• Temperaturile mult prea mari pentru ultima lună de iarnă, precum și oscilațiile abrupte de presiune atmosferică ne transformă în cobai de experiență: stări de leșin, amețeli, dureri chinuitoare de cap. Criza meteo devine o cauză permanentă de boli, care pune în încurcătură medicina modernă. Iată câteva noutăți legate de terapiile care pot fi urmate în cazul migrenelor •
Atenție la excesul de medicamente

Durerile de cap se numără printre cele mai frecvente probleme care ne determină să mergem la medic. În general, ajungem să ne adresăm specialistului atunci când durerile de cap sunt foarte severe, persistente sau deosebit de frecvente – și când nu reușim să le tratăm prin administrarea ocazională a unui analgezic. Durerile din zona tâmplelor, a cefei sau din spatele ochilor reprezintă una dintre problemele care, în ultima vreme, contribuie la nivel mondial la o afectare severă a calității vieții. Persoanele care suferă de migrenă acuză dureri pulsatile, adesea însoțite de greață, amețeli și tulburări de vedere. Cauzele par să fie neurologice. Migrenele reprezintă, cel puțin parțial, un semnal de avertizare, atunci când creierul ajung să dispună de prea puțină energie. Supunerea creierului la un număr prea mare de stimuli meteorologici poate stârni o supraexcitabilitate a acestuia. Atacurile migrenoase apar adesea ca un făcut, exact atunci când programul ni le permite mai puțin, așa că mulți pacienți înghit rapid un analgezic, pentru a face durerea mai suportabilă. Însă atacurile pot deveni astfel mai frecvente și mai grave. „În cazul când analgezicele sunt administrate prea des, supradozarea poate conduce la apariția durerilor de cap”, explică medicii. În plus, administrarea de triptani (medicamente împotriva migrenelor acute), alături de analgezice timp de peste zece zile pe lună, poate crește semnificativ riscul ca boala să se cronicizeze. De ajutor poate fi o pauză de câteva săptămâni, timp în care pacienții să nu mai ia niciun medicament împotriva migrenei acute. Ca măsură preventivă, poate fi util și aportul regulat de magneziu, care reduce numărul atacurilor și intensitatea durerii.
Cercetați cauza
Fiecare persoană care suferă de migrenă resimte valurile de durere în mod diferit. Prin urmare, nu există tratamente recomandate pe scară largă pentru a gestiona simptomele migrenei. „Din păcate, nu putem să știm dinainte la ce medicament va răspunde bine un anume pacient”, spun experții. Pacienții trebuie, așadar, să probeze sub supraveghere medicală diferite ingrediente active, pentru a-l găsi pe acela care se dovedește cel mai eficient în cazul lor. În tratarea atacurilor migrenoase acute, care nu răspund la analgezice (precum ibuprofenul), terapia standard constă, de regulă, în administrarea triptanilor. Însă pacienții cu un risc crescut de infarct miocardic și accident vascular cerebral nu au voie să utilizeze asemenea medicamente. Printre noile variante apărute pe piața farmaceutică se numără lasmiditan și rimegpant. Datorită efectului lor mai bine țintit, pot fi administrate și de pacienții cu risc ridicat de boli cardiovasculare. O altă metodă profilactică este disponibilă din 2018: este vorba despre anticorpii CGRP, administrați prin injecție, pentru combaterea acelor tipuri de migrene care prezintă complicații. Studiile privind anticorpii CGRP au dat rezultate pozitive, au fost demonstrate atât eficacitatea, cât și o bună tolerabilitate a acestei metode. Între efectele secundare se pot număra, totuși, roșeața la locul injectării, greața, constipația sau amețelile. Există însă și pacienți în cazul cărora injecția împotriva migrenei e ineficientă sau își pierde prea repede efectul. Noile abordări terapeutice reprezintă, totuși, o rază de speranță pentru mulți dintre cei afectați.
Dieta alimentară – o influență majoră
Migrenele dureroase sunt adesea însoțite de o serie de afecțiuni psihice. Între acestea se numără mai ales depresia și tulburările de anxietate. Bolile psihice și valurile de durere tind să se amplifice reciproc. „Durerile de cap frecvente ne pot afecta din punct de vedere psihic, în vreme ce persoanele care nu o duc bine din punct de vedere psihic pot suferi de dureri de cap frecvente”, spun neurologii. O alinare pot oferi, în acest caz, tehnicile de relaxare și psihoterapia. Noile studii indică din ce în ce mai clar că migrenele par a fi și tulburări de natură metabolică. Iar asta înseamnă că și dieta poate avea o influență majoră asupra migrenelor. Mesele neregulate, posturile, alimentele bogate în carbohidrați și sărace în micronutrienți ar putea să favorizeze cronicizarea migrenelor. În această privință, studiile de dată recentă indică felul în care poate fi concepută pe baze științifice o dietă anti-migrenă, care să nu ne limiteze totuși prea mult în viața de zi cu zi. Este important ca pacienții să evite fluctuațiile glicemice mari și să-și adapteze organismul la o sursă uniformă de energie, care să corespundă cerințelor mari de energie ale creierului. Pentru a înțelege și a contracara într-un mod mai eficient factorii declanșatori ai migrenei, este totodată util ca pacienții să-și noteze într-un jurnal ce alimente au consumat.
Acupunctura, efect dovedit

