PRIMARII NOȘTRI

Tot căutând primari gospodari, pentru a le face cunoscute realizările în paginile revistei, mă bucur ori de câte ori îi aflu pe cei care au renunțat la câte un loc de muncă stabil, bine plătit, și au candidat la funcția de primar doar pentru că în comuna de baștină lucrurile nu mergeau bine. Cu încredere că situația se poate schimba, acești oameni au pus, binele comun mai presus de binele personal, au candidat și, cei mai mulți dintre ei, au câștigat alegerile. Iar ceea ce au făcut bine pentru comuna lor le-a adus nu doar un șir nesfârșit de mandate, ci, mai ales, satisfacția unei munci împlinite, respectul și încrederea concetățenilor.

Este și cazul lui Tiberiu Costea, primarul comunei Lungești, una dintre cele mai dezvoltate din județul Vâlcea, care are în componență șase sate:    Carcadiești, Dumbrava, Fumureni, Gănțulei, Lungești și Stănești-Lunca. „Când am decis să candidez, în 2012, în comună lucrurile păreau încremenite cu zeci de ani în urmă. Vă dau doar două exemple: la școala unde am învățat și eu, iar mama a fost dascăl, erau aceleași condiții, aceleași bănci ca pe vremea când eu fusesem elev. La căminul cultural, nu exista toaletă, iar când se făcea câte o nuntă, mergeau nuntașii, vreo trei sute la număr, care pe unde apuca. E rușinos ce vă povestesc, dar asta a fost realitatea și de aici am început să gândesc schimbarea. Ca să faci ceva care să rămână și de care să se bucure oamenii, trebuie să pleci de la realitate. Surprinzător a fost că, deși am avut la dispoziție o campanie electorală de doar o lună, am câștigat alegerile cu 66 la sută”, își amintește primarul Tiberiu Costea.

„Înaintașii noștri au ținut de glie”

– Cum a fost primul contact cu administrația publică? Cât de greu a fost să vă apucați de treabă?

– Am fost dezamăgit, din toate punctele de vedere, am avut chiar tendința de a-mi da demisia. Salariul nu se compara cu ce avusesem înainte, în comună nu era apă, canal, era de lucru la școli, la căminele culturale, la dispensar, nu era infrastructură, nu aveam absolut nimic. E foarte greu să ajungi într-o instituție și să nu ai de nici unele, să nu știi cu ce să începi, că toate-s priorități. Dar le-am luat pe rând, Dumnezeu m-a ajutat. Au fost și multe linii de finanțare deschise pe fonduri europene, pe AFIR, POR, Banca Mondială, au existat și proiecte pe fonduri guvernamentale, n-am ratat nimic. Până acum, am finalizat 62 de proiecte, în valoare totală de peste 40 milioane de euro, dintre care 26 milioane euro fonduri europene.

– Oameni mai sunt în comună sau există riscul depopulării?

– Populația comunei e de 3200 de persoane, dar, din păcate, în zonă nu sunt locuri de muncă, nu avem potențial, întreg județul Vâlcea e deficitar la acest capitol. Nu putem ține tinerii în comună, nici statul nu are măsuri să-i ajute să se întoarcă în țară, la oraș sau la sat. Dacă vin, ce să facă? Ce le oferim, le dăm ajutor social? Exclus! Foarte puțini se întorc, vreo zece la sută din cei care pleacă. Dar, indiferent cine vrea să se întoarcă, trebuie să găsească toate condițiile necesare, pe care le are în străinătate sau pe care și le-ar dori. Dacă-i chemi înapoi, trebuie să le oferi posibilitatea să producă ceva, dacă nu, sunt reticenți să facă mai mult de un copil și să se stabilească cu adevărat la țară.

A fost un fost prim-ministru, chiar vâlcean de-al nostru, care a decis să oprească sprijinul financiar pentru înființarea de agropensiuni, considerând că nu e în regulă ca, după termenul de susținere a proiectului, aceste minipensiuni să rămână proprietarilor. Ce era rău în asta? Bucuria mea ar fi fost ca, în comuna noastră, să fie o sută de asemenea pensiuni, să ne viziteze oamenii și să găsească două sute de tineri care să le pună pe masă mâncare tradițională, să le taie un pui, un porc. Îi aducem înapoi în țară și unde să stea? În canalele din București sau în casele părăsite și dărăpănate ale bunicilor?

Înaintașii noștri au ținut de glie, de pământ, pentru că era sursa lor de existență, acum nu mai ținem de el, că ne place să mergem la supermarket să cumpărăm tot felul de prostii și apoi ne văităm că ne îngrășăm și ne doare una și alta. Să ne întrebăm de ce sunt terenuri nemuncite și vin străinii și le cumpără? Pentru că bătrânii nu mai pot munci, nu mai au lângă ei nici măcar generația a doua, care și ei au migrat spre oraș sau spre alte țări.

„Reorganizare? Distrugem astfel și țăranul, și tradiția, și ultima văcuță și capră”

– S-ar rezolva unele din problemele comunelor dacă s-ar pu­ne în practică reorganizarea administrativă?

