Într-o dimineață obișnuită din Timișoara, printre ziduri vechi, umbre și ferestre care păstrează urmele timpului, Peter se așează cu grijă la masa unei terase din Piața Unirii. Cu privirea orientată spre spațiul încărcat de istorie, nu folosește aparatul de fotografiat pe care îl are la îndemână, ci imor­talizează totul în minte cu mare drag și recunoștință pentru orașul care l-a primit cu brațele deschise.

Din Germania, la Timișoara

La 65 de ani, a trăit mai multe existențe într-una singură: Stuttgart, Zürich, Londra, Oradea, Timișoara — fiecare oraș i-a lăsat ceva în felul în care vede lumea. A trecut prin scena punk a anilor ’80, a organizat concerte underground, a fotografiat artiști și activiști, a lucrat în moda londoneză, a desenat grădini și, la un moment dat, după ce inima i s-a oprit pentru câteva minute, s-a decis să facă de atunci înainte doar ce-i place cu adevărat. „Atunci am înțeles că trebuie să mă întorc la artă. Sunt fotograf. Sunt artist. Asta este viața mea”, spune calm, aproape ca o confesiune. Locuiește de doi ani la Timișoara, orașul în care spune că a găsit, în sfârșit, sentimentul de apartenență. Fotogra­fiază aproape zilnic și încearcă să îi învețe și pe alții să privească lumea mai atent, mai lent și mai sincer. Astăzi se recomandă, pur și simplu, ca „The Nonconfor­mist” („nonconformistul”) , un nume care pare mai de­grabă o declarație de viață decât un pseudonim artistic.

Peter s-a născut în Germania, la Stuttgart, și a cres­cut într-o familie profund implicată politic. Încă din copilărie a simțit că nu se poate integra în tiparele obișnuite. „Mereu m-am simțit în afara normelor. Dar niciodată nu am avut o problemă cu asta”, spune el zâmbind. Numele „The Nonconformist” vine firesc, din această identitate construită împotriva convențiilor. Spune că a fost fascinat ani întregi de misterul din jurul lui Banksy, unul dintre cei mai celebri și misterioși artiști stra­dali din lume, și de ideea unui creator care există mai degrabă prin ceea ce transmite decât prin propria imagine. „Numele acesta reflectă foarte bine cine sunt”, spune Peter.

La finalul anilor ’70 și începutul anilor ’80, făcea naveta între Stuttgart și Zürich, purtând cu el aparatul foto și energia unei generații care voia să schimbe lumea. În celebrul centru cultural „Rote Fabrik” din Zürich organiza concerte și trăia în mijlocul unei lumi unde muzica, arta și activismul politic se amestecau firesc.

Londra: artă și politică

Apoi a urmat Londra. În 1986, orașul părea centrul gravitațional al culturii alternative europene. Peter își amintește și acum senzația pe care o avea coborând pe străzile londoneze. „Orașul vibra. Erau muzică, artă, film, modă peste tot”. Acolo a fondat o agenție muzicală și a organizat concerte pentru trupe care aveau să devină legendare. Printre ele, My Bloody Valentine. Tot atunci a organizat unul dintre primele concerte londoneze ale artistei Björk, pe vremea când cânta cu trupa The Sugarcubes.

Dar Londra nu însemna doar muzică. În paralel, Peter s-a implicat în mișcarea anti-apartheid și a orga­nizat concerte caritabile pentru susținerea campaniei de eliberare a lui Nelson Mandela. „Pentru mine, poli­tica a avut mereu o dimensiune umană. Era vorba despre oameni”.

Ani la rând a lucrat și ca fotograf pentru London School of Fashion, documentând colecțiile tinerilor designeri. Însă lumea începea să se schimbe. Odată cu apariția smartphone-urilor, fotografia profesională s-a transformat radical. „O întreagă lume a dispărut”, spune el.

A urmat o altă reinventare. Din dragoste pentru natură, Peter a studiat floristica și horticultura și a devenit designer de grădini ecologice. Își amintește că pasiunea pentru plante și spații verzi venea încă din co­pilărie, din zilele petrecute alături de bunicul său. Între timp, însă, și Londra se schimbase. Spațiile alternative dispăruseră încet, înlocuite de investiții și apartamente de lux. „Orașul și-a pierdut sufletul”, spune Peter. Brexitul a fost momentul în care a simțit că trebuie să plece. „M-am simțit mereu european. După Brexit nu mi-am mai putut imagina să rămân acolo”.

