Ultimele sondaje de opinie arată că partidele extremiste (AUR și formațiunile asemănătoare) par a ajunge împreună la un impact electoral de aproape 50% din opțiunile cetățenilor. Așadar, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, extremismul naționalist, izolaționist și antidemocratic ar câștiga lejer guvernarea pe baza unei majorități parlamentare incontestabile. Românii par gata a renunța la integrarea continentală (UE) și chiar la alianța defensivă (NATO) din care țara lor face parte. O asemenea perspectivă este, aparent, inexplicabilă, ținând cont de faptul că, după 1989, majoritatea absolută a românilor susțineau reorientarea țării spre Occident, revenirea la democrația specifică acestuia și asumarea valorilor lui civilizaționale. Deschiderea actuală spre grupări antidemocratice, cu tendințe autarhice, nostalgic-autoritare, nu poate fi justificată doar prin înșelarea orizontului de așteptare al societății, în raport cu ajutorul occidental, ce ar fi trebuit – după mulți cetățeni – să aducă brusc prosperitatea și stabilitatea civilizațională pe plaiurile mioritice. Propaganda diverselor grupări extremiste (sponsorizată de forțe obscure interne și de interese antiromânești externe) a avut, desigur, un rol major în demonizarea Occidentului, acuzat că ar fi avut intenția să transforme România într-o colonie, să îi șteargă identitatea culturală, să îi impună – sub pretextul globalizării și modernizării – anularea tradițiilor „milenare” etc. Ea nu este însă suficientă pentru a înțelege mutația opțională a multor cetățeni spre susținerea unor formațiuni politice care cer îndepărtarea României de UE și chiar „detașarea” de NATO, organizația occidentală ce îi garantează stabilitatea teritorială. Indiferent de percepțiile lor antioccidentale – potențate de sprijinul propagandistic discret al unor state vecine cu vocație revizionistă – orientarea multor cetățeni spre grupările politice extremiste are alte cauze.
Principala motivație a acestei glisări se bazează pe dezamăgirea alegătorilor față de performanțele statului în care trăiesc, față de „sistemul” prin care acesta le administrează viețile, bunăstarea, libertățile individuale. Altfel spus, cetățenii se revoltă împotriva clasei politice care, după 1989, și-a asumat conducerea statului. Mulți dintre ei au realizat că, după căderea comunismului, statul a fost confiscat, prin „ocuparea” instituțiilor sale, de către forțe politice puțin interesate de dezvoltarea „normală” a ansamblului social. În cele câteva decenii de post-comunism, cetățenii au descoperit că „izvorul” crizelor socio-economice ciclice care blochează evoluția firească a societății se datorează SISTEMULUI, funcționării arbitrare a instituțiilor lui, alienate politic. „Sistemul” a fost inițiat în 1990, prin împânzirea instituțiilor statului cu membrii de rang secund ai fostei nomenclaturi comuniste (activiști și securiști), acțiunea solicitând formarea unor partide politice. Așa au apărut partidele „de sistem” (PSD-ul și grupările conexe lui) și, din motivul conservării ocupației instituțiilor, au fost blocate, pe toate căile și cu toate mijloacele, partidele veritabile, susținute de societatea civilă. PNȚCD-ul a fost, alături de PAC (și de alte formațiuni de sorginte asemănătoare) destructurat, iar PNL-ul a fost pervertit prin cooptarea la împărțirea „plăcintei” (a resurselor materiale ale statului). Instituțiile astfel politizate au devenit mijlocul cel mai consistent de satisfacere a intereselor clientelare, prin înlocuirea specialiștilor în domeniile de referință, cu politicieni „în retragere”, rude, intimi și clienți ai conducerii partidelor – ducând la generalizarea corupției, care a devenit o „stare normală”. Puterile cenzoriale, Justiția, organele de ordine, au fost, la rândul lor, corupte prin asigurarea unor statute „speciale” în raport cu restul societății, asigurând astfel impunitatea deținătorilor vremelnici ai administrației statului. Administrația centrală și locală s-a transformat pe această cale într-un instrument de satisfacere a diverselor interese conjuncturale ale grupurilor partinice și ale clientelelor lor. Bugetul statului a ajuns să fie utilizat arbitrar, interesul național general fiind pus cu totul în paranteze.
După peste trei decenii și jumătate de „democrație românească originală”, cetățenii au început să își dea seama că „sistemul”, instaurat după 1989, este producătorul tuturor crizelor ciclice traversate de ansamblul social și principalul furnizor de inechitate în comunitatea românilor. Nu e de mirare că din ce în ce mai mulți alegători s-au orientat spre partidele DECLARAT ANTISISTEM, partide ce susțin public un anume justițialism social și o neutralizare profesională a instituțiilor statului. Scorurile înregistrate de PSD și PNL la ultimele alegeri reflectă perceperea lor ca „stâlpi ai sistemului”, ca beneficiare ale funcționării lui. Iar „bătălia” dusă de PSD (și o parte a PNL-ului) împotriva încercărilor de reformare inițiate de premierul Ilie Bolojan nu atenuează deloc respectiva percepție. Câștigătoare, în contextul dat, sunt partidele extremiste, AUR, SOS și celelalte, care – în ciuda poziționărilor lor anti-occidentale, a inflamărilor propagandistice legate de un trecut idealizat și de „tradițiile strămoșești” – par a fi singura alternativă la „sistemul ticăloșit”. Singurul partid real anti-sistem, USR-ul, a fost atât de diabolizat de propaganda susținătorilor „sistemului” încât priza lui la un electorat capabil mai degrabă de mobilizare emoțională este redusă. Polul extremist-suveranist poate să umple orizontul de așteptare al cetățenilor, în ciuda constatării că partidele sale nu au niciun plan concret de restructurare a țării, și că scopul lor, de retragere a României din UE și NATO, servește unor interese străine, de aservire a țării.
Pentru cetățenii conștienți că efectul unor alegeri manipulate emoțional poate fi devastator pentru țară, apare, în consecință, tot mai clar că România are nevoie de o RESETARE a căii politice asumate după 1989, prin formarea unor partide veritabile ale societății civile, partide capabile să „normalizeze sistemul” și să transforme statul român într-o entitate previzibilă funcțional, prin respectul egal al Legii pentru toți cetățenii săi.
