Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

MARIA IVANOV (ziaristă din Chișinău): „Mie îmi plac oamenii”

„Nu suntem o revistă angajată politic și nu vom fi niciodată”

– Ești, de ani buni, director executiv al revistei „TIMPUL din România”, care apare la Chișinău. Poate o revistă culturală să funcționeze ca o punte între Basarabia și România?

– Da, poate să funcționeze ca o punte. O punte care aglutinează cultura de pe ambele maluri ale Prutului. Noi asta facem. În fiecare număr avem    și cronici la cărțile autorilor din România, precum și rubrici permanente semnate de autori din România. Realizăm interviuri și anchete cu scriitori români atât din România, cât și din Republica Moldova.

– Care este istoria publicației pe care o conduci?

– Pe la sfârșitul anului 2020, am văzut un interviu cu Mihai Vacariu, de la Iași, în care spunea că și-ar dori să creeze reviste TIMPUL locale, peste tot unde există comunități de vorbitori de limbă română cu aspirații culturale. L-am contactat și i-am spus că mi-aș dori să lansez o revistă TIMPUL la Chișinău. Condiția era însă existența unui nucleu redacțional de cel puțin 4 scriitori. Și atunci am vorbit cu    Nicolae Leahu, Vitalie Vovc, Lilia Bicec Zinadeli și Diana Iepure. Imediat ce am avut acordul lor și primele texte, a fost creată, la început, revista online,    TIMPUL Chișinău. La scurt timp, echipa de la Iași lansa primul număr, în format nou, tipărit, al Revistei TIMPUL, cu Bogdan Crețu în calitate de redactor-șef. Cunoscând realitățile din Chișinău, și anume, dispariția a două reviste foarte im­portante și foar­te apreciate – Contrafort și Sud-Est, i-am propus lui Mihai să scoatem și la Chișinău o revistă tipărită. În calitate de redactor-șef, l-am invitat pe Dumitru Crudu, al cărui atelier de scriere creativă începusem să îl frecventez. Anterior îl cunoșteam doar din cărți și îi admiram scrisul. Cu finanțarea oferită de Alexandru Machedon, am reușit să scoatem în luna Mai 2021 primul număr tipărit al revistei, într-un tiraj de 300 de exemplare. Astăzi, tirajul a ajuns la 1500 de exemplare, avându-l în continuare pe Dumitru Crudu ca redactor-șef și pe Alexandru Machedon, în calitate de sponsor principal. În momentul în care s-a decis tipărirea revistei la Chișinău, împreună cu Adriana Nazarciuc, Dumitru Crudu și Mihai Vacariu    am ajuns la concluzia că o vom numi „TIMPUL din România”,    pentru a nu crea confuzia cu cotidianul TIMPUL care a existat în Republica Moldova, dar și pentru a diferenția ediția noastră de cea de la Iași.    Avem redacție separată și conținut diferit de cel al colegilor de la Iași. Ne considerăm o revistă soră mai mică a lor, o revistă care continuă promovarea acelorași valori.

Ce ne-am mai propus? Ne-am propus să fim în pas cu actualitatea, să luăm atitudine față de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Nu suntem o revistă angajată politic și nu vom fi niciodată, dar suntem o revistă angajată social, tocmai de aceea ne-am solidarizat cu poporul ucrainean încă din 2024. Realizăm intervi­uri cu scriitori ucraineni, publicăm traduceri ale poeziei și prozei lor, scriem cronici la cărțile lor.

– Ce public aveți?  

