CRISTIAN CISMARU (Asociația My Transilvania – Sibiu): „Pentru a trăi mai bine la sat, nu e nevoie să pleci la lucru prin țări străine”

Asociația My Transilvania din Sibiu se ocupă de promovarea unui turism care să-i ajute pe români să-și redescopere țara, cu valorile ei, cu nimic mai prejos celor din străi­nătate. Cristian Cismaru e ghid pentru grupuri de turiști străini și a ajuns să știe exact ce anume caută aceștia, pentru ce vin în România și, mai ales, unde anume poate găsi, fiecare, ceea ce-și dorește. Tot însoțindu-i, Cristian și-a dat seama că, ex­traordinar de frumoasă cum e, România e prea pu­țin cunoscută de români. Și atunci a înființat aso­ciația „My Tran­silvania” din Sibiu, care organizează eveni­mente care îi pot aduce pe oameni în lumea satului. Și ce mod mai bun de a le atrage atenția, de­cât o masă îm­bel­șugată, plină cu bunătăți locale, cu­rate și să­nă­toase, așa cum gospodinele gătesc pentru propriile fa­milii? Așa s-a născut „Transyl­vanian Brunch”. În pri­mii doi-trei ani, cei care par­ticipau la aceste brunch-uri erau mai mult prieteni și cu­noscuți. Încet, încet, conceptul a prins tot mai bine, astfel încât, dacă la început erau niște eve­nimente oca­zionale, acum cererea este așa de mare, încât ele se orga­ni­zează săptămânal.

„Mese lungi, cu bunătăți locale”

– Ce sunt, de fapt, aceste brunch-uri? Și de ce această denumire în limba engleză?

– La multe proiecte avem denumiri care fug din română în engleză și din engleză în română. Asta se întâmplă, pe de o parte, fiindcă specificul zonei noastre în Transilvania e unul multietnic – adică sunt șase limbi care se vorbesc și 11 influențe culturale – și, pe de altă parte, pentru că sunt și străini interesați de acest gen de activități, care vin, fie din zone vorbitoare de limbă germană, fie din Anglia. De aici, denumirea de brunch, ceea ce, în limba engleză, înseamnă ceva între micul-dejun și masa de prânz. Așa am și gândit aceste atracții gastronomice: niște mese lungi, pe care să fie așezate tot felul de bunătăți locale, brânzeturi, produse din carne, plăcinte tra­diționale, zacuscă, dulcețuri, dar și ciorbă sau mân­căruri gătite atunci, la ceaun. Uneori, avem și câteva mese la care oamenii se pot așeza, dar, de cele mai multe ori, îi invităm să stea pe baloți de fân sau pe pături aduse de-acasă, să vorbească, să se cu­noas­că, într-un mediu plăcut și relaxant. Acesta e doar punc­tul de plecare, pentru că nu-i lăsăm să zacă, după ce mă­nâncă. Le propunem drumeții, ateliere de mește­șuguri, vizite la gospodării din sat, pentru a cunoaște prin contact direct specificul locului și al vieții la țară.

Din Ardeal, în Oltenia și Muntenia

– Sunt mulți români interesați de acest gen de evenimente?

– Surprinzător chiar și pentru noi, da. Eveni­men­tele au crescut în timp, ajungând la un moment dat la vreo 300 de persoane într-o singură zi, ceea ce pe noi ne obosea foarte, foarte tare, și punea o presiune mare pe sat. Și atunci, am decis să creștem numărul evenimentelor, dar să limităm participanții la un număr mic, în medie între 70-100 de persoane pe eve­niment. Acum, locurile disponibile, pe bază de bi­let on-line, se epuizează rapid, ceea ce e bine, pen­tru că oamenii trebuie să le prețuiască ca pe orice alt spectacol cultural.

– Nu încercați să organizați evenimentul și în alte zone din țară?

– Ba da. Dacă la început, se organizau brunch-uri doar în Transilvania, din 2018, pe baza unor pro­puneri din partea unor ONG-uri locale din zona Vâlcea, s-a încercat replicarea lor și în Oltenia. Au avut succes, astfel încât imediat au urmat „Oltenia Brunch” și „Muntenia Brunch”, iar acum sunt nouă astfel de regiuni. „În frunce” se află Banatul, ajun­gând să fie chiar mai activ decât noi, ceea ce e foarte bine. Mă bucur când e preluat modelul nostru, pen­tru că și noi am preluat idei din nenumărate vizite și excursii în alte țări. Am cules câte un pic din toate și am alcătuit un eveniment care acum, în felul lui, e unic. În partea asta a Eu­ropei nu exis­tă niciunde un brunch iti­ne­rant, ba a început să vină acum lu­me și de pe alte con­ti­nente să în­vețe modelul nostru. Am avut in­clusiv oameni din Israel, din Ca­nada, din SUA, din Japonia, oa­meni care au umblat cu noi în toată țara, să înțe­leagă cum funcționează con­ceptul, apoi au decis că și ei se vor ocupa cu așa ceva.

Țara colibelor

– Unul dintre evenimentele voastre de mare succes se în­tâm­plă la Râul Sadului, sat de cio­bani din Mun­ții Cindrelului. Ca­re vă e miza?

