– Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a ameninţat mai multe țări europene – Danemarca, Norvegia, Franţa, Germania, Marea Britanie – cu impunerea de tarife vamale mai mari până la „vânzarea completă şi integrală a Groenlandei”. Poate duce acest diferend la sfârșitul de facto al Alianței Atlanticului de Nord (NATO)?
– Groenlanda este doar un pretext menit să justifice asaltul lui Donald Trump asupra ordinii mondiale liberale, bazate pe reguli de drept internațional, care a asigurat pacea în lume în ultimii 80 de ani. Tot ce pretinde astăzi Donald Trump de la Danemarca i-a fost deja oferit pe tavă de guvernul de la Copenhaga. Încă din 1951, există un tratat SUA-Danemarca, care le permite americanilor să înființeze oricâte baze militare doresc în Groenlanda. De altfel, SUA a avut numeroase baze militare în timpul celui de-al II-lea Război Mondial și apoi în timpul Războiului Rece, dar ulterior, a renunțat unilateral la aproape toate, păstrând una singură. Recent, guvernul danez, care a cheltuit peste 2 miliarde de euro pe echipamente militare avansate destinate apărării Groenlandei de influența Rusiei și a Chinei, a invitat din nou SUA să se implice în asigurarea securității zonei arctice. Totodată, SUA a fost invitată să exploateze resursele minerale ale Groenlandei, dar nu a făcut nimic în acest sens. Pe de altă parte, Donald Trump știe foarte bine că nu poate mări tarifele vamale doar pentru unele state europene, pentru că în UE, comerțul se face la nivel comunitar. Important pentru Trump pare, însă, să facă o demonstrație de forță brută, să-i umilească și să-i dezbine pe europeni și să reafirme supremația americană în NATO, vasalizându-și aliații. Evident, Vladimir Putin profită de slăbirea UE și a NATO, pentru a justifica propria agresiune în Ucraina. NATO nu mai este ce-a fost atâta vreme cât relațiile Europei cu SUA se bazau pe încredere reciprocă, căci nimeni nu mai crede acum că SUA va apăra un stat european atacat de Rusia, mai ales după tratamentul aplicat unui aliat fidel și consecvent ca Danemarca. În consecință, chiar dacă nu va rupe relațiile cu SUA, Europa va fi nevoită să se ia ea în serios ca putere militară autonomă. Nu este comod, dar este vital pentru supraviețuirea sa.
– În ciuda blocadei informaționale impuse de regimul de la Teheran, vin informații tot mai îngrijorătoare despre cruzimea cu care conducerea religioasă a țării reprimă protestele din țară. Există șansa vreunui sprijin din exterior, ori conflictele existente acum între marile puteri democratice îi lasă fără speranță pe răzvrătiții din Iran?
– Să observăm mai întâi că blocada informațională a Teheranului i-a convenit de minune lui Donald Trump, care a putut justifica anularea intervenției militare în sprijinul protestatarilor din Iran, pretextând – ba că nu se știe exact câte victime au făcut forțele guvernamentale în rândul populației civile, ba că execuțiile au fost oprite. Iată însă că, potrivit unor informații recente, fie ele și neverificate, execuțiile par să nu fi fost oprite, iar tânărul ce urma să fie spânzurat în ziua intervenției americane nu mai este de găsit de către familie. Avem deci motive să ne îndoim că SUA va interveni curând în ajutorul protestatarilor iranieni, deși însuși președintele Donald Trump i-a îndemnat să continue demonstrațiile și să ocupe instituțiile, pentru că „ajutorul este pe drum”. Potrivit presei americane, președintele SUA a fost nevoit să renunțe la intervenția militară planificată, pentru că generalii săi i-ar fi demonstrat că nu avea suficiente forțe desfășurate în zonă care să-i asigure succesul, dar și pentru că aliații săi din Orientul Mijlociu, în frunte cu Arabia Saudită și Qatarul, dar și cu Israelul, s-au opus vehement unei intervenții americane în acest moment. Evident, nu au contat interesele poporului iranian revoltat, ci interesele unor state totalitare, care, deși au diferende cu Iranul, nu vor o revoluție democratică la graniță (cum nici Putin nu dorea o Ucraină democratică în proximitatea sa). Recentele mișcări ale marinei militare americane în zonă pot sugera, totuși, că SUA nu a abandonat complet Iranul. În tot cazul, deși regimul ayatollahilor pare să supraviețuiască, el nu mai este viabil pe termen lung pentru că tot ce poate oferi populației este o economie coruptă și falimentară, generatoare de sărăcie, și o forță de represiune disproporționată. Deocamdată nu s-au înregistrat sciziuni în interiorul structurilor de putere din Iran și nici nu s-a conturat o opoziție politică internă, capabilă să preia conducerea mișcării de protest, dar nici perspectivele regimului represiv de la Teheran nu mai sunt la fel de sigure pe termen mediu și lung.