La Iași, Liviu Antonesei, redactorul-șef al revistei ”TIMPUL din Iași”, Maria Ivanov, directoare executivă a revistei ”TIMPUL din România”, și Șerban Axinte

– Revista noastră se adresează unui public foarte larg, pentru că promovăm și foarte mulți tineri. Există un număr mare de tineri scriitori care au debutat în revista noastră, cum ar fi Valeria Coțofană sau Alexandra Crețu, astăzi autoare cu cărți publicate și premii la activ. Misiunea revistei este să încurajeze noile voci, să promoveze literatura contemporană autohtonă, să reflecte viața culturală de azi, să ia atitudine față de ceea ce se întâmplă zi de zi. Eu, personal, consider că este foarte important să existe reviste tipărite, pentru că ele dau senzația unui tot întreg, pe online avem informații „la bucată”, fragmentat. Revista e ceva unitar. Apoi, revista va putea fi consultată și la distanță de mulți ani, mai ales că revista noastră are bucuria de a fi arhivată la Muzeul Național al Literaturii Române de la Chișinău.

– În România, presa tipărită este de câțiva ani    într-o mare suferință: s-au desființat chioșcurile, tipografiile, impozitele și TVA-ul o sufocă. Care este situația la Chișinău?

– Deocamdată, este bună. Avem o difuzare care funcționează prin intermediul Poștei Moldovei. La tirajul de 1500 de exemplare, avem 1300 de abonați, în 2026. Proiectul nostru „Revista TIMPUL din România” este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, de Ministerul Culturii al Republicii Moldova și de Institutul Cultural Român de la Chișinău, prin concursurile de proiecte culturale pe care le implementează. Datorită acestor finanțări, echipa are, periodic, salarii și onorarii. Avem și sponsori, datorită cărora putem achita costul tiparului care, doar în ultimul an, s-a mărit, din păcate, de două ori.

„În 5 ani am fost în mai bine de 200 de școli din toată țara”

– Ați dezvoltat mai multe proiecte în jurul revistei voastre. Unul dintre ele se numește „E TIMPUL pentru Carte”.    Ce mesaj transmiteți prin el?

În căutarea inspirației

– Este un proiect pe care l-am desfășurat timp de cinci ani, împreună cu scriitorul Dumitru Crudu. Scopul de bază al acestui proiect a fost organizarea de ateliere de scris și de teatru prin școlile din Republica Moldova. Dar și donarea unor cărți de literatură română contemporană. Am venit cu donații importante de la două edituri din România – Editura Revistei TIMPUL și Editura Paralela 45. În 5 ani am fost în mai bine de 200 de școli din toată țara, inclusiv în Transnistria și Găgăuzia. Am avut parte de niște întâlniri memorabile, de pus în rama amintirilor. Am descoperit tineri foarte talentați, unii dintre ei se pregătesc deja de debut editorial.

– Ești jurnalistă, poetă și, mai nou, am aflat că ești interesată și de teatru. Care dintre aceste ipostaze te satisface în mod special? În care te simți mai împlinită?

Pe urmele lui Eminescu la Viena

– De teatru am fost interesată dintotdeauna, încă din anii de liceu. Pe când eram în clasa a X-a, la Liceul Teoretic din Cuhnești, acolo s-a înființat o trupă de teatru. În acea perioadă, am citit prima dată un text scris de Dumitru Crudu, piesa – „Oameni ai nimănui”, care a stat la baza unui spectacol jucat de noi prin școlile din raionul Glodeni. Spectacolul combătea viciile în rândul tinerilor. Apoi, în anii în care am făcut masteratul la Iași, am frecventat cursurile de teatru din cadrul Școlii de Arte „Titel Popovici”. Am avut șansa de a juca și pe scena Ateneului din Iași. Ulterior, am început un doctorat în dramaturgie, mânată de aceeași pasiune pentru teatru. Îmi este greu să zic dacă ipostaza de jurnalistă, poetă sau cea de secretar literar la Teatrul Fără Nume îmi aduce mai multă bucurie. Aș zice că toate, pentru că toate țin de arta scrisului. În toate operez cu același instrument – cuvântul.

– Ai avut momente în care ai simțit că jurnalismul îți fură din timpul pe care ai vrea să-l dedici literaturii?

