Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Fructele negre de pădure – COACĂZELE, AFINELE și MURELE

Foto: 123RF

COACĂZELE NEGRE

Mai cernite și mai urâțele în comparație cu fragii și zmeu­ra, lipsite de aromă și străluciri ru­binii, coacăzele negre sunt o veritabilă Cenușăreasă a naturii. Abia la sfârșitul poveștii, când prințul le așază în picior panto­fiorul de aur, arată ce comori se ascund sub înfățișarea lor reculeasă. Puține alte alcătuiri ale firii au atâta forță de-a vindeca. Coa­căzele negre conțin un număr impre­sionant de mi­nerale și vitamine, între care vitamina C într-o for­mă care se dovedește a fi cea mai stabilă dintre toa­te fructele, rezistând la căldură și oxidare. Coa­că­zele negre, folosite mai ales ca pulbere, revitali­zea­ză rapid organismul, ajută la reechilibrarea metabo­lis­mu­lui, normalizează activitatea nervoasă, mă­resc acui­ta­tea vizuală, elimină anemia, favori­zea­ză procesele de creș­tere și refacere, măresc imu­nitatea naturală a or­ganis­mului. Dintre cele peste 50 de boli și tulburări tra­tate cu ajutorul lor men­ționăm:

* Anemie – sucul, la fel ca pulbe­rea de coacă­ze ne­gre us­cate, stimulează formarea he­matiilor și com­pen­sează defi­citul de fier. Se bea zilnic o cană cu suc pe stomacul gol sau se ia o linguriță cu pul­bere de trei ori pe zi. O cură du­rează 2-3 săp­tămâni.

* Miopie progresivă – coa­căzele negre, fruc­tele și frunzele, cresc acui­tatea vizuală (inclusiv cea nocturnă), favori­zează corectarea anumitor defi­ciențe ale vederii. Se fac cure îndelungate (3-6 luni) cu pulbere sau cu ma­cerat de coacăze negre.

* Sensibilitate la infecții (res­pi­ra­torii, in­tes­tinale, renale) – se con­sumă zilnic 100 g de fragi și 100 g de coacăze ne­gre. În afa­ra sezonului se ia o jumătate de linguriță cu pulbere de coacăze negre și o jumătate de linguriță cu pulbere de mă­ceșe pe zi.

* Articulații umflate, dureroase – sucul și cea­iul de coa­căze negre (obținut cu apă călduță, din fructe și frunze) au efecte antiinflamatoare și depurative ideale, fiind în mod deosebit indicat în cure de 21 de zile pentru reu­matici.

* Ateroscleroză, arterită, hiper­ten­siune – în toate aceste cazuri se recomandă o cură de fructe – 500 g pe zi, vreme de două săptă­mâni.

* Litiază renală (cu urați) – în fiecare zi se bea de di­mineață o cană cu suc proaspăt, iar seara o cană cu ceai fierbinte de fructe și frunze. În a zecea zi de cură se bea un litru din ceaiul obținut dintr-o lingură cu frunze de mesteacăn, o lingură cu boabe de ienupăr și o lin­gu­ră cu frunze de coa­căz negru, la un litru de apă clocotită.

* Alcoolism – două linguri cu fructe uscate și o lingu­ri­ță cu semințe de pătrunjel se fierb la foc domol în trei sferturi de litru de apă, vreme de 15 minute, după care se lasă să se răcească. Se bea tot acest preparat odată, pe stomacul gol; cura durează 6 luni. Pot apărea reacții puternice de vomă, diaree, ca semn al dezintoxicării or­ga­nismului. Dacă cura nu este întreruptă câteva săp­tă­mâni și nu se con­su­mă alcool, dependența dispare re­la­tiv repede și apa­re chiar o anumită intoleranță la alcool.

* Tulburări specifice debutului meno­pau­zei – pulberea de fructe uscate, la fel ca ceaiul fierbinte, au efecte ușor sedative, oprește hemo­ragiile, normalizează acti­vi­tatea endocrină. Se beau una-două căni cu ceai pe zi sau se iau trei lingurițe cu pulbere pe stomacul gol.

AFINELE

Cu fructele lor ca niște mărgele negre, bru­mate, afinele înglobează în ele toată energia solară cap­tată pe platourile muntoase pe care cresc. Sunt fruc­te specifice marilor înălțimi, făcute special, parcă, pentru a com­pleta hrana destul de săracă a oamenilor de la munte. O porție de afine valorează cât 3-4 pastile cu vitamine, cu specificația că vita­minele con­ținute de afine sunt mult mai ușor de asimilat, deoa­rece sunt în formulă naturală.

Din lis­ta de afecțiuni în care se fo­losesc cu suc­ces fructele de afin am selectat câteva:

* Ateroscleroză cerebrală, tulburări de circulație ence­falică – se consumă în fiecare zi 200-300 g de fructe proas­pete, înainte de fiecare masă. În afara sezonului se consumă o linguriță cu pulbere de afine uscate de trei ori pe zi.

* Diaree, enterocolită de fermentație – pul­berea de afine uscate este un leac care acționează fără greș în aceste afecțiuni. În cazurile acute se ia o linguriță rasă din două în două ore. Suplimentar, se poate bea un ceai cald din fruc­te și frunze, pentru rehidratare.

* Oxiuroză – se face un macerat dintr-o lingură cu fructe zdrobite, la 400 ml apă rece; în afara se­zonului, se pu­ne pulbere de fructe în apă și se lasă la temperatura ca­me­rei, vreme de 8 ore; se bea în trei reprize, în decur­sul unei zile.