Atacurile de migrenă sunt adesea agravate de tensiunile musculare din zona spatelui și a cefei. În asemenea cazuri, poate ajuta acupunctura. Eficacitatea acupuncturii în prevenirea migrenei a fost examinată într-o serie de studii. Există cu siguranță efecte pozitive, care se ridică la același nivel cu cel al beta-blocantelor. Simptomele pot fi însă ameliorate și cu ajutorul tratamentelor și exercițiilor fizioterapeutice simple. Ca regulă generală, se poate spune că programul zilnic și somnul neregulat, sedentarismul, urmat de exerciții fizice în exces, munca la calculator într-o postură tensionată și lipsa odihnei deschid larg ușa pentru efectul negativ al factorilor meteorologici cărora le facilitează efectul. Exercițiile fizice ajută la combaterea migrenelor, dar nu și atunci când le facem până la epuizare. Prin urmare, persoanele care suferă de migrene ar trebui, în principiu, să ducă un stil de viață regulat, echilibrat.
Ce este migrena cu aură?
Debutează încet. Din partea laterală a câmpului vizual își fac apariția un fel de modele colorate, zimțate, care-și croiesc drum prin întregul câmp vizual. Limitarea vederii este adesea însoțită de un sentiment de neputință și de iritare. Cam așa trebuie să ne imaginăm o migrenă cu aură. Ea se numără printre cele mai comune, dar și printre cele mai puțin cunoscute forme ale migrenei. Tulburările vizuale pot îmbrăca multe forme și apar de obicei cu aproximativ 30 de minute înainte de debutul durerii de cap. În cazul migrenelor cu aură, fluctuațiile hormonale, în special cele vizând nivelul de estrogen, pot duce la atacuri mai frecvente și mai severe. O aură poate apărea și în absența unei dureri ulterioare de cap. Simptomele aurei migrenoase pot fi similare cu cele ale unui accident vascular cerebral. Dacă tulburările vizuale sunt însoțite brusc de senzații noi de amorțeală și paralizie, de exemplu la nivelul feței sau brațului, sau de probleme de vorbire și de dificultăți în găsirea cuvintelor, cei afectați trebuie să fie atenți. Pentru că în spatele acestui fenomen ar putea fi atât o aură de migrenă extinsă, cât și un accident vascular cerebral. De aceea, pacienții ar trebui să i se adreseze medicului de fiecare dată când ceva li se pare neobișnuit. Persoanele care suferă de aură migrenoasă se confruntă, în general, cu un risc crescut de a suferi un accident vascular cerebral. Riscul poate fi redus la minimum, prin urmarea unei terapii eficiente, pentru prevenirea și combaterea migrenei cu aură și un control atent al altor factori care ar putea spori riscul unui accident vascular cerebral.
Remedii pentru acasă
Ce ajută împotriva durerilor de cap?
Medicamente clasice

* În cazul cefaleei de tensiune, care se manifestă ca o durere de cap bilaterală, apăsătoare, s-au dovedit eficiente analgezicele precum paracetamolul, acidul acetilsalicilic și ibuprofenul. Putem recurge la tablete care combină două ingrediente active, care acționează în moduri diferite și în locuri diferite ale corpului și sunt totuși tolerate de organism. Combinația de paracetamol și ibuprofen stopează durerea pe două paliere.
* Împotriva migrenelor ajută acidul acetilsalicilic, paracetamolul, ibuprofenul, diclofenacul, metamizolul și naproxenul. Triptanii sunt eficienți în cazul durerilor severe, dar nu ameliorează aura, o tulburare neurologică care se manifestă în primul rând prin tulburări de vedere. Pentru triptani este în principiu necesară o prescripție medicală, dar pe piață există și variante care se vând fără prescripție.
Remedii complementare alternative
* Aplicații de alifii chinezești cu camfor pe tâmple sau pe ceafă.
* Dacă simțiți că urmează un atac migrenos iminent, vă poate ajuta și un amestec de cafea neagră și lămâie.
* Verificați dacă nu cumva suferiți de un deficit de fier: dacă vă vâjâie constant capul și vă simțiți mai mereu obosiți, este posibil să suferiți de un deficit de fier. În acest caz, corpul nu poate produce suficientă hemoglobină. Aceasta este cea care îi dă sângelui culoarea roșie și are sarcina importantă de a transporta oxigenul și dioxidul de carbon în fluxul sanguin. Puteți afla dacă suferiți de un deficit făcând un test rapid. O mică înțepătură în deget este suficientă – valoarea este determinată prin sânge.
* Luați suplimente de magneziu: se știe că deficitul de magneziu poate spori iritabilitatea nervilor de la nivelul trunchiului cerebral și poate duce la declanșarea durerilor de cap. Suplimentele cu magneziu ne pot așadar ajuta să prevenim atacurile.
* Vizualizarea – stați relaxați și faceți un scenariu imaginar, în care o lumină puternică vă pătrunde în creier, asemănătoare cu o rază care elimină durerea prin urechi, sub formă de aburi negri. Mintea rămâne clară și liniștită.
* Fiți la curent cu datele meteorologice – în zilele cu presiune atmosferică prea scăzută sau prea ridicată, evitați deplasările în oraș.
* Luați adaptogeni – Ashwagandha sau NaNattokinase (suplimente alimentare), conform prospectului.
* Respirații yoga – nu vă ridicați dimineața din pat înainte de a face 25 de respirații totale, cu fereastra deschisă. Inspirați 5 secunde, expirați 7 secunde, apoi țineți aerul în plămâni cât mai mult.
Etapele migrenei
Etapa preliminară (1-2 zile)
* Oboseală
* Nevoia de a urina
* Greață
* Pofte culinare
* Stare euforică
* Căscat
Aura (1 oră)
* Tulburări vizuale
* Furnicături
* Tulburări de vorbire
Durerea de cap propriu-zisă (4-72 ore)
* Dureri de cap unilaterale
* Greață
* Sensibilitate la miros
* Sensibilitate la zgomot/lumină
Perioada de recuperare (1-2 zile)
* Oboseală
* Tensiune
* Epuizare
* Putere redusă de concentrare