Analiza politică a lunii NOIEMBRIE
Cherecheș, Stan și Bran
– Zilele trecute s-a consemnat un nou episod tragi-comic din istoria recentă a statului român: fuga peste graniță a primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.

– Nu știu cum se întâmplă, dar la noi, și cazurile dramatice sau tragice sfârșesc până la urmă într-un spectacol grotesc. Autoritățile noastre reușesc să reducă totul la situații demne de „Stan și Bran”. Așa și acum, deși Cherecheș era pus sub urmărire, a reușit să treacă în Occident în cel mai rudimentar mod cu putință, folosind actele unui verișor. E suspectată o complicitate, au fost demiși cei vinovați. Problema e că asta se poate repeta oricând, n-ai niciun fel de siguranță că lucrurile astea sunt imposibile. Mă întreb cum se duce ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, la consiliul UE din Decembrie, unde, cu mare greutate, România încearcă să repună pe ordinea de zi chestiunea cu Spațiul Schengen, acum, când s-a dovedit că la frontierele noastre, pe unde ne lăudam că nu trece nici musca, a trecut un pește mare, dat în consemn. Cu ce obraz te duci la ministrul de Interne al Austriei, când tu tocmai l-ai demis pe șeful Poliției de Frontieră și pe șeful de la Maramureș, recunoscându-ți, în felul ăsta, eșecul? Și-au dat o palmă singuri! Cazul Cherecheș arată vulnerabilitatea unei societăți pe care instituțiile n-au cum s-o apere. Dimpotrivă, îi sporesc vulnerabilitatea. Ce încredere mai ai că polițistul la care te duci să ceri ajutor, dacă te aleargă unul cu un cuțit pe stradă, sare și te apără? Ori se face că nu te vede, ori e complice cu ăla, ori e drogat sau beat mort și nu-l interesează. Să te ferească Dumnezeu să ai nevoie de ceva de la o circă de Poliție! Cazul Cherecheș e un caz-școală, despre cum își poate bate joc un infractor de toate instituțiile statului. Pe surse, aflăm că s-ar fi ascuns, ba în Ungaria, ba în Germania, ba în Austria, ba în Italia. Poate să fie oriunde, răul e deja făcut, credibilitatea României e la pământ.
„Urăsc corupția, dar îi votează pe corupți”
– Despre problemele cu justiția ale lui Cătălin Cherecheș se știa de multă vreme. Cu toate astea, a fost votat în continuare de băimăreni. Ce spune asta despre alegătorul român?
– Electoratul nostru e și el la fel de ciudat ca politicienii, câteodată. Dacă îi întrebi pe oameni, urăsc corupția, dar îi votează pe corupți. S-au învățat să se mulțumească cu puțin, ca și cum tot ce se face prin orașele lor ar fi pomană de la primari. Uneori, ai impresia că electoratul adoră să fie mințit și păcălit. Asta și explică succesul pe care l-a avut Dan Diaconescu, care spunea niște minciuni cât țara de mari. Oamenii nu-și cunosc drepturile, nu țin la ele, nu-și respectă calitatea de cetățean care are dreptul și merită să ducă o viață civilizată. Mai nou, George Simion zice că naționalizează companii. Păi n-avem noi toate companiile de stat falimentare? Alte populisme: zicea recent premierul Marcel Ciolacu că începe războiul contra evazioniștilor. Iar ministrul Marcel Boloș a venit cu ideea măreață că cine denunță un evazionist ia și el 1% din cifra datorată statului. După atâția ani, guvernul n-are lista cu evazioniștii din țară?! Trebuie să le spună nea Gheorghe că are un evazionist pe strada lui? Asta înseamnă să îți recunoști incompetența ca stat. Luptă cu evazioniștii, cum au luptat și cu păcănelele, cum au luptat și cu corupția, cum au luptat și cu pandemia, pierzând bătălie după bătălie.
„Toate guvernele au tremurat de frică în pandemie”
– Direcția Națională Anticorupție a deschis zilele trecute un dosar privitor la achiziția de vaccinuri anti-COVID. E vreo șansă să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat sau e doar o vendetă împotriva opoziției?
