Români care au reușit
În timpul slujbelor religioase, când preotul trece printre credincioși, unii întind mâinile spre el și îi ating veșmintele. La sfânta taină a Maslului, când se citesc Evangheliile, oamenii se așază în genunchi, sub atingerea veșmintelor, la fel cum o fac și la taina Spovedaniei. Veșmintele preotului par a acoperi toate păcatele, toată neputința noastră omenească. Dar câți dintre credincioșii ortodocși știu cu adevărat ce anume semnifică veșmintele preoțești? Câți știu care sunt rânduielile după care acestea sunt croite sau câtă trudă implică realizarea lor?
În țară, mâini pricepute fac veșminte preoțești, în câteva ateliere mănăstirești, dar și în câteva firme cu capital privat. „Insuficiente, față de câte solicitări există”, îmi spune Sebastian Vaida, un tânăr teolog din Oradea, care are, de câțiva ani, o afacere în acest domeniu.
Afacere începută din joacă
Sebastian abia terminase clasa a IX-a, când a simțit că liceul teoretic unde era elev nu i se mai potrivește și a ales să se transfere la liceul ortodox din Oradea.
– De ce ai luat această decizie?
– De mic am avut o gândire matură, eram responsabil de deciziile mele, am știut ce am de făcut. Nu am în familie preoți sau călugări, părinții mei nu erau neapărat apropiați de biserică. În copilărie, am locuit într-un cartier de blocuri din Oradea, chiar lângă gardul bisericii. M-a atras sunetul clopotelor, slujbele, duminica trebuia să merg la biserică, nu aveam stare să rămân acasă. Aveam doar 12 ani când preotul m-a pus să duc icoana Învierii, la înconjuratul bisericii. Atunci am simțit cumva că drumul acesta poate fi și al meu. Iar în clasa a IX-a, profesorul de muzică mi-a remarcat vocea și, fiind băiat de preot, m-a chemat să cânt la biserică. Așa am prins și mai mult drag de slujbe, iar în vacanța mare, le-am și spus părinților mei că vreau să mă transfer la seminar.
Un an mai târziu, alături de colegii de liceu, au improvizat, în internat, o slujbă religioasă. Veșmintele le-a cusut Sebastian, de mână, din materiale cumpărate din piață. Joaca nu le-a trecut neobservată, preoții-profesori, ușor amuzați, le-au apreciat râvna. Unul dintre ei chiar l-a rugat să-i modifice puțin epitrahilul și, mulțumit de lucrare, l-a recomandat unui preot care avea nevoie de un rând de veșminte. Între timp, părinții îi cumpăraseră, după multe insistențe, o mașină de cusut. Sebastian avea doar 17 ani, iar aceea a fost prima lui comandă. Materialele costaseră mai mult decât prețul obținut pe veșminte, dar bucuria a compensat pierderea. Următoarea comandă i-a dat un avânt extraordinar: avea de făcut nu doar veșminte preoțești, ci și toate cele necesare pentru altar și biserică. „Totul a costat 4000 de lei, iar o parte din bani i-am investit în materiale și într-o mașină de brodat casnică. Afacerea am deschis-o cu restul banilor, plus salariul meu de cântăreț și ceva ajutor din partea părinților”, își amintește Sebastian. În doar patru ani, tot reinvestind profitul, a reușit să dețină trei mașini de brodat, o mașină de cusut profesională și o stație profesională de călcat haine.
Încă din timpul seminarului, Sebastian a fost angajat drept cântăreț bisericesc, ba, mai mult, pentru calitățile sale vocale deosebite, din 2014 a fost angajat și la Filarmonica de Stat din Oradea. „Am fost singurul fără studii muzicale, faptul că eram student la Teologie a fost decisiv în angajarea mea”. În 2015, a participat, cu filarmonica, la un turneu internațional, alături de celebrul muzician italian Enio Morricone, și a avut ocazia să cânte în fața a 50.000 de spectatori. Era în Franța, în turneu, când unchiul său, profesor universitar la Arad, care-l alinta „micul industriaș”, l-a sunat să-i propună participarea la un concurs de planuri de afaceri, a cărui miză era o finanțare de 18 mii de euro.
„Câteva luni mai târziu, din cei peste 300 de concurenți, am fost singurul care și-a susținut proiectul în fața comisiei. Le-am prezentat produsele, inclusiv ii cu motive populare făceam atunci. Am câștigat concursul și cu banii aceia, am intrat, cum se spune, în legalitate, înființând firma, am cumpărat prima mașină de brodat industrială și am închiriat un spațiu de lucru în Oradea”, spune Sebastian Vaida.
– Exceptând finanțarea câștigată prin concurs, cu care ai început afacerea, ai mai apelat și la alte finanțări?
– Am mai încercat, am depus câteva proiecte, dar nu am reușit să obținem finanțare. Poate e mai bine așa. Am făcut un credit bancar ca să pot achiziționa o mașină de brodat performantă, cu zece capete, iar în rest, pe lângă banii din vânzări, pe care-i reinvestesc permanent, mai pun, când e nevoie, salariile mele de la biserică și de la filarmonică.
„Veșminte accesibile și preoților mai săraci”
– Cu ce anume sunt diferite veșmintele create de voi?
– Știți că fiecare-și laudă marfa! Mulți vin cu fotografii de veșminte făcute în Grecia, la preț de 3000 de euro, pe care noi le putem face cu 1000 de euro, iar acesta e doar un exemplu. Eu spun că veșmintele pe care le facem sunt modele unicat, pentru că se întâmplă să stăm și câteva ore la discuții cu preoții clienți, ca să ajungem să le facem ceva potrivit, nu doar cu statura, cu dimensiunile fizice, ci mai ales cu felul fiecăruia de a fi, de a simți preoția. În plus, mi-am dorit de la început să fac veșminte accesibile și preoților mai săraci, nu doar pentru cei bogați.
Dar nu întotdeauna preoții sunt cei care fac comanda. Majoritatea care apelează la noi sunt credincioșii, care vor să facă un dar bisericii. Pentru că veșmintele sunt, de obicei, ale bisericii, nu ale preotului. Am avut solicitări inclusiv din SUA, iar în țară, am lucrat pentru biserici din Suceava, Iași, Târgoviște, Sighișoara, Brașov, Constanța, Timișoara, Târgu Mureș, Alba Iulia, Cluj. Am rămas prieten cu clienții și mulți dintre ei mi-au trimis alți clienți.
– Cu ce materiale lucrați?
– De obicei, veșmintele pe care le facem sunt din brocart, cu model bisericesc, sau din minimat, tafta și catifea de bumbac, materiale pe care le importăm din Germania. Tot de acolo cumpărăm și ața cu fir metalizat și firele de brodat. Am încercat să găsim și furnizori români, dar, din păcate, sunt prea puțini. A apărut recent pe piață un fir metalic auriu, produs la Brașov, sub un brand nemțesc. Alte accesorii luăm de la fabrici din Iași, Timișoara și București.
– Mai faceți și alte produse sau doar veșminte preoțești?
– Facem ii brodate, costume populare, fețe de masă, am brodat stema regală și multe alte steme, de diferite dimensiuni, am brodat pulovere pentru o fabrică de tricotaje, până și sigla televiziunii Digi 24. Pe utilajele recent achiziționate, am început să producem prapuri și semne evanghelice pentru Paști.
– Cine sunt cei cu care lucrezi? Cât de mare e echipa ta?
– În afară de mine, mai e croitoreasa, angajată de vreo nouă ani, care, deși e de altă confesiune, a prins mare drag de veșminte și se apropie și ea, măcar în felul acesta, de ortodoxie. Și mai e un prieten care a avut o firmă de brodat, afacere care nu a mers. Acum lucrează cu noi, se ocupă de crearea modelelor și de promovarea pe rețelele de socializare. Suntem ca o familie, nu-mi place să mi se spună șef.
„Dacă nu te lăcomești, Dumnezeu îți dă pe altă parte”
– Dacă tot ai terminat Teologia, nu te-ai gândit să te preoțești?
– E și asta o dorință de suflet, dar încă nu mi-am găsit preoteasă, ca să pot fi hirotonit. Oricum, nu-mi doresc să am o parohie, ci să fiu preot misionar, pentru ca preoția să rămână o misiune, nu o altă sursă de venit. În ciuda celor care se spun în spațiul public, că preoții cer mereu bani, eu am văzut și preoți care, când au mers cu Boboteaza, lângă cei 10 lei puși pe masă de oamenii bătrâni, mai lăsau ei, discret, alți bani. Așa gândesc și eu, că dacă dai din suflet și nu te lăcomești, îți dă Dumnezeu pe altă parte, întotdeauna.
„E frustrant faptul că statul nu susține deloc micii întreprinzători, care sunt adevăratul motor al economiei”
– Ca antreprenor, care sunt provocările cu care te confrunți?
– Of! Din fericire pentru mine, întotdeauna când mi-a fost greu, Dumnezeu m-a scos din impas, mi-a scos în cale oameni pe care nici măcar nu-i cunosc, care mi-au sărit în ajutor. Dar e frustrant faptul că statul nu susține deloc micii întreprinzători, care sunt adevăratul motor al economiei. Firmele mari, cu sute sau mii de angajați, își duc profitul în țara lor, degeaba le acorzi tot felul de facilități ca să înființeze 500 de locuri de muncă. Ce faci, dacă după doi ani, fabrica se închide și sunt aruncați în stradă 500 de șomeri? Nouă, celor mici, ni se pune piciorul pe gât, ne sufocă cu taxe, impozite, și nu ni se oferă nici o facilitate, iar la accesarea de fonduri europene, la fel, lucrurile sunt așa aranjate, încât să câștige tot cine vor ei.
– Unde putem vedea modele de veșminte lucrate de voi, dar și celelalte produse pe care le faceți?
– Tot ce facem se poate vedea pe pagina mea de facebook, până vom reuși să avem un site propriu. Din fericire, avem tot timpul multe comenzi, nu mai prea avem timp să lucrăm pe stoc, așa cum o făceam la început. Oricine dorește poate comanda telefonic și o onorăm în cel mai scurt timp posibil.
