Mai sunt câteva luni până când intrăm în anul electoral, iar sondajele de opinie încep să devină o obișnuință în spațiul public. Ca de obicei, interesul cel mai mare îl stârnește scrutinul prezidențial, prin excelență personalizat, unde variabilele luate în calcul sunt mult mai deschise. Cum opțiunile partidelor nu sunt deloc clare la momentul de față, sondajele funcționează și ca teste de piață pentru strategii politici. Dar chiar și așa, în ciuda nenumăratelor necunoscute, un lucru e evidențiat clar de ultimele sondaje: s-a găsit „răul cel mai mare”, în persoana liderului AUR, George Simion. Dintre toate personajele prezentate publicului de institutele de sondare, Simion are cele mai mari șanse să se regăsească și pe buletinele de vot de la prezidențiale. Numai că, indiferent ce nume i se opun din siajul actualei puteri, George Simion e prezentat ca pierzător sigur în turul al doilea de scrutin. Retorica cu care AUR a urcat în opțiunile de vot e binecunoscută, iar aura de imprevizibilitate care înconjoară figura liderului său tinde să devină cea mai importantă linie de comunicare a celor de la PSD și PNL. Modelul e deja patentat în trecutele alegeri prezidențiale post-decembriste: nu contează neapărat ce candidat scoți la înaintare, contează doar să prindă turul al doilea, împotriva unui candidat-sperietoare. E faimos cazul Ion Iliescu contra Corneliu Vadim Tudor, când milioane de oameni și-au călcat pe suflet și l-au ales pe primul dintre ei președinte, de teamă ca nu cumva să ajungă la Cotroceni un politician cu vederi radicale, care vorbea despre execuții publice pe stadioanele țării. Sub alte forme, situația s-a repetat: este, probabil, și motivul pentru care tabăra așa-zis social-democrată nu a mai dat niciodată un președinte. Sperietoarea n-a mai fost extremismul, a fost felul de a face politică al PSD. „PeeeeSeeeeDeeee”: dacă vă e cunoscută intonația actualului locatar de la Cotroceni e pentru că inclusiv al doilea său mandat a fost câștigat prin expunerea „răului cel mai mare”.
Cât de bun a fost „răul cel mai mic” ne-am convins încă o dată în acești din urmă ani. Tocmai de aceea, chestiunea „răului cel mai mic” trebuie pusă în discuție la modul cel mai serios. Conform ultimelor sondaje, Mircea Geoană e creditat cu cele mai mari șanse de câștig, dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare. Și, privind lista alternativelor, nu poți să nu te gândești că, măcar prin discurs și prin alura ultimilor ani, pare cel mai potrivit dintre toți candidații vehiculați. Dar „răul cel mai mic” de azi e nimeni altul decât „răul cel mai mare” de pe vremea luptei electorale cu Traian Băsescu. Iar asta e dovada cea mai clară a degradării scenei noastre publice. Mircea Geoană, Marcel Ciolacu, George Simion, Nicolae Ciucă, Diana Şoşoacă, Cătălin Drulă, Dacian Cioloş și Kelemen Hunor. Fără vreo mare surpriză de ultim moment, cam asta e tot ce pot propune partidele politice din România, pentru anul de grație 2024, privind cea mai înaltă funcție din stat. Și asta pare a fi suficient pentru marile partide, PSD și PNL, câtă vreme ne-au livrat deja „răul cel mai mare”. De ce să se mai muncească să propună un candidat nou și serios, când strategia „răului cel mai mic” funcționează atât de bine?! Și-atunci, mă întreb, de ce se mai dau bani pe sloganuri, care mai de care mai sforăitoare, când direcția pe care ne-o propun e atât de limpede: „România «răului cel mai mic»”.
