Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Protecția psihică în tradiția populară

Alte leacuri de alungat răul

• „Orice atac magic, ori­cât ar fi de puternic, este fulgerător respins și se întoarce asu­­pra celui care l-a făcut, dacă cel atacat este o ființă pură, curată la suflet și dăruită lui Dumnezeu” •

Țăranul și episcopul

Cândva, demult, un episcop mergea pe un drum de ța­ră împreună cu un călugăr, grăbindu-se să ajungă la sluj­­ba de duminică. Și cum mergeau ei, văd cum în sfânta zi, un țăran ara câmpul cu boii. Tare s-a mâniat episcopul de aceas­tă erezie, iar călugărul, care avea darul clarviziunii, dobândit prin rugăciune și sme­­re­nie, a văzut țâșnind din epis­­cop un bles­tem ca o fla­cără. Dar apoi, mi­­nu­ne, flacăra se întoarce, parcă cu o putere și mai mare, asu­pra epis­co­pului! Mirat de acest lucru, că­lu­gărul îl roagă pe superiorul său să co­boa­re până la acel creștin care pă­că­tuia în zi de du­minică, arând câm­pul. Co­boa­ră ei și-l în­treabă pe plu­gar cum poate să are câmpul, când ar fi tre­buit să fie demult la slujbă, la bi­serică? Iar acel om răs­punde umil: «Eu sunt un om ne­voiaș, dar în inima mea îl port mereu pe Dum­nezeu. Muncesc acum la câmp, pentru că eu nu am boi și doar în ziua de du­minică îi pot îm­pru­muta. Iar dacă nu aș munci câmpul, cum mi-aș putea hrăni co­piii, soția și bă­trâ­nii mei părinți? Așa că muncesc și du­mi­nica, de ne­voie, dar mă rog neîncetat, pentru mân­tuirea sufletului meu». Atunci episcopul și-a înțeles gre­șea­la și s-a căit, iar că­lugărul a înțeles că în fața lui Dum­­nezeu sufletul sme­rit și dăruit Lui este mai drag decât cel al omului care respectă doar litera și nu spi­ritul legii creștine. Iar ființa celui care iubește pe Dumnezeu și se purifică prin post, ru­găciune și sa­cri­fi­ciu pentru ceilalți este de nepătruns pentru forța bles­te­mu­lui și a oricărei alte făcături.

Șoc în retur

Această povestire am auzit-o de la un bătrân pust­nic din Munții Neamțului, pe care l-am întâlnit acum aproa­pe doi ani – pă­rintele Nicodim de la Tar­cău. Părintele s-a mu­­tat la cele veșnice, la câteva luni după ce mi-a dat aceas­tă pildă, dar învățătura sa lu­minează un aspect foar­­te im­portant, referitor la ma­gie: orice atac magic, ori­cât ar fi de puternic, este ful­ge­rător respins și se întoarce asu­­pra celui care l-a făcut, dacă cel atacat este o ființă pură, curată la suflet și dă­ruită lui Dumnezeu. Respin­ge­rea aceasta a „loviturii” magice se face instantaneu și ea alcătuiește celebrul „șoc în retur” de care se tem toți cei care apelează la magia neagră. De-a lungul tim­pu­lui, am cunoscut nu puțini oameni care au primit această pedeapsă, care este cu atât mai puternică, cu cât pro­­cedeul de magie neagră aplicat este mai „efi­cient”. Cel mai ade­sea, șocul în retur se ma­ni­fes­tă sub forma unei boli grave (foarte frecvent apa­re paralizia, ac­ci­dentul vas­cu­lar, cancerul galopant, forme rare de leucemie, vi­roze cu manifestări foarte agre­sive), dar uneori se poate solda și cu moartea in­stan­ta­nee a celui care a fo­losit ma­gia neagră. În toate ca­zu­rile pe care le-am văzut per­so­nal, alături de boala fizică, cei loviți în retur pre­zentau și tulburări psihice, având fel și fel de simp­to­me ca­rac­te­ris­ti­ce – ticuri, spasme, pier­deri de memorie, tul­bu­rări de per­cepție etc.

