
– Într-o clădire istorică din capitala Moldovei, un om generos și ingenios oferă mici bijuterii culturale –
Pe strada Lăpușneanu din Iași, acolo unde, „acum niște ani, scârțâind din pantofii de lac”, bunicii noștri, cu „melon, papion, manșete albe scrobite și frac, purtând elegant mănuși și baston”, ieșeau la promenadă „braț la braț, cu bunicile noastre, îmbrăcate în rochii prelungi, carouri și dungi”, pe cap cu pălării mari, din Paris, și se opreau uneori la „terase cu lună”, unde „mână-n mână, ochi în ochi îşi vorbeau de timp, de maşini, de cai, de tramvai, de mode, locuri, călătorii, de lucruri mari, spectaculoase, cancanuri, amoruri şi bal…”, se află un loc aparte…
Într-o clădire istorică a Iașiului (fosta reședință a domnitorului Alexandru Ioan Cuza), acolo unde s-a semnat, în 1859, documentul care oficializa unirea Moldovei cu Țara Românească și unde și-au avut reședința Regele Ferdinand și Regina Maria, în timpul refugiului din Primul Război Mondial, se află Cafeneaua Veche a lui Gheorghe „Juju” Cojocaru, un nostalgic inimos și un mare iubitor de artă. Și asta se vede de cum intri: pereții sunt plini de tablouri, multe ale unor pictori și graficieni, clienți fideli ai locului, iar în aer plutesc permanent, cu discreție, acorduri de jazz clasic sau rock. Într-o lume a zgomotului fără conținut, intrând aici și așezându-te la o masă, cu un ceai fierbinte în față simți cum gândurile încep să ți se reașeze în ordine… Dar locul nu este doar un paradis al singuraticilor, cum s-ar putea crede la prima vedere, ci și unul de întâlnire al scriitorilor, artiștilor, al oamenilor de cultură, dintre care unii de primă mărime. De altfel, mulți dintre aceștia sunt clienți atât de fideli, încât își au aici locurile rezervate, marcate cu câte o plăcuță metalică, pe care le este înscris numele. Domnul Juju explică: „După ani de zile în care au venit aici aproape zilnic, fie pentru a bea o cafea sau un ceai și a-și citi ziarul, fie pentru a se întâlni și a sta la povești, în seri lungi de iarnă, am considerat de cuviință să le rezerv acestor clienți, care sunt și prietenii mei, locurile preferate. Un loc este rezervat domnului profesor Alexandru Călinescu, cel mai important critic și traducător de literatură franceză din țară. A predat timp de trei ani la Sorbona și a fost decorat de președintele Jacques Chirac. A făcut parte din grupul de dizidenți anticomuniști din Iași, înainte, dar și după „Revoluție” (!), după „Schimbarea la față a României”, ca să-l citez pe Cioran… Un alt loc este rezervat pentru domnul Florin Cîntic, eseist și istoric, director al Arhivelor Naționale Iași. Domnul Codrin Liviu Cuțitaru, profesor de limba engleză la Universitatea din Iași, care are rubrică în „Dilema Veche” și scrie în mai multe publicații, are și el locul său. În colțul acesta era locul rezervat maestrului Petrică Ciubotaru, un mare actor al Teatrului Național din Iași, care din păcate ne-a părăsit recent… Alături este locul rezervat poetului Emil Brumaru, care și el ne-a părăsit nu demult, așternând doliu peste literatura română. Am aici, pe perete, câteva versuri pe care mi le-a dedicat… Brumaru iubea acest loc și venea foarte des aici. Plăcuța va rămâne în memoria lui.

