
De la începutul anului, tot felul de aspecte tensionate au brăzdat fără contenire cerul. Dar în luna Mai, ne putem pune speranța într-o liniștire. Asta nu se întâmplă de la sine, ci necesită din partea noastră eforturi. În ce constă efortul? În mare parte este vorba despre redescoperirea copilului din noi. Venus aflată în retrogradare în Gemeni este mai mult jucăușă decât romantică, iar pentru că pe 3 și pe 20 e în dezacord cu foarte romanticul Neptun, ar putea să ne creeze deziluzii. Și în privința credinței sau a unei căi spirituale, aspectul poate duce la o trezire la realitate, care nu trebuie să fie neapărat dureroasă, ci mai degrabă ca un duș rece – inconfortabil la început, înviorător pe urmă. Venus retrogradează rar, o dată la 18 luni, motiv pentru care aceste perioade sunt trăite cu intensitate. Marele disciplinator Saturn intră și el în mișcare retrogradă, moment în care devine limpede pentru toată lumea că vechea paradigmă politică și socială nu mai poate continua. Nu există însă deocamdată o prefigurare a ceea ce va să vie, de unde și starea de angoasă. A treia planetă ce intră în retrogradație luna acesta este Jupiter. Ea ne arată că un anumit tip de comportament și-a atins limita. Vom putea ajunge de exemplu la concluzia că orice și oricât am face pentru cineva mereu nemulțumit, nemulțumirea sa nu e decât o strategie, ca să ne determine să ne străduim și mai mult.
BERBEC
Evitați contradicțiile

Vedeți cu mai multă claritate ce urmează să se întâmple decât cei din anturaj. Dar e probabil ca ceilalți să nu bage în seamă ce spuneți și să se convingă ulterior că ați avut dreptate. Veți fi îngăduitori cu cei care recunosc că ați avut dreptate. Viața dvs. socială ar putea fi destul de complicată către mijlocul lunii. Sunt de evitat discuțiile în contradictoriu cu prietenii dvs. vechi sau mai în vârstă. Nu e indicat să încercați să mulțumiți pe toată lumea.
BANI: Strădaniile depuse la sfârșitul lunii trecute încep să se concretizeze. Cu excepția primelor trei zile ale lunii, e în ordine să semnați contracte, până pe 11 inclusiv. Intervalul cel mai propice e 9-11.
CARIERĂ: Același interval vă e util și în carieră. Ideile pe care vă pregătiți să le prezentați șefilor dvs. sunt deopotrivă creative și limpezi. Există riscul ca din 14 încolo să vă apuce o ambiție frenetică, de natură să-i contrarieze pe colegii dvs., care v-au perceput ca fiind mai degrabă apatici în ultima vreme.
DRAGOSTE: Luna plină din Scorpion poate coincide cu o escapadă, cu atât mai tentantă cu cât este secretă.
SĂNĂTATE: Încercați să vă faceți un program echilibrat între mișcare și odihnă, în cea de-a doua parte a lunii. Altfel pot apărea migrene sau edemațieri.
TAUR
Energie la vârf

Energia celor trei planete din semnul dvs., respectiv Soarele, Mercur și Uranus, vă face neobișnuit de vioi fizic și vă umple mintea cu idei dintre cele mai năstrușnice. Mulți dintre cei care vă înconjoară ar putea rămâne trăsniți de atitudinea dvs. neobișnuită. Comportamentul dvs. rămâne atipic până pe 11. Până atunci veți căuta compania unor persoane neobișnuite, vă veți șoca prietenii cu reprezentările dvs. neortodoxe și veți fi deschiși noului și ineditului.
BANI: Obțineți venituri cu relativă ușurință până pe 14, când patroana banilor, Venus, intră în mișcare retrogradă. În a doua jumătate a lunii, puteți deveni neglijenți, atât în privința unor prevederi contractuale, cât și a cheltuielilor.
CARIERĂ: Anumite semne de întrebare cu privire la statutul dvs. și relația cu șefii pot fi confirmate sau infirmate în preajma lui 12. Oricum ar sta lucrurile, nu vă mai îmbătați cu apă rece și nici nu mai trăiți temeri nejustificate.
DRAGOSTE: Vă puteți reconecta emoțional cu partenerul de cuplu în preajma Lunii pline din Scorpion, de pe data de 7. Nu trebuie să faceți ceva special, perechea dvs. e cea care vă va ieși în întâmpinare.
SĂNĂTATE: Un prea mare consum nervos legat de viața profesională se poate transforma într-o stare de slăbiciune fizică generală marcată, în preajma datei de 12.
GEMENI
Revenire sentimentală

