În principiu, sondajele de opinie realizate serios (adică având marja de eroare de maximum 3%) prezintă „fotografii ale momentului”, în chestiuni publice, interesante pentru ansamblul unei comunități. Ele ajută comunitatea în cauză să îți înțeleagă propriile aspirații și atitudini față de faptele sau proiectele unor indivizi sau grupuri ce îi afectează existența. Sondajele confirmă (sau infirmă) acțiunile acestora, oferindu-le celor interesați sugestii pentru corectarea lor, motivații pentru continuarea sau abandonarea lor. „Aranjate” de comanditari, sondajele pot fi, desigur, și instrumente de manipulare a opiniei publice, determinând alinierea celor nehotărâți (sau slab informați) la tendința generală. De aceea, sondajele de opinie sunt extrem de importante în anii preelectorali, pentru grupările politice și liderii lor, permițându-le să își măsoare impactul la susținători, să își îmbunătățească oferta pentru aceștia.
Dintr-o asemenea perspectivă trebuie interpretat un recent sondaj (comandat din zona liberală a spectrului nostru politic) privitor la opțiunile electorale adunate de principalii actori (partide și personalități) de pe scena publică românească. Sondajul în cauză ierarhizează prestațiile acestora în funcție de procentul obținut de fiecare în momentul actual, permițându-le, cu un an înaintea alegerilor generale, să își adecveze programele și strategiile de influențare a votanților. La partide, pe primul loc se află PSD-ul (cu un impact opțional de peste 30%), urmat de AUR și de PNL, USR și UDMR, celelalte grupări politice situându-se sub pragul electoral de 5%. Marea surpriză a sondajului este căderea PNL-ului (partid aflat la guvernare, în alianța cu PSD-ul ) sub scorul realizat de AUR, partid recent, aflat doar de numai de trei ani în opoziție. Rezultatul reprezintă o lovitură pentru liberali, grupare politică cu mari și tradiționale pretenții de a conduce destinele societății românești. Trendul său negativ trage un semnal de alarmă pentru politicile conducătorilor lui, pentru strategiile adoptate de ei, înaintea următoarelor alegeri. Cum se explică această cădere, care sunt cauzele și consecințele ei pentru partid și pentru ansamblul scenei politice din România?
Am putea accepta că PNL-ul a suferit efectul clasic al uzurii provocate de guvernare. Toate partidele aflate la putere înregistrează căderi electorale datorate percepției diferențelor dintre promisiunile care le-au adus la guvernare și realizările lor efective. Dar PNL-ul a acționat în tandem cu PSD-ul, care nu numai că nu și-a redus impactul electoral, ci chiar l-a crescut. Evident, electoratul captiv al liberalilor a resimțit dur asocierea partidului lor cu „dușmanul tradițional”, PSD. În „alianța stabilității”, PNL-ul nu a reușit să își impună niciunul dintre proiectele lui programatice, ba chiar a părut a se subordona total lidership-ului PSD-ist. Conducătorii liberali au preluat „obiceiurile socialiste” de satisfacere a clientelei de partid, inclusiv tentativele de a controla acțiunile justiției independente. În ciuda faptului că în momentul de față, în toată lumea democratică, diferențele clasice dintre stânga și dreapta politică tind să se estompeze, electoratul de dreapta din România a resimțit cedarea liberală drept o trădare a idealurilor și aspirațiilor sale politice. Mai mult, destui observatori au sesizat că PNL-ul va deveni, vrând-nevrând, și „țapul ispășitor” al populismului PSD-ist, care va pune pe seama lui toate (multele) nereușite ale guvernării, chiar și după ce rocada la vârful administrației va face ca șefia guvernului să revină grupării de stânga. Deruta unei părți a electoratului PNL-ist este exploatată de AUR, partid cu impact preponderent afectiv și soluții aparent radicale pentru tarele democrației române. AUR câștigă și pentru că celelalte grupări politice, percepute de electorat ca fiind „de dreapta” (USR, Forța dreptei, PMP) nu au reușit (cel puțin deocamdată) să coaguleze o perspectivă programatică comună și concretă la populismul PSD-ist.
O clasare pe locul trei (sau chiar mai jos) a PNL-ului, la alegerile din 2024, va face din el un „partid-balama”, de tipul UDMR-ului, amenințându-l cu marginalizarea și, dacă „politicile” actualei lui conduceri vor continua, chiar și cu posibila lui extincție. Și astfel, planul de odinioară al FSN-ului, de a elimina „partidele istorice”, va fi astfel, în sfârșit, îndeplinit. De aceea, după constatarea rezultatelor sondajului de care vorbim, unii lideri liberali au ajuns la concluzia că, pentru viitoarele alegeri, salvarea partidului ar putea fi o alianță consolidată cu PSD-ul, concretizată în stabilirea unor „liste comune” pentru candidaturile la parlament. PNL-ul ar avea, în consecință, asigurarea că se va afla la guvernare până în 2028. „Socoteala de acasă nu se potrivește însă cu cea din târg”! Pe cai mari, PSD-ul își va impune, de data asta, ferm dominația, proiectând preluarea șefiei tuturor instituțiilor esențiale ale statului român. Liberalii au uitat că așa-zisul partid de stânga i-a mai înșelat o dată, atunci când USL-ul, pus la cale de cuplul Ponta-Antonescu, își distribuise echitabil funcțiile în stat. Dacă va negocia continuarea „alianței stabilității”, PNL-ul va fi obligat să o realizeze „în genunchi” , PSD-ul putând să îl șantajeze oricând o alianță cu AUR (sau cu o parte a lui), știut fiind că gruparea extremistă este, în mare parte, compusă din formațiuni satelitare. Schema a mai fost aplicată și cu alte prilejuri din trecutul recent al țării. Dacă PSD-ul va accepta „supunerea” PNL-ului, o va face numai pentru că el aspiră la o imagine onorabilă în fața partenerilor săi europeni. Așadar, sondajul surprinde, se pare, corect, drumul descendent pe care s-au angajat reprezentanții actuali ai liberalismului românesc.
