În parcul meu de cartier bucureștean, anul 2022 a început și s-a încheiat la fel: cu sute de saci din plastic plini de frunze strânse de pe spațiul verde în timpul iernii, așa cum se întâmplase în toate anotimpurile. În multe din parcurile României, se desfășoară cu îndârjire acest demers nociv atât asupra biodiversității, cât și asupra sănătății oamenilor. Fie ele galbene, cărămizii, roșiatice, înghețate, ruginii, frunzele au devenit dușmanul numărul unu al administrațiilor publice, care alocă armate întregi de lucrători înarmați cu greble, suflante, aspiratoare, dube, remorci, camioane, pentru a lupta cu ele. Zeci de mii de saci negri, din plastic, decorează aleile parcurilor. În multe locuri, pământul arată sterp, precum asfaltul unui aeroport. În timp ce capitalele europene fac eforturi serioase de a reduce risipa, costurile, poluarea, de a respecta natura urbană, Bucureștiul duce o luptă costisitoare, toxică și fără sens cu frunzele. Ideea de a te plimba printre ele, toamna, ca să le auzi foșnetul și să le simți aroma amăruie va deveni un lux.
O bombă poluantă: SUFLANTA
Parcul era oaza mea de liniște și de aer curat. Acum, merg cu inima strânsă și îmi fac sânge rău când văd remorcile ce dau tură după tură, pentru a mai ridica un sac, când simt mirosul de benzină și-mi zgârie urechile utilajele folosite pentru îndepărtarea rapidă a frunzelor. Dintre toate, cea mai rea e suflanta, o bombă poluantă într-un oraș care și așa se sufocă în poluare. În diminețile de vară, în parc vin mămici cu bebeluși în cărucior, oameni care fac exerciții fizice, aleargă, își plimbă câinii, dau o tură pe răcorică, înainte să apară canicula. La ora 7 fix, liniștea e spartă de un vuiet motorizat, ce nu se oprește timp de o oră. Se dă cu suflanta de frunze pe alei, pe iarbă, ridicând în aerul pe care îl respirăm fum, noxe, praf, pesticide, materii fecale, spori de ciuperci, agenți patogeni, microplastice, alergeni, formaldehide, benzen. Se dă chiar și la locul de joacă, printre copiii ce deja sunt în leagăne. Se dă în fiece anotimp, la diferite ore ale zilei. Cei ce dau sunt oameni simpli, fac o muncă cinstită, „șeful” le-a pus suflanta în mâini și ei fac ce li se zice. Nu mă aștept ca ei să fi citit raportul Universității din California, care spune că mânuitorii de suflante respiră un aer de zece ori mai toxic decât dacă ar sta pe marginea unei șosele ultraaglomerate; sau să știe de actul normativ c125/2013, ce prevede că în parcuri și spații de recreere nivelul maxim de zgomot admis este de 65 de decibeli, adică cu cel puțin 20 mai puțin decât urlă suflanta; că elimină monoxid de carbon și alte gaze toxice, așa încât în 30 de minute de folosire, suflanta produce aceleași emisii ca o camionetă, ce parcurge 6000 de km; că expunerea la acest nivel de zgomot duce la probleme serioase de sănătate; că, folosită în jurul arborilor, produce un efect de deșertificare ecologică, întrerupe un circuit natural al biodiversității cu consecințe negative pe termen lung; că suflanta este atât de poluantă, încât a fost interzisă cu desăvârșire în multe state ale lumii, fiind considerată cea mai nocivă unealtă de grădinărit inventată vreodată. La noi, ea este folosită din banii publici, la liber, chiar printre oamenii care au venit în parc pentru un pic de aer curat. Administrațiile Domeniului Public dau bani primiți de la primării unor firme, fără să le impună nicio regulă, nici măcar cea a bunului simț. Aceeași abordare ca în cazul „toaletării” copacilor: tăiem niște facturi umflate, să se vadă că s-a muncit, iar după noi, potopul. „De ce trebuie să dea cu suflanta în rondul acela mic de trandafiri?”, l-am întrebat, în parc, pe inspectorul ADP1, care-mi promisese la începutul lui 2022 că nu se vor mai folosi suflante. „Ca să fie frumos, au căzut câteva frunze între flori.” „Și ce rău fac frunzele alea pentru a justifica zgomotul și fumul scos?” „Haideți, nu puteți răbda și dumneavoastră două minute?”. Am încercat să merg în audiență la ADP1, însă programare nu se poate face prin telefon sau e-mail, ci doar pe platforma online. Care nu funcționează. „Nu se știe când se va repara”, a fost răspunsul primit după două săptămâni.
