
– Intrăm în primăvară printr-o serie de evenimente astrologice cu implicații bogate. Anul zodiacal începe pe 20 Martie, când Marte, care a stăpânit ultimul an atât de zbuciumat și de războinic, îi predă ștafeta Soarelui. Iată cum ne descrie tradiționalul gromovnic acest an: „Cu mare noroc stăpânește pe cei puternici, și pe crai, și pe toate domniile (…). Face rânduială la ochi, la inimă, la vine, la partea trupului despre dreapta. Dragostea la oameni deopotrivă. Face pe oameni mari și cu înalte priceperi (…)”. Aveam cu toții mare nevoie de noroc, de care vor avea parte îndeosebi Leii, Berbecii și Săgetătorii, precum și semnele de aer, mai ales Gemenii și Balanțele. Pentru că Soarele reprezintă regalitatea și noblețea, își pot face apariția, în fine, personaje în funcții de autoritate, care să întruchipeze aceste calități. Prima eclipsă a anului se petrece pe 25 Martie. Este o eclipsă penumbrală de Lună. Eclipsele de Lună pun în mișcare mulțimile, publicul. Dat fiind că este însoțită de trecerea lui Venus (din 12) și a lui Marte (din 23) prin zodia Peștilor, va stimula într-o măsură și mai mare decât o face, activitatea artistică, apetitul pentru spectacole și viața mondenă. La nivel mondial, se poate ajunge la înțelegeri și alianțe mai echitabile, care să respecte mai mult spiritul decât litera legii. Pe plan individual, această eclipsă le face conștiente mai ales pe femei de carențele din viața de cuplu. Odată conștientizate, ele pot fi compensate, dar nu printr-un comportament revendicativ, ci cu armele diplomației feminine –
BERBEC
Creativitate și poftă de viață

Până pe 20 Martie, când are loc echinocțiul de primăvară, Marte continuă să exercite o influență puternică. Cel mai mare impact îl aveți în cercul dvs. de prieteni, unde vă puteți organiza o acțiune de grup, cu tentă socială ori umanitară. E bine să lansați astfel de inițiative, cu condiția să evitați accente radicale. Cel mai bine vă reușesc acțiunile întreprinse până pe 11, când ceilalți rezonează cel mai mult cu planurile dvs. Din 12, mulți dintre dvs. vor simți nevoia să socializeze mai puțin, preferând compania unui număr mic de prieteni de suflet, tendință ce se poate accentua din 23. Anul Soarelui, care debutează pe 21, vă subliniază creativitatea și dragostea de viață.
BANI: Nu vă luați după prietenii care vă propun afaceri la început de lună. Ei pot fi de bună-credință, dar lucrurile pot sta altfel decât își imaginează ei.
CARIERĂ: Fiți atenți cui vă confesați cu privire la nemulțumirile față de șefi, până pe 12 și apoi după 22, căci spusele dvs. pot ajunge la urechile lor.
DRAGOSTE: Eclipsa de Lună din 25, din Balanță, vă determină să vă dați seama de lucruri pe care nu le-ați observat până acum, legate de relație. O acceptare înțeleaptă a unor realități vă poate consolida cuplul.
SĂNĂTATE: Limfa circulă greu, mai ales în cazul cardiacilor, care se pot resimți până pe 19. Îngrijirile medicale au cel mai pronunțat efect între 10 și 22.
TAUR
Vânzări – cumpărări