Cel mai important de reținut este însă faptul că asu­pra oamenilor foarte curați atacurile magice nu pot prinde. De fapt, magia albă românească asta ne învață în pri­mul rând: cum să ne „spălăm” su­fletul, așa încât să fim pro­­tejați de orice in­flu­en­ță nefastă. Odată ce s-a intrat to­­tuși sub influ­ența unei făcături ma­gi­ce, soluția cea mai si­gură este același proces de pu­ri­fi­ca­re lă­un­tri­că care, gra­­dat, creează o ade­vă­rată imuni­ta­te la influențele ma­lefice.

Magia albă

Sunt nenumărate ritualuri de ma­gie neagră, în care un anumit obiect sau vietate (care sunt „legate” de cel ata­cat, prin ritual ori prin pu­te­­rea cu­vân­tului) este coborât în mor­­­mânt, în­chis într-un loc tainic, dis­­trus gradat etc., acțiunea aceasta re­per­cutându-se direct și extrem de ne­fast asupra celui vizat. Se spune atunci că, pentru a scă­pa de fă­cătură, tre­buie ca aceasta să fie dis­tru­să, ceea ce presupune, de exem­plu, să fie re­cu­pe­rate obiectele puse în mor­mânt, să fie găsită vie­ta­tea pe care ma­gi­cia­nul o uci­de sau o chinuie (suferința acesteia trans­mi­țându-se asupra celui atacat) etc. Toate aceste căutări, care ade­seori pot lua un caracter macabru, sunt însă piste false, deoarece sin­­gurul ajutor real poate fi primit direct de la Dum­ne­zeu, prin mij­lo­ci­rea rugăciunii, a unui preot, a în­ge­rilor, a folosirii în­țe­lep­te a plan­te­lor ori a obiec­te­lor sfinte etc. De aceea, fe­lu­ritele ri­tu­aluri bizare de „de­zle­gare”, jert­fele ani­male ori chiar ata­cul direct asu­pra celui care se bă­­nu­ie că a ini­țiat ata­cul ma­­gic sunt nu doar ine­fi­cien­te, ci și foarte dă­­u­nă­toa­re pen­tru că per­ver­tesc și mai mult su­fle­tul. Vom con­­­ti­nua, în cele ce ur­mează, pre­zentarea în­ce­pută în nu­mă­rul trecut, a mijloa­celor de protecție fo­lo­site în ma­gia albă ro­mâ­neas­că, care sunt pe cât de efi­ciente, pe atât de curate și binefăcătoare.

Plantele magice

În afară de plantele pentru amulete, este foarte larg răspândită utilizarea ier­­burilor magice, prin inhalare, în scăldători ori pentru fumigații.

Sunătoarea este una dintre cele mai utilizate plante în ma­gie, deoarece „apără de Necuratul”, „ușurează inima grea” și, mai ales, alungă teama. Proverbul românesc „De ce ți-e teamă, de aceea nu scapi” are o aplicabilitate per­fec­tă atunci când este vorba de atacuri magice. Odată anu­la­tă teama celui care este atacat, blestemul, deo­chiul ori fă­că­tura nu mai au putere asupra sa. Iarba de su­nă­toa­re se ia ca pulbere făcută în piuă (în trecut, era pu­să în niște turte speciale de tă­râ­țe, uscate la soare), de patru ori pe zi, câte o lin­gură.