Ce spun specialiștii
Vlad Cioflec, biolog: „Covorul de frunze uscate este esențial pentru biodiversitate, el fiind în același timp sursă de hrană, refugiu și chiar adăpost pe timpul iernii pentru populații de insecte, păsări sedentare, arici, broaște, șopârle. Suflantele omoară insectele și provoacă disconfort păsărilor sau micilor animale. Zgomotului i se adaugă și noxele generate inutil în spații verzi înguste, aflate de multe ori sub ferestrele oamenilor, cum este la mine în cartier. Lăsarea frunzelor pe sol, favorizarea vegetației spontane și neînlocuirea ei cu gazon, plantarea de arbori nativi, nu de specii exotice, în ghivece, ar fi benefice pentru faună și pentru comunitate. Dar nu și pentru buzunarele unora care se îmbogățesc din banii publici, tăind la propriu frunze la câini”.
Bogdan Mihalache, peisagist: „Se îndepărtează un îngrășământ optim de la baza arborilor, în favoarea aspectului de «gazon curat». Frunzele fiecărui arbore aduc hrana necesară speciei respective și mențin umezeala în sol, fiind benefice astfel și pentru rădăcini, și pentru miceliul din sol care menține comunicarea între arbori. Este util să se strângă anumite frunze, cum ar fi cele de platan, care se descompun foarte greu și conțin perișori care pot genera alergii; să se strângă frunzele de pe trotuar pentru circulația pietonală. Însă strângerea tuturor frunzelor, de peste tot, înseamnă o operațiune dăunătoare mediului. Consumă multă resursă umană, costuri cu transportul acestora la gropile de gunoi deja supraaglomerate, mai multă poluare generată de camioane. Și asta se întâmplă săptămânal, nu la finalul sezonului de toamnă, când au căzut toate frunzele.”
Silviu Gurlui, profesor universitar doctor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași: „Suflantele nu au ce căuta în mediile populate, deoarece sporesc gradul de poluare. Aceste utilaje aduc un grav prejudiciu sănătății celor din jur. Este un fapt evident, de necontestat. Ele suflă în aer acel praf care înglobează în compoziția sa varii compuși chimici, inclusiv poluanții din atmosferă degajați de trafic, de activitățile industriale, care, angrenați din nou în atmosferă, fac foarte mult rău”.
Luchiian Alexandru, cercetător, fondator al rețelei de monitorizare a calității aerului „Strop de Aer”: „Am montat senzori în parcul lângă care locuiesc și, atunci când aud suflantele, mă uit la datele oferite de ei. Se observă o dublare a particulelor PM 2.5 și PM 10, practic, o poluare la pătrat cauzată de praful ridicat de ele și de fumul emanat.”
Bogdan Lazarovici, inginer acustician: „Nu înțeleg rostul suflantelor, care sunt folosite intens în București. Fac mult zgomot și presupun costuri nejustificate, multe orașe au renunțat la ele. Pe cine deranjează frunzele din parcuri? În parcuri trebuie să fie liniște, o spune și legea. Zgomotul crește nivelul stresului, cu toată suita de boli asociate acestuia. Renunțarea la suflante este unul din cele mai simple moduri prin care administrația locală poate reduce poluarea fonică într-o localitate”.
Nu cumva să ne cadă o frunză în cap
În ciuda demersurilor făcute, nu am reușit să obținem o explicație coerentă din partea administrațiilor publice cu privire la motivul folosirii suflantelor, a bugetului alocat pentru operațiunea masivă de strângere a frunzelor, însă ADP1 ne-a răspuns următoarele: „În cazul în care frunzele nu sunt înlăturate de pe alei, se pot transforma în capcane periculoase pentru cetățeni, îngreunându-le deplasarea sau provocând accidentări. Este necesar să fie îndepărtate frunzele așezate pe flori și gazon, deoarece, ude fiind, acestea se lipesc și formează mucegai, deteriorând plantele. În zonele acoperite de frunze, lipsa luminii duce la formarea de pete inestetice de culoare maro”. Victorie! În sfârșit, am aflat țelul războiului cu frunzele: împiedicatul în ele și faptul că formează pete maro. Mă aștept ca în anii următori echipaje vigilente să pândească fiecare frunză ce dă semne de slăbiciune și să o rupă, înainte de căderea ei din copac, pentru a nu lovi vreun trecător sau a lăsa, așa cum natura are prostul obicei, de milioane de ani, pete inestetice, maronii. Adevărul e simplu: tot acest heirup, această hărmălaie zgomotoasă de apărători ai „esteticii” urbane, are în spate teancuri de facturi imposibil de verificat, o vacă grasă de muls, pe banii și pe sănătatea bucureștenilor.