– Dinspre DNA se tot șoptea că ar fi un dosar. Primii care au căzut sunt fostul premier Florin Cîțu, de la PNL, și foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, de la USR. Sigur vor apărea și alte nume, în frunte, aș zice, cu președintele Klaus Iohannis, care a coordonat combaterea pandemiei prin Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). N-are cum să pretindă cineva că Iohannis n-a știut câte milioane de doze s-au comandat! Să vedem, însă, dacă justiția va face pasul următor sau dacă la Iohannis, care are imunitate, vom avea surprize, după ce își termină mandatul. Asta, dacă nu-și face rost de vreo funcție înaltă pe plan european și mai câștigă timp… Va fi un test interesant: vor să afle tot adevărul și să-i pedepsească pe eventualii vinovați, sau doar vor să se răzbune pe câteva persoane? PNL zice mersi că a scăpat de Cîțu, care își făcuse o platformă internă în partid și îi ataca toată ziua pe cei din conducere. Le pică bine dosarul acesta și celor din PSD, că cei din USR o făceau pe îngerașii: „Fără penali, fără penali!”. Acum, au sărit să-și apere „penalii”, exact ca ceilalți. Ideea e că nici acum nu se știe exact câte milioane de doze de vaccin s-au luat. Și aici se vântură cifre diferite: în primă fază sunt vreo 50 și ceva de milioane de doze, la 10 milioane de persoane vaccinabile. Alții zic că s-au luat 120 de milioane, în orice caz, mult peste nevoia reală. PSD, care e plin de penali, s-a bucurat atât de tare că s-a mutat pisica și pe la alții, încât a dat un comunicat de-a dreptul jegos: „În timp ce oamenii mureau, Cîțu, Voiculescu și Mihăilă furau. Țineau românii închiși în casă, ca să poată fura”. Nu le-o fi jenă să iscălească așa ceva, ca partid de guvernământ? Pe logica asta, onor Cîțu, Voiculescu și Mihăilă i-au închis pe toți locuitorii planetei, ca să poată fura. Pe toți i-au ținut în case, și în Australia, și în America, în toată Uniunea Europeană, în Canada. Ba, în China, cum ieșea unul din casă, puneau Cîțu și cu Mihăilă biciul pe el și îl băteau de-l snopeau. Ce înseamnă să n-ai măsură! Toate guvernele lumii au tremurat de frică în pandemie, nu știau ce să facă de frică. Ăsta a fost contextul, iar celor care fac pe deștepții în urma pandemiei, să le fie rușine. PSD s-a comportat aiurea și atunci, se comportă și acum. Asta nu scuză restul. Să profiți de faptul că e o nenorocire, că nu mai știe nimeni cum să gestioneze situația și să profiți, ca să dai tot felul de contracte aiurea, cu măști contrafăcute din China, cu echipamente greșite, totul la suprapreț, nu e în regulă. Înțeleg să te asiguri că ai 10 milioane de vaccinabili și face fiecare câte trei vaccinuri. Dar nu iei 100 de milioane de doze… Cine a făcut asta trebuie să plătească, cel puțin pentru cinismul de a fi profitat de o situație grea, fără milă față de banii țării. Se vorbește de o pagubă de 1 miliard de euro, dar s-ar putea să fie vorba de mai mult. Trebuie să vedem cum continuă ancheta. Dacă se oprește aici, e un semn foarte prost. Problema s-a discutat în CSAT, condus de președintele Iohannis, și nu mă îndoiesc că el dă directive, poate avea chiar ultimul cuvânt. Mulți spun că n-are cum să lipsească de pe listă nici colonelul Valeriu Gheorghiță, care a coordonat campania de vaccinare. În mod sigur, a avut un cuvânt de spus și el, la comanda vaccinurilor. Săracul, e acum într-o perioadă fericită, e îndrăgostit de Monica Bârlădeanu. Se spune că, cine are noroc în dragoste n-are noroc în carieră. Să vedem, pe de altă parte, dacă această anchetă nu se extinde la nivelul întregii Uniuni Europene, cât de repede se va ajunge, de exemplu, la Ursula von der Leyen, care era nodul principal în UE și avea tot interesul să comande cât mai multe vaccinuri Pfizer, firmă la care lucrează soțul ei.
