„Cunoașteți povestea că este un elefant în încăpere, dar nu se vede. Ei bine, sunt doi elefanți în încăpere!”. Se fac în curând 6 ani de la celebra descindere a președintelui Klaus Iohannis la ședința guvernului condus pe atunci de Sorin Grindeanu. Surprinzătoarea prezență a președintelui la Palatul Victoria se datora zvonurilor că PSD pusese pe ordinea de zi a ședinței de guvern celebra de-acum ordonanță 13, privind amnistia și grațierea, dar și alte modificări ale codurilor penale. Cei doi elefanți invizibili din încăpere despre care vorbea Klaus Iohannis aceștia erau.
La acel moment, ianuarie 2017, mii și mii de oameni protestau în fața Guvernului de mai bine de 1 an, în cadrul celor mai mari manifestații pe care le-a cunoscut România după căderea comunismului. Totul începuse după dezastrul din Clubul „Colectiv”, de la care s-au împlinit 7 ani zilele trecute. „Colectiv” a fost și rămâne unul dintre cele mai dureroase teste căzute de România după 1990. Statul acesta, pentru care unii au suferit înainte, iar alții au murit la „Revoluție”, statul în care mai multe generații și-au investit iluziile, iar Uniunea Europeană a turnat miliarde și miliarde de euro, se dovedise incapabil să impună niște reguli minimale care să prevină incendii precum cel din „Colectiv”, iar mai apoi se dovedise incapabil să le ofere o șansă zecilor de supraviețuitori, morți cu zile din cauza bacteriilor din spitalele Bucureștiului.
Chiar dacă furia populară s-a stins în ultimii ani, sub noianul de probleme de zi cu zi, peste care au venit pandemia și războiul de lângă noi, rănile de după „Colectiv” sunt încă vii. Mai cu seamă pentru că, dacă mâine s-ar mai petrece o tragedie similară, capacitatea de reacție a statului român ar fi întocmai aceea de acum 7 ani. Nosocomialele fac în continuare ravagii (nici nu știm câte dintre victimele COVID nu sunt, de fapt, victime ale păcătoaselor de bacterii intraspitalicești), iar paturile pentru „marii arși” le putem număra pe degete, asta dacă or fi și acelea cu adevărat funcționale! În fine, peste acest tablou dezolant, din care nu lipsește rușinea de pe 10 august 2018, când protestatarii din Victoriei au fost gazați de interpușii în Guvern ai lui Liviu Dragnea, cel căruia urma să îi fie dedicată ordonanța-elefant, stă realitatea de azi, când singura grijă a guvernanților a rămas aceeași din 2017: grațierea infractorilor și prescripția cât mai rapidă a faptelor penale. „Ce n-am reușit eu cu Crin Antonescu de «marțea neagră», nici Liviu Dragnea cu Ordonanța 13, a reușit Klaus Iohannis. Practic, cine nu a fost condamnat după 2014, a scăpat. Să nu credeți că îmi pare rău”, s-a amuzat recent fostul premier Victor Ponta.
Deși avea infinite modalități de a interveni din timp pentru ca hotărârile Curții Constituționale privind prescripția să nu devină aplicabile, Klaus Iohannis a tăcut mâlc de data asta. Cine s-a amăgit că președintele a adus PSD-ul la putere forțat de contextul internațional și de nevoia de liniște politică locală are toate motivele să-și reconsidere poziția. Președintele a abandonat orice urmă de implicare de partea statului de drept și, până la urmă, de partea oamenilor care l-au votat de două ori pentru jilțul comod de la Cotroceni. Faimoșii elefanți invizibili din sala de ședințe a Guvernului tropăie acum liberi prin circul general, în aplauzele miilor de infractori de toate felurile și în hohotele de râs ale lui Victor Ponta și compania. Sunt, de data asta, cât se poate de vizibili. Doar președintele se face că nu-i vede…
