Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Comori ale preistoriei – CUCUTENI

• Prea puțin cunoscute față de importanța și de splendoarea lor, colecțiile de ceramică neolitică din Piatra Neamț sunt echi­valente cu cele mai mari tezaure arheologice ale lumii. Specialiști din toate colțurile pământului vin la ele în pelerinaj. Vreți să faceți cunoștință cu una din ma­rile minuni ale României? Duceți-vă să vedeți co­morile de la Cu­cuteni •

Măiastra

Măiastra

Nouă centimetri. Un pic mai mare decât un de­get. O bucăţică de lut ars ce emană toată graţia şi fru­mu­seţea unei zeiţe venerate în urmă cu peste 6000 de ani, în timpul civilizaţiei Cu­cu­teni. I se spune Măiastra. Are o for­mă prelungă, ca şi cum un vis, un fuior de fum s-a materializat şi a devenit concret. Picioarele sunt lipite şi cresc în sus, spre şoldu­rile perfect rotun­jite. Apoi talia se subţiază cu o graţie de­săvârşită, pen­tru a se împlini din nou, în dreptul sânilor abia conturaţi. Mâi­nile sunt doar sugerate, dar în aşa fel, încât par aripi, sunt deschise şi do­mină aerul din faţa lor. Gâtul e lung, graţios. Ca­pul este cât o măr­gică. Na­sul e doar o ciu­pitură în lut. De o parte şi de alta a lui te privesc două rânduri de ochi, patru găurele cât vârful acului: zeiţa vede mai mult decât putem vedea noi. Întregul corp este îmbrăcat spec­tacu­los, prin inci­zii făcute în lutul încă moale.

Vasul cu colonete de la Izvoare

Linii oblice se fac şi se desfac parcă sub ochii tăi, deve­­nind triunghiuri, romburi, micro-la­bi­rin­turi ce se ter­mină în spirale minus­cule, fas­cinante. Două cercu­leţe re­pre­zintă sexul şi ombi­licul. Fiecare parte a cor­pului devine un mister, o enigmă de desci­frat, un desen în sine, la care nu poţi decât să meditezi. La gât, câteva linii rotun­jite şi câteva puncte reprezintă un medalion pe care îl poartă zeiţa. Totul este atât de bine stilizat şi atât de bine redus la esenţă, încât liniile şi punctele simple, primitive, dau împreună o aură stră­lu­citoare acestei întruchi­pări ce face dintr-o bucată de lut nu doar o ope­ră fascinantă prin simplitatea ei, dar îţi spu­ne în acelaşi timp o poveste. Povestea unei ci­vilizaţii dispă­rute în mod straniu în urmă cu mii de ani: Cucuteni.

Soborul zeițelor

Soborul zeițelor

În muzeul Cucuteni de la Piatra Neamţ sunt sute de astfel de obiecte. Fiecare dintre ele es­te misterios, te cheamă să îi dez­legi enigma. Unele zeiţe sunt grupate câte 20 sau câte 40. Altele au inclusiv jilţuri îm­pă­răteşti, chiar dacă sunt făcute din doar câţiva cen­timetri de lut. Majo­ri­tatea sunt zeități feminine, cu coap­se voluptoase, cu pântece în care as­cund câteva măr­ge­luţe, semn al fer­tilităţii.

Celebrele vase de Cucuteni. Ai zice nişte vase obişnuite din lut. Însă privite cu atenţie, fiecare dintre ele reprezintă o splendoare și-un unicat, emană o vi­bra­ţie, spune ceva direct inimii, fără să fie nevoie de cuvinte. Nu poţi decât să contempli Soborul Zeiţelor. Să le priveşti cum stau aşa, aşezate în cerc, pe jilţurile lor din lut, cu acele capete ciudate, prelungi, şi să te întrebi la ce meditează? Să intri în meditaţia lor şi să începi să îţi pui întrebări, să cauţi răspunsuri sau să încerci să intri în vibraţia lor tăcută.   

Cine ar putea să interpreteze ochii, şerpii, frunzele şi liniile ce se împletesc pe toate aceste vase ciudate? Vase cu picior, regale sau bino­culare, cu două cupe ca şi cum ar fi făcute pentru o fiinţă fantastică, cu două rânduri de buze, toate acoperite de desene stranii, în­cifrate.

