Am mai atins, dar așa, în treacăt, subiectul „agricultura urbană”, în câteva articole publicate de Formula AS. Pentru azi, mi-am propus să scriu în exclusivitate pe tema asta, fiindcă, în opinia mea, lucrurile evoluează într-o direcție convingătoare: au fost deja emise legi, inclusiv în România, privind aceste noi practici. Ce este, deci, agricultura urbană?
Zmeurișul din Bruxelles
Când am întâlnit prima oară sintagma „agricultură urbană”, am fost un pic nedumerit. Mi s-a părut că un poet a pus să se ciocnească două cuvinte cu sensuri opuse, pentru a produce, mai degrabă, un efect retoric, decât să acopere o realitate obiectivă. Ce treabă ar avea orășenii cu munca pământului? Ei lucrează în fabrici și birouri, nu pe ogoare și răzoare. Ei umblă cu mapa, nu cu sapa! Realitatea depășește însă, de cele mai multe ori, cadrele mentale în care obișnuim să o ținem închisă. Ia forme multiple, complexe, care ne dau peste cap convingerile bine înțelenite. De peste zece ani, unele orașe reintegrează în lumea lor agricultura. E nevoie doar de o scurtă documentare pentru a descoperi o sumedenie de exemple. Culmea, în țările din vestul Europei, unde urbanizarea este de-a dreptul excesivă, marile orașe ascund mici afaceri agricole, acolo unde te aștepți mai puțin: pe terasele blocurilor, în parcări subterane dezafectate, în spațiile dintre clădiri, în interiorul clădirilor moderne și al marilor magazine. Creatorii celei mai mari civilizații urbane din ultimul mileniu, europenii, promovează acum agricultura, grădinăritul, apicultura, în interiorul metropolelor. Europa urzește acum filosofia aceasta a fructelor și legumelor, a ciupercilor și plantelor aromatice, a fagurilor cu miere de producție citadină. Un exemplu este chiar orașul Bruxelles, capitala Uniunii Europene. Aici, lângă abatoarele din cartierul Anderlecht, se află o clădire numită Foodmet. Pe acoperișul ei a luat ființă, în 2018, o fermă urbană nemaivăzută altundeva pe tot continentul. Sus, la cucurigu, au fost ridicate zeci de tone de pământ, apoi au fost amenajate straturi cu diverse specii horticole și legumicole: salată, dovlecei, busuioc, pătrunjel, coriandru, afin, zmeur. Arhitectul acestui proiect, denumit BIGH (Building Integrated Green House), se numește Steven Beckers. El a explicat (citat de rural.rfi.ro), că a fost nevoie de multe straturi succesive de izolație, pentru a obține 2000 mParizieni la sapă
Propun să coborâm, geografic, un pic mai jos, până la Paris. „Orașul Luminilor”, cum a fost supranumit, este de multă vreme înconjurat de grădini cu legume și pomi fructiferi. Cu peste două sute de ani în urmă, fermierii francezi au încercat să dezvolte agricultura în oraș, ridicând, în cartierul Montreuil, ziduri lângă care au plantat piersici. Zidurile au fost construite din materiale (bălegar, moloz, tencuială) care ziua absorbeau căldura, iar noaptea o eliberau, oferind astfel un microclimat favorabil culturii de piersic. Totodată, dezvoltarea fermelor de legume în apropierea Parisului a dus la numirea regiunii Ile-de-France, drept „Câmpia Virtuților”. Cu trecerea anilor, însă, politicile de urbanism preocupate de igienă au împins din nou agricultura la periferia orașului. Astăzi, revenirea acestei activități eminamente rurale în incinta orașelor ia forme noi, care intră sub termenul general de agricultură urbană. În 2016, orașul Paris a creat programul Parisculteurs pentru a facilita și accelera instalarea proiectelor agricole în Paris. Ideea este de a găsi locuri pentru înființarea culturilor: acoperișuri, pereți, parcări, terenuri deschise, și de a oferi fermierilor oportunitatea de a dezvolta afaceri agricole în capitala Franței. Parisculteurs folosește o abordare colaborativă, prin parteneriate cu fermieri, ONG-uri, firme, cu scopul de a găsi locuri în întregul Paris și, recent, în zona metropolitană mai largă. Există o Cartă a celor 100 de hectare, cu 82 de parteneri care susțin împădurirea