Venus rămâne în semnul dvs. până la începutul lui august. În mod normal, micul benefic petrece într-o zodie mai puțin de o lună. Dar când intră în mișcare retrogradă, acest interval se lungește la peste trei luni. În această perioadă are loc un proces de rafinare, care poate duce la o îmbunătățire semnificativă a modului în care interacționați cu ceilalți. În mod special între 14 și 28, vă puteți lămuri ce ar fi de prelucrat pentru ca relațiile dvs. să devină mai bune.
BANI: După Luna nouă din 22, din semnul dvs., vă puteți da seama la ce contracte ar fi mai bine să renunțați și/sau ce asocieri noi v-ar putea fi de folos.
CARIERĂ: Luna plină din 7 poate coincide cu un proiect profesional încheiat cu succes, împreună cu echipa. Se pare că dvs. ați contribuit în mod semnificativ la coeziunea grupului.
DRAGOSTE: Odată cu intrarea lui Venus în retrogradație, în viața dvs. se poate întoarce cineva din trecut. Cineva cu care conturile nu au fost reglate sau cu care ați simțit că lucrurile nu au fost trăite până la capăt.
SĂNĂTATE: În primele zile ale lunii e bine să cruțați încheieturile brațelor. Nu beți lichide reci, căci gâtul este sensibil.
RAC
În cochilie

Cei pe care i-ați ajutat dezinteresat vă vorbesc de bine, fără ca dvs. să știți. S-ar putea ca din această pricină, după data de 14, când Venus intră în mișcare retrogradă, mulți să vă ceară ajutorul. Ceea ce vă deranjează nu este efortul de a le acorda sprijinul celor aflați în necaz, ci că asta presupune să deveniți activi într-o perioadă în care nu doriți decât să vă retrageți în cochilia dvs. Unde să nu vă deranjeze nimeni. Sau să aibă altcineva grijă de dvs. Măcar un timp. Nu lăsați sentimentele de acest gen să se permanentizeze. Conștientizați-le și lăsați-le să plece.
BANI: Saturn vă propune să regândiți anumite investiții, începând din 11. Însă până pe 13, unii parteneri de afaceri pot insista să vă grăbiți, ceea ce nu ar fi în interesul dvs. Mai bine o luați treptat, începând din 14.
CARIERĂ: Știți sau intuiți că în culise se află o serie de persoane care vă urmăresc cu bunăvoință. Din 14 însă n-ar trebui să vă bazați prea mult pe susținerea acestora.
DRAGOSTE: Perechile trăiesc viața de cuplu cu intensitate sporită. Pot fi însă și zile când e prea mult pentru dvs. O relație nouă se poate închega mai serios în preajma Lunii pline din 7.
SĂNĂTATE: Îngrijiți-vă și odihniți-vă până pe 14. În a doua parte a lunii, rinichii au nevoie de un stimulent, iar dulciurile se transformă rapid în kg în plus.
LEU
Verificați-vă prietenii

