
Stimată redacţie, vă scriu aceste rânduri pentru a-i mulţumi d-lui dr. Rareş Simu (despre care am aflat din paginile revistei „Formula AS”), care m-a salvat de hepatita cu virus C. Când eram însărcinată cu primul copil, am aflat că am virusul hepa ti tei C. Medicul ginecolog m-a asigurat că riscul de transmitere a virusului de la mamă la copil este foarte mic. După naşterea primului copil (prin ceza riană), medicul pediatru mi-a spus că nu are rost să fac in ves tigaţii cu privire la posibila transmitere a bolii. La un an şi zece luni distanţă, am năs cut şi cel de-al doilea copil, tot prin cezariană. La câteva luni după aceea, m-am decis să fac analizele specifice pentru mine şi copii. Mie mi s-a reconfir mat pre zen ţa afecţiunii, la cel mic testul a fost negativ, dar – din nefericire – la co pilul cel mare, testul a ieşit pozitiv. M-am interesat ce tratamente se fac îm po triva virusului C la adulţi şi m-am hotărât să urmez tratamentul cu Inter feron. Însă în privinţa copilului am fost tare speriată, nu ştiam ce să fac, deoarece medicul specia list în boli infec ţioase mi-a spus că cei mici nu pot face tratament cu Interferon. Dat fiind că dosarul meu pentru tratamentul cu Interferon avea să-şi mai aştepte rândul câteva luni bune până la aprobare, am decis să urmez un tratament homeopat, recomandat de d-l dr. Rareş Simu. Un motiv în plus să optez pentru acest tip de terapie a fost faptul că d-l dr. Simu mă vindecase de o rinită alergică foarte supărătoare, acum câţiva ani. Aşadar, am pornit tratamentul când aveam o viremie de 653.000 UI, ajungând până la 43 UI în aproape un an, când mi-a venit rândul la tratamentul cu Interferon… Homeopatia dădea rezultate vizibile (după analizele de laborator), dar dorinţa mea era să fiu din nou sănătoasă cât mai rapid (nu mă puteam împăca cu gândul că mai am acel virus în corp!). Aşa că am continuat în para lel cele două tratamente, iar la finalul administrării Interferonului, aveam 171.702 UI!, ceea ce, în mod evident, nu dovedea o scă dere a viremiei! Vă zând că tratamentul cu Interferon nu are niciun efect, am luat decizia să ur mez în continuare doar tratamentul homeopat, care a dus în timp la atingerea valorii nedetectabile a virusului. Şi în cazul copilului meu, am optat pentru homeopatie. Tratamentul urmat de el a fost de mai lungă durată, dar cu rezultate notabile, în prezent viremia fiind de numai 37.858 UI. Chiar şi medicul specialist în boli infecţioase pediatrice a recunoscut că rezultatul este neaşteptat de bun şi că nu se mai justifică un alt trata men t, în aceste condiţii.
Îi mulţumesc din inima mea de mamă d-lui dr. Rareş Simu pentru profesionalism, pentru încu rajarea permanentă cu care m-a susţinut şi pentru tratamentul său homeopatic, care a învins hepatita cu virus C de care sufe ream. Din păcate, mai am de dus o bătălie cu o boală autoimună (hipoti roi dism), dar sunt convinsă că alături de d-l dr. Simu o voi câştiga, prin aceeaşi perse ve renţă!
ALINA – Bucureşti
D-l dr. Rareş Simu poate fi contactat la Centrul de Sănătate şi Viaţă „Armonia”, Bucureşti, Strada Italiană nr. 13, parter, ap. 3, tel. 0766.29.84.58