
Stimată redacție, în luna iunie, tatăl meu, în vârstă de 64 de ani, a fost diagnosticat cu neoplasm gastric antral. Pentru că are mari probleme la inimă (insuficiență mitrală și aortică), nu poate face tratamentul oncologic cu citostatice. După fiecare masă vomită, are dureri groaznice, iar de o lună face tratament cu morfină. Dacă cineva știe vreun tratament naturist eficient, îl rog să-mi răspundă urgent, căci e groaznic să-ți privești părintele cum se stinge încet. Aștept cu mare speranță un răspuns.
IULIA S. – Bacău
„Există vreun tratament pentru hemofilie?”
Dragă redacție, am un băiețel care a împlinit de curând 3 anișori. E singurul nostru copil și îl iubim nespus, dar bucuria pe care a adus-o în viața noastră e umbrită de faptul că s-a născut cu hemofilie. Îl păzim ca niște ulii să nu cadă, să nu se rănească, să nu se zgârie, pentru a nu avea sângerări. Medicul ne-a spus că nu există vindecare pentru hemofilie, dar când va mai crește, îi poate prescrie un tratament pe bază de coagulante, pentru a preveni hemoragiile și a reduce riscul de a dezvolta complicații. Suntem disperați. Îi rugăm pe cei care știu un tratament să ne ajute! Vă mulțumim!
ANA și DAVID
„Caut un leac pentru polipoză vezicală biliară”
Vă rog să mă ajutați să găsesc un leac pentru polipoză vezicală biliară. Mi s-au depistat doi polipi – unul de 10 mm și altul de 4 mm – și mi s-a recomandat extirparea lor printr-o intervenție laparoscopică. Îmi este teamă de operație, mai ales că nu am niciun fel de simptom. Menționez că am 71 de ani. Aștept cu nerăbdare recomandările dvs. Vă mulțumesc și vă doresc sănătate.
GEORGE T.
„Nu mă pot opri din clipit”
Am 61 ani și clipesc încontinuu; fapt foarte enervant și chiar obositor. Am urmat un tratament cu Haloperidol 10 picături/zi, dar nu se vede niciun rezultat. Dacă știe cineva un tratament eficace, îl rog să-mi scrie. Vă mulțumesc.
TUDOR G. – București
„Mi s-a pus diagnosticul sindrom de colon spastic”
Dragă redacție, am 31 de ani și de aproape trei ani mă confrunt cu o boală pe care medicii nu o pot trata. Am făcut tot felul de investigații și am urmat tot felul de tratamente medicamentoase, precum și un regim alimentar, dar fără prea multe rezultate. Sufăr de balonări foarte mari (indiferent ce mănânc), disconfort, stare de rău, amețeli foarte mari și dureri în partea stângă. Durerile și amețelile sunt aproape zilnice, uneori chiar și noaptea. Pentru amețeli, am luat Oxybral și Gingko biloba, dar fără rezultat. Ultimul medic la care am fost mi-a pus diagnosticul sindrom de colon spastic. Vă rog din suflet să îmi recomandați un tratament care să mă ajute. Vă mulțumesc!
CORINA D.
(Solicitați un tratament homeopatic d-lui dr. Rareș Simu. Tel. 0766/29.84.58.)
„De trei ani am o infecție cu E.coli și am rămas însărcinată”
De trei ani, în organismul meu a pătruns un germen perfid – Escherichia coli – care mă „atacă” când mi-e lumea mai dragă. De cel puțin patru ori pe an fac febră din cauza infecției urinare. Acum trei luni am rămas însărcinată și la analize mi s-au depistat peste 100.000 germeni Escherichia coli/ml urină. Îmi doresc foarte mult acest copil și mi-e teamă că va trebui să renunț la sarcină din cauza acestei infecții. Poate știe cineva un tratament naturist care să anihileze acest germen și să nu afecteze sarcina. Cu mulțumiri,
TAMARA D.
„Mama suferă de sindrom mielodisplazic”
Vă solicit cu disperare ajutorul. Mama mea are 62 de ani și i s-a pus diagnosticul de sindrom mielodisplazic. Ni s-a spus că boala constă în degradarea celulelor măduvei osoase, care a dus la o scădere drastică a globulelor roșii, albe și a plachetelor sângelui. Înainte de spitalizare, mama era mereu obosită, avea gleznele foarte umflate, cu dureri usturătoare până spre jumătatea gambei, nu avea poftă de mâncare și era albă ca varul la față. Medicii ne-au spus că singurul „tratament” (de fapt, se tratează efectul bolii) sunt transfuziile de sânge. Încă din timpul spitalizării, face transfuzii aproape săptămânal. Analizele nu arată niciun fel de indicii de leucemie. După ultima transfuzie însă, din cauza valorii foarte scăzute a plachetelor (ajunsese la 12, iar valoarea minimă normală este 130), i-au apărut două vânătăi mari pe coapsă, cu un nodul mai tare la mijloc, și a început să sângereze (ocazional cheaguri pe nas și sânge când merge la toaletă). Este un adevărat coșmar să stea în spital săptămânal și să fie supusă atâtor transfuzii, care nu fac decât să aplaneze, pe perioade scurte, efectele bolii. Aș vrea să știu dacă cititorii sau specialiștii revistei dvs. care au cunoștințe despre sindromul mielodisplazic îmi pot da o sugestie de tratament naturist. Ședințele de bioenergie, un anumit regim alimentar sau remediile din plantele mai pot reprezenta o soluție? Dacă da, vă rugăm din suflet să ne sugerați ceea ce credeți că poate fi util în cazul acestei boli. Cu mii de mulțumiri,
LOREDANA