Mă numesc Lostun Șerban și citesc în revista dvs. cu plăcere reportajele despre diferite locuri frumoase din țară, dar mai ales povestirile despre animale, pentru că și eu le iubesc foarte mult. Am avut mereu în casă animale, de care îmi amintesc cu drag: motanul negru numit Mițu, câinele Lord, un cocoșel pitic și gălăgios, numit Riki, o găinușă pitică, numită Cora, și multe altele, fără nume. Povestea mea este tot despre o pasăre, despre un cuc…
De când eram mic de tot, mi-au fost dragi cucii. Mergeam cu bunica în parcul orașului, care este cât o pădure, și ne uitam cum zboară, cum mănâncă măline ori se plimbă prin iarbă. De atunci mi-am dorit să am și eu o asemenea pasăre mare, frumoasă și cântătoare, dar bunica mi-a spus că nimeni nu poate prinde un cuc.
Anii au trecut, și iată că în toamna aceea, dorința mi s-a îndeplinit. Un pui de cuc, crescut în cuib străin, a venit pe lume prea târziu, pe când cârdul cucilor plecase, simțind apropierea unei ierni grele. După ce a terminat bobițele de mălin și scoruș de pe dealul Runc, sub care se află casa noastră, puiul de cuc s-a avântat în zbor și a nimerit chiar în curtea mea. Aici era cât pe ce să-l înhațe câinele, dar bunica l-a salvat întreg-întreguț, numai cu coada smulsă.
Bietul pui speriat a fost adăpostit întâi într-o cutie, apoi într-un coș și, până la urmă, i-am găsit o colivie mare, unde avea un văsuleț pentru apă, alt văsuleț pentru făcut baie și un văsuleț pentru hrană.
Seara, ne adunam toți în jurul coliviei. Tata lua micul ghem cenușiu în palmele lui calde și apoi îl lăsa să zboare. Cucul se așeza pe crengile ficusului și se uita la noi cu ochi de mărgele. Doar Mițu era ținut deoparte, și toți păzeam ușa din camera puiului de cuc, să fie mereu închisă. Și totuși, într-o zi, cineva a uitat ușa deschisă. Am intrat speriat în cameră, dar nu se întâmplase nimic. Cucul dormea liniștit pe bețișorul lui, iar în jurul coliviei care stătea jos, pe-o pătură, dormea încolăcit Mițu. De atunci, cele două făpturi atât de deosebite au devenit, ca printr-o magie, prietene, și nimeni nu mai ferea micuța făptură cu ochi ca de mărgele de cea cu ochii ca smaraldele. Mițu îi torcea puiului de cuc botezat Kuky, iar Kuky îi răspundea ciripind pe limba lui, ciuguc, ciuguc.
Toată iarna, cei doi prieteni „discutau” și „cântau” urcați pe marginea geamului, privind afară dansul fulgilor de nea. Eu cred că Mițu îi povestea lui Kuky cum într-o zi se va topi zăpada și va veni primăvara. Nu îi spunea însă că atunci se vor despărți, iar Kuky se va întoarce în pădurea proaspăt înverzită. Doar că pădurea a înverzit de mult, și Kuky tot la noi arămas. În fiecare dimineață zbura prin geamul deschis și se așeza pe crengile cireșului, apoi ale mărului, iar după o vreme zbura în pădure. În fiecare seară revenea însă întâi pe cireș, pe urmă pe măr și pe urmă în cameră, în colivia lui lângă care îl aștepta Mițu. Și când toamna a venit, Kuky i-a ales pe cei care-i iubeau mai mult, n-a plecat cu cârdul de cuci.
ȘERBAN Lostun – Vatra Dornei
