„Suntem aroganți și privim de sus animalele”

– Domnule doctor, v-aș ruga să pornim discuția noastră de la o realitate surprinzătoare: întreținerea animalelor de apartament a devenit un fenomen social. Sunt peste 200 de milioane de pisici în întreaga Europă. Există o explicație pentru acest fenomen?

– Este, într-adevăr, un fenomen generalizat, care este o oglindă perfectă a societății noastre de astăzi, tulburată de atâtea și atâtea provocări. Pe scurt, este un refugiu al omenirii, în încercarea de a găsi dragostea și afecțiunea în alte locuri decât ar fi normal. De cele mai multe ori, adoptarea este o formă de egoism al oamenilor, care se cred îndreptățiți să decidă soarta animalelor. Din păcate, prin natura noastră, credem că suntem mai inteligenți decât celelalte viețuitoare. Suntem aroganți și le privim de sus și această atitudine de a nu accepta, de a nu vedea că nimic nu este făcut la întâmplare în lume, că Marele Creator a dat fiecăruia un rost, o menire, această atitudine provoacă daune care nu se pot repara. Chiar azi am văzut un filmuleț în care un cățeluș se juca drăgălaș cu o vulpe. Sunt sigur că ați văzut și dvs. pisici care, mai nou, nu atacă șoriceii, ci se joacă cu ei. În comportamentul animalelor au apărut mutații care au compromis echilibrul din natură și au adus modificări în lanțul trofic. Cel mai bun exemplu de proastă gestionare din partea oamenilor este suprapopularea munților noștri cu urși. Pe un munte este suficient să stea o singură familie de urși, nu zeci… Nu vreau să generalizez, să nu se supere adevărații iubitori de animale pentru ceea ce am spus mai înainte, știu că sunt oameni care-și împart frățește puținul avut cu un câine sau o pisică, într-o solidaritate care trece dincolo de specii, dar la scară mare, adevărul este că omul intervine în mod necugetat în armonia lumii dintâi…

„Pisicile s-au înmulțit foarte mult”

– Românii dau și ei semne de pasiune pentru animalele de companie. Câinii maidanezi au fost lichidați în favoarea celor purtați în lesă. Resimțiți acest lucru în practica dvs. de medic veterinar? Vi s-au înmulțit pacienții?

– Din start pot să vă spun că vin la tratament mai multe pisici decât câini și se va ajunge să fie tot mai puțini câini adoptați, pentru că ei sunt sterilizați, nu se mai înmulțesc. Totul devine un business din care nu au de câștigat animalele. Prețul animalelor de companie, al câinilor, în mod special, va crește foarte mult, animalele se vor împuțina și de asta vor profita crescătorii. Toată lumea sterilizează animalele de companie, ceea ce, după părerea mea, nu este chiar corect. Și asta, pentru că intrăm în competiție cu genetica naturală. La pisici se întâmplă fenomenul invers, tocmai pentru că au fost luați câinii din stradă. Cât erau câini pe străzi, populația de pisici era ținută oarecum sub control, era o scară trofică. Acum, în toate orașele, pisicile s-au înmulțit foarte mult. Ele circulă pe străzi, prin magazine, sunt restaurante și cofetării în care își găsesc locuri privilegiate. Din păcate, cele mai multe sunt purtătoare de boli, paraziți, pentru că prea puține pisici de pe stradă ajung și la cabinetul veterinar. Ele sunt hrănite de cele mai multe ori cu generozitate, dar puțini sunt cei care le aduc pentru control sau tratamente. Și ca să vă răspund direct la întrebare, da, între animalele de companie, pisicile sunt în număr mult mai mare și ele sunt aduse mai des la cabinet decât câinii.

Mai este un aspect pe care vreau să-l prezint: oamenii au devenit mai comozi și… chiar mai leneși și preferă o pisică în casă, pentru că este mai ușor să o îngrijești. Există acum hrănitoare automate care pornesc la oră fixă, adăpătoare automate, care și purifică apa, îi pui o litieră cu nisip și poți să pleci, s-o lași singură chiar și două săptămâni, nu doar câteva zile, că pisica se descurcă. Spre deosebire de câini, pisicile nu trebuie scoase la plimbare. Dar vreau să vă spun că asta nu înseamnă că ai grijă de un animal, ci, repet, e o formă egoistă de a găsi un refugiu pentru niște sentimente fără alt destinatar. Știi sigur că el, animalul tău de companie, va fi mereu acolo, la dispoziția ta, atunci când vei avea chef de el.

