Economia lumii și viața noastră de zi cu zi au ajuns să depindă de un lucru mărunt numit „microcip”. Fără această componentă electronică minusculă, telefoanele mobile ar fi de nefolosit, mașinile noastre de generație mai nouă nu ar mai pleca de pe loc, avioanele civile și militare nu s-ar mai mișca de la sol. Pe de altă parte, pe seama acestei minunate invenții a lumii moderne sunt, din păcate, aruncate către public tot felul de minciuni. Zic unii că vaccinurile anti-covid și chiar o băutură răcoritoare ar conține microcipuri! Ce sunt, mai exact, acestea? De ce au ajuns atât de importante, încât marile puteri concurează acerb să le producă?
De la nisip la procesor
Pentru a scrie acest articol despre microcipuri, folosesc un laptop și un telefon mobil, cu ajutorul căruia sunt conectat la internet. Atât laptopul, cât și telefonul funcționează datorită zecilor de microcipuri pe care le conțin. De pildă, procesorul laptopului meu, „creierul” acestuia, este un microcip. Grație acestei invenții, pe care abia o ții între degete, ca pe un solz pătrățos, gata să-ți scape, munca mea de jurnalist este mult mai ușoară decât a înaintașilor mei de pe vremea lui Caragiale, și el, jurnalist înfocat. Am acces la o bogăție copleșitoare de informații, inclusiv explicative, astfel încât pot să îmi lămuresc fiecare detaliu necunoscut și să găsesc răspuns la o mulțime de întrebări. Recunosc, nu sunt un tip prea tehnic, dar sunt suficient de curios, încât să încerc să aflu tot mai multe date despre industria microcipurilor și să vi le împărtășesc și vouă. E limpede, microcipurile contribuie la transformarea lumii în care trăim. Mai întâi, haideți să ne dumirim ce sunt aceste obiecte. Într-un raport recent al Curții de Conturi Europene, definiția este următoarea: „Un microcip (sau „cip” mai pe scurt) este un dispozitiv electronic de mici dimensiuni, fabricat din materiale semiconductoare, de obicei siliciu, care conține circuite și componente electronice gravate sau imprimate”. Raportul dintre semiconductor și microcip este acela dintre făină și prăjitură. Unul este materia primă, celălalt este produsul finit. Cel mai important semiconductor este siliciul. Acesta este un element chimic pe care îl găsim în tabelul lui Mendeleev, marcat cu simbolul „Si”. Vi-l mai amintiți, poate, de la orele de chimie. În natura înconjurătoare însă, siliciul (depășit ca răspândire numai de oxigen), nu se găsește în stare pură. Este combinat, de pildă, chiar cu oxigenul, formând dioxidul de siliciu (SiO2)/nisipul de cuarț, care formează plajele. Pentru a fi utilizat la fabricarea microcipurilor, siliciul trebuie purificat, extras din combinațiile chimice, rafinat. În final, este obținut un cristal unic de siliciu, un monocristal. Microcipul conține mii, milioane sau chiar miliarde de tranzistori din siliciu. Arată ca un oraș în miniatură. Datorită rolului cristalului de siliciu de a transmite informații, microcipul este capabil să execute funcții logice, să stocheze date, să controleze diverse echipamente. Cum am spus, îl găsim în telefoane, calculatoare, mașini, electrocasnice, avioane, drone, roboți etc. Mai nou, este folosit și pentru animale, chiar și pentru cele sălbatice, pentru a fi identificate.
