Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

A înnebunit vremea? – Încălzirea climatică

– Teorii alternative –

• Cea mai mare parte a comunității științifice consideră că omul este principalul vinovat pentru încălzirea climatică ac­celerată la care asistăm în ultimele decenii. Există însă și te­orii care vin cu explicații complet diferite ale acestui feno­men •

Explozii solare (Foto: Getty Images – 2)

Potrivit teoriei general acceptate, oamenii exercită o influență nefastă sporită asupra climei și temperaturii Pământului, prin activități precum arderea combustibililor fosili, tăierea pădurilor și creșterea animalelor. Astfel sunt generate mari cantități de gaze cu efect de seră, care se adaugă celor deja pre­zente în mod natural în at­mosferă și contribuie de­cisiv la încălzirea globală. Oamenii de știință aver­tizează că o creștere cu 2°C a temperaturii, față de perioada preindustrială, ar putea declanșa, la nivel global, schimbări cli­ma­tice cu efecte catastrofale și ireversibile. Motiv pen­tru care o mare parte a co­munității internaționale in­sistă că este necesar să fa­cem grabnic tot ce ne stă în putință pentru a limita încălzirea la 1,5 °C. Însă, deși toată lumea e de acord că oamenii își aduc masiv contribuția la încăl­zirea globală, nu toți cercetătorii sunt de părere că cea mai mare parte din vină le aparține lor. De vină pot fi și alte pro­cese, cu mult mai complexe, care scapă deocam­dată înțelegerii noastre, dar care sunt responsabile de tăvălugul climatic la care asistăm, de atâția ani de zile, neputincioși. Unii din­tre sceptici sau adepții teoriilor conspirației merg și mai departe cu bă­nuielile: oare în îndemnul atât de energic de a re­nunța complet la mașinile pe mo­torină sau pe ben­zină în favoarea celor electrice, nu se află interese ascunse, de natură economică și politică? Să nu existe, oare, și cauze „cosmice”, pro­vocatoare de dezastrul climatic?

În ce măsură ar putea influența ciclurile solare clima de pe Terra?

În noaptea dintre 10 și 11 Mai, s-a petrecut un fe­nomen extrem de rar: aurora boreală a fost vizi­bilă și din țara noastră, oferindu-le un spectacol de ne­uitat românilor care au avut norocul să îl sur­prindă. Știrea a făcut ocolul presei din România, care a fost nerăbdătoare să afle și părerea oamenilor de știință cu privire la această apariție, pe cât de frumoasă, pe atât de neobișnuită. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Ami­ral Vasile Urseanu”, a confirmat pentru Ager­pres că, deși românii au mai avut și în trecut câteva prilejuri de a admira aurora boreală, cea din pri­măvara acestui an a fost „aşa cum nu s-a mai văzut de sute de ani”. „Noi nu avem până acum vreo informaţie din istorie sau din da­tele noastre, cum că s-ar mai fi văzut în felul acesta din România vreodată”, a subliniat el. Dar care este explicația?