În primele trei zile ale lunii e bine s-o luați încet cu problemele familiale și gospodărești, nu vă implicați până peste cap. Dacă vă gradați efortul, veți avea rezultate bune, până pe 11. Între 12 și 20, în schimb, fie veți constata că graba strică treaba, fie vă veți certa cu un bărbat autoritar și arțăgos din familie, probabil tânăr. Din 12, prietenii sunt cei la care vă puteți descărca grijile și care vă schimbă în bine dispoziția. Viața socială se anunță aglomerată începând din 23, când calendarul dvs. va fi plin. Atenție să nu vă aglomerați prea tare programul pe ultimele zile.
BANI: Sunt mai degrabă de investit, în cazul în care aveți de făcut reparații prin casă, să vindeți sau să cumpărați proprietăți. Până la mijlocul lunii, puteți afla informații interesante de la amici, cu privire la surse de câștig lejer.
CARIERĂ: După eclipsa din Balanță, din 25, veți putea afla unele lucruri, care, deși vă pot necăji în parte, vă vor ajuta să vă planificați eficient mișcările următoare, pe termen lung.
DRAGOSTE: Nu stați acasă, începând din 12: s-ar putea să întâlniți o persoană seducătoare, printr-o rudă, un vecin sau mergând să plătiți o factură. Romantismul se poate transforma în pasiune după 22.
SĂNĂTATE: Eclipsa de Lună din 25 vă poate reactiva niște vechi infecții renale. Aparatul respirator e și el pasibil de infecții.
GEMENI
Vă merge creierul!

Inventivitatea dvs. iese la suprafață mai ales până pe 11. Studenții își pot lăsa profesorii cu gura căscată prin profunzimea înțelegerii de care dau dovadă. Unii dintre ei pot deveni astfel cei care să lărgească modul de înțelegere al dascălilor. E o perioadă în care vă puteți face remarcați și publicând lucrări în diverse reviste de specialitate. O altă variantă a prezenței lui Venus, Marte și Pluton în Vărsător se poate concretiza prin călătorii în destinații exotice, unde veți putea lega prietenii cu personaje la fel de exotice.
BANI: Din 11, începe un interval pe parcursul căruia puteți fructifica o idee dată de un prieten sau care vă vine în urma unei discuții cu amicii. Faceți primul pas după 20.
CARIERĂ: Relațiile cu superiorii se pot îmbunătăți din 12, sub influența lui Venus în Pești. Marte, care i se alătură pe 23, vă trezește ambiția de a trece la treabă, pentru a-i face pe șefi mândri de dvs.
DRAGOSTE: Eclipsa de Lună din 25, din Balanță, vă poate pune pe gânduri cu privire la relația de amor. Nu neapărat în sens negativ, doar că veți putea percepe anumite situații altfel decât până acum.
SĂNĂTATE: Către finele lunii, mai ales dacă mâncați seara mai consistent, vă puteți nu doar îngrășa, dar poate apărea și insomnia.
RAC
Amintiri din copilărie

Eclipsa de Lună din Balanță, din data de 25, vă poate trezi nostalgii cu privire la familie ori la rolul pe care l-ați avut în familie pe parcursul copilăriei. E un prilej potrivit pentru a-i vizita pe cei dragi, pe care nu i-ați văzut o vreme. Se prea poate să începeți să depănați amintiri, iar acestea să vă determine să vă vedeți copilăria prin ochii celorlalți. Dacă aveți de susținut examene sau de făcut deplasări în străinătate, e bine să porniți la drum după 12. Același lucru este valabil cu privire la apariții sau luări de atitudine publice.
BANI: Pe 20, data echinocțiului, începe anul guvernat de Leu. Acest lucru vă afectează mai ales în privința veniturilor directe. Veți putea să vă puneți în valoare mai mult creativitatea și forța.
CARIERĂ: Conjuncția dintre Chiron și Nodul Nord v-a retrezit niște suferințe sau v-a provocat unele noi. Descurajarea se poate risipi însă din 11, când Mercur, excelent negociator, intră în Berbec și vă simțiți pregătiți pentru noi inițiative.
DRAGOSTE: În preajma Lunii noi din Pești, din data de 10, vă pot năpădi amintiri despre o veche iubire. Nu e exclus chiar să aflați ceva despre ea ori să vă întâlniți.
SĂNĂTATE: Eclipsa de Lună din Balanță, din 25, vă poate sensibiliza stomacul ori reactiva infecții urinare.
LEU
Îndrăgosteală de primăvară

