În satele de altădată, înainte ca spitalele să aibă coridoare imaculate și aparate sofis­ti­cate, vindecarea începea într-o casă simplă, cu ferestre larg deschise și miros de plante uscate atârnate în grindă. Pe masă, într-un vas cu apă curată, se mișcau lent câteva lipitori, considerate deopotrivă înfricoșătoare și salvatoare. Bătrânii satului priveau cu respect aceste vietăți mute, convinși că „scot răul din sânge”, acolo unde du­rerile nu se potoleau cu leacuri obișnuite, din plante medicinale.

Folosirea lipitorilor în medicina populară era o practică obișnuită în Balcani și în multe regiuni din Asia. În satele românești, bătrânele vinde­că­toare apli­cau lipitori în caz de tensiune mare, du­reri articulare sau infla­ma­ții, zicând că „trag sân­gele stricat” și ușurează du­re­­rea. Dincolo de me­to­da ar­haică, terapia cu li­pitori avea însă o logică me­dicală pe ca­re știința modernă avea să o explice mult mai târziu.

Hirudoterapia (ter­me­­­nul medical pentru te­rapia cu lipitori) este o practică docu­mentată încă din Antichitate. De­se­nele din Egiptul antic, scrie­rile medi­cilor greci și tra­­­tatele medievale men­­țio­nează utili­za­rea li­pi­to­ri­lor în scop tera­pe­u­tic. În seco­lul al XIX-lea, în Eu­ropa a fost o ade­vă­rată „explozie” a a­ces­tei metode, iar lipi­torile au devenit foar­te că­utate.

Ceea ce pentru stră­moși era o formă de me­­dicină empi­rică este astăzi anali­zat în labo­ratoare specializate. Substanțele secre­tate de lipi­tori în timpul hră­nirii, precum hirudina, au atras interesul cercetătorilor pentru efectele lor anti­coagulante și antiinflamatoare. Astfel, hirudo­te­rapia s-a transformat dintr-un remediu popular, într-o procedură complementară, folosită în me­dicina modernă.    Este și cazul reputatului doctor Ho­­rea-Tudor Demea, medic primar oftalmolog și specialist în Anestezie și Terapie Intensivă, care uti­lizează lipitorile în cabinetul său din Cluj-Napoca!

„Eu nu aleg între vechi și nou, aleg ce funcționează pentru pacient”

– Domnule doctor, sunteți medic cu re­ușite de excepție în oftal­mo­logie, cu pacienți vin­­decați în toată țara, dar și practicant al tera­piilor alternative. Cum se împacă medicina modernă învățată la facultate, cu hi­rudoterapia,    trata­men­tul cu lipi­tori, și alte plante pe care le fo­losiți?

– Se împacă foarte simplu: prin dovezi știin­țifice și responsabilitate! În ATI am învățat să res­pect protocoalele medicale, analizele de labo­rator și studiile clinice. În oftalmologie, am mers mai departe și am dezvoltat propriile tehnici, tocmai pentru că nu m-am mulțumit cu ce exista deja. Așadar, medicina modernă m-a învățat să verific și să inovez, nu să resping din reflex! Tradiția nu reprezintă opusul științei, ci, de cele mai multe ori, este începutul ei. Lipitorile și plan­tele de leac au fost folosite secole la rând de strămoșii noștri, înainte ca farmaceutica modernă să înțeleagă mecanis­mele bio­chimice ale acestor re­medii. În prezent, știm ce substanțe eliberează lipi­toarea în timpul hrănirii și ce efecte benefice au ele asupra orga­nis­mului uman. Iar dacă o metodă terape­utică are o explicație ști­in­­țifică și o aplici controlat, cu o indicație clară, nu mai vor­bim despre magie, ci des­pre medicină comple­men­tară! Cu alte cuvinte, eu nu aleg între vechi și nou, aleg ce func­țio­nează pentru pacient. Restul ține de orgoliu, nu de ști­in­ță!

– Așadar, hiru­do­terapia are efecte de­monstrate știin­ți­fic?

– Hirudoterapia are efecte terapeutice nota­bile, demonstrate știin­ți­fic, altfel nu m-aș fi apu­cat s-o stu­diez! Iar faptul că se practică azi în mii de clinici specializate din lume spune multe despre efectele ei, foarte va­loroase pentru mulți pacienți!

– Ce efecte terapeutice au lipitorile asupra organismului uman?