Lansarea unui număr al revistei ”TIMPUL din România” la Teatrul Fără Nume

– Da, am avut astfel de momente. Chiar legat de acest interviu la care răspund în ultima zi a termenului stabilit. Sunt mereu prinsă cu multe treburi organizatorice, legate de noile numere ale revistei. Am avut de tradus din franceză poemele unui poet turc – Metin Celâl, care vor apărea în Octombrie. Am făcut distribuirea materialelor pentru ultimul număr al revistei, am scris o cronică a unui spectacol văzut în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești. Poate că dacă aș fi avut mai mult timp, aș fi dat aici niște răspunsuri mult mai inspirate.

– Jurnalism sau literatură, unde te simți „mai acasă”?

– Desigur că în literatură. Pentru că îmi permite să explorez propriul meu teritoriu interior. Am senzația unui rendez-vous cu fricile, contradicțiile și propriile mele vulnerabilități în zona literaturii pure.

„Scriam compuneri pentru toți colegii”

– Maria, când a apărut, de fapt, în viața ta pasiunea pentru cuvânt, pentru lectură, pentru scris?

Maria Ivanov și fiica ei, Alexandra

– Pasiunea pentru lectură a venit în liceu, când am ales profilul uman. M-am îndrăgostit iremediabil de lectură prin cărțile lui Theodore Dreiser și Guy de Maupassant. În ce privește pasiunea pentru scris, ea a existat dintotdeauna. Încă de pe timpul compunerilor de la școală. Scriam și pentru colegi. Apoi, aveam un caiet al meu cu 96 de foi în care am scris o poveste despre doi lei. Am mape întregi, scrise de mână, cu poezii și texte pentru cântece. Sigur că scrisul a luat o cu totul altă formă, odată cu lecturile serioase. Și apoi, nici nu aș vorbi vreodată despre scrisul din copilărie ca despre un scris al începutului. Mai degrabă, doar ca semn al unei mari pasiuni.

– Ce faci atunci când obosești și nu mai poți fi „femeia puternică” pe care se bazează ceilalți?

– Plâng. Mă rog…

– Ai vreun model care te-a însoțit și te-a inspirat în ceea ce faci?

– Am avut mai multe modele de-a lungul timpului. Modele reale. Mie îmi plac oamenii. Fratele meu îmi spune mereu că sunt naivă, pentru că eu cred că toți oamenii sunt buni. Și chiar așa cred. Sunt buni. Eu, cel puțin, am întâlnit doar oameni buni. Și cred cu tărie în intențiile lor bune. Modelele se înmulțesc cu trecerea­­timpului.

– Să deschidem ușa și spre viața ta personală. Cine este Maria Ivanov, atunci când nu trebuie să fie nici director de gazetă, nici jurnalistă, nici scriitoare, ci, pur și simplu, doar o femeie?

Maraton Național de Poezie a Elevilor, organizat de revista ”TIMPUL din România”

– Este o întrebare la care m-am gândit cel mai mult. Nu știu să zic exact, pentru că, în ultimii șase ani, Maria Ivanov este mereu toate cele enunțate mai sus. Chiar și când e mamă. Adică, mamă e tot timpul! Sunt, în primul rând, o femeie fragilă, sensibilă. Extrem de sensibilă. Pe care un răspuns întârziat la un mesaj o poate purta prin toate apele. O femeie sensibilă, care suferă chiar și din cauza unei priviri încordate din partea cuiva drag. Maria Ivanov este o femeie pe care mama a învățat-o să fie recunoscătoare lui Dumnezeu și lumii pentru tot ce i se întâmplă în viață. Să respecte bunătatea și să o dăruiască mai departe. Maria Ivanov este mama unei fetițe de 8 ani, care, cel mai probabil, la un moment dat, îi va reproșa că nu i-a făcut suficiente „gustoșenii” acasă, din lipsă de timp…

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.