Sunteți într-un proces de reorientare a energiilor. În perioada de până la echinocțiu, cât anul este încă guvernat de Marte, n-ar strica să vă consolidați imaginea publică. De preferință cu ajutorul și cu implicarea partenerului dvs. de cuplu sau de afaceri. Pe 20, puteți organiza o petrecere, deoarece începe anul guvernat de Soare, astrul care vă stăpânește. Acest lucru s-a mai întâmplat cu șapte ani în urmă și n-ar strica să priviți înapoi, la 2017-2018, și să vă amintiți de norocul și realizările care v-au însoțit atunci. Conectându-vă la energia acestor amintiri, măriți șansa ca ele să se repete.
BANI: După Luna nouă din Pești, din data de 10, puteți demara cu încredere un nou proiect ori vă puteți ocupa de dezvoltarea unuia mai vechi.
CARIERĂ: Tensiunile dintre dvs. și șefi, neglijabile în primele zile ale lunii, pot escalada în jurul datei de 10, care din fericire pică într-o duminică.
DRAGOSTE: Pasiunea și tandrețea revin în cuplu, în forță chiar, la început de lună. Perechea se poate reîndrăgosti de dvs., încă și mai profund decât s-a întâmplat prima oară. Dar după 11 se prea poate să preia conducerea. E important să păstrați echilibrul.
SĂNĂTATE: Aveți grijă ce mâncați, mai ales dacă ieșiți cu prietenii și comandați ceva. Respectiva mâncare s-ar putea să nu vă priască deloc în preajma eclipsei din 25.
FECIOARĂ
Emoții perturbatoare

În cazul în care ies la suprafață diverse suferințe emoționale din trecut, nevindecate până acum, ar fi bine să începeți un proces terapeutic. Dacă nu vreți să investiți într-un tratament psihologic, încercați să scrieți, să pictați, să dansați, să exprimați sub o formă sau alta sentimentele puternice care se ridică la suprafață. Nu e exclus ca în acest proces de exprimare a stărilor interioare, să iasă la suprafață și o înzestrare artistică de care nu aveați cunoștință până acum.
BANI: Mai ales în prima parte a lunii s-ar putea să fiți nemulțumiți de felul în care a funcționat o investiție. Din 11 încolo însă, e bine să căutați activ persoane care să se alăture procesului de împrospătare și extindere a respectivului proiect.
CARIERĂ: Conștientizați și cultivați starea naturală de camaraderie și cooperare în grup, care există în echipă până pe 11, pentru a putea să o mențineți și ulterior, când atmosfera poate deveni încărcată.
DRAGOSTE: Sentimentele se înnoiesc după Luna plină din 10, iar perechea dă dovadă de constanță și empatie.
SĂNĂTATE: Din 12 începând, n-ar trebui să lucrați sub nicio formă noaptea. Dacă aveți probleme cu tensiunea, evitați eforturile până pe 22.
BALANȚĂ
Creativitate maximă

Până pe 11, nu mai puțin de trei planete vă intensifică creativitatea și inventivitatea. Dat fiind că sunteți guvernați de Venus, mulți dintre dvs. se pot face remarcați prin talentul lor. Cei care și-au câștigat deja un renume pot manifesta o nouă fațetă a înzestrării lor. Dacă aveți copii dăruiți cu har, realizările lor vă vor face mândri. A treia posibilitate e să vă dați seama, printr-o împrejurare neobișnuită, de un talent nebănuit al vlăstarului dvs. Eclipsa de Lună din semnul dvs. de pe 25 aduce un nou imbold artiștilor. Litigii legale pot fi rezolvate pașnic, cu condiția să nu vă pierdeți răbdarea.
BANI: În primele zile ale lunii, dar în mod special pe 10, vă sfătuim să vă feriți de orice fel de speculații. Țineți-vă departe de orice joc de noroc.
CARIERĂ: Cel mai ușor comunicați cu colaboratorii dvs. până pe 10 inclusiv. Din 12, echipa e inspirată, organizată și unită, efect al întâlnirii între Venus și Saturn în Pești, care e maxim în penultima săptămână a lunii.
DRAGOSTE: Poveștile de amor pot lua o turnură neobișnuită, vă puteți aștepta la surprize, inclusiv la o cerere în căsătorie. După 10, perechea dorește să se facă auzită și înțeleasă, ascultați-o.
SĂNĂTATE: Faceți mișcare la început de lună, când mobilitatea poate crește mult. Problemele legate de oase, piele și dentiție pot fi tratate cu succes.
SCORPION
Ambiție solară