Activitatea Soarelui este reglementată de un ciclu cu o durată medie de aproximativ 11 ani. Oa­menii de știință cred că acesta este determinat de câm­pul mag­netic al Soarelui, care se inver­sează o dată la 11 ani. În cadrul acestui ciclu, se înregis­trea­ză o perioadă de minim solar, în care activitatea petelor și a erupțiilor so­lare se dimi­nuează, și o pe­rioadă de ma­xim solar, în care activi­tatea solară se inten­sifică. Însă fiecare ciclu solar prezintă caracteristici uni­ce. Unele sunt mai lungi, altele sunt mai scurte, unele pot fi mai „li­niștite”, în vre­me ce altele se do­ve­desc de-a dreptul „ex­plo­zive”. Iar noi se pa­re că ne aflăm acum chiar în acest ultim scenariu. Centrul Na­țional pen­tru prog­noze Meteo­rologice Spa­ți­ale ale Administrației Națio­nale Oceanice și At­mos­ferice (NOAA) a anunțat că maximul actualului ciclu solar se va produce mai de­vreme, urmând să în­ceapă nu în Iulie 2025, cum se estima anterior, ci pe la mijlocul sau la sfâr­șitul lui 2024, și că se preconizează că el va fi cel mai agresiv din ultimul secol. Un indiciu în acest sens par să fie și erupțiile solare produse în pri­ma parte a acestui an, care au provo­cat aurorele viu colorate pe care până și noi am avut prilejul să le vedem. În Mai, s-a produs de alt­fel și o erup­ție cu puterea X8,7, adică una dintre cele mai puter­ni­ce 20 de explozii so­lare măsurate vreodată. Avem așadar dovezi cât se poate de clare că, în această pe­rioadă, activi­ta­tea Soarelui este una neobișnuită. Am putut vedea asta cu ochii noș­tri. La propriu. Dar există voci care susțin că o putem simți și pe pielea noastră. Că acti­vitatea solară poate influ­ența substan­țial clima de pe Pământ, în moduri care nu au fost încă pe deplin înțelese, și că nu este exclus ca și acest fac­tor să contribuie la actualul proces de încăl­zire globală. Potrivit cer­ce­tătorilor, printre prin­ci­palele moduri în care ciclurile solare ar putea afecta clima terestră se numără, de exemplu, varia­țiile radiației solare care ajunge pe suprafața Pă­mân­tului. În perioadele de maxim solar, Soarele emite mai multă radiație, putând contribui la creș­terea temperaturilor pe Pământ. În plus, schim­bările produse în activitatea solară ar putea contri­bui la modificarea distribuției temperaturilor și a precipitațiilor la nivel global. Din păcate, deși petele solare au fost remarcate încă din Antichitate de astronomii greci și chinezi, observarea sistema­tică a activităţii şi a petelor solare a început abia din 1755. De atunci și până astăzi, au avut loc doar 25 de cicluri solare. Prea puține, pentru ca oamenii de știință să se dumirească exact cu privire la im­pac­tul lor asupra climei de pe Pământ. O echipă de cercetători condusă de profesorul Sami Solanki, de la Institutul Max-Planck din Germania, a încercat, totuși, să reconstituie activitatea solară din ultimele 11 milenii, analizând în acest scop izotopii radioac­tivi din copacii care au trăit cu mii de ani în urmă. Din studiul care a fost publicat în anul 2004 în revista „Nature”, a re­zul­tat că Soarele strălu­cește cumva mai puternic în zilele noastre și că, pen­tru a găsi o perioadă în care el să fi fost în me­die la fel de activ ca în ul­timii 60 de ani, ar trebui să ne întoarcem cu peste 8.000 de ani în urmă. Dar ce s-a întâmplat acum 8.000 de ani? Ei bine, acum peste 8.000 de ani s-a pro­dus o răcire a climei. Însă potrivit unui stu­diu realizat de cerce­tătorii din Yorkshire și prezentat în 2023 de site-ul Univer­si­tății din Leeds, a­ceasta a fost pro­babil provocată de topirea unei calote gla­ciare. Care, cine știe, poate că a fost la rândul ei provocată de intensificarea activității solare. Toate acestea sunt însă simple presupuneri. Ori­cât de îm­părțite le-ar fi în general părerile, oamenii de știință sunt în unanimitate de acord măcar cu faptul că, deocamdată, pur și simplu nu dispun de sufi­ciente date pentru a putea trage o concluzie clară și deta­liată cu privire la impactul activității solare asupra climei terestre.

Ciclurile lui Milancovici

42 de grade Celsius (Foto: Agerpres – 3)