„Aproape că nu mai există selecție naturală”

– Sănătatea animalelor e aceeași ca în urmă cu 100 de ani, sau se confruntă și ele, ca oamenii, cu boli noi?

– Din acest punct de vedere, lumea animalelor evoluează în paralel cu lumea noastră și depinde foarte mult de intervenția directă a omului. În primul rând, selecție naturală aproape că nu mai există și s-au creat așa numite minus-variante prin tot felul de intervenții umane. Sună cinic, dar aceste minus-variante supraviețuiesc. Modificările care apar la hibrizii de plante, de exemplu, se transmit și la animalele care consumă aceste plante, provocând schimbări genetice. Există o puternică legătură între regnul animal și cel al plantelor, între toate formele de viață, care se influențează reciproc. De aici apar modificări ale tuturor viețuitoarelor, multe din aceste modificări sunt datorate însă și unor experiențe de laborator. Omul, bacteria, virusul și tot universul, până la urmă, toate sunt într-o evoluție continuă. Tot ce are viață este într-o perpetuă mișcare browniană și asta înseamnă evoluție. Această mișcare browniană înseamnă contact cu diverși stimuli, de la temperatură, până la lumină etc., contact cu alte viețuitoare, viruși, bacterii, ceea ce duce la apariția altor mutații și transformări și, în primul rând, la apariția unor indivizi unici care răspund în mod propriu la diverse afecțiuni. Și bolile evoluează, influențate de mediul în care se dezvoltă. Așa au apărut boli noi, ca variante la ceea ce exista deja.

– Cum se întrețin, la modul ideal, câinii și pisicile? Ce să facem ca să-i avem mereu sănătoși?

– În orașe, întreținerea unui câine și a unei pisici este aproape similară. E nevoie de un adăpost curat, de mâncare adecvată, de apă, de vizite periodice la cabinetul veterinar pentru deparazitări și, eventual, tratamente specifice. În mediul rural, lucrurile stau însă diferit, pentru că acolo întreținerea unui animal domestic pornește de la utilitatea lui. La sat, câinii nu trebuie să fie de talie mare, ca să nu mănânce prea mult, dar să fie buni pentru lătrat străinii și pentru prinderea rozătoarelor din ogradă. Iar pisicile sunt lăsate cel mai adesea să se descurce ca hrană doar cu ce șoareci prind. Nu mai vorbim de „selecția” barbară a puilor care sunt eliminați violent sau abandonați pe marginea șoselelor.

„E greu să-i urmărești și să-i prinzi pe toți cei care își bat joc de animale”

– În ultima vreme au fost votate, totuși, legi care îi pedepsesc pe cei care maltratează animalele sau le abandonează.

– Da, este adevărat că avem legi, dar e greu să-i urmărești și să-i prinzi pe toți cei care își bat joc de animale. Poate că ar trebui intensificate controalele, pentru a verifica în ce condiții sunt ținute animalele din gospodării. Cred că de mare folos ar fi și educația în privința îngrijirii animalelor de companie, începută încă din primii ani de școală. Se știe că animalele sunt cel mai mult iubite de copii și de bătrâni, care au mai mult timp la dispoziție să se ocupe de ele și care găsesc în aceste ființe, adevărați tovarăși de alungat singurătatea.

– Mâncarea de casă a fost înlocuită de mâncarea industrială, boabe și conserve moi. Pe care să le alegem, care sunt cele mai indicate pentru sănătatea animalelor noastre?

– În ce privește alimentația câinilor și pisicilor de apartament, cuvintele de ordine sunt varietatea și cumpătarea. În ultimii ani, datorită unor idei de marketing, dar și legat de comoditatea noastră, s-au înmulțit enorm produsele industriale folosite pentru hrana animalelor de companie. E mult mai ușor să desfaci cutia de conservă și să i-o dai, sau să-i pui un pumn de boabe, decât să-i prepari mâncare. Pe vremuri, câinii și pisicile mâncau ceea ce rămânea de la masa proprietarilor lor, acum sunt tot felul de mode și de sfaturi, mai mult sau mai puțin valabile, în ce privește hrana animalelor. Revin și subliniez faptul că este important să oferiți animalului dvs. mâncare cât mai variată, poate fi și industrială, și de casă, dată alternativ, în cantitate optimă, fără să exagerați cantitativ. Este bună din când în când și carnea crudă. Cel mai bine este ca animalele adulte să fie hrănite de două ori pe zi, seara și dimineața. Dar dacă la una dintre mese i-au fost date alimente cu multe proteine, se poate amâna masa următoare.

– Care sunt cele mai întâlnite boli cu care se confruntă câinii și pisicile în ultima vreme?

– Cele mai multe animale sunt aduse la cabinet pentru operații de sterilizare, tratamente postoperatorii și pentru deparazitare internă și externă. Dar sunt și cazuri de indigestii, datorate hranei necorespunzătoare sau în cantitate prea mare, afecțiuni ale pielii, datorate paraziților sau unor alergii provocate de folosirea în exces a substanțelor deparazitare. Un loc aparte îl ocupă traumatismele, întâlnite mai ales la animalele de curte sau la cele găsite abandonate, la cele care sunt lovite de mașini sau bătute. Am avut mai multe operații de refacere a bazinului și a picioarelor rupte în bătaie, la un cățel maltratat, abandonat. Cei care l-au găsit i-au salvat viața și chiar dacă acum cățelul merge doar în trei picioare, afecțiunea lui imensă pentru salvatori, bucuria cu care-i întâmpină ori de câte ori se întorc de la lucru, nu se pot descrie în cuvinte.

– Ați avut și pacienți cu cazuri mai deosebite?

– Am operat un cal, care a avut piciorul rupt și, deși în asemenea situații este aleasă calea eliminării animalului, am încercat salvarea lui prin montarea unei tije metalice în piciorul afectat. L-am salvat și, după aproape un an cât a durat recuperarea lui, acum aleargă fără probleme. Aș mai numi și niște pacienți mai… exotici: o maimuță de la circ, niște șerpi ai unui fachir, care au trebuit deparazitați, niște iguane. În general, pot să spun că la animalele mai în vârstă apar mai des boli care se complică, pentru că sistemul lor imunitar este mai slăbit. Adeseori apar tumori, și atunci tratamentele sunt speciale, adăugând și chimioterapia.

– Cei mai mulți proprietari de câini și pisici sunt convinși că animalele lor au sentimente. Mai ales pentru oamenii vârstnici, animalele sunt adevărați tovarăși de viață, le alungă singurătatea și le oferă un rost. Dar cum stau animalele cu sufletul? Ar trebui să ne preocupe starea lor psihică? Există reguli în acest sens?

– Bineînțeles că animalele au stări și sentimente, ca noi, oamenii. Cel mai bun exemplu este Miți, pisica din cabinetul nostru, pe care am salvat-o din stradă și care are casa acum aici. Miți este mai mult decât un locatar al cabinetului. Observă cu mare interes tot ce se petrece în cabinet, îi urmărește cu curiozitate fățișă pe cei care intră la noi, are atitudine de prietenie pentru unii pacienți sau de respingere și ignorare pentru alții. „Comunică” în felul ei cu unii și îi refuză categoric pe alții. Câteodată e jucăușă, alteori e posacă, plictisită. Vă mai dau exemplul unui cățel lovit de mașină, care a fost adus într-o stare destul de gravă. Au fost necesare multe zile de tratament. La început, tremura de frică, de fiecare dată când intra în cabinet, dar la finalul tratamentului, a ajuns să-mi lingă mâna, în semn de mulțumire că l-am făcut bine. Am trăit multe întâmplări în care am putut să observ că animalele înțeleg exact ceea ce urmează să se întâmple cu ele în cabinet, și dacă vorbești blând cu ele, simt că sunt pe mâini bune și se liniștesc.