Angelica mai este nu­mită și planta celor 7 în­geri și exis­tă credința că flo­rile și frunzele sale au proprietatea de a atrage pro­tecția divină asupra celui tratat. Angelica se ia nefiartă (ca pul­bere ori ca macerat la rece), pe ne­mân­cate, de 3-4 ori pe zi. În cazul copiilor mici, care se îmbolnăvesc ușor, ori care plâng des, se spu­ne că îngerul lor păzitor s-a în­de­părtat de ei și de aceea li se pune an­ge­­lică pisată în scăl­dătoare și sunt îm­bă­iați de o femeie spe­­cial alea­să, care a postit și s-a rugat înainte.

Leușteanul, iarba creață și odoleanul se consu­mă pe sto­macul gol, împreună cu făină de grâu înmuiată în apă, vreme de câteva ceasuri, fiind o protecție sigură pentru tineri, față de in­flu­­en­țele rele ale ielelor, ale zburătorilor, ale Fe­tei Pă­durii și ale altor asemenea ființe. Îna­inte de a pleca de aca­să pentru mai multe zile, ma­me­le le făceau fe­cio­rilor și fetelor o mân­care cu aces­te trei ierburi, ca să-i păzească de influețele erotice ma­le­fice.

Aromatizări și fumigații cu rol de protecție

Plantele aromate

Plantele aromatice sunt prin excelență con­si­de­rate ca protectoare, spunându-se că mireasma lor este de natură să oprească duhurile rele să se apro­pie de om. Iată cele mai folosite plante aromatice în ma­gia românească:

Usturoiul – nu se pune doar în amulete, ci se fo­lo­­sește și ca… unsoare. Mai ales de Sfântul Gheor­ghe și de Sfântul Andrei, se ung tocurile de la fe­restre și de la uși cu usturoi, ca să alunge răul și să nu intre în casă. De ase­­­menea, pentru a nu fi furată mana laptelui de la vaci, se ung ușile graj­du­lui cu usturoi. În Oltenia, se lasă o că­pă­țână de ustu­roi pisată la fereastra celui cu făcătură, ca să alun­ge vrăjile.

Ceapa – este folosită mai ales pentru efectul său la­cri­mo­gen (la fel ca și hreanul). Se spune că odată cu la­cri­mi­le, se duce și răul din suflet, care astfel „se spală”. Pentru cei care au „inima grea” (au depresie), se re­co­man­­dă să inhaleze miros de cea­pă, până le dau lacrimile, după care să se roage, pentru că rugă­ciunea va fi astfel mult mai ușoară și mai… sinceră.

Pelinul – este considerat (la po­poarele slave, mai ales) un „anti­demonic” redutabil. Bolnavii de pa­ralizie erau bătuți cu tulpini înflorite de pelin, până se umplea întreaga încăpere de mirosul amar al aces­tei plante. În Dolj, printr-un cerc făcut din tulpini proas­pete de pelin era trecut de trei ori copilul bolnav de epi­­lepsie – boală care prin excelență este con­si­derată ca „fă­cătura de­monilor”, care răpesc sufletul celui bolnav în tim­pul crizelor.

Mușețelul – se ține în camera celor de­o­chiați, care au accese de furie, depresie ori iri­tare. Se spune că mirosul de mușețel cu­răță somnul de coș­maruri și-l ajută pe cel ado­rmit să ajungă în vis în lumea în­ge­ri­lor, ca să ceară ajutor spre tă­măduire. De aceea, se usucă mu­șe­țelul în camera de dor­­­­mit, se răsfiră îna­inte de culcare și se sfă­­­­râmă puțin, ca să înmi­res­meze ca­me­ra mai pu­ter­nic și să facă somnul lin, dân­du-i virtuți tămăduitoare.

Hreanul – este un lacrimogen re­du­tabil, motiv pentru care este folosit pentru cei cu „inima încuiată”, care în urma unui atac magic se închid su­fle­tește, devin stră­ini de cei dragi. Hreanul ras și ținut în apro­­pierea ochilor, la răsăritul și apusul soarelui, trage la­cri­mi­le, care duc cu ele toată su­pă­ra­rea și tot veninul dină­un­tru și le dau afară. Pentru ca pro­ce­de­ul să aibă efi­cien­ță, cel tra­tat trebuie să se roage la Dum­­­nezeu ori la Mai­ca Dom­nului, până simte că-i „vine su­fletul la loc”, o dată cu la­crimile.