În prima parte a secolului trecut, cercetătorul sârb Milutin Milancovici a creat prima și cea mai acceptată teorie a variațiilor climaterice pe Terra, po­trivit căreia, acestea sunt influențate de trei fac­tori astronomici. Primul este fluctuația excen­tri­cității orbitei Pământului și se referă la faptul că orbita terestră formează o elipsă care este când mai circulară, când mai alungită. Din acest motiv, distanța dintre Pământ și Soare variază în cicluri de circa 100.000 de ani, ceea ce influențează și clima. Al doilea factor astronomic se referă la inclinația axei terestre față de planul eclipticii, adică la planul în care Pământul se mișcă în jurul Soarelui. Acesta variază în cicluri de aproximativ 42.000 de ani, între 22,1° și 24,5°. Când înclinația este mai mică, verile din regiunile polare devin mai reci, astfel încât gheața formată în timpul iernii nu se mai topește. Iar gheața însăși, care reflectă lumina, poate contri­bui la o scădere și mai pronunțată a temperaturilor. Cel de-al treilea parametru este precesia axei te­restre, care se întinde, în medie, pe o perioadă de circa 25.000 de ani și determină care emisferă te­restră va primi mai mul­tă căldură de la soare. Deși au existat voci care s-au întrebat dacă încăl­zirea climatică pe care o traversăm în această pe­rioadă nu ar putea fi explicată mai degrabă prin pris­ma ciclurilor lui Mi­lan­covici, NASA a ți­nut să contrazică a­ceas­tă ipoteză. Într-un amplu articol postat pe site-ul instituției, re­pre­zentanții NASA au lăsat să se înțeleagă că modul de funcționare al ciclurilor lui Milan­covici nu a fost bine înțeles. Milancovici a calculat, de exemplu, că epocile glaciare au loc cam la fiecare 41.000 de ani, iar cerce­tă­rile ulterioare au de­monstrat că ci­clul epocii glaciare s-a prelungit la 100.000 de ani. Cu alte cuvinte, există implicații ale teoriei lui Milan­covici care încă le scapă cer­cetătorilor. Un motiv în plus ca acei care re­fu­ză să creadă că oa­menii poartă în­treaga vină pentru actualul proces de încălzire climatică să se întrebe dacă cercetătorii n-au pierdut ceva esențial din ve­dere. Sau dacă nu cumva sunt pur și simplu depășiți de calculele fenomenal de complexe care ar fi ne­ce­sare pentru a evalua corect toți factorii care in­fluențează evoluția climei pe Terra, precum și im­pactul interacțiunii acestora. La drept vorbind, unii dintre noi se plâng că specialiștii nu fac decât să se contrazică neîncetat și nu prea reușesc să prevadă corect nici măcar cum va fi vremea de la o zi sau chiar și de la o oră la alta.

Poate fi clima afectată de poziția noastră în galaxie?

Soarele își face de cap

După cum știm, Pământul nu numai că se rotește în jurul propriei sale axe, dar și orbitează în jurul soarelui, cu o viteză amețitoare de 29,78 kilometri pe secundă, suficient de rapidă pentru a a­co­peri, în doar șapte minute, diametrul în­tregii planete (de 12.700 km). Însă nici soarele nostru nu stă pe loc. În­conjurat de mân­drul alai al pla­netelor care îl în­con­joară, el or­bitează cu o viteză de peste 200 km pe secundă, în ju­rul centrului Căii Lac­tee, care se a­flă la o depărtare de apro­ximativ 25.000 ani-lu­mi­nă. În ciuda gra­bei sale, siste­mu­lui nostru solar îi tre­buie 230 mi­lioane de ani pen­tru a par­curge o orbită completă în jurul centrului ga­laxiei. Povestea nu se încheie însă aici, pentru că nici Calea Lactee nu stă neclintită, ci se deplasează la rândul ei prin spaţiu cu fenomenala viteză de circa 630 km pe secundă. În concluzie, deși avem im­presia că stăm nemișcați, parcurgem distanțe uria­șe, cu viteze pe care abia dacă le putem con­cepe. Pen­tru că de-a lungul neîncetatei noastre pere­grinări prin univers parcurgem porțiuni cu diferite ca­rac­teristici, radiația cosmică din jur poate varia foarte mult sau putem întâlni în cale nori de gaz și praf interstelar, cu temperaturi și densități diferite. De aceea, unii oameni se întreabă dacă nu cumva și acești factori pot in­fluența, mai mult sau mai puțin subtil, cli­ma de pe Pământ. În principiu, răs­pun­sul este afir­mativ. Deși vântul so­lar pro­te­jează în­tr-o anumită măsură pla­netele sis­temului nostru solar de une­le schimbări, o par­te a materialului in­ter­ste­lar poate pă­trun­de to­tuși în he­liosferă. Și există indicii că a și fă­cut-o, în decursul timpului, de nenu­mă­rate ori. Dar pâ­nă una alta, e bine să știm că putem sta liniștiți: sistemul nos­tru solar se de­pla­sează mo­men­­tan pe un culoar lipsit de pe­ricole. Iar cer­ce­tă­torii esti­mea­ză că abia peste câ­teva mii bune de ani am putea trece prin­tr-o zonă a univer­sului potențial peri­cu­loa­să. Iar până atunci se mai pot în­tâmpla multe…