Un lucru mic, dar prețios
Povestea microcipurilor a început pe pământ american, pe la jumătatea secolului trecut. Doi cercetători, Jack Kilby și Robert Noyce, au primit în 1959 brevete pentru circuite electronice miniaturate, respectiv, pentru un circuit integrat pe bază de siliciu. Aș spune că o nouă eră s-a deschis atunci în viața umanității. Așa-numita nanotehnologie, tehnologie a lucrurilor mărunte, abia vizibile sau invizibile, începuse să schimbe lumea în întregime. Filosofia acestei transformări poate fi exprimată, simplu, printr-un proverb românesc: „Buturuga mică răstoarnă carul mare”. Buturuga mică este microcipul. Carul mare este lumea, în ansamblul ei. Asta, privitor strict la raportul dimensiunilor, în ideea că lucrurile mici pot avea putere asupra lucrurilor mari. În plan tehnologic însă, sensul este unul pozitiv: carul lumii nu este răsturnat în șanț de „buturugile mici”, ci îl fac, ca printr-un miracol, să meargă mai departe, să meargă mai bine, mai controlabil, tocmai ca să evite șanțul. Din laboratoarele cercetătorilor americani, invenția aceasta năstrușnică a ajuns în prezent, după mai multe decenii, să provoace o bătălie economică planetară, între marile puteri: Statele Unite, China, Taiwan, Uniunea Europeană. Aceste state și uniuni de state au înțeles că dacă nu își produc pe cont propriu semiconductorii și microcipurile pierd competiția economică. În raportul CCE, menționat mai sus, este precizat că „microcipurile au devenit un element esențial al oricărei politici industriale”. Acest adevăr a fost cunoscut de europeni, deci și de noi, românii, pe propria piele, în timpul pandemiei Covid-19, declanșată în primăvara anului 2020. Din cauza ruperii lanțurilor de aprovizionare, semiconductorii și microcipurile din China, Coreea de Sud și Taiwan – cei mai mari producători la nivel mondial – nu au mai ajuns pe piața europeană. Acest fapt a cauzat o criză în producția industrială. Numeroase fabrici și-au redus activitatea. Autoritățile de la Bruxelles au înțeles că dacă nu stimulează producția internă de semiconductori și microcipuri economia statelor membre va avea de suferit și mai mult în viitor. Uniunea Europeană se află abia pe locul șase la nivel mondial în ce privește ponderea producției, cu numai 8%. Pe primul loc este China, cu 22%, pe locul doi, Coreea de Sud, cu 19%. Următoarele locuri: Taiwan (17%), Japonia (15%), Statele Unite (13%). Alte state, 6%. De-a lungul anilor, producția de microcipuri a UE a crescut, dar ponderea pe care Uniunea o reprezintă în capacitatea de producție mondială a scăzut semnificativ. În 2010, ponderea europeană în producția lumii era de 13%. Zece ani mai târziu, ponderea UE a fost estimată la aproximativ 9%, iar în prezent, iată, este de 8%. Ce s-a întâmplat? Deși Uniunea Europeană a fabricat mai multe microcipuri, regiunea Asia-Pacific a produs și mai multe și, în consecință, ponderea asiaticilor în producția globală a devenit și mai mare. Este ca atunci când un fermier reușește să obțină de la văcuțele sale 200 de litri de lapte în loc de 150 de litri, dar vecinul său a crescut producția de lapte de la 100 de litri la 1000 de litri. Cum? A cumpărat vaci multe, și-a sporit efectivul. China a înființat mai multe fabrici de microcipuri decât Uniunea Europeană, și aceste microcipuri sunt mai căutate decât laptele.
Atenție la dezinformări!
Deși mai toată lumea folosește în ziua de azi un telefon sau un laptop/calculator, sunt puțini cei care știu ce este un microcip, la ce folosește, cum este fabricat etc. Ca să scriu acest articol, am căutat informații pe internet. Lipsa aceasta de cunoaștere a noilor tehnologii lasă loc propagării unor teze toxice. În timpul pandemiei Covid-19, anti-vacciniștii susțineau pe rețelele de socializare că vaccinurile conțin microcipuri cu ajutorul cărora miliardarul american Bill Gates controlează pacienții. O astfel de prostie este probabil să fi provocat victime în rândul credulilor. Recent, un candidat la președinția României, acuzat de procurori de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, a susținut că o băutură răcoritoare de sorginte americană ar conține micro/nanocipuri. O năzbâtie colosală, bună de sucit mințile oamenilor! Eu m-am vaccinat de trei ori și obișnuiesc să beau acea licoare brună, efervescentă, și nu mă tem absolut deloc că aș fi plin de microcipuri și nici că aș fi controlat de la distanță. Sigur, un vaccin sau o băutură carbogazoasă pot avea efecte negative, relevate de oamenii de știință prin studii de specialiate. Statul are obligația să informeze publicul în ce privește unele riscuri. Dar, în niciun caz, nu sunt mijloace de influențare a conștiinței. Cu asta se ocupă propagandiștii, și nu într-un sens pozitiv. Înainte să credeți o vorbă, cercetați. Dezinformarea dăunează grav sănătății mintale.