În 2017, a ajuns pentru prima dată în România, aproape întâmplător, pentru câteva zile la Oradea. Își amintește că încă de la început a simțit ceva familiar în energia locului. „Oamenii erau deschiși, calzi și direcți”. S-a întors, apoi, și-a rămas.

Viața de după moarte

La Oradea s-a implicat în proiecte culturale și comunitare, iar împreună cu o organizație nonguvernamentală, a transformat chiar și o parcare într-o grădină urbană. Apoi a venit pandemia. Și, odată cu ea, momentul care avea să îi schimbe definitiv viața: un infarct sever și un stop cardiac, în urma căruia a fost declarat mort clinic timp de 15 minute. Atunci a realizat că trebuie să se întoarcă la artă. La viața de artist. Iar orașul Timișoara avea să îi ofere cadrul perfect pentru asta. S-a mutat în el acum doi ani. Timișoara îl fasci­nase încă de la primele vizite. Vorbește despre ea aproape afectiv, ca despre un prieten viu. Îl impresionează diversitatea culturală de aici, energia artistică a orașului. Îl inspiră muzica stradală, clădirile imperfecte, urmele timpului de pe ziduri și felul în care trecu­tul continuă să existe în detalii. „Îmi plac clădirile care își arată povestea”, spune, privind spre fațadele vechi din Piața Unirii. „Când totul devine perfect, un oraș își pierde sufletul”.

Acum, Peter s-a întors complet la fotografie. Publică zilnic imagini surprinse pe străzile orașului, pe pagina sa de Instagram și pe site-ul său Thenonconformist.xyz: oameni, lumini, ferestre, reflexii și fragmente de viață aparent obișnuite. „Nu sunt doar un fotograf de stradă. Sunt un fotograf al vieții, aș zice”.

Limbajul ferestrelor

La începutul lunii Aprilie, o parte dintre aceste ima­gini au fost prezentate în expoziția „The Nonconformist/ On my travels…” („Nonconformistul/ În călăto­riile mele”), găzduită de spațiul    DIGITAL: CANVAS din Timișoara – o incursiune vizuală prin cultura punk, călătorii și memoria urbană.

Unul dintre cele mai personale proiecte ale sale rămâne însă „Languages of Windows” („Limbajul ferestrelor”), o arhivă fotografică începută acum mai bine de 30 de ani. În toate orașele prin care a trecut, Peter a fotografiat ferestre. Ferestre închise, deschise, abandonate, ferestre luminate slab în miezul nopții. „Ferestrele spun povești. Uneori mai multe decât portretele”, spune el.

În paralel, Peter încearcă să transmită mai departe tot ceea ce a învățat. Weekend-ul trecut, alături de artista timișoreană Livia Mateiaș, a organizat workshop-ul „ON OUR TRAVELS” („În călătoriile noastre”), dedicat celor care vor să fotografieze mai conștient, fie că folosesc o cameră foto profesională, fie doar telefonul mobil. Pentru Peter, fotografia nu începe cu aparatul, ci cu privirea. „Asta vine din generația filmului de 36 de cadre, când fiecare imagine conta și fiecare declanșare era precedată de răbdare. Întâi învățai să vezi și abia apoi făceai fotografia”, spune el cu entuziasm.

Participanții au fost încurajați, astfel, să încetinească pasul vieții, să observe și să lase ima­ginile să se formeze mai întâi în minte. Nu perfecțiunea trebuie căutată în fotografie, ci expresivitatea, este convins Peter. Rezultatul workshop-ului? O expoziție colectivă la DIGI­TAL: CANVAS. Dar, mai mult decât această răsplată, crede Peter, este lecția despre viață pe care speră că a reușit să o transmită participanților. „Pentru mine, totul se reduce, în final, la felul în care alegem să privim lumea. Fotografia nu este o competiție. Este o conexiune cu viața”, conchide el.

ANDREEA OANCE