Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Moartea presei și a cărții – taxă pe lectură?!

E de notorietate: în plin război politic cu toată lumea, la finele primului său mandat prezidențial, Traian Băsescu a rămas cu doar câțiva aliați – intelectualitatea de centru-dreapta, pe atunci mai activă social decât acum, și o parte a presei, căreia nu-i sticleau ochii la resursele generoase ale PSD-ului. Majoritatea celor care l-au apărat pe președinte în fața atacurilor imunde ale adversarilor săi au făcut-o dezinteresat, fără să aștepte sinecuri sau recompense. Sunt destui care trag și acum ponoasele: în trei vieți nu o să-și poată dezlipi de pe reverul sacoului eticheta de „băsiști”, chit că, și atunci, și mai apoi, ei s-au delimitat în numeroase ocazii de derapajele lui Traian Băsescu. În fine: președintele iese câștigător și în 2009 și, spre deosebire de precedentul mandat, are, acum, ascendent asupra Guvernului, condus de Emil Boc. Care sunt primele măsuri de austeritate anunțate de Emil Boc în contextul crizei economice care ajunsese în România? Creșterea taxării veniturilor – fără nicio nuanță! – pe drepturile de autor, adică o lovitură directă aplicată tocmai lumii culturale și jurnaliștilor care se opuseseră acaparării țării de către proiectul PSD/USL, pus pe rele, după cum avea să se vadă în anii următori.

Pentru presa scrisă, pentru piața de carte și pentru lumea culturală în general, realitatea lui 2025 e mult mai dură decât cea din 2009. În vreme ce în administrația publică salariile s-au mărit de câteva ori, iar profesii precum cea de medic și de profesor au ajuns să fie plătite mai aproape de valoarea lor socială, cei care încă mai luptă pentru buna informare și educare prin lectură a publicului din România au ajuns să trăiască sub limita salariului mediu pe economie. Asta, într-o țară în care, o recunoaște chiar ministrul reconfirmat al Educației, Daniel David, într-un recent interviu din „Formula AS”, analfabetismul funcțional a devenit risc de securitate națională! Ei bine, ce credeți că-și propune noul guvern în urma consultărilor din ultima lună? Creșterea drastică, de la 5 la 19%, a TVA-ului la presa scrisă și la carte!!! Două piețe dintre cele mai fragile din România și dintre cele mai fragile în raport cu situația din Uniunea Europeană, sunt din nou luate la ochi, pentru salvarea bugetului național. Statistici recente spun că România e pe ultimul loc la lectură în UE – sub 30% dintre români au citit o carte în ultimul an, cât despre calitatea informării lor, dovadă stau rezultatele electorale, cât pe ce să fie deturnate de manipulări comandate de cineva din afara țării. Nu mai umpli demult o tarabă cu ziarele și revistele tipărite în România lui 2025, trebuie să pui și niscai integrame și ceva jucării colecționabile pentru copii. În condițiile astea, în care impactul bugetar e de-a dreptul ridicol, Guvernul Bolojan pune „taxă pe lectură”. Și, ca să fie totul clar, nu se atinge de alocațiile bugetare ale partidelor, din care se plătește propaganda năucitoare a televiziunilor aservite…

Să admitem – și ne-o dorim! – că planul de redresare a României girat de Guvernul Bolojan va fi un succes. Totuși, la ce ar servi redresarea unei țări și mai slab informate și educate ca până acum, și mai fragile în fața provocărilor lumii de azi. Un TVA 5% pentru lectură nu e privilegiu pentru editorii de carte și de presă și n-ar trebui să fie nici vreun lux pentru o țară ca România. Ar trebui să fie parte din normalitatea pe care noul președinte, Nicușor Dan, și noul premier, Ilie Bolojan au promis-o în campania electorală. Normalitate susținută chiar de lumea culturală și de presa onestă, care vor fi lovite de iminenta creștere a „taxei pe lectură”.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.