N-a fost an în ultima vreme, în care să nu avem un mare scandal în Sănătate. Și nu scandaluri cu amantlâcuri, cheltuieli bugetare nejustificate ori plagiate, ci scandaluri în urma cărora se tot îngroașă statistica cinică a morților evitabile sau a celor greu de justificat, a persoanelor chinuite sau umilite, atunci când ajung pe mâna unor instituții care ar trebui să le facă – dacă nu viața mai ușoară, atunci măcar moartea mai demnă. Peste cazul „marilor arși” de la Colectiv s-a așezat tăcerea. A plătit vreunul dintre mai-marii din Sănătate? S-a mai auzit ceva în ultima vreme despre „Azilele groazei”?! Scandalul a folosit cât să se stabilească noile ierarhii de putere în PSD, după care Gabriela Firea, ai cărei interpuși au ținut în foame și mizerie oameni amărâți, a candidat fără probleme la Primăria Capitalei… Dezvăluirile despre practicile suspecte ale „candidatului comun” Cătălin Cîrstoiu au servit tot unor scopuri politice, iar obiceiul mutării pacienților de la stat către privatul deținut sau deservit de medicul de la stat, unde cel mai banal consult costă cât două pensii, merge înainte. Între astfel de dezvăluiri, apar, din timp în timp, cazuri strigătoare la cer, cu copii arși în maternități, cu gravide care mor la naștere, cu nosocomiale ori situații precum cea recentă, cu medici de Terapie Intensivă care, în lipsă de protocoale clare, decid, din butonul injectomatului, destine ce atârnă de un fir de ață.
Dacă pe modelul occidental, ministrul și înalții responsabili din sistem și-ar fi dat demisia după fiecare astfel de scandal, s-ar fi epuizat demult rezervele de oportuniști din cadrul partidelor care s-au succedat la guvernare. Dar cum la noi nimic nu clintește sistemul, ministrul rămâne în continuare la post, deși muncește mai puțin decât în pandemie, când făcea turul televiziunilor pe post de atoateștiutor. Exasperați de scandalul ATI din România, un grup de peste 80 de medici români de profil care profesează în Franța (de ce oare au plecat?!) au trimis o scrisoare deschisă în care încearcă să lămurească contextul complicat în care muncesc colegii lor din țară. Explicații binevenite, în plină isterie mediatică. Lor li se adaugă oferta de a participa la conturarea unui cadru legislativ detaliat, care să definească modul de luare a deciziilor în situații-limită, precum cele de la ATI. „Și pacienții trebuie protejați, dar și echipele medicale au nevoie de o protecție legală în fața unor cazuri dificile”, spun medicii din Franța. Ieșirea lor publică ridică mai multe semne de întrebare. De ce e nevoie ca specialiștii români din străinătate să se autoinvite să participe la profesionalizarea sistemului nostru medical, când oferta ar trebui să vină de la București? După ce că am pierdut atâția oameni de valoare, ne permitem luxul să-i ignorăm în continuare? Apoi, de ce acest cadru al funcționării ATI în cazuri de forță majoră nu e deja definit în România lui 2024? Au fost tone de bani UE pentru adaptarea legislației: ce s-a făcut cu ei, dacă ne trezim că linia fină dintre viață și moarte, la Terapie Intensivă, nu e trasată de protocoale stricte, ci de aprecierea unui om aflat sub stres, cândva, la ora 3 dimineața? Își va mai aduce aminte cineva, peste 6 luni, de mâna întinsă sistemului de medicii români din Franța? Mă îndoiesc profund: nimic din ce s-a întâmplat în Sănătate în ultimul deceniu nu invită la optimism.
Au trecut 20 de ani de la „Moartea domnului Lăzărescu”, unul dintre filmele-cult ale „Noului val românesc”. Reprezentații lui de seamă și-au schimbat de-atunci de mai multe ori stilistica, realitatea din sistemul medical nu s-a schimbat cu nimic. Scapă cine poate!