Cea mai mare colecție de artă neolitică din Europa

Muzeul de istorie și arheologie Piatra-Neamț

Dar cine sunt cucutenienii? Ei, maeştrii lutu­lui, sunt strămoşii noştri dintâi pe aceste teritorii. Nu putem şti cu exactitate forţa lor, însă o putem bănui, privind arta atât de subtilă şi spiritualitatea lor fascinantă ce a ajuns până la noi, deşi este doar un ecou îndepărtat. Au rezistat între Nipru şi Olt, peste 1500 de ani, netulburaţi. Nu sunt semne că ar fi fost mari războinici, ceea ce înseamnă că au dominat prin înţelepciunea și cultura lor. În urmă cu mii de ani, când oamenii nu ştiau decât să ex­ploateze pământul până la epuizare şi apoi să meargă în altă parte, cucutenienii au fost primii care au devenit sedentari, care s-au aşezat aici și care şi-au ales aceste pământuri drept „casă”, un con­cept nou şi ciudat pe-atunci.

Statueta de la Traian – Dealul Viei

Aşa s-a năs­cut „glia” aceasta. Începuturile aces­tor locuri şi descen­denţa din acei oameni valorează munţi de aur, pentru că înseamnă ceva de nepreţuit: iden­titate. Germanii, francezii, en­gle­zii şi toţi cercetătorii europeni vin să stu­die­ze aceste vestigii de excepție, uimiţi de existenţa lor. Şi au şi de ce să fie uimiţi. Cu o dis­creţie şi o tena­citate impresionante, muzeografii de la Pia­tra Neamţ au strâns în zeci de ani o co­moară fabu­loasă: cea mai mare co­lec­ţie de artă ne­o­litică din Europa! Prin­cipala noas­tră rădăcină şi unul din­tre actele de naștere cele mai impor­tante ale Europei se află în România. O veste bună, pe mâini sigure şi înţelepte.

Gânditorul de la Tărpești

Au gar­nisit cu ea două cladiri superbe din centrul ora­șului Piatra Neamț, şi din când în când, deschid uşa cercetătorilor străini, lăsân­du-i să vadă, să stu­dieze, să se minu­neze. Deşi lista lor de aşteptare este lungă, scenariul pare să fie me­reu ace­laşi: la început vin neîncrezători, apoi sunt uimiţi şi ză­păciţi de o ase­menea comoa­ră, ca în cele din urmă să îşi do­reas­că să afle mai multe. Expo­ziţiile ro­mâ­nești de artă cucuteniană au fă­cut deja înconjurul Europei şi peste tot au fost primite cu fas­cinaţie.

Hora de la Frumușica

În El­veţia, guvernul a dat o directivă şi a anunţat trans­port gratuit pentru toţi cei ce vor să vină, de oriunde din Ța­ra Can­­toanelor, să vadă expo­ziţia. Timp de câteva săptămâni, pes­te o mie de vizitatori au venit zil­nic să privească, mă­car o da­tă, măreţia cucu­tenienilor.

Timp de peste 70 de ani, mu­zeografii de la Piatra Neamţ au adunat ciob cu ciob ceea ce este, probabil, cel mai preţios tezaur românesc, rădăcina unei culturi formidabile, din care ne tragem.

Maeștrii focului

Zeițele de la Cucuteni

Muzeul de Artă Cucuteni este amenajat în cea mai frumoasă clădire din Piatra Neamţ: un fost co­nac boie­resc. Mă primeşte cu blândeţe şi ama­bilitate o doamnă cu aerul bunicii perfecte: coc argintiu impecabil, un surâs blajin şi o vorbă „dul­şe”, „moldovenească”. După ce îşi aranjea­ză pe umeri şalul elegant, trage aer în piept şi, cu un gest maiestuos, îmi deschide uşa către prima cameră cu obiecte cucute­niene. Într-adevăr, trebuie să tragi aer în piept înainte de a vedea aşa ceva! Sunt în faţa unei săli în care vase uimitoare par că plutesc în vi­trinele lor de sticlă. Şi nu sunt doar reflec­toarele mu­zeului care le învăluie în aura asta. Ele însele degajă o forţă şi o frumuseţe nepământeană.

Altar de la Ghelăiești

Fiecare vas pare că stă pe o lumină gălbuie sau roşiatică. Nu e o expo­ziţie pe care să o vezi pe fugă: fiecare obiect, fie că e un mic animal din lut sau o zeiţă sau un vas, îţi solicită atenţia, simţurile, te chea­mă în dialog cu el şi te prinde în vi­braţia lui. Văzusem o parte din obiecte, le ştiam din fo­tografii, dar să te afli în faţa lor este cu to­tul altceva.

Cucuteni este cea mai importantă civili­zaţie pre­is­torică europeană şi cea mai spec­taculoasă. Aşezările descoperite în Ro­mânia sunt cele mai numeroase, cele mai spectaculoase şi cele mai bine con­servate. Avem cantitate şi calita­te. Cucutenienii aveau teritorii foar­­te mari – peste 300 de mii de kilo­metri pătraţi: sud-estul Tran­sil­va­niei, nord-estul Munteniei, Mol­dova şi Basa­rabia, plus Ucrai­­na. Practic între Olt şi Ni­pru. Civili­zația lor a durat între 5000 şi 3500 î.e.n. Peste 1500 de ani, timp în ca­re au avut o foarte bu­nă ierar­hi­zare socială şi o foarte bună adap­tare la mediu. Erau în­ţelepţi şi bine organizaţi. Centrul cultu­rii era în sub-Carpaţi, în Mol­dova, şi cea mai impor­tan­tă aşezare este cea de la Poduri, în Bacău, şi cea de la Moi­neşti.