Îmi amintesc că eram student și câinele meu s-a îmbolnăvit grav. Niciun medic la care l-am dus nu mi-a mai dat speranțe și eram tare supărat. Era seara de Crăciun și îl vegheam deja de zile întregi, nu m-am dezlipit de lângă el. Dar am adormit și m-am trezit speriat de faptul că în timpul somnului meu câinele ar fi putut muri. M-am apropiat de el, l-am mângâiat, el mai trăia încă, m-a așteptat să mă trezesc și cu ultimele puteri și-a pus capul pe pieptul meu și abia apoi s-a stins. Oare nu este și asta o formă de dragoste?

Să vă mai spun o întâmplare, din care să înțelegeți că animalele simt mai presus decât suntem noi predispuși să acceptăm. Nașul băiatului meu are un terrier bătrânel, care suferă de incontinență urinară. Fiind un câine isteț, și-a dat seama că nu e bine ce face și va fi pedepsit, de aceea, uda cu regularitate doar covorul, unde petele se vedeau mai greu. Datorită mirosului neplăcut, stăpânul lui a descoperit „problema”, dar pentru că avea în casă și un câine mai tânăr, mai jucăuș, salvat de pe stradă, a crezut că acesta este autorul și-l certa mereu doar pe el. Într-o zi, venit de la seviciu, a descoperit iar covorul ud și se pregătea foarte nervos să-l pedepsească mai dur pe cel tânăr. Dar terrierul s-a așezat între acesta și stăpânul lui, l-a prins pe stăpân de pantaloni și l-a tras până la locul faptei și acolo a lăsat capul în jos și s-a uitat la el cu o privire vinovată. Stăpânii de câini știu despre ce vorbesc, știu cum se uită un câine care face lucruri nepermise… Terrierul a recunoscut că el este autorul, după ce a văzut că în mod repetat celălalt cățel este pedepsit în locul lui, n-a mai suportat nedreptatea stăpânului său… Interpretați dvs. această întâmplare, dacă nu vreți să credeți că animalele au stări și sentimente ca noi, oamenii.

„Un medic uman tratează omul, dar un medic veterinar, când își face bine meseria, vindecă lumea întreagă”

– Care este partea cea mai frumoasă a profesiei dvs de medic veterinar?

– Am învățat foarte multe de la animale de când le tratez. Mă bucur de fiecare caz rezolvat, de fiecare animal salvat și însănătoșit. De-a lungul anilor, am observat că fiecare animal reacționează diferit la același tratament, unele se vindecă mai repede și mai ușor, altele, mai greu, în timp mai îndelungat. Cazuri de boli identice pot să aibă rezultate diferite la același tratament. Contează foarte mult și energia pozitivă a proprietarului, este important câmpul vibrațional în care crește și trăiește animalul. El înțelege cu mirosul lui ceea ce noi simțim, ce trăim, fără să spunem. Nu e nevoie de vorbe între un adevărat stăpân și animalul pe care-l crește și îngrijește. Acesta poate înțelege din gesturi, din atitudine, din mimică ceea ce vrem să-i transmitem. Animalele simt perfect starea noastră sufletească.

Cu toții suntem fiii unui unic Creator, care decide și alege boala sau sănătatea. Noi, medicii veterinari, nu suntem decât unelte în mâna Divinității, care are aceeași dragoste și pentru noi, oamenii, și pentru celelalte specii care populează pământul. Mă bucur mai mult când animalul tratat vine și îmi linge mâna sau când văd că mă lasă să-l tratez fără să se împotrivească, decât atunci când îmi mulțumesc, poate strict conjunctural, doar din complezență, proprietarii lui.

Comunicarea cu animalele care-mi intră în cabinet este esențială, și de aceea mă străduiesc zi de zi să le înțeleg. Și-am să vă spun un mic secret: asta mă ajută să mă cunosc pe mine însumi mai bine și să mă înțeleg mai profund. Îmi place mult și mereu îmi repet un vechi proverb care spune că un medic uman tratează omul, dar un medic veterinar, când își face bine meseria, vindecă lumea întreagă…