• Simțul echilibrului se cere antrenat mai ales în ca­zul per­soanelor care amețesc des. Vă prezentăm câte­va exerciții spe­cifice, care pot fi efectuate stând cul­cați, pe scaun, în picioare sau în mers. Ele acționează atât preventiv, cât și ca tratament complementar îm­po­triva amețelii •

Amețeala este un simptom care poate afecta persoane de toate vârstele: în cazul unora apare o scurtă senzație de vertij când se ridică, în timp ce alții se confruntă cu o senzație persistentă, care se aseamănă cu cea pe care o avem când ne le­gă­năm într-o barcă. Unii resimt o stare de con­fuzie, alții o nesigu­ranță în tim­pul mersului, aproape ca și când ar fi beți. Acest lucru ne poate afecta calitatea vieții, de­oa­rece amețeala și teama de a cădea ne fac nesiguri.

Deși mulți pacienți care suferă de amețeli ar prefera să stea ne­mișcați sau să rămână întinși în pat, îi ajută exact opusul: mișca­rea. Asta, deoa­rece creierul nu în­vață decât prin mișcare să eva­lueze în mod corect, informa­țiile trans­mise distorsionat de or­ganele senzo­riale, din cauza vârstei sau a unei afecțiuni. Exerci­țiile punc­tua­le pentru echi­libru și mers activează siste­mele care con­tinuă să fie func­ționale și conexiunile nervoase din creier. Func­țiile afectate sunt preluate, pas cu pas, de alte sis­teme, astfel în­cât, din nesiguranță și amețeală, să se nască din nou sigu­ranța și sta­bilitatea corporală.

Exercițiile ajută, deși nu în toate cazurile

Exercițiile dau rezultate foarte bune în cazul vertijului cauzat de probleme vestibulare, a celui funcțional sau a ce­lui apărut pe fond psihic (așa-numita ame­ţeală persistentă de percepție posturală – PPPD). Cele mai utile în cazul tulburărilor orga­nului de echili­bru din urechea internă – amețeala ves­tibulară – sunt exercițiile de stabi­lizare a pri­virii, exercițiile de mers și de echilibru, precum și miș­cările con­trolate ale capului, care stimulează ca­pacitatea de adaptare a creierului. În cazul ver­tijului funcțional sau pe fond psihic, accentul nu cade doar pe echi­libru și orientare, ci și pe recâș­tigarea încrederii de a ne mișca, făcând exer­ciții de echilibru, antrenament vizual și exerciții de mers însoțite de mișcări ale capului. În plus, teh­nicile de relaxare și de respirație, precum și te­rapia comportamentală reduc hiper­sen­sibilitatea la stimuli și calmează sistemul care asigură menți­nerea echi­librului. Acest lucru ajută, de aseme­nea, creierul să iasă din starea de alertă. Și amețeala apărută după o perioadă mai lungă de inactivitate sau lipsă de mișcare răspunde bine la antrena­mentul periodic al echilibrului și al mersului. Aces­ta activează musculatura, circu­lația și percep­ția, ducând la un grad mai mare de stabilitate.

Situația se prezintă puțin di­ferit atunci când crizele sunt declanșate de fluctuații ale ten­siunii arteriale (ca în cazul ame­țelii ortostatice, care se produce numai în poziție verticală) sau de tensiuni la nivelul cefei și de posturi incorecte (ca în ca­zul vertijului de origine cer­vicală), ori când apar în asociere cu mi­grena. În aceste cazuri, tratarea problemei de bază este priori­tară. Exercițiile împotriva ame­țelii pot fi însă utile ca măsură comple­men­tară. În cazul verti­jului orto­static, exercițiile care acti­vează cir­culația pot avea un efect adjuvant, iar în cazul amețelii provocate de migrenă, pot ajuta uneori exercițiile ușoare, pentru re­căpătarea echili­brului. În cazul vertijului de origine cervicală, accentul se pune asupra exer­cițiilor de mo­bilizare a coloanei cervicale, întăririi muscula­turii gâtului și corectării posturii.

Un caz aparte îl constituie și boala Ménière, care evoluează în mod tipic sub forma unor atacuri episodice. Pe durata atacurilor acute, exercițiile nu sunt de ajutor, ci, dimpotrivă, organismul are nevoie de repaus. Deși din cauza bolii, urechea internă pierde treptat din funcționalitate, putem valorifica perioadele fără simptome, făcând un antrenament împotriva amețelii, care ajută la compensarea acestei slă­biri a sistemului de echilibru. În schimb, dacă amețeala este rezultatul unei afecțiuni organice grave – cum ar fi tulburările de ritm cardiac, anemia severă și anumite boli neurologice –    sau un efect secundar al medicamentelor, exercițiile împotriva amețelii sunt mai puțin potrivite. În aceste cazuri, trebuie tratate mai întâi cauzele medicale, deoarece exercițiile nu duc singure la reducerea simptomelor.

