Guvern mare, rezultate mici

Era o temă recurentă pe vremea Cabinetului Dacian Cioloș, ale cărei ecouri sunt vii până azi: „Ce nevoie avem de tehnocrați în Gu­vern?”, tunau, pe atunci, cei de pe margine, adică mulți dintre cei care formează guvernarea PNL-PSD de azi. Oportunitatea unui guvern tehnocrat, așa cum era Guvernul Cioloș la acea vreme, a fost îndelung disputată. După lungi și vii discuții, lucrurile au rămas fix așa cum și le-au dorit marile partide, PNL și PSD, care, între timp, s-au asociat la putere într-o formulă bazată eminamente pe algo­ritmul politic, care nici măcar nu mai simulea­ză în vreun fel competența în domeniu a deți­nătorilor de portofolii guvernamentale. Dintr-o extremă am trecut, practic, în altă extremă!

Problema e că pentru buna funcționare a aparatului administrativ – iar asta e valabil în sens larg, nu doar în Guvern – ai nevoie să dublezi fiecare client politic cățărat pe scaunul de șef, de un om care chiar știe cum stă treaba în instituția sau în domeniul respectiv. Cum șeful impus de un partid politic mai vine, la rândul lui (că așa e obiceiul), cu un mic alai de habarniști avizi de funcții, ajungem la niște scheme de personal absolut grosolane. Organi­grama guvernului politic PSD – PNL – UDMR vorbește de la sine: peste 200 de secretari de stat, față de numai 70, câți erau, în 2016, în gu­vernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș (ulti­mul care a mai lăsat în urmă ceva notabil, în anumite domenii)! În 2023, avem de trei ori mai mulți oameni în eșalonul al doilea al struc­turii guvernamentale. De ce la tehnocrați s-a putut cu mai puțini secretari de stat, iar într-un guvern politic, nu se poate? Cum se justifică triplarea posturilor de secretar de stat? Nu pot fi decât două variante: fie secretarii de stat sunt oameni specializați pe domeniile lor (adică ge­nul de tehnocrați de care râdeau unii în 2016), care acoperă, prin competența lor, lipsurile miniștrilor numiți din pix, pe portofolii, fie sunt și ei, ca șefii lor (o apă și un pământ), tot oameni politici ignoranți în domeniul respectiv, iar atunci, această triplare a posturilor e încă un argument despre dezmățul pe bani publici al actualei coaliții. 200 de posturi de secretar de stat înseamnă salarii uriașe, înseamnă bu­gete de lucru, înseamnă diurne, înseamnă șo­feri și tot felul de cheltuieli conexe, toate astea, fără ca rezultatele Cabinetului Nicolae Ciucă să justifice, în vreun fel, acest exces bugetar și organizațional. Pentru ca imaginea să fie încă și mai clară, amintim doar că Sorin Grindeanu, care schimbă portofoliile guvernamentale cum își schimbă alții sacourile, are nu mai puțin de 9 secretari de stat la ministerul Transporturilor! Cum e greu de crezut că un domeniu, desigur, complex, precum Transporturile, ar putea avea chiar nouă subdiviziuni atât de distincte încât să justifice câte un secretar de stat separat, nu ne rămâne decât să asociem numărul de „ad­juncți” ai lui Grindeanu cu performanțele vizi­bi­le cu ochiul liber în ultima vreme: secretarul de stat și kilometrul nou de autostradă! Guvern mare, rezultate mici…