– Râul Sadului e un sat tra­dițional, cu o comunitate destul de conservatoare. Aici mai sunt încă familii care practică ciobă­ni­tul și transhumanța de-ade­văratelea, și se gă­sesc tot felul de spe­cialități locale, ca­re merită păs­trate și pro­movate. E locul potrivit pentru a în­cerca să ducem pro­iec­tele pe care le-am testat până acum spre un con­cept integrat, prin care să avem gri­jă de zonă, să-i păs­trăm pei­sajul cultural mon­tan, să-i păstrăm buna valorificare a resur­se­lor acolo unde ea se întâmplă, să stârnim o valorificare nouă a pa­tri­moniului, într-un fel în care poate nu s-a mai în­tâm­plat în România. Încercăm să-i convingem pe local­nici că, pentru a trăi mai bine, nu e nevoie să cauți de lucru prin țări străine, ci e suficient să te folosești la maximum de resursele pe care le ai aici, de la locuri până la oa­meni. Am început tot cu un eve­ni­ment gas­tronomic, pe care l-am numit Picnic în Cindrel. Am ajuns și la co­libele sezoniere, de pe vâr­ful mun­ților, și așa a apă­rut ideea unui concurs de alergare mon­tană, Bur­duf Challenge. Ne-am gândit apoi și să creăm locuri de cazare și de dormit în fân, în aceste colibe, o experiență pe care unii dintre par­tici­panți nu au apreciat-o. Dar, în aceeași pe­rioadă, vice­pri­marul de atunci, acum pri­mar, ne-a zis că trebuie fă­cut ceva, să nu se distrugă colibele. Aceste două idei au dus la inițierea proiectului Țara Co­libelor: renovăm colibele și creăm ex­periențe noi.

– Picnic, brânză și colibe. Ce altceva?

– În toamnă, am aflat că, la inițiativa Uni­unii Europene, România va pune accent pe cultura rurală. Am scris un proiect: Cultura Fru­mosului, ce va fi finanțat prin AFCN. Prin acest proiect, la toată experiența celor șase ani petrecuți deja aici se vor adăuga multe ex­periențe noi, care vor da naștere unui model de dezvoltare apropiat de natură, adaptat pei­sa­jului local, fără haos, fără industrie, un mo­del de dez­vol­tare sustenabil, valabil și peste 100 de ani.

Bere cu infuzie de fân

– Și cum vedeți voi acest model de dezvoltare, această Cultură a Frumosului?

– Sunt trei domenii de interes: arhitectura, transhumanța și gas­tro­nomia. Arhitectonic, vrem inclusiv să ela­borăm niște reguli pentru cum se va construi în viitor, păstrând spe­cificul și materialele locale, un ghid de arhitectură care se va transforma într-un regula­ment local de urba­nism. La trans­hu­manță și gastro­no­mie, brânza în sine e cel mai rele­vant și cel mai emblematic produs pentru Râul Sadului. Și atunci, noi trebuie să avem grijă ca oamenii chiar să folosească pă­șu­nile bine, modul în care produc brân­za să fie tradi­țional, să nu în­ceapă să folo­seas­că substanțe ajută­toa­re, să în­cerce să vân­dă produ­sele, pe cât po­sibil, în propria curte sau chiar la stână. Pe partea de pa­trimoniu ima­terial, ne interesează foarte mult să păstrăm sim­bo­luri, tra­diții, lucruri pe ca­re le aveau cei din tre­cut și de care ulti­mele două-trei ge­nerații s-au înde­părtat. Nu vrem să ră­mâ­nem la fel ca acum 100 de ani, ci să adap­tăm tradiția la pre­zent. Va­ra, toată lu­mea bea bere. Există în Sa­du un pro­ducător de bere arti­za­nală, dar noi ne gândeam că ar trebui ca ea să con­țină ceva local. Cum ar fi o bere cu in­fuzie de fân, că aici fânul are foarte multe flori și un miros spe­cific? Genul ăsta de pro­duse par fan­teziste doar când le spun eu.

Fără politică

– Nu e greu să-i faceți pe localnici să înțeleagă toate astea, să-i convingeți să încerce ceva nou?

– Ca să-i facem pe oameni să înțeleagă trans­la­tarea asta în contemporan, am construit o căsuță inspirată din modelul șurilor din grădinile lor. Pe din afară, arată identic cu șurile lor, dar înăuntru e ceva foarte modern. Aici se vor desfășura mare parte din atelierele pe care le avem cu localnicii, unde le vom arăta cum un obiect care are plecare din rădăcini locale poate fi adus în prezent. Vrem să-i învă­țăm pe oameni să câștige bani, dar să-și vadă de via­ța lor mai departe aici, să nu plece la oraș după un ser­viciu. Avem destul fân, avem extraordinar de mul­tă lână, avem mult lapte, trebuie doar gândită va­lorificarea lor, astfel încât tot ei să profite, împreună.

– După atâtea evenimente organizate, crezi că modelul vostru dă roade?

– Noi sperăm să fie oameni care să ducă și în alte zone ale țării modelul ăsta integrat din Râul Sadului. Modelul nostru mic, replicat la scară mare, se poate face doar ținând cont de cine ești, ce știi, care ți-s avan­tajele, ce șanse ai în viitor. Când răspunzi la în­trebă­rile astea, nu-ți rămâne decât să te pui pe treabă. Și poți să faci toate astea în România, nefăcând politi­că, iar asta mi se pare foarte, foarte frumos!

Foto: Arhiva Asociației „My Transilvania”