Un program zilnic de antrenament

Antrenamentul împotriva amețelii îmbunătățește capacitatea de coor­donare și simțul echilibrului. De aceea, nu este util doar pentru persoanele care suferă de amețeli, ci oricui se simte nesigur pe picioare.

Exercițiile se efectuează stând întinși, pe scaun, în picioare sau în mers, ideal de mai multe ori pe zi, câte cinci minute, fie­care exercițiu trebuind repetat inițial de cinci ori, apoi și de zece ori. Intensitatea antrenamentului este crescută treptat: mai întâi exersăm stând culcați, iar dacă reu­șim, trecem la exercițiile care se efec­tuează stând așezați, apoi la cele care se fac în picioare și, în final, la cele în mers. Însă atenție: în special la începutul antrenamentului, tocmai exercițiile ne pot declanșa sen­zații de amețeală. Atât timp cât această „ame­țeală de antrenament” este tole­rabilă, putem continua. Dacă un exercițiu nu ne mai ne provoacă nicio senzație de amețeală, acesta este un semn că cre­ierul a învățat să gestioneze situația. Atunci este momentul să trecem la următoarele exerciții, cu un grad de dificultate mai ridicat. Dacă un astfel de antrenament este efectuat cu consec­vență, amețelile se reduc, de regulă, rapid. Uneori, poate să dureze totuși luni de zile până când dispar complet. Cheia succesului constă în a ne ține de ele cu perseverență, continuând să exer­săm cu regularitate.

1. Exerciții din poziția culcat

• Întindeți-vă pe spate în pat, țineți capul ne­mișcat, mișcând doar ochii în sus și în jos, la dreap­ta și la stânga – la început mai lent, apoi mai rapid.

• Ridicați capul și numărați până la cinci. Apoi lăsați capul să coboare din nou pe pernă.

• Rotiți capul spre dreapta și spre stânga – mai întâi mai lent, apoi mai rapid.

• Întindeți brațul în sus, fixați cu pri­virea degetul arătător ținut drept și apro­piați-l apoi încet de nas, fără să-l pier­deți din ochi. Apoi întindeți din nou brațul. Repetați exercițiul cu celălalt braț.

2. Exerciții în poziție șezândă

• Efectuați exercițiile pe care le-ați făcut anterior din poziția cul­cat, dar stând pe scaun. La exercițiul „de­get-nas”, brațul nu mai este întins în sus, ci înainte.

• Stați așezați, cu spatele drept, aplecați-vă înainte și ridicați un obiect plasat la pi­cioarele dumneavoastră, cu ochii deschiși, apoi cu ochii închiși.

• Așezați-vă pe marginea patului sau a canapelei și fixați un punct cu privirea. Înclinați ușor trunchiul spre dreapta și spre stânga, sprijinindu-vă pe braț. Nu accelerați ritmul.

3. Exerciții în picioare

• Ridicați-vă de pe scaun – mai întâi cu ochii deschiși, apoi cu ochii închiși.

• Rotiți partea superioară a corpului (capul și trunchiul) spre stânga și spre dreapta – atât cu ochii deschiși, cât și cu ochii închiși.

• Imaginați-vă, cu ochii închiși, o țintă vizuală și ur­măriți-o mental.

• Stați într-un picior, mai întâi de cinci ori pe cel drept, apoi de cinci ori pe cel stâng – inițial cu ochii deschiși, apoi cu ochii închiși. Poate să trea­că ceva timp până reușiți să faceți asta cu ochii în­chiși. La început, spriji­niți-vă de ceva.

• Aruncați o minge mică dintr-o mână în al­ta, la nivelul ochilor. Începeți prin a ține picioarele depărtate la nivelul șoldurilor. Cu cât picioarele sunt mai apropiate, cu atât exercițiul este mai dificil.

• Aruncați o minge mică, dintr-o mână în alta, la nivelul genunchilor.

4. Exerciții în mers

• Mergeți prin cameră – mai întâi cu ochii deschiși, apoi cu ochii închiși.

• Mergeți în jurul unei persoane care vă aruncă periodic o minge și aruncați-i-o înapoi.

• Mergeți ca pe sârmă, punând un picior direct în fața celuilalt (cu călcâiul lipit de vârful degetelor) – mai întâi cu ochii des­chiși, iar după ce stă­pâ­niți acest tip de mers, cu ochii închiși.

• Urcați și co­bo­râți trepte – mai întâi cu ochii deschiși, apoi cu ochii în­chiși.

Un simptom – multe cauze

Termenul de amețeală include diverse simptome și cauze. Iată câteva tipuri frecvente de vertij, care răspund bine la exerciții:

• Amețeala vestibulară apare printr-o pierdere a funcției organelor care asigură echilibrul. Atunci când ure­chea internă nu își mai poate în­deplini sarcina de a percepe corect miș­cările și schimbările de poziție, sau o face doar într-o măsură limitată, apar ame­țeala, nesiguranța în timpul mer­sului, mersul clătinat și problemele de orientare – mai ales în întuneric sau pe teren denivelat. Amețeala cauzată de vârstă se înscrie în această cate­gorie.

• Amețeala funcțio­na­lă sau pe fond psihic – numită astăzi frecvent PPPD – apare printr-un soi de adap­tare defectuoasă a siste­mu­lui nervos: după o perioadă solici­tantă, o ex­periență anterioa­ră de vertij sau un stres prelungit, orga­nismul rămâne într-o stare de alertă crescută. În acest caz, persoanele afec­tate se simt permanent nesigure, au senzația că se clatină sau că pășesc „ca pe vată”, mai ales în situații în care se confruntă cu mulți stimuli, ca atunci când se deplasează prin încăperi vaste sau prin mulțimi. Anxietatea și atenția crescută asupra corpului intensifică senzația de amețeală.

• Amețeala ortostatică apare când tensiunea arterială scade pentru scurt timp, atunci când ne ridicăm brusc în picioare. În acel moment, cre­ierul este mai puțin vascularizat, ceea ce duce la o stare de confuzie, la în­tune­carea vederii sau la o ușoară sen­zație de clătinare. Amețeala durează de obicei doar câteva secunde și se reduce de îndată ce circulația se sta­bilizează.

• Amețeala de origine cervi­ca­lă desemnează senzațiile de ame­țeală cauzate de probleme la nivelul coloanei cervicale. Tensiunile sau blo­cajele mus­cu­lare la nivelul cefei, pre­cum și in­formațiile eronate transmise de arti­culațiile gâtului în privința miș­cării și poziției corpului, îi pot da creierului semnale gre­șite. Acestea contrazic infor­ma­ții­le pri­mite de la ochi și de la ure­chea internă, pro­vocând o sen­zație de clă-tinare, nesi­guranță și confuzie sau scurte episoade de vertij rotator, în care simțim că se învârte pă­mântul cu noi. O caracte­ris­tică constă în faptul că simptomele se agravează la anumite mișcări ale capu­lui sau după solicitarea prelungită a zonei cefei.

• Boala Ménière este o afecțiune a urechii interne, care se manifestă prin episoade recurente de vertij rotator, scăderea auzului și apariția zgomotelor în urechi (tinitus). Crizele durează, de obicei, câteva minute sau chiar ore și debutează adesea brusc. Cauza este o tulburare a echilibrului lichidelor din urechea internă, care duce la variații de presiune.

Amețeala pozițională: când cristalele din ureche se deplasează

O formă inofensivă, dar neplăcută de amețeală este vertijul paroxistic pozițional benign. Acesta apare atunci când micile cristale din urechea internă se deplasează. Astfel, anumite mișcări ale capului pot genera scurte episoade de vertij rotator, care durează între 5 și 60 de secunde. În asemenea cazuri, care apar frecvent mai ales la vârste înaintate, se pot executa manevre speciale de repoziționare, precum manevra Epley sau manevra Semont.

În cadrul manevrei Epley, capul este adus brusc, prin mișcări sacadate, în mai multe poziții succesive, astfel încât cristalele desprinse din urechea internă să revină la locul corect. Manevra Semont constă din doar două schimbări rapide de poziție de pe o parte pe alta. Cu ajutorul ei, cristalele care provoacă probleme sunt „expulzate” din canalul sensibil al echilibrului.

Când trebuie să mergem la medic?

Când amețeala…

• devine persistentă,

• apare fără un motiv evi­dent, „din senin”,

• se manifestă ca și când ni s-ar legăna pământul sub pi­cioa­­re

• este declanșată de anu­mite mișcări, de exemplu cele ale capului,

• este însoțită de greață, du­reri de cap sau de urechi, zgo­mote în urechi, probleme de auz, febră, stare de confuzie, leșin, obo­seală, palpitații sau dificultăți de respirație,

• debutează în timpul unei gripe sau al altor boli infecțioase,

• apare cu regularitate în anumite situații, de exemplu când ne aflăm în mașină, în lift sau în locuri aglomerate.