Diana Narcisa Miclăuș (primar (PSD) al comunei Poduri, județul Bacău): „Lucrurile merg mult mai bine în mâna unei femei”

Aleasă cu 83% din voturi, la al patrulea ei mandat, Diana Narcisa Miclăuș din comuna Poduri, județul Bacău, arată că țara își poate pune nădejdea și în primarii femei. Când grija casei devine grija comunei, lucrurile n-au cum să iasă rău. Întâlnirea cu primărița realea­să a început și cu o veste bună: este cititoare fidelă (cum altfel?) a revistei „Formula AS”. „E o mare onoa­re că m-ați căutat și o mare bucurie! De când sunt primar, am făcut la Biblioteca comunei abona­men­te la câteva publicații, iar revista Formula AS se află la loc de cinste printre ele. Sunteți o publicație curată, din care, de la cei mai mici până la cei mai bătrâni, cu toții au câte ceva de învățat”.

Comuna Poduri are în componență șapte sate – Bucșești, Cernu, Cornet, Negreni, Poduri, Prohozești și Valea Șoșii.

Pixul lui Dumnezeu

– Doamna primar, ce anume v-a făcut să renunțați la o carieră în învățământ și să candidați la primărie? Experiența pedagogică v-a fost de ­folos?

– La un moment dat, am candidat ca lider de sindicat, la școală, iar la alegerile prin vot secret, am obținut 94 de voturi din 96. M-am zbătut atunci, ca lider de sindicat, și am obținut pentru colegii mei niște facilități de care aveau dreptul să beneficieze, și așa am văzut că empatizez cu lumea. Am intrat în politică, în Partidul Social Democrat, în anul 2000, și am fost aleasă președintă a organizației de femei. Tot acest parcurs mi-a dat încredere în mine, așa că am decis să mă implic în administrația comunei. N-am vrut să candidez ca primar, ca să nu intru direct într-un loc despre care nu știam mai nimic. Am candidat la consiliul local, iar consilierii m-au ales viceprimar. Atunci am văzut nu numai că ar trebui schimbate niște lucruri, ci mai ales că asta chiar ar fi posibil. În 2012, am candidat pentru prima dată ca primar. Atunci am avut doi contracandidați, fiecare dintre ei a obținut câte 700 de voturi, eu am luat 1400, adică 60 și ceva la sută. Acum, am câștigat al patrulea mandat, cu 83 la sută din voturi. Dacă mi-a folosit experiența de dascăl? Eu cred că oamenii mă iubesc nu doar pentru cât muncesc, ci pentru felul în care îi tratez. Cu răbdare și drag. Când vine omul la mine în birou, vine că are o problemă, și mă întreb totdeauna: oare eu cum aș fi vrut să-mi fie rezolvat necazul, dacă aș fi în locul lui? Și atunci acționez ca atare. Dacă Dumnezeu a vrut și mi-a pus un pix în mână, de fiecare dată când iau câte o decizie, mă uit întâi în sus și mă rog să nu fac rău cuiva. Credința nu a făcut rău nimă­nui. Nici con­tracandidații mei, în cam­pania electorală, n-au avut ce să-mi reproșeze, din punct de vedere profesional.

– Și pe ce v-ați pus, cel mai des, semnătura cu ­pixul?

– Într-o comună, dacă primarul vrea să facă ce­va, nu se poate baza doar pe bugetul local, că e imposibil. E exact ca într-o familie: dacă vrei să faci ceva mai mult, nu poți să te bazezi doar pe salar, trebuie să faci și altceva, să muncești în plus. Iar la noi, asta înseamnă să faci proiecte. Tot ce a însemnat pro­iect – proiecte pe AFIR, pe GAL, proiecte europene, pes­te tot m-am dus și am depus dosar.

„Ne împiedicăm de hârtii”

– Ce ați reușit să faceți în comună, pe baza proiectelor de care aminteați?

– Sunt atât de multe, încât nici nu știu despre care să vă vorbesc mai întâi. Sunt două pe care le consider proiecte de suflet: o creșă de 70 de locuri, finanțată prin Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții, proiect care se află în faza de licitație, și o sală de sport cu 104 locuri, care intră deja în faza de execuție. Lucrez foarte mult la partea de drumuri și infrastructură. Am luat o comună cu o infrastructură la pământ și, încetul cu încetul, am finalizat 14 proiecte de modernizare drumuri publice. Avem o sută de kilometri de ulițe în comună, iar peste 70 la sută din ele sunt asfaltate. De asemenea, cea mai mare investiție în drumuri de pe raza comunei noastre este drumul județean 117 Cernu-Buda, un proiect finanțat prin PNDL, în valoare de peste 200 miliarde lei vechi. Intenționez să implementez un proiect și pentru așa-numitele așezări informale. Acestea sunt grupări de locuințe impro­vizate, ocupate de persoa­ne sau familii din grupuri vulnerabile, care nu au niciun drept de proprietate asupra imobilelor pe care le ocupă. Avem un sat de locuitori romi în această situație, cărora aș vrea să le facem case, pen­tru că acum locuiesc în condiții destul de vitrege.