„Se comportă toți ca niște derbedei”
– În lipsa președintelui, care face lungi turnee exotice, viața politică internă pare să se fi încins cu câteva zile înainte de intrarea în anul electoral…
– Văd că tocmai a prins curaj să candideze la președinție fostul ministru Orlando Teodorovici, un personaj mai mult decât ciudat; nici nu știi cu ce se ocupă. Pesemne, acum se plictisește și de-aia candidează. Nu-i vorbă, scaunul lui Iohannis e aproape vacant, ar putea să fie ocupat chiar de pe acum. Orlando apare tot timpul la TV, unde face o figură de finețe, e mai cu ifose, și se întreba, așa, feciorelnic, când Rusia ataca Ucraina: „Oare n-am putea să denunțăm tratatul cu Ucraina și să ne luăm provinciile înapoi? Întreb, nu zic nimic!”. Nevinovat ca o copiliță, insinua ca, în toiul războiului, să-i facem o plăcere lui Vladimir Putin, să fim agresori ca Rusia și să luăm niște teritorii pe care nu ni le-a luat Ucraina, ni le-a luat URSS. Dacă tot vrei teritoriile înapoi, du-te la Ambasada Rusiei și, înainte de asta, cere și tezaurul înapoi. Ce sugerează Orlando, să ieșim și din NATO și din UE și să rămânem la cheremul Rusiei, în condițiile în care Ungaria abia așteaptă un precedent ca să ceară și ea teritoriile din jur înapoi?
Atmosfera politică e deja încinsă și se va încinge și mai tare. Deja s-a coborât nivelul. Te întrebi unde mai poate coborî, mai ales că PSD și PNL au hotărât că vor merge separat în alegeri. Ciolacu nu pierde o ocazie să râdă de PNL. Râdea de Rareș Bogdan, că are ceas de 30.000 de euro, Rareș Bogdan la rândul lui l-a atacat pe Ciolacu, că are pantofi de 1.500 de euro. Se îmbracă toți foarte elegant, dar se comportă ca niște derbedei.
Au politicienii noștri o capacitate nu numai de a minți populația în neștire, dar și de a se minți și pe ei înșiși într-un hal fără de hal. Simion se vede câștigând toate alegerile, guvernând singur-singurel. USR-ul vrea o alianță de dreapta cu PMP și Forța Dreptei. Au comandat ceva sondaje, se văd la 25%. Cum își imaginează că scot atâta, când ei tocmai s-au făcut de râs cu povestea Elenei Lasconi, capul lor de listă la Europarlamentare?! S-a întors lumea cu fundul în sus. Orice declarație care merge în linia tradițională – că religia era una din valorile Uniunii Europene, inițial – e văzută ca o crimă, ca un defect, ca o atitudine reacționară. În schimb, sunt promovate tot felul de idei, care mai de care mai absurde. Cam asta se vede la ora actuală. Nu știm dacă vor mai apărea forțe politice care să redreseze cumva lucrurile. Cele actuale nu par capabile să stăpânească acest fenomen. Democrațiile sunt depășite, tocmai pentru că permit orice păreri, orice infiltrări, orice opinii, orice acțiuni, atentate, proteste, manifestări care de care mai periculoase. Uniunea Europeană ar trebui să se reformeze singură, să redevină la intenția inițială, fără parazitări, fără ocolișuri, fără tot felul de adaosuri, chipurile progresiste.
– Mai avem o lună din acest an. Putem anticipa cum va arăta 2024?
– Tocmai se lucrează la mărirea pensiilor. Întrebarea e cu ce le plătim, că noi de-abia le plătim pe cele de acum. Ne împrumutăm ca la balamuc. Ciolacu a ajuns să guverneze cu fondul de rezervă, nu mai are buget. Până și SRI-ul a rămas fără bani de salarii și de pensii! Singurul lucru sigur e că anul viitor nu va fi atât de dramatic pe cât ar trebui să fie, conform situației economice. Fiind an electoral, vor face pe dracu’ în patru, se vor împrumuta în neștire. Dar în 2025, tot dracu’-i va lua pe cei care vor câștiga alegerile, pentru că vor trebui să plătească toate oalele sparte. Ciolacu și ai lui refuză să vadă realitatea, sunt ca bolnavii aceia care nu acceptă boala. Dar aici e mai grav, pentru că nu ei, ci populația va plăti pentru toată distracția.