
Sunt deja câțiva ani de când suporterii “răi” ai Naționalei de fotbal își dau în petec prin gesturi și strigări violente, la meciurile “tricolorilor”. Aruncă petarde și fumigene în teren, scandează lozinci jignitoare, intră pe gazon în timpul meciurilor, tot arsenalul exhibiționist “furat”, după 1990, de la galeriile din Occident. Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) e extrem de dură în ultima vreme cu astfel de manifestări. Pe noi ne-a luat cu frumosul. Întâi un avertisment, apoi niște amenzi, în câteva rânduri ne-a dat șansa să jucăm cu spectatori, dar departe de București, până când, nemaiavând încotro, a ajuns și la faza de programare a meciurilor cu tribunele goale. Am ajuns, astfel, sub amenințarea de a ne juca unul dintre cele mai importante meciuri din campania de calificare la Euro 2020, meciul cu echipa Norvegiei, cu stadionul gol! Noroc că Federația Română de Fotbal (FRF) a speculat isteț o prevedere mai nouă a UEFA, care îți dă dreptul să aduci copii pe stadion, atunci când ești sub sancțiune. De aici și până la ambiția de a bate recordul unui stadion plin de copii români nu a mai fost decât un pas: mobilizarea a fost extraordinară, sute de școli din țară și sute de cluburi sportive au organizat excursii în Capitală, cu ocazia meciului România – Norvegia. 30.000 de copii, cu antrenori și profesori însoțitori, au făcut o atmosferă de vis pe “Arena Națională”. Iar clipa intonării imnului României a fost, probabil, cel mai înălțător moment trăit de echipa națională și de toți cei care am urmărit evenimentele la televizor. Imnul României, cântat de 30.000 de copii, sub cupola “Arenei Naționale”! Jucători, antrenori, spectatori am răsplătit cu lacrimi, marea emoție a momentului.
Și apoi, felul cum au trăit copiii meciul, încurajându-i pe jucători, strigându-le numele la fiecare reușită, tresărind la fiecare ocazie. Meritau, cu siguranță, o echipă mai curajoasă, meritau un rezultat mai bun, ar merita o calificare a țării noastre la Europeanul pe care îl va găzdui, alături de mai multe orașe de pe continent, vara viitoare. “Pentru dragostea voastră curată/ Nu ne vom opri din luptă niciodată!”, a fost mesajul jucătorilor Naționalei, pe un banner, pentru cei 30.000 de copii din tribune. E un mesaj pe care nu doar fotbaliștii Naționalei ar trebui să și-l asume, ci întreaga societate românească. Avem niște copii minunați. Trebuie să ne ridicăm la înălțimea lor!