Revenind la clienții și prietenii fideli, un alt loc rezervat este cel al lui Manuel Mănăstireanu, un pictor ieșean tânăr, cu o evoluție remarcabilă. Lucrările lui sunt recunoscute nu doar în Iași și în țară, a avut expoziții la Bruxelles, în Germania și alte țări europene și pregătește acum o expoziție în SUA. Lângă dânsul este locul lui Vasile Leondar, un alt pictor ieșean, care locuiește în Belgia. A avut o expoziție la Muzeul Luvru din Paris, unde a fost invitat de președintele Franței. Lângă dumnealui se află Grigore Bejenaru, grafician de excepție, tot ieșean…”.
Pasiunea pentru pictură a d-lui Cojocaru se reflectă și în întâlnirile organizate de el anual, sub genericul „Șevalet la cafenea”, în care tineri artiști sunt invitați să picteze „live”, sub privirile trecătorilor.
Cafeneaua este și partener al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, multe lansări de carte au loc aici, iar anul acesta, unul dintre invitații de marcă a fost scriitorul rus Mihail Șîșkin. „A venit aici cu familia, a fost o bucurie și o onoare pentru mine”, spune d-l Cojocaru.
Nu numai arta, dar și tehnologia își are locul său aici: „Pe toată perioada anului, am mereu aici tineri pasionați de tehnologie, care construiesc tot felul de roboți, elevi olimpici, unii au terminat și au intrat la cele mai prestigioase universități din lume. Potențial de materie cenușie există din plin în Iași. Chiar recent, elevii de la Liceul de Informatică din Iași au avut o întâlnire aici…”.

Cu toate acestea, observându-și zilnic, cu ochiul său de artist, clienții, domnul Juju a constatat într-o zi că ceva parcă nu merge…
„Am constatat că oamenii nu mai știu să cânte așa cum cântau pe vremuri, când se întâlneau. Și atunci am avut o idee. Am invitat aici o profesoară de muzică, Ramona Cojocaru se numește, e de aici, din Iași… Am tipărit texte ale unor piese cunoscute și le-am înmânat clienților. Dânsa dă tonul și toată lumea cântă. S-au cântat aici «Andrii Popa», al celor de la Phoenix, cântecele Mariei Tănase, «Ciobănaș cu trei sute de oi», «Sanie cu zurgălăi» și multe altele. A fost o încântare pentru toți…
După părerea mea, astfel de locuri de întâlnire a artiștilor și a artei, în general, ar trebui să existe mai multe în țară, pentru că ele creează o anumită energie pentru elita orașului. Artiștii au nevoie de astfel de locuri, după modelul din Franța, de unde a plecat acest obicei, de a organiza cafenele în scopuri artistice… Indiferent cât ai munci, indiferent ce program ai avea, ai nevoie de relaxare, de un loc unde să-ți întâlnești prietenii, să poți discuta în liniște… lumea a devenit prea zgomotoasă, prea grăbită”.
L-am întrebat pe inimosul antreprenor dacă autoritățile îl ajută în vreun fel, măcar cu evenimentele culturale pe care le organizează. „Nu am accesat niciodată fonduri… Am încercat să închid această terasă pentru perioada iernii, pentru că interiorul cafenelei e mic, dar nu am reușit, nu am primit aprobare. Poate cu recentele schimbări politice voi reuși să obțin acest spațiu, care este foarte necesar pentru organizarea evenimentelor…”.
Am plecat de la Cafeneaua Veche din Iași cu inima mai plină și cu gândul la rândurile pe care Vintilă Mihăilescu le-a scris odată, în „Dilema Veche”:

„Când a venit vremea, m-am îndreptat decis spre Cafeneaua Veche, am deschis ușa și, printr-un soi de tunel al timpului, am intrat în acel Iași despre care Ionel Teodoreanu spunea că «nu este acolo, ci atunci». Tihnă și sporovăieli culturale. După vreo jumătate de oră, eram acolo dintotdeauna. După încă o oră, eram de-al casei și m-am mutat la altă masă, ca să stăm puțin de vorbă, așa, ca între intelectuali. Nu ne grăbea nimic și nimeni nu se grăbea. «Știi, ceea ce îți mai poate oferi încă Iașiul este un timp de calitate» – mi-a explicat unul dintre veteranii cafenelei. Mi-am adus aminte din nou de vorbele lui Teodoreanu: da, Iașiul a rămas «atunci», dar mai există și acum tuneluri ale timpului către acel atunci…”.
ȘERBAN GEORGESCU
Iași, noiembrie 2019
Foto: Ozolin Dușa, Șerban Georgescu, Facebook/Cafeneaua Veche