De curând, am început proiectul de canalizare pentru jumătate de comună, urmează apa și canalizarea în toată comuna. Canalizarea a fost un proiect mai greu, pe POIM, în care au fost incluse inițial 40 de unități administrativ-teritoriale. Asta a însemnat o grămadă de documentații, că tare ne place să nu muncim! Ne împiedicăm de hârtii și de oameni care mai cer ei ceva în plus, doar ca să se afle în treabă. Dacă finanțarea era gândită altfel și puteam să fac proiectul doar pentru comuna Poduri, era deja făcut.

Patru școli, cu peste 600 de copii

– Spuneați că aveți la faza de licitație o creșă. Mai există copii în comună? Care e, în general, situația învățământului?

– Tocmai avem în derulare un proiect prin care mobilăm toate cele patru școli din comună, în care învață peste 600 de copii. În fiecare an, cei care au medii de peste 7,50 și cei care participă la olim­piade sau diverse alte activități sunt premiați de către primărie. Nu sunt sume imense, dar încercăm să-i motivăm, să le recunoaștem meritele. Au ieșit oameni foarte buni de pe băncile școlilor din Po­duri, ceea ce demon­strea­ză că avem și profesori foarte buni în comună.

– Cât de implicați în tot ceea ce faceți sunt ceilalți membri ai echipei dumneavoastră?

– La o populație de 8000 de locuitori, primăria Poduri are 35 de angajați, funcționari publici și persoane contractuale. Echipa am format-o în cei 12 ani de când sunt primar, am oameni care lucrează pe proiecte, oameni care lucrează la achiziții, la investiții. E o echipă foarte bună, cu oameni tineri, suntem mai mult o familie decât o echipă. Poate de aceea se și văd rezultate bune, la tot pasul.

Descrierea comunei Poduri

– Vă dau un extemporal: „Cum arată comuna Poduri, din județul Bacău?”

– Comuna Poduri e, ca dimensiuni, cam a treia pe județul Bacău. E o comună foarte mare, foarte întinsă, cu un relief extraordinar. Avem și dealuri, și poieni, și râuri, și văi. Pentru o primărie, e un re­lief oarecum greu de ad­ministrat, dar atractiv din punct de vedere turistic și al peisajului. Sun­tem aproape de orașele Moinești, Comănești și Dărmănești. Consătenii mei sunt oameni harnici și gospodari, mândri, oameni cu stare. Sunt și plecați în străinătate, dar mulți s-au întors, și pe chipurile lor se vede cel mai concret acea expresie de „Uau!”, când văd cât de multe lucruri s-au schimbat în bine în comună. Chiar i-aș invita pe cititorii dumnea­voas­tră să vină pe la noi, să vadă cât de ospitalieri sunt oamenii, avem pensiuni, avem biserici-monument istoric și un sit arheologic unde s-au găsit „Zânele de la Poduri”, un grup ceramic statuar, de tip Cucuteni, unic în Europa, cu o vechime de peste 7000 de ani. Alte patru obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău. Intenționez să includ comuna într-un circuit turistic, în următorii ani, ca să pot accesa mai ușor fonduri.

– Credeți că v-ar fi fost mai ușor să realizați tot ce ați realizat, ca primar, dacă ați fi fost bărbat?

– Lumea administrației publice este, într-adevăr, o lume a bărbaților. Dar să știți că femeile sunt mult mai meticuloase și mai profunde în ceea ce fac, așa că lucrurile merg mult mai bine în mâna unei femei. Trebuie să ai curaj, ambiție, iar ca femeie, și sacrificiul e mai mare, pentru că nu-ți mai rămâne timp să mai fii și gospodină, pentru familie. Trebuie să găsești un echilibru și nu e întotdeauna ușor.

– Se vorbește mult despre birocrația din România. Ajunge ea și aici, în inima Moldovei?

– Din păcate, cred că în administrație e cea mai mare birocrație. Și mai cred că e gândită anume, ca să nu poți să atragi fonduri, în special pe cele euro­pe­ne.    Merg și de două ori pe săptămână la Bucu­rești. Mă mai întreabă câte unii, la Compania Națională de Investiții, dacă m-am angajat la ei… După ce că tre­buie să merg acolo pentru fiecare act în parte, mă mai iau și peste picior. Mă fac că nu înțeleg. Important e că vin acasă cu problemele rezolvate. Că mai pun o bucățică de bine în viața consătenilor mei.