În cazul în care aveți în minte un proiect legat de casă, o reamenajare sau achiziția unor obiecte necesare în gospodărie, concretizați-l înainte de Luna plină din7. În acest interval puteți găsi lucruri de calitate la prețuri realmente avantajoase. E bine să examinați cu puțină detașare relațiile cu persoanele din cercurile dvs. sociale. După 14 veți observa că în unele cazuri, dvs. sunteți loiali, în timp ce alții își văd mai mult interesele. Țineți-vă departe de bârfe și nu colportați zvonuri, după 28, căci riscați să treziți dușmănii.
BANI: Dacă nu sunteți pe fază și dați curs imboldurilor unei prietene, s-ar putea să faceți o afacere dezavantajoasă în jurul datei de 24. Feriți-vă să vă angajați ferm la orice, mai ales în scris.
CARIERĂ: La început de lună, discuțiile cu șefii dvs. pot lua o turnură neașteptată – și nu într-un sens pozitiv. De aceea e de preferat să păstrați comentariile pentru dvs., chiar și dacă acțiunile șefilor vi se par nepotrivite. 11, 15 și 18 sunt zile adecvate pentru a interacționa cu ei.
DRAGOSTE: În ultima vreme, pretențiile partenerului dvs. au crescut progresiv. Nu vă place, iar dacă în preajma lui 11 aveți o discuție serioasă pe tema asta, s-ar putea să se stăpânească, dar să se răcească emoțional.
SĂNĂTATE: Din 28 e nevoie să vă menajați digestia, dar și încheieturile brațelor.
FECIOARĂ
Opuneți-vă schimbărilor

Mintea vă fuge în toate direcțiile în primele două zile ale lunii, dar nu e cazul să vă speriați. Această învălmășeală temporară va face loc unei limpeziri pe cinste a gândirii dvs. între 12 și 28. Începând din 28, redescoperiți plăcerea de-a depăna povești împreună cu prietenii dvs. apropiați. Deși faceți parte dintre zodiile cele mai adaptabile din întreg cercul zodiacal, schimbările care vi se impun pe la mijlocul lunii vă pot aduce aproape de exasperare. Nu vă grăbiți și lucrurile vor ieși bine.
BANI: Unii dintre voi, care au fost dezamăgiți de o afacere întreprinsă cu un prieten, pot avea o experiență bună, care să o compenseze pe cea neplăcută.
CARIERĂ: Luna începe bine. Relațiile cu cei aflați în funcții mai înalte sunt mai aproape de prietenie decât de ierarhie.
DRAGOSTE: Din 14, perechea dvs. începe să devină irascibilă, din motive pe care nu reușiți să le înțelegeți. Stați liniștiți, nici el(ea) nu-și poate explica reacțiile. În relațiile de iubire trăiți ceva asemănător cu o promisiune neonorată pe de-a-ntregul, din 15.
SĂNĂTATE: Dacă nu vă dați peste cap ciclul veghe-somn până pe 13, nu veți suferi de migrene sau de dureri de genunchi.
BALANȚĂ
Energie instabilă

Preocupările de zi cu zi vi se par din ce în ce mai obositoare și plictisitoare. Doriți să vă lărgiți orizontul. Și ce dacă nu puteți călători în lumea fizică? Mintea e liberă să zboare – puteți urmări documentare fascinante sau citi cărți, pe care le puteți comenta cu prietenii. Veți fi capabili să le treziți și altora interesul cu privire la aceste subiecte. Se poate și ca prieteni din străinătate, cu care n-ați mai păstrat legătura, să reapară în viața dvs. Din 14, vă lămuriți cu ce poate contribui în mod realist cineva din familie, poate o rudă prin alianță, care v-a promis marea cu sarea.
BANI: O inițiativă începută după Luna nouă din 23 aprilie poate fi finalizată frumos în preajma Lunii pline din 7. Cu condiția să nu faceți vreo greșeală serioasă pe 1.
CARIERĂ: Începe să se impună examinarea ultimelor 18 luni de viață profesională. Ce v-ați dorit? Ce obiective ați atins? Cât de mulțumiți sunteți de dvs. și de context? După 28 puteți începe să primiți răspunsuri.
DRAGOSTE: Ambii malefici, Marte și Saturn, se ocupă de relația dvs. de iubire, până pe 13. Rezultatul e că fiecare încearcă să-l domine pe celălalt. Va fi mai simplu în restul lunii, însă pasiunea se cam risipește.
SĂNĂTATE: Din 14, energia devine inegală. Ba explozivă, ba aproape inexistentă. Protejați-vă zona capului și nu meșteriți.
SCORPION
Povești secrete de dragoste