– Am văzut că vorbesc de asta câte unii care habar n-au, dar tot apar la TV, se dau pricepuți la toate, n-au nici o pregătire concretă, dar sunt „specialiști”, și în război, și în administrație, și în toate. La țară, sunt multe persoane de peste 85 de ani, te-ai gândit cum e ca acel om să meargă 50 de km ca să-și rezolve o problemă? Cu ce se deplasează, cum se des­curcă? De ce s-au dat bani ca să se refacă școli și infrastructura școlară, dacă știi că se desființează acel UAT (unitate administrativ-teritorială – n.red.)? O mare parte din proiectele astea au fost făcute în interesul populației, de a aduce mijloacele și serviciile necesare cât mai aproape de oameni. Acum, le apropiem sau le depărtăm? Oamenii sunt obișnuiți să vină poștașul cu pensia sau să pună banii în plasă, la poartă, să le vină acasă mașina de pâine, când n-au pe nimeni ca să le-o cumpere. Reorganizare? Distrugem astfel și țăranul, și tradiția, și ultima văcuță și capră. Dacă ne batem joc de sat, și    de țară, de noi ne batem joc. Asta se vrea?

Reorganizarea trebuie bine gândită, n-o poți face din topor. Da, sunt și localități și comune cu două-trei sute de locuitori, dar și de oamenii aceia trebuie să se ocupe cineva, nu-i poți muta din locul în care s-au născut, că mor când îi rupi din locul lor. Doamnă, de cinci luni n-am fost în stare să facem un guvern și facem reorganizare peste noapte? Să fim serioși! Pe „specialiștii” ăștia atotștiutori de la TV i-aș invita la noi, la acest Centru de zi pentru persoane vârstnice, să-i vadă pe cei de peste 65 de ani, ce vulnerabili sunt, au rămas câte unul acasă, stau singuri și nu au cu cine schimba o vorbă. Cei mai mulți vin doar ca să se întâlnească unii cu alții, să povestească. Să vină cineva    să vadă bucuria de pe fața acestor oameni, să-i vadă cum plâng când se întâlnesc, când primesc câte un ceai, o cafea, ceva dulce, poate chiar o pătură, perne și altele, ca să le ducă acasă! Până și desenele animate cu „Tom și Jerry” sunt mai credibile decât trăncănitorii de la TV, să le fie ­rușine!

„Îi sfătuiesc pe tineri să tragă cu dinții și să pună mâna pe carte”

– Vremurile sunt tot mai amenințătoare, și politic, și economic. Mai e loc de planuri de viitor?

– Avem școlile puse la punct, am văzut în UE dotări mai slabe ca la noi, doar chef de carte să aibă copiii, avem sală de sport modernă, grădiniță cu program prelungit. În centrul comunei avem dispensar, cu cabinet de stomatologie, ecograf Doppler și aparatură pentru consultații de pneumologie. A fost pregătit și un cabinet de ginecologie, urmând să fie găsit un medic care să acorde consultații săptămânal sau o dată la două săptămâni, în funcție de programări.   

În fiecare zi mă gândesc la alte proiecte, pe linia de infrastructură nu mai avem ce face, dar sunt pe social o grămadă de proiecte. Bătrânii noștri au nevoie de îngrijire la domiciliu, acum intenționez să le amenajez fiecăruia câte o cameră cu tâmplărie termopan, apoi, la 150 de copii, să le cumpăr niște ghiozdane solide, să-i țină patru-cinci ani, cu rechizite, cu tot ce trebuie, că nu au posibilități. Și tot acestor copii vreau să le fac, pentru acasă, câte un birou, cu scaun și dulăpior, unde să-și facă lecțiile, pentru că nu au așa ceva, scriu pe colțuri de masă sau te miri pe unde. Eu îi sfătuiesc pe toți tinerii să tragă cu dinții, să pună mâna pe carte, să nu se lase păcăliți și înșelați, să facă față cu mândrie acolo unde vor lucra.

Avem proiecte și pentru cele două mânăstiri din comună. Chiar lângă primărie e Mânăstirea Mamu, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu din anii 1695-1696, în satul Stănești-Lunca. Tot acolo se află și Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fostei Mânăstiri Stănești, ctitorită de Mogoș Spătaru și fiul său în 1536, unde e înmormântat Stroe Buzescu.

– Ați ajuns cu cele spuse în zona de cultură și turism. Se întâmplă câte ceva în comuna Lungești, în aceste domenii?

– Am reușit, de curând, să obținem finanțare pentru construirea unui centru multifuncțional, multicultural și ecumenic, unde vom muta și Centrul de informare turistică, va fi o clădire cu parter și etaj, cu amfiteatru, săli de expoziții și ședințe.

Organizăm, în luna Iulie, Ziua Olarului, un eveniment ajuns, anul acesta, la cea de-a 47-a ediție și ne mândrim că avem în comună meșteri trecuți de 85 de ani, care încă lucrează obiecte din lut, inclusiv pentru străinătate. Avem patru hectare rezervație de liliac sălbatic, care e o splendoare când înflorește. Avem cuiburi de barză neagră, păduri de stejari și frasini seculari, de peste șase sute de ani. Sunt multe de văzut la noi în zonă, vă așteptăm cu drag!