urbană și dezvoltarea agriculturii urbane. De la crearea Parisculteurs, mai mult de 50 de proiecte au fost realizate și tot atâtea sunt în curs de dezvoltare. Parisul are acum peste 30 de hectare de teren agricol în limitele orașului și devine un lider în acest domeniu. În plus față de stabilirea și sprijinirea proiectelor, cei implicați în programul Parisculteurs desfășoară și o strategie de comunicare și sensibilizare adresată proprietarilor de terenuri, fermierilor urbani deja instalați sau care vor urma să se instaleze, precum și publicului larg, pentru a crește gradul de conștientizare și a oferi oportunități de formare (de exemplu, ateliere despre agricultura urbană, setul de instrumente al fermierului urban). Parizienii implicați în acest program se așteaptă să scurteze lanțurile de aprovizionare (legumele își păstrează mai bine prospețimea dacă sunt culese din serele din cartier, decât dacă sunt aduse de la distanțe mai mari); să contribuie la securitatea alimentară (dacă o fermă care oferă în mod obișnuit produse agricole se închide, locuitorii de la oraș au la dispoziție sursa proprie de hrană); să întărească legăturile comunitare (dacă ies în grădină să muncească, orășenii ajung să se cunoască mai bine și să se ajute, depășind izolarea și înstrăinarea care caracterizează viața urbană); să utilizeze în mod eficient apa de ploaie, contribuind astfel la un mod de viață ecologic. Mai sunt, desigur, și alte beneficii pe care agricultura urbană le poate oferi locuitorilor unui mare oraș. Este o cale modernă de întoarcere la natură, fără să părăsești modul de viață orășenesc.
O lege favorabilă
Aș putea continua să prezint încă multe alte proiecte de agricultură urbană, nu numai din Europa, dar și din Canada și Statele Unite, sau din Noua Zeelandă și Japonia. Vă las plăcerea celor care folosiți internetul, să descoperiți pe cont propriu informații despre cât mai multe proiecte. Cum stau lucrurile în România? Dacă îmi permiteți un strop de istorie, aș zice că agricultura urbană nu a lipsit niciodată în București. Pe la periferii, se aflau, din timpuri vechi, grădini de legume și plantații de viță-de-vie. Cu excepția centrului comercial, restul cartierelor/mahalalelor aveau o componentă agricolă deloc neglijabilă. Construcția blocurilor în timpul regimului comunist a ras grădini și cotețe cu păsări, dar au supraviețuit destule oaze agricole în spatele blocurilor, cu zarzavaturi, pomi fructiferi și chiar cu cotețe populate cu porci și păsări. Pe de altă parte, regimul a permis locuitorilor, mulți cu origine țărănească, să amenajeze mici grădini la marginea orașelor, grădini care au rezistat și după revoluție, până când expansiunea imobiliară le-a șters de pe fața pământului. Agricultură urbană, în sensul actual, nu există încă în București sau în marile orașe, așa cum este în Paris sau Bruxelles, cu răzoare cu salată verde și rânduri de zmeur de mii de metri pătrați pe terasele blocurilor. Există însă numeroase inițiative în spațiu privat, în balcoane sau în micile petice de pământ aferente caselor și vilelor din vechile și noile cartiere. Dacă abordăm subiectul strict teritorial, adică între granițele administrative ale Bucureștiului, putem spune că avem aici agricultură urbană. Dacă, însă, ne referim la dezvoltarea unor proiecte în acele zone ale capitalei unde avem țesătura urbană veche și nouă puternică, bine legată, nu, nu avem agricultură urbană ca la Paris. Nu cred că sunt cultivate legume pe Palatul Parlamentului, pe blocurile de pe Magheru sau pe cele din Pipera. Avem însă o lege care fundamentează o astfel de activitate. „Primăriile localităților cu un număr mai mare de 100.000 de locuitori au obligația să întocmească strategii privind horticultura urbană în spațiul intravilan al localității și amplasarea unităților de producție horticolă în medii controlate (sere și solare, n.m.)”. Avem lege, mai trebuie să avem și voință și forță de muncă!
