Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

MIRCEA BOCAN (inginer chimist): „Argila are inteligența naturii”

Argila terapeutică, cunoscută pentru proprietățile sale vindecătoare, a devenit un aliat de încredere în tratarea bolilor digestive și hepatice. Acest remediu natural, folosit din vremuri străvechi, reușește să îmbine știința modernă cu înțelepciunea populară, oferind o soluție sigură și eficientă pentru echilibrarea organismului. Spre deosebire de medicamentele sintetice, argila nu agresează corpul uman, ci lucrează în armonie cu el, favorizând detoxifierea și regenerarea. Bogată în minerale esențiale precum siliciul, magneziul, calciul și fierul, argila acționează ca un burete natural, absorbind toxinele și neutralizând acizii din stomac. Acest mecanism o face extrem de utilă pentru persoanele care suferă de afecțiuni digestive precum gastrită, reflux gastric sau colită. În plus, argila    stimulează refacerea mucoasei stomacului și intestinelor, oferind un scut protector împotriva iritațiilor și infecțiilor. Argila are un efect purificator deosebit și pentru ficat: prin eliminarea reziduurilor toxice și sprijinirea funcției hepatice, acest remediu contribuie la menținerea unei stări optime de sănătate, mai ales în perioadele în care organismul este supus unui stres alimentar crescut, cum au fost sărbătorile de iarnă. Un alt mare avantaj al argilei este lipsa efectelor adverse: nu provoacă dezechilibre interne și poate fi folosită pe termen lung. Argila terapeutică este o soluție simplă, accesibilă și eficientă pentru sănătatea digestivă și hepatică, un remediu ce merită să fie redescoperit într-o epocă în care nevoia de soluții naturale este mai mare ca oricând!

O putere de absorbție uriașă

– D-le Mircea Bocan, tocmai ce am ieșit din sărbătorile iernii, care la noi, la români, reprezintă un maraton alimentar gigantic, cu o mulțime de „accidente”. Sunt ani de zile de când în paginile revistei noastre recomandați argila, ca remediu de excepție în afecțiunile digestive. În ce cazuri poate fi folosită cu efect sigur?

– În privința rolului argilei în susținerea sistemului digestiv, după o experiență de 30 de ani în domeniu, pot garanta că are o putere de absorbție uriașă, fiind utilă în ameliorarea oricărui disconfort alimentar. De asemenea, argila are efect chelator (elimină compușii chimici, metalele grele și radicalii liberi), are efect cicatrizant asupra tubului digestiv (pansament gastric) și este antiseptică. Practic, argila ALGO are „inteligența naturii” și acționează doar acolo unde este nevoie de ea, dar singură nu poate face față exceselor alimentare pe o perioadă îndelungată! Practic, argila este un conglomerat de minerale, însă doar compoziția ei nu poate explica vindecările miraculoase ale afecțiunilor digestive. Cert este că odată vindecată o boală digestivă nu mai recidivează, mai ales dacă urmăm o cură de întreținere cu cantități mici de argilă, fără pauze. Așadar, este „scut și pavăză” pentru organism! Vă dau exemplul unui profesor de sport din Alba-Iulia, care a fost internat în spital de trei ori câte o lună, fiind diagnosticat cu melenă. În ciuda tratamentelor medicamentoase administrate în spital și a dietei alimentare recomandate de medic, boala tot recidiva. Auzind de problemele cu care se confruntă, preotul său l-a sfătuit să urmeze o cură cu argilă. Într-o lună a fost complet vindecat, iar de atunci au trecut 9 ani și nu a mai avut nicio altă problemă similară!

– Are argila efect și în neutralizarea acidității gastrice și în prevenirea balonării?

– Aciditatea gastrică este generată, de regulă, de prezența germenilor patogeni – pe care argila îi neutralizează rapid, sau de suprasecreția gastrică – pe care argila o anulează, ea fiind bazică. Efectele absorbante și adsorbante ale argilei o recomandă și în balonare. Neavând efecte secundare, se poate folosi în doze de șoc, pentru un efect mai rapid. Vestea bună este că, spre deosebire de antibiotice, argila ALGO nu distruge flora microbiană, ci dimpotrivă, o protejează!

„Argila vindecă întregul tract digestiv”

– Ce beneficii are argila în detoxifierea tractului digestiv?

– Studiile moderne au demonstrat că tractul digestiv este „al doilea creier” al organismului, care poartă informație și ajută la buna funcționare a sistemului imun, deci sănătatea lui este esențială. Argila vindecă întregul tract digestiv după o cură de 3-4 luni, dar se recomandă să se consume în continuare cantități mici, în permanență! Să nu uităm că în perioada sărbătorilor de iarnă care au trecut, mulți oameni s-au pricopsit cu o toxiinfecție alimentară, mai ales dacă au gustat diverse bucate pe la târgurile de Crăciun organizate în majoritatea orașelor. În acest caz, o doză-șoc de argilă ALGO poate fi salvatoare! Se pune un pumn de argilă într-un borcan de 800 ml cu apă, se amestecă bine cu o spatulă de lemn și se bea foarte, foarte tulbure întreaga cantitate, cu înghițituri mici. Efectul este rapid – în loc să ajungem la spital, să facem spălături gastrice, să ni se pună perfuzii și să stăm internați două, trei zile, argila ne scapă de necaz în maximum 15-20 de minute!

„Argila purifică apa”

– Argila sprijină și echilibrul florei intestinale?

– Argila nu are efecte probiotice și prebiotice și nu reface flora digestivă, dar dacă ținem cont de sfaturile înțelepte ale înaintașilor, în acest scop este recomandat să consumăm varză, castraveți și alte legume murate în casă, prin fermentare!

