– Statele Unite ale Americii se află în plin război de repoziționare geopolitică, iar președintele Iohannis s-a aflat la Washington în contextul în care Polonia a cerut sporirea prezenței militare americane pe flancul estic al NATO. Ce ne-a adus întâlnirea Trump – Iohannis în domeniul securității și ce consecințe vor avea în țară promisiunile făcute acolo de președintele nostru?
– Deocamdată nu putem vorbi decât de disponibilitatea României față de întărirea prezenței militare americane în țara noastră. Pentru ca militarii americani să ajungă efectiv în România va fi nevoie mai întîi de o decizie a NATO și apoi de aprobarea Congresului SUA. Important pentru noi este însă că președintele Iohannis a angajat România ferm de partea Occidentului, scoțând-o din zona cenușie în care o împinsese Dragnea. Este o repoziționare importantă și pentru Klaus Iohannis, care în 2016, a refuzat să participe la inaugurarea scutului anti-rachetă de la Deveselu. Trei ani mai târziu îl găsim aliat fidel al președintelui Trump, inclusiv în războiul său economic cu China. Ar trebui, așadar, ca România să tempereze zelul politicienilor români din PSD și ALDE, ca Ramona Mănescu, privind investițiile chineze generatoare de mari datorii publice și, mai ales să evite dependența de tehnologia digitală chineză, de tipul Huawei. Totodată, pentru ca investitorii americani să fie mulțumiți, ar trebui ca legea offshore să fie modificată, astfel încât exploatarea gazelor din Marea Neagră de către companiile Exxon și OMV să poată începe. Pentru atingerea acestor obiective, discutate la Casa Albă, președintele Iohannis are nevoie de un guvern și de o majoritate parlamentară cooperante, de care nu dispune. Mai mult, orice ar declara, Klaus Iohannis nu poate garanta continuarea anticorupției, esențială atât pentru investitorii americani, cât și pentru cei care conduc politica externă americană, pentru că doar o țară în care corupția este ținută sub control este o țară sigură. Să nu uităm însă un lucru important, de care se vorbește mai puțin, și anume, riscul asocierii României cu un președinte ca Donald Trump, care, exact ca Vladimir Putin, urmărește destructurarea UE și sprijină mișcările populiste în Europa. Oficial, Klaus Iohannis nu s-a aventurat în susținerea unor poziții anti-europene la Washington. Să sperăm că nu a trădat Europa, nici în spatele ușilor închise.
– La congresul care a confirmat candidatura premierului Viorica Dăncilă la prezidențiale, PSD a lăsat impresia unui partid sleit de puteri, resemnat că nu are șanse de a-și duce candidatul în turul al doilea. Cum vedeți situația partidului de guvernământ? Are puterea de a se mobiliza, sau asistăm la căderea în groapă, pe model PNȚ, a unui mare partid?
– Nu cred că putem compara PSD cu PNȚ, nici măcar la capitolul „cădere”. PNȚ, după dispariția lui Corneliu Coposu – care nu are echivalent în galeria liderilor psd-iști – nu a deținut practic niciodată puterea reală în economie și în administrație și s-a dezintegrat tocmai pentru că o parte a liderilor săi au pactizat cu rețelele de putere constituite în decembrie 1989 de către comuniști și securiști. PSD a reprezentat întotdeauna rețeaua de tip mafiot, care a pus stăpânire pe resurse în momentul „Revoluției” și care a făcut regulile jocului de atunci și până de curând. Acum, această rețea și-a atins limitele incompetenței, reușind să piardă puterea efectivă și să se compromită, deși guvernul său a mărit spectaculos pensiile și salariile bugetarilor! Rezultatul catastrofal de la europarlamentare a scos în evidență clivajul enorm apărut între societate și PSD și incapacitatea intelectuală a liderilor partidului de a înțelege realitatea. Este punctul culminant al uzurii „sistemului ticăloșit”, anacronic în Europa secolului XXI, bazat pe corupție și aservirea instituțiilor statului față de o elită cleptocrată. Deschiderea României față de UE și libera circulație a forței de muncă au erodat serios edificiul putred al puterii PSD. Așa cum se prezintă acum, divizat și dominat de incompetenți și corupți, PSD nu supraviețuiește decât prin rețelele din administrația centrală și locală, care s-ar putea dovedi totuși insuficiente pentru a-i asigura o nouă victorie la alegerile din 2020. Deja, de la partidul lui Ion Iliescu, devenit președinte în 1990, cu peste 80% din voturile românilor, PSD a ajuns la nivelul Dăncilă, cu șanse minime de a ajunge în al doilea tur al prezidențialelor. Chiar dacă o bună parte din PSD se regrupează în formațiunea condusă de Victor Ponta, marele beneficiar al actualei degringolade, partidul rămâne la fel de lipsit de resurse și de tributar practicilor corupte. Văd, deci, PSD, într-un proces gradual de decădere – dar nu ca mare partid, ci ca rețea mafiotă nocivă pentru România, indiferent cine se află la conducerea sa.