* Diabet – se pun la înmuiat de seara până di­mi­neața două linguri cu frun­ze mă­runțite în jumătate de litru de apă. Dimi­neața se strecoară, se pune li­coa­rea obținută deoparte, iar frun­zele se opăresc cu o cană cu apă clocotită și se lasă să se răcească 20 de minute. Se combină cele două ex­trac­te și se bea acest amestec pe parcursul unei zile, pe sto­ma­cul gol. Trata­mentul se ține 40 de zile, apoi se face pau­ză 14 zile, după care se repetă.

* Infecții urinare – se folo­sesc fructele uscate și măci­nate, se ia câte un vârf de cuțit din două în două ore. Se poate face și o tinctură dintr-o cană cu afine zdrobite și frunze de afin tăiate mărunt, peste care se toarnă patru căni cu alcool diluat (50°) sau rachiu. Se lasă la macerat 10-14 zile, timp în care sticla se scutură de două-trei ori pe zi. Se stre­coară în sticle închise la culoare. Se con­sumă circa două-trei linguri pe zi.

* Arterite ale membrelor inferioare, se­che­­l­e după in­farct – se bea ma­cerat de fructe uscate (o linguriță cu pulbere la un pahar cu apă) în cure de șase luni, două-trei pahare pe zi.

* Candidoză bucală și digestivă – jumă­ta­te de kilogram de afine proaspete consumate zil­nic, vreme de o săp­tă­mână, elimină această afecțiune.

* Faringite, stomatite, afte – se face o infuzie din două lingurițe cu afine uscate zdrobite, peste care se toarnă 200 ml apă clocotită; se infu­zează 20-30 minute. Se face gargară de mai multe ori pe zi, din care una înainte de culcare.

* Micoze, eczeme, răni sângerânde – se fier­­be o linguriță cu fructe uscate într-un pahar cu apă, vreme de 5 mi­nute, la foc domol; se filtrează, după care cu soluția obți­nută se fac loționări cu un tampon de vată; fructele ră­mase după filtrare se aplică pe locul afectat sub for­mă de cataplasme, folosindu-se un pansament steril.

MURELE

Foto: Dreamstime

Forma fructelor și a frunzelor, micii spini de pe tul­pină recomandă murele ca fiind un fel de verișor pri­mar, ceva mai sălbatic, al zmeurei. Cele mai importante virtuți tă­mă­duitoare le au frunzele de mur, care sunt dezin­fec­tante, cicatri­zante, re­gla­toare hormonale și anti­he­moragice redu­ta­bile. Fruc­­tele sunt depurative, ră­co­ritoare, ușor astrin­gente, laxative în stare proas­pătă și antidiareice în sta­­re us­cată; în medi­cina popu­lară, fructele erau frec­vent folo­site pentru a trata răgușeala și bolile de gât, în ge­ne­ral. Iată un mic îndrumar terapeutic pentru mure:

* Constipație – cu 15 minute înainte de fie­care masă se mănâncă 3-4 pumni de mure proas­pete, după care se iau 1-2 lingurițe cu miere.

* Dureri de gât, răgușeală – jumătate de pahar de mure proaspete se combină cu un pahar și jumătate de miere lichidă și se amestecă bine, după care se lasă să se în­tre­pătrundă într-un borcan închis, vreme de 40 de zile. Se consumă ca atare sau filtrat, patru-șase lin­gurițe pe zi.

* Ciclu menstrual prelungit ori cu sân­ge­rări abundente – se ia o linguriță cu fructe uscate și una cu frunze, se opăresc cu o cană cu apă fier­binte și se lasă la infuzat vreme de 20 de mi­nute. Se bea acest ceai ceva mai fier­binte, îndulcit cu miere, trei-patru căni pe zi.

* Infecții urinare – o lingură cu frunze de mur, una cu frunze de afin și o linguriță cu fructe de afin se pun la înmuiat de seara până dimi­neața în jumătate de litru de apă. Dimineața se strecoară, iar plan­tele care rămân se opăresc cu jumătate de litru de apă fierbinte, după care se așteaptă să se răcească. La sfâr­­șit, se combină cele două li­cori, obți­nându-se apro­ximativ un litru de ceai, din care se bea câte o jumă­tate de cană din oră în oră.

* Diaree – se ia din două în două ore o jumătate de lin­gu­riță cu frun­ze uscate și, even­tual, un vârf de cuțit de mure uscate.

* Leucoree – o lingură cu frun­­ze de mur se opă­resc cu ju­mătate de cană cu apă, după care se lasă la răcit. Se fac spălături cu irigatorul, de două ori pe zi, vre­me de o săptă­mână, după care se face o pau­ză de cinci zile. La nevoie, tra­ta­mentul se reia.

* Hemoroizi, fisuri anale – cinci linguri cu frunze se opăresc cu doi litri de apă clocotită, se lasă la răcit, după care se strecoară. Se face o baie de șezut cu acest extract vreme de 10 minute. Frun­zele rămase se fo­losesc pentru o cataplasmă ce se ține o oră pe anus.

(Modul de preparare a sucurilor, pulberilor și mace­ratelor din fructe de pădure s-a publicat în numărul tre­cut al revistei https://www.formula-as.ro/2019/08/12/fructele-rosii-de-padure-fragii-si-coacazele/)

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian