În satul Agârbiciu din județul Sibiu, sunt două bisericuțe, amplasate foarte aproape una de cealaltă. Par două surori, aproape gemene. Una e ortodoxă, cealaltă e greco-catolică. N-am știut asta până în ziua în care am decis să intru în cea aflată chiar în dunga drumului. Un brâu de sfinți lucrați în mozaic o-mbrățișează pe toată lungimea. În interior e tot atât de mică precum pare și privită din afară. În fața altarului, Iisus Cristos răstignit, în mărime naturală, ține pe umerii încovoiați de durere bisericuța și-ntreaga lume din afara ei. Are hramul „Sfântul Nicolae” și e greco-catolică. Părintele Ioan Nicolae Mădăraș, la fel.

Trandafiri pentru Maica Domnului

– Părinte, încep prin a vă întreba despre statuia asta uriașă a lui Iisus. Nu e tocmai obișnuit să vedem așa ceva într-o biserică…

– Am văzut o astfel de statuie într-o excursie în Italia, la Veneția, și pentru că m-a impresionat foarte tare, mi-am dorit să existe una și în bisericuța noastră. A durat o vreme până să găsesc meșteri pricepuți s-o facă, tocmai la Sovata. E din lemn de tei, un lemn care nu se fisurează în timp. Chiar dacă nu e specifică ritului bizantin, nu cred că facem niciun rău având-o aici. Și-apoi, măcar ce se poate să fie al nostru, dacă bisericuța nu e!

– Nu e a dumneavoastră?

– În acte, biserica nu e a noastră, le aparține ortodocșilor, încă din vremea comuniștilor. Din 1998, de când sunt preot aici, m-am tot rugat de comunitatea ortodoxă să rezolvăm problema. Casa parohială a greco-catolicilor a fost vândută de Biserica Ortodoxă prin anii ’60. Nu am vrut să cerem despăgubire, dar măcar biserica să fim lăsați să o întabulăm, ca să putem accesa fonduri, să facem ce e de făcut. Nu sunt supărat. Dacă urăști și dacă ții mânie, te osândești, pentru că nu ești în planul lui Dumnezeu. Trebuie să ai răbdare, că Dumnezeu oricum lucrează. Ție ți se pare că nu lucrează, poate nu după planul tău, ci după planul Lui. Eu am răbdare.

– Aveți mulți enoriași, că nu pare foarte mare satul?

– Greco-catolici sunt vreo 90 de familii, aproximativ 200 de persoane. Din fericire, sunt foarte mulți tineri care umplu biserica noastră în fiecare duminică. Poate și pentru că eu fac religie aici, nu în școală. Religia în școală e ca și internetul: grozav de multă informație, din care rămâi cu foarte puțin. Religia se face în biserică, unde Dumnezeu e prezent. Până nu ai ajuns la Cristos, totul e secundar, totul e o poveste.

– Văd că aveți în mână rozariul, acel șirag de mărgele cu scop ritualic. Învățați-ne puțin despre semnificația lui!

– Rozariul e, într-adevăr, un șirag de mărgele, cu o cruce, înșirate într-o anumită ordine, dar e și un șirag de rugăciuni. Se spune că fiecare rugăciune a rozariului e un trandafir pe care-l pui la picioarele Maicii Domnului. Pe crucea rozariului se spune Crezul. Apoi, Tatăl nostru. Urmează trei mărgele mici, iar pe fiecare se spune: „Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău, Iisus. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin”. Apoi sunt misterele: misterele de bucurie; misterele de durere; misterele de slavă; misterele de lumină. Pentru fiecare mister se citește textul aferent, rugăciunea Tatăl nostru, câte zece „Bucură-te, Marie (…)”, apoi Rugăciunea de la Fatima: „O, ­Iisuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila Ta!”. Se continuă cu „O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi, care alergăm la Tine, și pentru acei care nu aleargă, mai ales pentru dușmanii Bisericii și pentru toți cei încredințați Ție prin mila lui Dumnezeu. Amin”. Aici se spune „Bucură-te, Regină, Maica milei, viaţa, mângâierea şi nădejdea noastră, bucură-te! Către tine strigăm, surghiuniţi fii ai Evei. Către tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi. Aşadar, mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi şi, după surghiunul acesta, arată-ni-l nouă pe Iisus, binecuvântat rod al trupului tău. O, milostivă, o, blândă, o, dulce Fecioară Maria! Amin”.