Invitați-vă prietenii acasă, dați o petrecere la dvs., până pe 11. Nu numai că evenimentul poate fi deosebit de reușit, el poate consolida prietenii sau duce la înfiriparea unora noi. Ori poate vă doreați de mult să faceți niște schimbări prin casă, dar cumva nu v-ați putut mobiliza. Acum aveți energia și motivația necesară pentru a aduce înnoiri, unele chiar îndrăznețe. Amatorii de artă pot investi în pictură sau sculptură modernă și se pare că intuiția vă ghidează excelent. Feriți-vă însă ca, între 12 și 22, să nu fiți prinși în conflicte, posibil legate de o moștenire de familie și modul în care aceasta ar trebui gestionată.
BANI: Un partener de afaceri vă poate facilita un contract rodnic, pe termen lung. Cel mai bine ar fi ca demersurile să fie întreprinse în cea de-a doua jumătate a lunii.
CARIERĂ: De echinocțiu începe anul astrologic guvernat de Soare, care vă scoate din încremeneală și vă redă ambiția. Fiți doar atenți ca șefii dvs. să nu se simtă amenințați de determinarea dvs. de-a reuși.
DRAGOSTE: În preajma datei de 9, e posibil ca cineva din familie, probabil un bărbat, să se ia la harță cu perechea dvs., ceea ce v-ar plasa la mijloc. Nu e cea mai plăcută poziție.
SĂNĂTATE: În preajma eclipsei de Lună din 25, aparatul respirator este mai sensibil, la fel și rinichii. Hidratați-vă suficient.
SĂGETĂTOR
O lună cu rude

Dvs. nu prea sunteți genul care să cultive legăturile de familie, dar lucrurile stau diferit la începutul primăverii, poate pentru că mai multe rude pe care le simpatizați dau semne de viață. Cel mai plăcut interval de a interacționa este 12-22. Ulterior se pot isca niscaiva controverse cu bărbați din familie. Cei mai tineri vor să aibă musai dreptate. Cei mai în vârstă s-ar putea să chiar aibă, deci e bine să judecați spusele lor fără părtinire. Fiți foarte atenți la volan, mai ales dacă faceți o excursie în weekend-ul 9-10. De asemenea, e bine să ocoliți persoanele impulsive și locurile unde spiritele se pot încinge ușor.
BANI: Treceți printr-o perioadă de bilanț. Pentru a lua deciziile cele mai înțelepte e necesar să examinați cum ați gestionat banii începând din 2008.
CARIERĂ: S-ar putea să aveți surprize neplăcute cu un coleg, mai ales între 5 și 13. Cooperarea ar putea înceta. În schimb, către sfârșitul lunii, echipa se sudează, atmosfera e plăcută și rezultatele sunt bune.
DRAGOSTE: În amor, există niște răni mai vechi, încă necicatrizate complet. Eclipsa de Lună din 25 le poate intensifica temporar, dar ulterior vă împăcați cu trecutul.
SĂNĂTATE: Cei care s-au dedat excesiv plăcerilor gustative pot suferi repercusiuni. În special pe 3 și pe 9, ficatul și bila pot reacționa intens.
CAPRICORN
Spor de mare energie