– Lipitorile medicinale din specia Hirudo me­dicinalis introduc prin salivă un amestec complex de substanțe bioactive, intens studiate în ultimele decenii. Vorbim aici despre molecule identificate, izolate și analizate în laborator. Hirudoterapia nu se bazează pe o singură enzimă „vedetă”, ci pe un complex biologic sofisticat, care a evoluat pentru a permite lipitorii să se hrănească mai eficient și care, în condiții controlate, poate avea aplicații terapeutice cu efecte notabile. Una dintre cele mai cunoscute este hirudina – un inhibitor di­rect al trombinei, care împiedică formarea chea­gurilor de sânge. Efectul puternic anticoa­gulant explică importanța hirudoterapiei în cazurile de congestie venoasă, de exemplu în chirurgia reconstructivă, unde este necesară îmbunătățirea drenajului venos. Calina este o altă substanță interesantă: ea inhibă agregarea plachetară, adică împiedică trombocitele să se lipească între ele. Practic, calina prelungește efectul anticoagulant local și susține microcirculația sanguină. Desta­bi­laza are rol fibrinolitic, adică ajută la di­zolvarea microcheagurilor de sânge deja for­mate. Acest mecanism este relevant mai ales în bolile unde circulația este compromisă la nivel periferic! Bdellina și eglina sunt buni inhibitori ai unor enzime implicate în procesele infla­matoare. Ele au un efect antiinflamator direct și pot reduce edemele locale. Din acest motiv, hiru­doterapia este studiată și în patologiile inflama­torii articulare. Hialuronidaza crește per­mea­bilitatea țesuturilor, facilitând difuzia celorlalte substanțe active, adică ajută ca efectul terapeutic al substanțelor eliberate de lipitoare să ajungă mai eficient în zonele afectate ale organismului. Apiraza este o enzimă din saliva lipitorii, cu rol important în menținerea unei bune circulații sanguine în zonă. Ea acționează asupra unor substanțe din sânge care „cheamă” celulele im­plicate în formarea cheagurilor și reduce ten­dința sângelui de a se coagula în acel punct. Efectul este local: sângele rămâne mai fluid, circulă mai ușor și ajută la decon­ges­tionarea țesuturilor, lu­cru util în caz de stagnare venoasă, edem sau cir­culație deficitară. În plus, pentru că formarea chea­gurilor este strâns legată de inflamație, prin li­mitarea acestui proces apiraza contribuie in­direct și la reducerea reacției inflamatorii locale!

Așa-numitul „factor de dilatare” din saliva lipitorii se referă la substanțele care determină lărgirea vaselor de sânge în zona unde aceasta se fixează. Pe înțelesul tuturor, lipitoarea are nevoie ca sângele să circule ușor, pentru a se putea hrăni. Pentru asta, eliberează compuși cu efect vasodilatator, adică relaxează pereții vaselor mici de sânge. Când vasele se dilată, fluxul san­guin crește, iar țesuturile primesc mai mult oxi­gen și mai multe substanțe nutritive. Din punct de vedere terapeutic, acest efect ajută la redu­cerea congestiei locale și la îmbunătățirea mi­crocirculației. Trebuie să precizez că acest efect este limitat doar la zona de aplicare și face parte dintr-un mecanism mai amplu, în care mai multe substanțe acționează simultan. Factorul de dila­tare acționează în paralel cu enzimele antiin­flamatoare și anticoagulante din saliva lipitorii, contribuind la efectul global al hirudoterapiei.

Substanțele cu efect anestezic din saliva lipitorii au un rol foarte practic: reduc senzația de durere în momentul fixării și hrănirii. De aceea, multe persoane spun că aplicarea lipitorii este abia sesizabilă sau nedureroasă. Aceste com­ponente acționează local, diminuând trans­miterea semnalului dureros din zona respectivă către sistemul nervos. În același timp, ele ajută la relaxarea țesuturilor din jur, ceea ce facilitează atât hrănirea lipitorii, cât și efectul terapeutic general. Din perspectivă clinică, acest efect este important pentru confortul pacientului. În plus, reducerea durerii locale poate avea și un impact indirect asupra inflamației, deoarece stre­sul și reacția dureroasă intensă amplifică proce­sele in­flamatorii. Saliva lipitorilor conține și substanțe antimicrobiene naturale – peptide cu rol pro­tec­tor, care limitează dezvoltarea bacte­riilor în zona mușcăturii.

Este important să se știe că toate aceste efecte sunt bine documentate clinic. Hirudoterapia nu în­locuiește medicina modernă, dar în multe situații completează tratamentul, mai ales acolo unde microcirculația și inflamația joacă un rol central!

– În ce boli este indicată hiru­doterapia?

– Indicațiile clinice ale hirudo­terapiei vizează două categorii pa­tologice:

Afec­țiuni acute: • trom­bo­ză venoasă superficială sau pro­fun­dă, tromboflebită acută; • accident vascular ischemic (în fa­za subacută); • trauma­tisme lo­cale (contuzii, entorse, hematoa­me dureroase); • crize dureroase articulare (artrită acută, gută în puseu); • edeme post-traumatice sau post-chi­rur­gicale; • nevralgii (nevral­gie de trigemen, sciatică acută).