Începutul de lună e marcat de tensiuni care par să vă asalteze din toate părțile. Țineți-vă bine până pe 13, luna aceasta cifra e cu noroc și măcar de una dintre probleme puteți scăpa atunci. E vorba despre ciondănelile cu cineva din familie, probabil un bărbat tânăr, energic și care dorește să impună restului familiei deciziile sale. Dacă descrierea vi se potrivește dvs., ar fi bine să o lăsați mai moale, căci încercând să faceți după capul dvs., vă puteți trezi în conflict cu restul familiei. Cu atât mai mult cu cât relațiile cu rudele vârstnice sunt probabil deja destul de reci.
BANI: Odată cu intrarea în mișcare retrogradă a patroanei banilor, Venus, s-ar putea să vă dați seama că ați fost prea relaxați în privința unei afaceri. Poate ați dat prea multă libertate de mișcare unui partener de afaceri. E cazul să faceți niște socoteli.
CARIERĂ: Complicațiile de acasă vă țin energiile blocate și nu puteți arăta ce puteți. Din 15 vă lămuriți de limitele sprijinului pe care sunt dispuși să vi-l acorde niște prieteni influenți.
DRAGOSTE: O poveste secretă de amor poate deveni și mai intensă din 14, odată cu retrogradația lui Venus. Nu luați prea în serios ce vă spune partenerul de cuplu, chiar la început de lună.
SĂNĂTATE: Luna plină din semnul dvs., din 7, vă umple de energie, dar vă sensibilizează stomacul.
SĂGETĂTOR
Sub tensiune

E bine să vă întrebați ce atitudine interioară vă împiedică să obțineți ceea ce doriți. Planeta dvs. guvernatoare, Jupiter, intră în mișcare retrogradă pe 15 și e indicat să vă puneți această întrebare. Se poate ca așteptările dvs. față de oameni și situații să fie exagerate. În acest caz, cu cât acceptați mai curând faptul că ceilalți nu vă datorează, de fapt, mai nimic, cu atât veți fi mai mulțumiți. Nu ajunge să aveți idei bune. Nu subestimați contribuția altora, chiar dacă vi se pare minoră. Întrebați-vă mai degrabă ce v-ați face fără participarea lor. Atmosfera nu e prea prietenoasă în cercul dvs. social. Cel puțin până pe 13 se pot isca certuri. Același lucru se poate întâmpla și în familie, din 14.
BANI: Cea mai bună atitudine e să porniți de la ceea ce se poate acum, nu să susțineți un entuziasm nejustificat atunci când faptele arată contrariul. Atunci puteți avea surprize plăcute, pe 27 și 28.
CARIERĂ: Evitați discuțiile în contradictoriu cu colegii, în primele zile ale lunii, căci relațiile se pot deteriora. De-abia la mijlocul lunii se pot îndrepta.
DRAGOSTE: Comportamentul perechii dvs. începe să vă contrarieze, din 14, dar vă poate determina și să vă vedeți partenerul dintr-o nouă perspectivă, ceea ce poate fi incitant.
SĂNĂTATE: Gleznele, umerii și gâtul pot fi zone-problemă, la începutul lunii.
CAPRICORN
Proiecte fezabile