Misterele sunt o parte importantă a rozariului, respectiv – episoade din viaţa Mântuitorului şi din viaţa Sfintei Fecioare Maria. Asta înseamnă să ne gândim la ele, vizualizându-le, folosindu-le ca inspiraţie pentru a-L iubi și a-L cunoaşte mai bine pe Dumnezeu. Cele cinci astfel de momente importante sunt: Învierea glorioasă a lui Iisus din morți, Înălțarea lui Iisus la ceruri și șederea de-a dreapta Tatălui, apoi Rusaliile – Pogorârea Spiritului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului și ridicarea sa la ceruri, iar ultimul moment e când, în ceruri, Preacurata Fecioară Maria a fost încununată drept regina cerului și a pământului. Sunt icoane în care Dumnezeu Tatăl și Iisus Cristos îi pun Maicii Domnului cunună de regină. Pentru că, așa de mare a fost lupta împotriva stăpânului morții, încât Dumnezeu, vrând să-l umilească, a îndumnezeit-o pe Maica Domnului și i-a dat puterea: „Tu îi vei zdrobi capul, iar el îți va răni călcâiul”. Astfel, o făptură omenească, dintr-un nivel inferior îngerilor, trece peste toate ierarhiile îngerești, după asemănarea lui Dumnezeu, și zdrobește pe cei răzvrătiți.

„Diavolul urăște mâinile preoților”

– Sunt multe diferențe între ritualul greco-ca­tolic și cel ortodox?

– Vedeți, toată lumea caută diferențele! Eu aș zice că e mai bine să vedem care sunt asemănările. Singurul lucru după care ne ghidăm e Evanghelia. În Occident, românii ortodocși slujesc în biserici ale catolicilor, și totul e în pace. Știu că în Biserica Ortodoxă sunt mulți preoți și oameni deosebiți, le sărut mâna. Știți ce urăște diavolul cel mai mult pe fața pământului? Mâinile preoților! Mâinile cu care preotul botează, cu care dezleagă de păcate. Și în mâinile preoților stă cel mai mare dar: trupul și sângele Mântuitorului, în Sfânta Euharistie. Aleargă oamenii la masluri, la tot felul de slujbe. Nu, dragii mei, nu-mi cereți altceva, că n-am ce să vă dau mai mare și mai bun decât pe Iisus Cristos. Nu mai cereți să vă vindecați, nu mai cereți să aveți una sau alta. Lăsați-L să vă intre în inimă, în suflet, în viața voastră, că știe El de ce aveți nevoie! Lăsați-vă purtați ca un copil pe brațe de Iisus și-o să vedeți cât de fericiți veți fi!

– Ușor de spus, dar greu de făcut, în vremurile astea derutante în care trăim și-n care suntem mai degrabă îndemnați la dezbinare și neiubire…

– S-a împărțit lumea acum în conservatori și progresiști. În biserică nu există progresism, că nu-i permis de a schimba din rânduiala lui Dumnezeu nimic! De ce au murit atâția sfinți, martirii neamului nostru? Pentru credință, pentru rânduiala lăsată de Dumnezeu. Credința noastră în Cristos nu o negociem! Iuda ce-a făcut? L-a vândut. A tăgăduit dumnezeirea lui Cristos. Zicea un predicator francez: „Până la Iisus, omenirea l-a așteptat pe Mesia, de la venirea lui Iisus, Mesia ne așteaptă pe toți”.

– Există un drum pe care să mergi? Care să te ducă sigur la El?

– Nu e nimic complicat în a iubi și a te lăsa în voia Lui Dumnezeu. În Biserica Ortodoxă, în Biserica Catolică și în cea Greco-Catolică, există Împărtășania, după ce te-ai spovedit, iar aceasta este un act de dragoste între tine și Dumnezeu. Oamenii nu înțeleg cât de profundă e taina Împărtășaniei. Li se cere post, rugăciune, jertfă, canoane, înainte de Împărtășanie, dar nici o mașină nu merge fără combustibil, iar combustibilul creștinilor e Cristos. Dă prima dată voie lui Cristos să intre în viața ta, în inima ta, și după aceea poți să te jertfești, să aduci și tu darul tău în fața altarului.

„Tăcerea e unul din cele mai grele posturi”

– Suntem încă în Postul cel Mare. Și la greco-catolici e la fel de aspru pe cât e la ortodocși?

– Postul nu e doar abținerea de la alimente, jertfă e și dacă renunți la un film, la o bere, la un pahar de vin, dacă ochii tăi au fost curați, nu te-ai uitat la ceva urât, mizerabil, l-ai ridicat pe unul care a fost necăjit. Tot ceea ce faci trebuie să pui lângă jertfa lui Cristos. Cel mai primit post e să vii la Liturghie și să te împărtășești. Condiția, ca și în Biserica Ortodoxă, e să-ți fie sufletul curat, să nu existe păcate de moarte. Dacă există păcate mici, ar fi bine să te cureți și de alea, poate să fie și părere de rău. Depinde cum stă omul cu conștiința, se zice că dacă te judeci tu, nu te mai judecă ­Dumnezeu.

Mulți se întreabă „De ce să mă tot spovedesc?”. Dar de spălat, te speli? Nu trebuie o împrospătare și o revigorare și a sufletului tău? Doar trupul ți-l speli, la sufletul tău nu te gândești, că trebuie să-ți fie curat? În Biserica Ortodoxă sunt mai aspre regulile, nu e voie să mănânci înainte de împărtășanie. Dar nici la post nu trebuie exagerare! Padre Pio spunea: „Ai grijă de măgar, că s-ar putea să nu te mai ducă”. Când făceam exerciții spirituale la Blaj, în facultate, nu aveam voie să vorbim trei zile, ne rugam. Atunci ni se dădea cea mai consistentă mâncare, fiindcă e un consum teribil, experimentul de a sta singur cu tine însuți te stoarce, și trupește, și sufletește.

– De ce?

– Tăcerea e unul din cele mai grele posturi posibile. Postul de alimente e cel mai ușor. Maica Sfântă de la Medjugorje spune că postul adevărat e doar cu pâine și apă. Acolo, la Medjugorje, e adevărata casă a Maicii Domnului. O mână de creștini, într-o mare de musulmani. Sunt oameni care au mers la Medjugorje ca simpli turiști și au venit schimbați, profund creștini.

„Preoții vor trebui să iasă mai mult din altar”

– Oare bisericile noastre au preoții de care oamenii au nevoie? Condiționează calitatea preoției, credința?

– Preoții ar trebui să iasă mai mult din altare, dintre zidurile bisericilor, să umble mai mult printre oameni, să povestească cu ei, arătându-le rânduiala lui Dumnezeu, nu doar să-i aștepte în biserică. Credința are, și ea, nevoie de antrenori în viața spirituală: trebuie să te lași în mâinile cuiva, prin care Dumnezeu să te dirijeze, ca să poți să te îmbogățești sufletește, să fii puternic și să ajungi să fii fericit. Trebuie să ai grijă și de suflet, și de trup. N-o să fii niciodată fericit fără să muncești și fără să te rogi.

– În foarte multe biserici, slujbele par spuse din carte, n-au suflet, credincioșii sunt simpli spectatori. N-ar trebui să existe comuniune, comunicare și în biserică, să fie cu toții parte a ­slujbei?

– Credinciosul trebuie să fie una cu preotul din altar. Credința, dacă nu schimbă nimic în tine, nu-i credință. Înseamnă că nu există legătură între tine și Dumnezeu, pentru că El a instituit euharistia, adică a te uni cu El. Eu am mai sesizat ceva: mulți oameni, după ce s-au împărtășit, nu mai stau să mulțumească. Bunul simț spune așa: pentru tot ceea ce ai primit trebuie să mulțumești. Cu atât mai mult lui Dumnezeu.

– Mulți dintre noi am fost duși la biserică de părinți sau bunici. Astăzi, când încerci să vorbești de credință, ești privit, adesea, ca un rătăcit. Să perseverezi, sau să bați în retragere?

– Părerea mea este că dacă pământul nu e pregătit, nu e bine să punem sămânță, că e în zadar. Cum zice Iisus: „Nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor”. Și Sfântul Ioan Gură de Aur spune într-o pildă că un șarpe tot fugea după un licurici. Și licuriciul, la un moment dat, obosit, îi spune șarpelui: „Mănâncă-mă, că nu mai pot!”. Iar șarpele îi răspunde: „Nu vreau să te mănânc, am vrut doar să te chinui, pentru că tu strălucești și eu nu”. Nu se poate să-i faci credincioși pe alții cu forța. Lucrurile sunt foarte fine, foarte delicate, din punct de vedere spiritual. Vrei să-i faci pe alții să fie fericiți, dar ei nu vor asta. Sau poate vor, dar în felul lor. Cum zice sfântul părinte Arsenie Boca: „Dacă am vedea ce luptă se dă pentru sufletele noastre, s-ar opri instantaneu inima în noi”. De unde-ți iei putere ca să-ți salvezi sufletul? În valul lumii, de ce te ții ca să nu te ducă, să nu te prăpădești? Singura ancoră e credința. Cristos. Singură crucea lui Cristos ne salvează. Nu există nimic fără ea.