Afecțiuni cronice: • sin­drom post-trom­botic, insufi­ciență venoasă cronică, varice; • ulcer varicos cronic (cu risc de infecție sau ische­mie); • boala Raynaud; • tulburări circulatorii cronice la nivel cerebral (ischemie silențioasă); • cefa­lee de tensiune, migrenă (mai ales în pre­zența unui factor vascular); • artrită reumatoidă, artroză (cu inflamație locală, durere, redoare); • boala Buerger, arteriopatii periferice cronice; • infer­tilitate secundară cu componentă circula­torie (congestie pelvină); • hipertensiune intra­cra­niană idiopatică (cu efect adjuvant!); • glau­com cu unghi deschis (cu stagnare de lichide în orbite); • endometrioză (prin reducerea ade­ren­­țelor și a inflamației pelvine); • Zona Zoster (doar în stadiul post-herpetic, pentru durerile cro­nice); • neuropatii diabetice periferice (ca tratament complementar).

Pacienții care suferă de una sau mai multe dintre afecțiunile amintite anterior trebuie să știe că pe lângă tratamentul medicamentos recoman­dat de medicul curant au la dispoziție o terapie naturală de excepție pentru suferințele lor!

„Hirudoterapia nu funcționează ca un tratament «instant»”

– Câte lipitori trebuie aplicate pentru efecte terapeutice vizibile asupra bolnavului?

– Numărul de aplicații pentru a obține efecte vizibile nu este standard, nu există un protocol valabil pentru toate afecțiunile. În centrele de hi­rudoterapie schema se stabilește individual, ținând cont de diagnostic, severitatea simpto­melor, eventualele boli asociate, vârstă, starea generală și toleranța pacientului la tratament.

După propriile observații făcute în cabinet, am stabilit un ritm de administrare. Astfel, în afecțiunile acute, aplicăm 3-5 lipitori pe zona afectată, de două, trei ori pe săptămână, timp de 2-3 săptămâni. În afecțiunile cronice aplicăm 2-3 lipitori o dată pe săptămână, timp de 6-10 săp­tămâni, sau 3-5 lipitori la o ședință, la 2-3 săp­tămâni distanță. În cazurile ușoare, pacienții pot observa ameliorări după una, două aplicații, mai ales în probleme legate de congestii locale sau inflamații. În afecțiunile cronice, efectele apar gradual și necesită mai multe ședințe.

Din observațiile clinice a rezultat că trebuie să aplicăm minimum două lipitori pentru a in­duce efecte terapeutice notabile, datorate com­plexu­lui de enzime naturale cu acțiune locală și sistemică. Subliniez faptul că efectul enzimatic persistă circa 48 de ore după aplicație! Însă hiru­doterapia nu funcționează ca un tratament „instant”. Efectele terapeutice vizează în special îmbunătățirea microcirculației și reducerea infla­mației, procese care au nevoie de timp. De ase­me­nea, nu toți pacienții răspund la fel la terapie, astfel încât hirudote­rapia tre­buie integrată într-un plan me­dical mai larg, nu utilizată izo­lat!

– Ce tipuri de lipitori se folosesc în hirudo­terapie?

– În medicina modernă nu se recomandă folosirea lipi­torilor luate direct din natură. Motivul principal este riscul de infecție. Li­pitorile sălbatice pot purta bacterii, paraziți sau pot proveni din ape conta­mi­nate. În practica medicală folosim exclusiv lipitori crescute în condiții con­trolate, în bioferme auto­rizate, unde sunt moni­to­rizate sanitar și sunt utili­zate o singură dată, pentru un singur pacient. După utilizare, acestea sunt elimi­nate – conform proto­colului medical. Dacă în hirudoterapie s-ar folosi lipitori din na­tură, ar exista mai multe riscuri: transmiterea bac­te­riilor, în special din genul Aeromonas, care tră­iesc în mod natural în tubul digestiv al lipi­torii, infecții locale sau sistemice, reacții infla­matorii severe.

– Hirudoterapia prezintă și riscuri? În ce cazuri este contraindicată?

– Orice procedură care acționează asupra sângelui are și riscuri. Dacă nu este practicată de specialiști, hirudoterapia prezintă riscuri de in­fecție locală, sângerare prelungită, reacții aler­gice, anemie etc. Există și contraindicații clare! De exemplu, hirudoterapia este total interzisă pacienților cu tulburări de coagulare (hemofilie, deficit de factori de coagulare), celor cu tra­tament anticoagulant intens (warfarină, heparină etc.), cu anemie severă sau cu hipotensiune mar­cată. Hirudoterapia nu este indicată pacienților cu imunodeficiențe, cu risc crescut de infecții sau cu alergii cunoscute la componentele salivei lipitorii. Hirudoterapia este interzisă în sarcină, dacă nu există o indicație medicală clară. Pa­cienții cu diabet dezechilibrat sau cu plăgi care se vindecă greu necesită o evaluare foarte atentă înainte de aplicare. Un alt aspect important: hiru­doterapia nu se face fără supraveghere medicală! Aplicarea incorectă, reutilizarea lipitorilor sau folosirea celor luate direct din natură cresc considerabil riscurile!

D-l dr. HOREA-TUDOR DEMEA poate fi contactat la Centrul Medical REVIEW din Cluj-Napoca, Str. Siretului nr. 16, tel. 0364.107.206, 0745/65.99.45