– Cum se potrivește argila cu apa? Este important să ne hidratăm corespunzător, pentru menținerea sănătății digestive?

– Corpul uman conține 70% apă. Dacă apa este infestată cu microorganisme sau cu substanțe poluante, organismul va fi otrăvit. Însă dacă apa este microbiologic pură, aceasta sprijină procesele chimice din organism și ajută la eliminarea toxinelor. Și din acest punct de vedere argila este ideală, pentru că purifică apa. Este indicat să consumăm doar apă de izvor, nu ape carbogazoase, deoarece bioxidul de carbon în exces crește stresul oxidativ și cantitatea de radicali liberi din corp.

– Un alt rol benefic al argilei ALGO este asupra ficatului – „laboratorul” organismului. Despre ce este vorba, mai exact?

– Trigliceridele din analizele de sânge relevă nivelul toxinelor pe care ficatul nu le poate procesa. Puțină lume știe că acest indicator este influențat de compușii chimici din alimentele procesate și de alcoolul industrial, care contribuie la apariția cirozei hepatice! În Formula AS au fost publicate de-a lungul timpului trei interviuri cu persoane bolnave de ciroză în fază terminală, vindecate complet cu argilă ALGO. Mircea Rigo din Abrud a fost externat cu salvarea din Clinica de Gastroenterologie din Cluj-Napoca, pentru că nu mai aveau ce să-i facă din punct de vedere medical. A doua zi, când m-a căutat, l-a susținut soția sa să ajungă la mine, pentru că nu putea să meargă singur! S-a vindecat complet în doar trei luni, cu doze mari de argilă (200 g pe zi), iar acum, la peste 70 de ani, face treabă singur prin gospodărie, își îngrijește casa, grădina, livada și animalele de curte. Se bucură de viață, a învățat să nu facă excese și să mănânce doar hrană naturală, pe care și-o produce singur!

„Argila este de mare folos și în infecțiile dermatologice”

– În ce alte probleme mai poate fi folosită argila?

­Argila este de mare folos și în infecțiile dermatologice sau de altă etiologie. Mama unui medic dermatolog din Alba-Iulia, paralizată și imobilizată la pat, făcuse un ulcer varicos foarte grav și era programată pentru amputarea piciorului, deoarece se gangrenase și emana un miros insuportabil. Întâmplător, fiul ei a trebuit să plece din țară, iar la întoarcere, după câteva săptămâni, rana era complet vindecată! Din fericire, doamna care se ocupa de îngrijirea bătrânei a tratat-o în tot acest timp cu cataplasme de argilă, despre care aflase citind în Formula AS! Această întâmplare demonstrează puterea bactericidă și antimicrobiană de excepție a argilei ALGO, care poate fi folosită și pentru vindecarea tenului cu acnee purulentă sau pentru diverse răni produse accidental, mai ales dacă sunt infectate.

– Argila poate fi administrată inclusiv la copii?

– Celor care mă întreabă dacă cei mici pot să facă o cură cu argilă le explic că eu le-am administrat-o propriilor mei copii, în biberon, la primul scaun diareic. Chiar dacă au acum între 34 și 39 ani, copiii mei nu își cunosc medicul de familie, pentru că n-au avut niciodată nevoie de servicii medicale! Așadar, argila poate fi consumată de la orice vârstă, fără nicio restricție. De acum 38 ani, de când mi-am vindecat insuficiența renală cu acest remediu natural, consum zilnic apă cu argilă. Am 68 de ani în prezent și toate analizele îmi sunt perfecte. Însă în familie ne-am obișnuit să consumăm numai alimente biologice, să bem apă de izvor și să petrecem cât mai mult timp în mijlocul naturii! Eu cred că acesta-i secretul sănătății de care ne bucurăm cu toții!

– Cum se administrează argila, pentru a preveni problemele digestive și hepatice înainte de ajunge la medic?

– Dacă argila este folosită în scop preventiv, este de ajuns o cantitate redusă – un bulgăre de dimensiunea unei nuci mai mari, pus de seara până dimineața într-un pahar cu apă plată, care înainte de administrare se amestecă bine cu o spatulă de lemn (atenție, nu se folosește plasticul sau metalul!) și se bea imediat, așa tulbure cum este, pentru ca în suspensia de argilă să rămână particulele fine care acționează ca pansament gastric. După utilizare, zațul mai gros rămas pe fundul recipientului se aruncă, apoi se pune aceeași cantitate pentru doza de seară, care se consumă în același mod. Pentru persoanele cu probleme grave de sănătate, recomand cure cu 150 g zilnic pentru femei și 200 g zilnic pentru bărbați, împărțite în mai multe doze – după preferința fiecărui utilizator. După vindecarea completă a afecțiunii de care suferă, este indicat să se consume în continuare, fără pauze, 1-2 linguri de argilă pe zi. Nici nu realizați de la câte probleme de sănătate ne salvează argila!

– Ce precauții ar trebui să aibă în vedere cei care doresc să utilizeze argila ALGO în scop terapeutic?

– Dacă folosesc doze șoc de argilă, singurul risc la care sunt supuși bolnavii este o eventuală constipație – dar nu e o regulă! Din fericire, există laxative naturale precum SennaLax sau ceaiul de senna, care rezolvă rapid această problemă.

D-l ing. MIRCEA BOCAN poate fi contactat la tel. 0788.233.873.

Argila ALGO poate fi procurată online, pe www.argila-algo.ro sau din farmacii și magazinele naturiste

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.