Einteresant cum o zodie atât de conservatoare se poate hotărî brusc să își schimbe imaginea, și încă cu una avangardistă. Până pe 11, aceste schimbări pot reprezenta un câștig, ieșirea dintr-o fază vestimentară care nu mai corespunde cu cine ați devenit dvs. între timp. Stridențele în alegeri sunt însă foarte posibile, între 12 și 21, când e bine să vă consultați, când faceți achiziții, cu cineva în al cărui gust aveți încredere. E bine să vă alocați suficient timp pentru familie și amici pe parcursul întregii luni, deoarece și schimbul de idei este viu, iar afecțiunea care vă leagă se adâncește.
BANI: Vă pot veni idei de-a dreptul inovatoare, până pe 11 inclusiv. Nu vă grăbiți însă să le puneți în practică, procedați chibzuit și etapizat.
CARIERĂ: S-ar putea ca eclipsa de Lună din Balanță, din 25, să vă ajute să înțelegeți că aveți nevoie de mai multă libertate de exprimare și să găsiți și direcția adecvată.
DRAGOSTE: Sunteți în procesul de a vă debarasa de anumite umbre ale unui trecut care cuprinde mai puțin de 15 ani. Noi experiențe sunt binevenite, dar nu începeți nimic în preajma lui 10. Puteți avea un câștig mai mare în urma unor legături scurte.
SĂNĂTATE: În Martie beneficiați de o explozie de energie, care începe să se facă simțită din 11.
VĂRSĂTOR
O perioadă de efervescență

Primele 11 zile ale lunii marchează o perioadă de efervescență. E imposibil să fiți trecuți cu vederea, farmecul și energia dvs. vă fac deosebit de atractivi. Lucrurile se schimbă însă din 12, când comportamentul dvs. poate deveni dominant și strident. Dacă țineți în frâu manifestările excesive până pe 22, vă regăsiți tonusul și magnetismul. Planetele care se strâng în Berbec, precum și eclipsa de Lună din 25 vă pot schimba atitudinea față de procesul de învățare – îl puteți vedea mai mult ca pe un demers creativ decât ca pe o corvoadă.
BANI: Încă de la începutul lunii, negocierile contractuale au loc cu ajutorul abilului Mercur. Din 12, ștafeta o preia Venus cea bănoasă, iar Saturn și Marte în Pești vin la mijlocul lunii să vă dea stabilitate și curaj în afaceri.
CARIERĂ: Preocupările dvs. nu se îndreaptă în mod special către viața profesională, unde persistă rutina. Evitați certurile cu colegele femei, între 5 și 7 și apoi între 27 și 29.
DRAGOSTE: Sunteți deschiși către nou și către aventură, ceea ce vă priește până pe 11. Experiențele care încep între 12 și 22 sunt însă mai puțin fericite, în special dacă încercați să vă impuneți.
SĂNĂTATE: Evitați eforturile bruște în intervalul 13-22, mai ales dacă aveți probleme cu tensiunea.
PEȘTI
Atenție la ce vorbiți!

Mai ales aceia dintre dvs. care sunt născuți în primul decan al zodiei trec printr-un proces de clarificare și structurare. Acesta începe cu Luna nouă, care în Martie se petrece pe data de 10, în semnul dvs. E un moment potrivit pentru a renunța la visuri irealizabile și de-a vă mărgini la proiecte realiste, de natură să vă aducă satisfacții. În acest sens, aveți parte de două ajutoare prețioase: de Venus (începând din 12) și Saturn, maestru în ale organizării. Din 23, când Marte ajunge la rândul său în Pești, puteți însă oscila între perioade de hiperactivitate și de epuizare. Gestionați-vă atent energia.
BANI: Pentru cei care-și doresc noi surse de venit, căutările și negocierile ar trebui să înceapă din 11, când se bucură de sprijinul lui Mercur în Berbec.
CARIERĂ: Între 12 și 23, ar fi cazul să nu vă dați drumul la gură cu colegii cu care lucrați în echipă, căci vă pot scăpa comentarii care, transmise mai departe, vă pot crea dușmănii.
DRAGOSTE: O relație ținută ascunsă, care are toată savoarea fructului oprit, degenerează ulterior și se poate termina brusc, cel mai probabil până pe 23.
SĂNĂTATE: Energiile sunt echilibrate până pe 11, dar între 11 și 23 pot apărea migrene, probleme oculare ori cu circulația venoasă în gambe.