2023 a fost cel mai cald din ultimii 100.000 de ani, însă 2024 l-ar putea depăși

La păscut în nisip

Serviciul Copernicus pentru Schimbări Cli­matice a anunțat în Ianuarie că anul 2023 a fost, pro­babil, cel mai cald din ultimii 100.000 de ani. Din păcate, situația a continuat să se înrăutățească și după încheierea sa. Potrivit datelor publicate de Co­pernicus, Mai, 2024, a fost a 12-a lună conse­cutivă în care au fost depășite recordurile anterioare de temperatură ale lunilor respective. Temperatura medie în Mai 2024, la nivel global, a fost de 15,91°C, deci, cu 0,18°C mai mare decât recordul anterior, din mai 2020, iar temperatura medie a apei la suprafața mării a depășit cu 0,16°C recordul anterior, din Mai 2023, ajungând la 20,94°C. În ceea ce privește luna Iunie, datele Agenției Na­ționale de Meteorologie au relevat că a fost cea mai caldă lună Iunie de când există date meteo în Ro­mâ­nia, media înregistrată la peste 100 de stații me­teorologice fiind cu peste un grad mai mare decât cea din 2019. Anumiți specialiști, precum Zeke Hausfather, de la „Berkeley Earth”, esti­mea­ză că există o probabilitate de 66% ca 2024 să de­pă­șească recordul de căldură al anului precedent. Dacă nu, e de așteptat să se claseze măcar pe locul secund.

În București, am ajuns de la 8 zile, la 29 de zile de vară, cu peste 32 de grade

Oltenia se deșertifică

Celebra revistă americană „The New York Times” a creat o bază de date care-i permite fiecăruia dintre noi să afle câte zile cu peste 32 de grade se înregistrau în orașul natal în anul nașterii, la cât se ridică numărul lor în prezent și cam care e pro­nosticul pentru anul 2050. Pornind de la această bază de date, Infoclima a creat niște grafice, care au fost consultate și analizate de HotNews, pentru a ne arăta în ce măsură a crescut numărul zilelor calde de vară în câteva dintre marile orașe ale țării, din anii ’70 și până acum, și cât de frecvente e de așteptat să devină ele peste trei decenii. Potrivit acestor date, în București, numărul mediu anual de zile cu temperatura de peste 32 C se reducea acum o jumătate de secol la 8, pentru ca în zilele noastre, să crească la 29. Iar pronosticul pentru 2050 este de aproximativ 41! Adică de peste o lună. În Constanța s-a ajuns de la o singură zi, la 8 zile în prezent, estimările pentru 2050 fiind de 16 zile. În Giurgiu s-a pornit de la 10 zile, s-a ajuns la 34 și se estimează că s-ar putea depăși pe viitor chiar și 47 de zile. Iar Sibiul, care obișnuia acum 50 de ani să aibă doar vreo două zile cu peste 32 de grade, a ajuns în prezent la 9 zile și se așteaptă ca prin 2050 să aibă parte de circa 16 asemenea zile. Exactitatea acestor cifre este imposibil de verificat. Ce știm însă sigur, din proprie experiență, este că devine, într-adevăr, tot mai cald. În loc să se bucure de căldura (altădată) plăcută a verii, mulți au ajuns să se ascundă de ea stând în case, cu jaluzelele trase și cu aerul condiționat dat la maximum. Există însă și alte efecte întristătoare: „Sahara Olteniei”, de exemplu, pierde anual 1.000 de hectare de terenuri arabile. Încep să sece tot mai multe fântâni și chiar și lacuri întregi. Încă din 2022, presa relata că șase lacuri din frumoasa noastră Deltă a Dunării seca­seră complet și că alte 24 erau pe cale să îm­păr­tășească aceeași soartă. Anul acesta, specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Del­ta Dunării, care își propun să renatureze unele lacuri din Județul Tulcea, au povestit că Lacul Sărat din oraşul Măcin s-a transformat în teren agricol, din cauza aceloraşi fenomene. Iar lacul Amara, din județul Buzău, cu o suprafață de 800 de hectare, a dispărut complet, lăsând în urmă doar o întinsă zonă nisipoasă, aridă.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian