohtone (cea mai răspândită este Țur­cana, rasă străveche, nu­mită și „Regina mun­ților”), oierii au adoptat ra­se specializate pen­tru car­ne, mai productive: Suffolk, Cap negru german, Assaf, Texel etc. Crescătorii de oi sunt organizați în aso­cia­ții care dețin „Registrul de rasă” și încasează de la buge­tul public subvenții anuale, atât pentru animale, cât și pentru pășuni. Fer­me­le lor sunt do­tate cu utilaje mo­derne, cu ajutorul cărora cosesc, ba­lotează, trans­por­tă și depozitează iar­ba. Pe lângă fân sau lucernă, oierii își hrănesc anima­lele și cu nutreț ob­ținut industrial, numit „premix”. Unii din­tre ei și-au amenajat depo­zite cu temperatură re­gla­bilă, pentru păs­trarea brân­zeturilor. Când nu ajung la piață, primesc comenzi la telefon, deseori un smartphone de ul­timă generație. Sunt ciobani cu pagini de Facebook sau conturi pe Tik Tok, cu mii de urmăritori. În fond, unul din­tre cei mai îndrăgiți promo­tori ai noilor tehnologii este un oier din Mărginimea Si­biului, Ghiță ciobanul. Sunt grupuri în­tregi pe rețelele de sociali­zare dedicate crescă­torilor de oi. Înainte vreme se în­tâlneau la nedei, sărbă­tori ale munților, unde se întâm­pla să se mai și ciomă­gească. Acum se întâlnesc pe grup, se filmează, devin cu­noscuți, iar dacă ajung să se înjure, se elimină din lista de prieteni (își dau unfriend sau block), ceea ce este mult mai rezonabil decât o lovitură de bâtă!

Roboți în ferme

Să vedeți însă progres tehnic în fermele de vaci! A cam dispărut tau­rul pentru montă crescut de gos­po­dari. Industria re­producerii la bo­vine este gestio­nată de firme spe­cializate, care îngrijesc tauri cu nume de personaje de povestiri SF: ABIDOL, ASPECT PP, EVER­GLADE etc. Cen­trele respective colectează ma­terialul seminal și îl vând ambalat în paiete. Din România, înainte de pandemie, ajungeau în China, dar și în alte state, zeci de mii de paiete cu material seminal pentru bovine. Raselor autohtone (Bălțata Românească, Brună de Maramureș, Mocănița etc.) li s-au adău­gat rase de import: Angus, Cha­rolais, Montbéliard etc. Există registre de rasă, deținute de câteva asociații, astfel încât animalele au pedigree: le sunt cunoscuți părinții și bunicii. Dacă opriți mașina și strigați ca să fiți auziți de paznicul vacilor care pasc pe imaș, s-ar putea să nu vă răspundă nimeni. Tot mai mulți fermieri, din lipsă de forță de muncă, și-au cumpărat garduri electrice și au împrejmuit locul. În colțuri, au mon­tat camere video, astfel încât pot să-și suprave­gheze cireada, chiar dacă sunt plecați la oraș. Tot din lipsă de angajați, unii fermieri au cumpărat roboți de muls, roboți care alăptează vițeii, roboți care distribuie hrana, roboți care fac curățenie. Sunt ferme de vaci în România atât de tehnolo­gizate, încât nu au nevoie decât de un singur om care să supravegheze funcționarea sistemului. Și asta nu este tot. Sunt firme care oferă soluții de mo­nitorizare digitală a animalului: un senzor aplicat pe grumaz sau sub ureche înregis­trează date despre comportamentul bovinei. În sectorul vegetal, există la nivel planetar o compe­tiție acerbă pentru cons­truirea unor roboți care să culeagă fructe și legume.

Cercetători din Statele Unite, din Uniunea Euro­pea­nă, din Israel, Japonia, China, Australia etc. au creat deja prototipuri tes­tate în ferme, dar invențiile încă nu sunt prezente pe piață, în mod convingător. Mai e de lucru, de îmbunătățit. Cert este că nivelul cel mai greu a fost depășit: sunt acum, în lume, roboți care își întind brațul, ghidat de senzori, și apucă mărul, roșia, caisa, chiar și bobul de zmeură și depun fructele în coș. Oricum, sunt deja puși la treabă roboți care efectuează alte lucrări agricole. De pildă, robotul Bakus, construit de francezi, sapă via. Robotul OZ sapă, la rândul său, în culturi prășitoare. Mai e un robot care cosește fânul. Acești roboți nu sunt, deo­camdată, pre­zenți pe ogoarele și câm­purile noastre, deși au fost ofertați la târguri de profil. Costă mult, fer­mie­rii au alte chel­tuieli de făcut, dar în viitor, cine știe, poate vor de­veni familiari, ne vom obișnui să-i vedem la trea­bă pe tarla. Agri­cultura este un domeniu de acti­vitate străvechi, dar mereu modelat de invențiile și ino­va­țiile tehnice. Noi, des­­tinatarii finali ai muncii din fer­me, e bine să fim infor­mați.

Foto: blog.philro.ro, etufarm.ro, lantulalimentar.ro, lely.ro