
Celebra cântăreaţă de muzică fado, Mariza, nominalizată de nenumărate ori la premiile Grammy, şi câştigătoare a premiului BBC pentru „Cel mai Bun Artist European”, a devenit nelipsită de pe scenele muzicale româneşti. Ce-i place în România? Publicul care îi înțelege muzica și i-o împărtășește, precum și înrudirile de limbă și obiceiuri cu Portugalia, cea mai apropiată țară romanică de „specificul” românesc. „România primeşte muzica mea într-un mod incredibil, uimitor, excepţional”, declara ea, într-un interviu. „Este extraordinar! De când am venit în România prima dată, am tot încercat să îmi explic asta! Pe urmă am început să observ că avem atât de multe lucruri în comun. Nu doar sentimentul de DOR, dar şi limbile noastre au atât de multe în comun, stilul vostru de viaţă este și el asemănător cu cel al portughezilor. Aşa că mergând pe străzi – şi e ceva ce îmi place să fac, ca să simt ritmul oraşului, felul în care el respiră – mă gândeam: aş putea zice că sunt pe străzile din Lisabona! Aş putea foarte bine şi natural să trăiesc aici ca acasă!”.
Niciun alt artist portughez, de la Amália Rodrigues încoace, nu s-a bucurat de atâta succes şi recunoaştere internaţională precum Mariza. Născută pe 16 decembrie 1973 şi crescută la Lisabona, ea a devenit noul simbol al muzicii fado într-o zi tristă, imediat după trecerea în nefiinţă a marii cântăreţe portugheze Amália Rodrigues. Atunci Mariza a fost invitată, alături de alte interprete de fado, să-i aducă Amaliei un ultim omagiu muzical, iar vocea ei s-a desprins din mulţime şi a dus la naşterea primului ei album muzical, „Fado em Mim” (2001), care i-a adus nu mai puţin de patru discuri de platină în ţara ei natală.
Curând, Mariza devenea şi un fenomen internaţional, demonstrând că fado-ul, acest gen muzical folcloric ce a luat naştere la începutul secolului 19 în tavernele din Lisabona, nu are deloc vârstă. Cel de-al doilea album al artistei, „Fado Curvo” (2003), s-a clasat pe locul şase în topul Billboard, şi a transformat-o peste noapte pe Mariza în artista cu cele mai mari vânzări din istoria muzicală a Portugaliei! Talentul acesteia de-a combina într-o manieră proprie poezia muzicii fado cu jazz-ul, cu sonorităţile gospel sau cadenţele arabe, cu uşoare inflexiuni africane şi, nu în ultimul rând, cu blues-ul, au făcut ca toate cele şapte albume de studio scoase de ea pe piaţă să obţină cel puţin un disc de platină şi i-au adus recenzii superlative din partea celor mai exigenţi critici de specialitate. Iar vocea ei deosebită, care transmite atât de mult, le-a atras atenţia şi unor artişti de marcă, precum Cesaria Evora, Sting, Lenny Kravitz, Tito Paris, care au ţinut neapărat să cânte câte o melodie în duet cu ea. Anul acesta, îndrăgita Mariza se pregăteşte să urce pe scenă alături de alt titan – Andrea Boccelli. „Am primit cu mare bucurie invitaţia lui Andrea Boccelli de-a cânta împreună pe 4 iulie, atunci când va susţine un concert în Portugalia. Este o mare onoare să împart scena cu posesorul uneia dintre marile voci ale generaţiei noastre”, scria ea pe pagina de Facebook.
Până atunci, însă, Mariza se ocupă de propriul ei turneu internaţional, unul de aniversare a 20 de ani de scenă – „care au trecut atât de repede, dar care au fost atât de frumoşi”, după cum afirma artista. Turneul a început pe 3 februarie în Sevilla şi o va aduce pe 7 martie la Bucureşti, apoi o va purta prin aproape toate colţurile Europei, dar şi peste Ocean, în SUA şi Canada.

Dacă nu aţi reuşit s-o ascultaţi până acum în concerte, trebuie să vă spunem că spectacolele ei live sunt cu adevărat speciale, căci artista nu se exprimă doar prin muzică, ci ţine să le povestească fanilor prezenţi în sală istoria unora dintre melodii, precum cea a hitului „Transparente” (2005) – un omagiu adus bunicii materne din Africa, dar şi crâmpeie din viaţa şi copilăria ei.
Cu toate că are programat un turneu mare, în prima parte a anului Mariza nu şi-a programat foarte multe concerte, pentru că pregăteşte un album nou, pe care speră să-l lanseze la jumătatea lunii mai. Ultimul ei disc, intitulat chiar „Mariza”, fusese lansat în 2018 şi a fost promovat de artistă şi la noi.
Mariza va fi acompaniată, în concertul pe care îl va susţine pe 7 martie, la Sala Palatului din Capitală, de artişti celebri în Portugalia: Luis Guerreiro (chitară tradiţională portugheză), Carlos Ferreira (chitară acustică), Adriano Alves (bas), João Freitas (percuţie) și João Frade (acordeon). Din programul ei nu vor lipsi cele mai îndrăgite şi cunoscute melodii, dar vor fi prezentate, în premieră, şi câteva dintre noile cântece incluse pe discul pregătit pentru luna mai.
(Biletele pentru concertul de la Bucureşti au fost puse în vânzare în reţeaua iaBilet.ro şi au preţuri cuprinse între 99 şi 199 lei.)