Când a fost vorba despre numirile șefilor din Justiție, președintele Nicușor Dan a transmis societății civile, din care el însuși se trage, că are informații la prima mână, prin urmare, criticile la adresa sa sunt eronate. Nu doar că și-a contrazis foștii fideli, care-l acuzau de pactizarea cu PSD-ul, dar și-a asumat deschis alegerile. Acum, când mandatul lui Ilie Bolojan a fost anulat de Parlament profitând de „neutralitatea” sa, demnă de un mare suveran, într-un moment de extremă vulnerabilitate pentru România (deopotrivă economică și, după cum se vede, și geopolitică) Nicușor Dan se încăpățânează să ne demonstreze din nou că știe mai bine de o sută de ori decât noi cum stau lucrurile.
În Germania, cine dă jos un guvern e obligat să își asume următorul mandat. La noi, nu există acest imperativ și nici președintele nu s-a grăbit să-l invoce. Dimpotrivă: PSD, partidul direct responsabil nu doar de distrugerea coaliției, ci și de problemele economice grave anterioare Cabinetului Bolojan, e lăsat să facă jocuri de culise, pe seama unui așa-zis guvern „tehnocrat”. Din nou, Nicușor Dan joacă cartea atotștiutorului și își asumă în nume personal virtualul Guvern Tomac, înțesat de actuali consilieri prezidențiali. După ce PSD și-a numit favoriții la Justiție fără să și-i asume, acum e pe cale să aibă și un guvern pe care îl poate controla din umbră fără să deconteze politic eventualul său eșec. Toate evidențele sunt că președintele a luat-o pe un drum greșit și că un guvern „tehnocrat”, cum ne e el vândut, nu va putea lua măsurile critice necesare ieșirii României din criza bugetară. În niciun caz nu cu „paravane” impuse de PSD în ministere-cheie, la robinetul banilor pentru baronii locali. Să acceptăm, însă, că președintele e de bună credință și că știe totul mai bine decât noi. Până la proba contrară, Nicușor Dan merită acest beneficiu al dubiului. Dar dacă omul care tocmai a torpilat partidele politice românești – elemente esențiale ale unei democrații, cu ocazia avansării soluției „Tomac”, e în eroare, în ciuda bunelor sale intenții? Poate sta o țară ca România la inspirația unui singur om? Dacă bunul și foarte informatul cetățean Nicușor Dan greșește în analizele sale? Rareori un președinte a fost atât de singur – în raport cu foștii săi susținători și cu analiști politici și jurnaliști, din tabere cât se poate de diferite. Sunt sute de astfel de oameni care îi spun președintelui că se simt luați de proști, și în cazul numirilor din Justiție, și în cazul „neutralității” în momentul căderii Guvernului Bolojan, și acum, cu propunerea lui Eugen Tomac și a guvernului său „tehnocrat”, iar el le răspunde prin asumarea personală a omului care știe el mai bine decât toți. Cu serviciile secrete compromise de când cu episodul alegerilor anulate, cu Justiția capturată, cu biserica lovită de scandaluri, cu armata aflată sub mare presiune de războiul de la granițe, cu partidele puse la zid de noile aranjamente pentru formarea guvernului, România stă în „calculele” unui singur om, atoateștiutorul izolat la Cotroceni. O țară, un om: un pariu cam riscant în nebunia lui 2026.