Fumigațiile

Sunt împrumuate din ritualul creștin ortodox, fumul fiind considerat deopotrivă protector și purificator al lo­cu­rilor, al caselor și al oamenilor.

Tămâia este probabil cel mai răspândit reme­diu anti-de­mo­nic de la noi, expresia „fuge ca dra­cul de tămâie” fiind bine împământenită în lim­bajul curent. Se fac tămâieri, adică se pune pe o bucată de fier încins (pe o lingură, un cuțit cu lamă lată etc.) o bucată de tămâie, care va fu­me­ga intens. Cu tămâia fumegândă se dă ocol în jurul lea­­gă­nului copiilor deochiați, în camera epilep­ticilor și a celor cu coșmaruri, în camera celor po­se­dați (cu afec­țiuni psihice diverse, explicate cel mai ade­sea prin po­­­­sesiunea demoniacă, care îl separă pe cel afectat de pro­­priul suflet), în casele în care se bănuie că umblă spi­ri­tele rele, în jurul mormintelor (pentru a îndepărta de­mo­nii și pentru a-l ajuta astfel pe răposat să se înalțe ne­stin­gherit la ceruri). În multe locuri din țară există tra­di­ția ca în leagănul copiilor să fie puse câteva bu­cățele de cărbune de lemn și de tămâie, pentru a în­de­părta invidia, de­ochiul și alte ase­menea rele.

Rășina – se folo­sește cea de pin și de brad, cu care se fac fu­migații la fel ca și cu tămâia. În satele de mun­­te, se foloseau aces­te fumigații atunci când casa era atinsă de boală sau de blestem. Se spunea că fu­mul de rășină în­de­păr­tează de­monii și curăță inimile oa­­menilor, adu­când dra­gostea și îm­păcarea.

Cărbunele de lemn este un re­me­diu deo­po­trivă me­di­cal și magic. Din punct de vedere ma­gic, el are o acțiune unică, prin ca­li­ta­tea sa de a absorbi și ne­u­tra­liza in­flu­ențele malefi­ce. Atunci când deochiul cauza diaree, du­re­re de pân­te­ce și le tăia pof­ta de mâncare co­piilor, numai­de­cât li se dădeau trei pa­ha­re de apă, în care era pu­să câte o lin­gu­riță de cărbune de lemn de măr, de cireș ori de tei. La adulți, căr­bunele de lemn era dat pentru „a scoate argintul viu” din oa­meni. Esen­țial era ca ime­diat ce se sim­țeau efectele argin­­tu­lui viu (greață, tul­bu­rări de percepție, sta­­re de slă­bi­ciu­ne), să se bea trei pa­ha­re mari cu apă de izvor, în care se di­zol­va câte o lin­gu­ră cu vârf de cărbune me­di­cinal. Acest tra­­tament se repeta șapte zile la rând, fiind valabil pentru orice fă­cătură sau otră­vi­re care dă­dea dureri de pântece, febră, balonare, ina­pe­tență etc. În Occi­dent, au fost con­sem­nate nu­me­roa­se vin­decări mi­ra­cu­loase ale unor afec­țiuni febrile (to­xiinfecții alimentare grave) cu cataplasme cu căr­bune me­di­ci­nal, puse „ca să tragă boala sau otrava di­nă­untru”. În ciuda ex­pli­cației lipsite de temei științific, ase­­menea ca­taplasme cu căr­bu­ne puse pe abdo­men s-au do­vedit ex­trem de eficiente, acolo unde și cele mai so­fis­ti­cate me­di­camente s-au arătat a fi nepu­tin­cioa­se.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian