• Ideal ar fi ca înainte de-a vă aplica o mască de păpădie sau din frunze verzi de salată, să le lăsați o oră în apă rece, să se curețe de impurități •
Loțiune cu pătrunjel, pentru limpezirea obrazului

Mod de preparare: o legătură de frunze proaspete de pătrunjel se fierbe 10 minute în 1/2 litru apă. Se fac aplicații cu decoct de pătrunjel seara, lăsându-se pe obraz și peste noapte, timp de 20 de zile. Pielea devine curată și luminoasă.
Loțiune cu salată verde, pentru ten uscat și iritat
Mod de preparare: o salată verde proaspătă, lăsată o oră în apă, se pune apoi la fiert 10 minute, într-o jumătate de litru apă, la foc mic. Se lasă să se răcească, apoi se strecoară. Are efect emolient și activează circulația periferică.
Mască de păpădie pentru ten obosit
Se amestecă o lingură de tărâțe de grâu, o lingură de drojdie de bere, cu infuzie concentrată de frunze de păpădie, până se obține o pastă. Se întinde pe față și se lasă să acționeze 20 de minute, după care se îndepărtează cu apă călduță. Păpădia stimulează circulația sângelui, întinde pielea și calmează iritațiile.
Macerat cu mărar și urzici, pentru ten gras
Mod de preparare: se pun câte o lingură de mărar și de urzici, proaspete, mărunțite, într-o cană de apă rece. Se lasă să stea 4-5 ore, apoi se strecoară. Cu maceratul obținut se loționează tenul dimineața și seara. Se păstrează la frigider maximum două zile. Are efecte matifiante și astringente asupra pielii.
Saună cu verdețuri
O dată pe săptămână, oferiți-i tenului dvs. o baie de aburi. Ea curăță în profunzime, detoxifiază și pune sângele în mișcare. Aveți la îndemână verdețuri proaspete, de primăvară, din piață sau din grădină: urzici, păpădie, creson, măcriș, pătlagină, pătrunjel, mărar, la alegere.
Mod de preparare: puneţi pe foc jumătate de litru de apă, într-un castron cu diametrul mare. Când apa începe să fiarbă, adăugaţi două mâini de amestec de plante verzi. Lăsați să dea în clocot de două-trei ori, apoi luați vasul de pe foc, lăsați-l să se răcească puțin și expuneți-vă faţa la aburi, la o distanţă de 20-30 cm, acoperindu-vă capul cu un prosop. Închideţi ochii, respiraţi adânc, relaxaţi-vă şi bucuraţi-vă de aromele plăcute, până când încep să curgă de pe faţă picături de apă. La sfârșit, clătiți-vă cu apă călduță, apoi cu apă minerală rece.