Vas binoclu

În România, Muzeul din Pia­tra Neamţ este cea mai impor­tan­tă instituţie de cercetare preisto­rică din România. Vin cerce­tători străini, dar din ţară nu iese nimic, nici un ciob. 70 % din tot ce în­seam­nă Cucu­teni se află în Ro­mâ­nia. Dar pentru neo­litic, mie­zul ci­vi­liza­ţiei euro­pe­ne este în Ro­mânia. Sfâr­şitul civili­za­ţiei Cucu­teni este miste­rios deocam­dată. Ceea ce se ştie sigur până acum este că îşi dis­­tru­­geau aşe­ză­rile prin in­cendiere şi îşi in­ci­nerau morţii. Asta demonstrează, în pri­mul rând, importanţa focului pentru ei. Cu­cute­nie­nii erau maeştrii ai fo­cului. Vasele nu ar fi re­zistat dacă ei nu aveau un meş­te­şug al focului, pentru că vasele de lut tre­buie arse într-un anume fel. Cunoşteau foarte bine focul, şti­au tainele lui. Obiec­tele de aici sunt atât de bine arse, încât au rezo­nanţă. Făcute în cuptor spe­cial, cu ardere, fără ca focul să le atingă. Ştiau e­xact un­de să plaseze obiec­tul în cuptor, cât să îl ţină şi la ce intensitate. Nimic nu era în­tâm­­plător şi, deşi pare simplu, era foarte com­plex.

Cupă pentru băut

Calitatea cera­micii de Cucuteni este foarte bu­nă, rezistă încă mii de ani. Obiec­­­tele conțin dreptunghiul de aur desco­perit de Arhime­de. Toate obiectele se înca­drea­ză în dreptun­ghiul de aur. Cei ce-au făcut obiectele aveau un extraor­dinar simţ al armoniei. Nu oricine se ocupa de confecţionarea lor. Vasele erau spe­ciale şi cel ce le folosea era un om spe­­cial. Ele emană o ener­gie, au o aură. Pentru că de­ga­jă o lumină a lor. Şi aici nu e nimic nepământean: sunt doar toa­te deta­liile într-o armonie per­fectă. Dese­­nele apa­rent sunt simple. Au însă în­ţele­suri pro­fun­de. Desenul pe o suprafaţă circulară este o dova­dă de ma­re măiestrie a celor ce le-au făcut. Să nu ui­tăm că vârsta lor e de 5000-6000 de ani. Oamenii erau primi­tivi, aparent. Nu s-a păs­trat de la cu­cu­tenieni o scriere, dar obiectele as­tea vorbesc mai mult decât ar putea să o facă vreodată cu­vin­tele.

*

Vas ornamental

În Hora de la Fru­mu­şi­ca, şase cor­puri umane sunt înlănţuite. Re­duse la nişte sim­ple fâşii de lut, dar totuşi le re­cunoşti: şase oameni stau îm­brăţişaţi, dansează. Un gân­ditor de doar doi centimetri, cu o figură medi­tativă, cu o mimică reali­za­tă doar dintr-o ciupitură în lut şi două adân­cituri mici: ochii. Zei­­ţe, androgini, şerpi şi ta­uri. Animale mici, a­proa­pe di­forme, pe care abia le ghi­ceşti în lutul mo­­delat. Ăsta e un urs, ăsta este un bur­suc…Toa­te o­biectele cu­cu­te­ni­e­ne par, în imper­fec­ţiu­nea lor, pri­mele în­cercări ale lui Dum­nezeu de a ză­misli vie­ţuitoarele Pă­mân­tului. Şi le-a făcut per­­fecte.

Catalin Manole

Născut în 1978, la Călărași, dar crescut în Slobozia, a urmat la Bucurelti studii de Filosofie și Jurnalism. Lucrează ca reporter pentru „Dilema” și „Plai cu Boi”, colaborând în paralel cu BBC, Tele7abc, LA&I etc. În 2002, este declarat Reporterul Anului de către Clubul Român de Presă. Locuiește 3 ani la Paris, unde își aprofundează studiile de Filosofie la Sorbona și efectuează stagii de pregătire la „Liberation” și RFI. În 2005, se alătura echipei de reporteri de la „Formula AS”. „Reporterul are una dintre cele mai frumoase meserii: să pună în cuvinte misterul și emoția vieții”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.