În decembrie anul trecut ați început să vă puneți la punct unele proiecte destul de ambițioase. Acum (adică din 15 începând) ele par încă fezabile și este bine să aveți încredere în reușita lor. Doar cu privire la amploarea acestei reușite începeți să aveți îndoieli întemeiate. Porniți de la ceea ce există, construiți cu răbdare, că doar sunteți croiți pentru asta. Nu vă lăsați descurajați, reușita poate veni și în etape. O atitudine realistă și calmă poate aduce deja o reușită. Nu de proporții, dar suficientă pentru întărirea încrederii în dvs.
BANI: Ați mers pe două planuri, unul pe termen scurt, dictat de impetuosul Marte, dar ați încercat să puneți și bazele unor proiecte care se pot fructifica în timp. Nu e ușor de lucrat așa, după cum vă veți da seama după 15, când vă puteți decide să lăsați baltă unele proiecte încropite.
CARIERĂ: După 14 vă vine mai greu să închegați echipa cu care lucrați. Se pare că fiecare vrea să fie creativ în felul lui și echipa rămâne un fel de formă fără fond. Nu-i ușor, dar rămâneți pe poziții.
DRAGOSTE: La mijlocul lunii vă puteți decide că ați oferit prea destul și că ar fi cazul ca și jumătatea dvs. să se mobilizeze.
SĂNĂTATE: Din 14 preocupați-vă de buna funcționarea a rinichilor.
VĂRSĂTOR
Totul devine mai ușor

Vă întrebați, probabil, cât mai durează aceste presiuni care vă țin tot timpul în priză. Ei bine, va deveni mai ușor începând din 14, când Marte vă părăsește. Cu ambii malefici în semnul dvs. era într-adevăr tare greu. Rămâneți în continuare gazdele lui Saturn, dar cu el vă înțelegeți, fiind vorba despre vechiul guvernator al semnului dvs. El vă ajută să fiți coerenți, organizați și exigenți. Uneori excesiv de exigenți. Cei mici sau foarte tineri din familie vă pot călca pe nervi, la început de lună, prin obrăzniciile lor. Mustrați-i, dar cu înțelegere, că doar nici dvs. nu ați fost tocmai niște copii supuși.
BANI: În cea de-a doua jumătate a lunii, vă puneți cu râvnă pe treabă, dându-vă probabil seama că ați fost neglijenți ori prea îngăduitori cu cei care doreau să-și facă parte din banii câștigați de dvs.
CARIERĂ: Șefii pot fi impresionați de un proiect dus frumos până la capăt în preajma Lunii pline din Scorpion, de pe 7.
DRAGOSTE: Venus v-a adus multora o idilă primăvăratică, dar asigurați-vă că dincolo de atracție și romantism, vă mai leagă și altceva. De exemplu, în afară de banalități, aveți subiecte de discuție?
SĂNĂTATE: Din 15 încolo, vă vine mai ușor să urmați un regim de care să beneficieze ficatul dvs. Și starea de leneveală poate face loc unei atitudini mai dinamice.
PEȘTI
Vise de glorie

Luna plină în Scorpion, din 7, vă face să aspirați la faimă sau măcar la un con temporar de vizibilitate. Nu există vreun motiv pentru care acest lucru să nu se întâmple. S-ar putea chiar să fiți invitați să vă evidențiați printr-un talent, prin farmecul personal subtil sau prin ideile inspirate. Contează mai puțin ce urmează după această expunere – mai important e că puteți face multora o impresie puternică. Retrogradația micului benefic Venus vă afectează relațiile de familie. E posibil să intrați din nou în concurență cu frații sau verii dvs., în privința afecțiunii pe care au trezit-o sau încă o mai trezesc părinților.
BANI: Nu e cazul să vă luați după niște ponturi primite până pe 13, pe care vi le dă cineva, vezi Doamne, făcându-vă un favor. Puteți însă discuta despre reluarea unei afaceri de familie, din 14 încolo.
CARIERĂ: Niște rivali competitivi pot ieși din scenă, după 13, dar încă există unii șefi, probabil mai în vârstă, cam nemulțumiți de prestația dvs.
DRAGOSTE: Istoria cu încărcătură karmică, începută cam cu un an și jumătate în urmă, ajunge într-un moment în care trebuie reevaluată.
SĂNĂTATE: Cel puțin până pe 13, e bine să vă protejați picioarele, în mod special gleznele și genunchii.