– Teorii alternative –
• Cea mai mare parte a comunității științifice consideră că omul este principalul vinovat pentru încălzirea climatică accelerată la care asistăm în ultimele decenii. Există însă și teorii care vin cu explicații complet diferite ale acestui fenomen •

Potrivit teoriei general acceptate, oamenii exercită o influență nefastă sporită asupra climei și temperaturii Pământului, prin activități precum arderea combustibililor fosili, tăierea pădurilor și creșterea animalelor. Astfel sunt generate mari cantități de gaze cu efect de seră, care se adaugă celor deja prezente în mod natural în atmosferă și contribuie decisiv la încălzirea globală. Oamenii de știință avertizează că o creștere cu 2°C a temperaturii, față de perioada preindustrială, ar putea declanșa, la nivel global, schimbări climatice cu efecte catastrofale și ireversibile. Motiv pentru care o mare parte a comunității internaționale insistă că este necesar să facem grabnic tot ce ne stă în putință pentru a limita încălzirea la 1,5 °C. Însă, deși toată lumea e de acord că oamenii își aduc masiv contribuția la încălzirea globală, nu toți cercetătorii sunt de părere că cea mai mare parte din vină le aparține lor. De vină pot fi și alte procese, cu mult mai complexe, care scapă deocamdată înțelegerii noastre, dar care sunt responsabile de tăvălugul climatic la care asistăm, de atâția ani de zile, neputincioși. Unii dintre sceptici sau adepții teoriilor conspirației merg și mai departe cu bănuielile: oare în îndemnul atât de energic de a renunța complet la mașinile pe motorină sau pe benzină în favoarea celor electrice, nu se află interese ascunse, de natură economică și politică? Să nu existe, oare, și cauze „cosmice”, provocatoare de dezastrul climatic?
În ce măsură ar putea influența ciclurile solare clima de pe Terra?
În noaptea dintre 10 și 11 Mai, s-a petrecut un fenomen extrem de rar: aurora boreală a fost vizibilă și din țara noastră, oferindu-le un spectacol de neuitat românilor care au avut norocul să îl surprindă. Știrea a făcut ocolul presei din România, care a fost nerăbdătoare să afle și părerea oamenilor de știință cu privire la această apariție, pe cât de frumoasă, pe atât de neobișnuită. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, a confirmat pentru Agerpres că, deși românii au mai avut și în trecut câteva prilejuri de a admira aurora boreală, cea din primăvara acestui an a fost „aşa cum nu s-a mai văzut de sute de ani”. „Noi nu avem până acum vreo informaţie din istorie sau din datele noastre, cum că s-ar mai fi văzut în felul acesta din România vreodată”, a subliniat el. Dar care este explicația?
Activitatea Soarelui este reglementată de un ciclu cu o durată medie de aproximativ 11 ani. Oamenii de știință cred că acesta este determinat de câmpul magnetic al Soarelui, care se inversează o dată la 11 ani. În cadrul acestui ciclu, se înregistrează o perioadă de minim solar, în care activitatea petelor și a erupțiilor solare se diminuează, și o perioadă de maxim solar, în care activitatea solară se intensifică. Însă fiecare ciclu solar prezintă caracteristici unice. Unele sunt mai lungi, altele sunt mai scurte, unele pot fi mai „liniștite”, în vreme ce altele se dovedesc de-a dreptul „explozive”. Iar noi se pare că ne aflăm acum chiar în acest ultim scenariu. Centrul Național pentru prognoze Meteorologice Spațiale ale Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice (NOAA) a anunțat că maximul actualului ciclu solar se va produce mai devreme, urmând să înceapă nu în Iulie 2025, cum se estima anterior, ci pe la mijlocul sau la sfârșitul lui 2024, și că se preconizează că el va fi cel mai agresiv din ultimul secol. Un indiciu în acest sens par să fie și erupțiile solare produse în prima parte a acestui an, care au provocat aurorele viu colorate pe care până și noi am avut prilejul să le vedem. În Mai, s-a produs de altfel și o erupție cu puterea X8,7, adică una dintre cele mai puternice 20 de explozii solare măsurate vreodată. Avem așadar dovezi cât se poate de clare că, în această perioadă, activitatea Soarelui este una neobișnuită. Am putut vedea asta cu ochii noștri. La propriu. Dar există voci care susțin că o putem simți și pe pielea noastră. Că activitatea solară poate influența substanțial clima de pe Pământ, în moduri care nu au fost încă pe deplin înțelese, și că nu este exclus ca și acest factor să contribuie la actualul proces de încălzire globală. Potrivit cercetătorilor, printre principalele moduri în care ciclurile solare ar putea afecta clima terestră se numără, de exemplu, variațiile radiației solare care ajunge pe suprafața Pământului. În perioadele de maxim solar, Soarele emite mai multă radiație, putând contribui la creșterea temperaturilor pe Pământ. În plus, schimbările produse în activitatea solară ar putea contribui la modificarea distribuției temperaturilor și a precipitațiilor la nivel global. Din păcate, deși petele solare au fost remarcate încă din Antichitate de astronomii greci și chinezi, observarea sistematică a activităţii şi a petelor solare a început abia din 1755. De atunci și până astăzi, au avut loc doar 25 de cicluri solare. Prea puține, pentru ca oamenii de știință să se dumirească exact cu privire la impactul lor asupra climei de pe Pământ. O echipă de cercetători condusă de profesorul Sami Solanki, de la Institutul Max-Planck din Germania, a încercat, totuși, să reconstituie activitatea solară din ultimele 11 milenii, analizând în acest scop izotopii radioactivi din copacii care au trăit cu mii de ani în urmă. Din studiul care a fost publicat în anul 2004 în revista „Nature”, a rezultat că Soarele strălucește cumva mai puternic în zilele noastre și că, pentru a găsi o perioadă în care el să fi fost în medie la fel de activ ca în ultimii 60 de ani, ar trebui să ne întoarcem cu peste 8.000 de ani în urmă. Dar ce s-a întâmplat acum 8.000 de ani? Ei bine, acum peste 8.000 de ani s-a produs o răcire a climei. Însă potrivit unui studiu realizat de cercetătorii din Yorkshire și prezentat în 2023 de site-ul Universității din Leeds, aceasta a fost probabil provocată de topirea unei calote glaciare. Care, cine știe, poate că a fost la rândul ei provocată de intensificarea activității solare. Toate acestea sunt însă simple presupuneri. Oricât de împărțite le-ar fi în general părerile, oamenii de știință sunt în unanimitate de acord măcar cu faptul că, deocamdată, pur și simplu nu dispun de suficiente date pentru a putea trage o concluzie clară și detaliată cu privire la impactul activității solare asupra climei terestre.
Ciclurile lui Milancovici

În prima parte a secolului trecut, cercetătorul sârb Milutin Milancovici a creat prima și cea mai acceptată teorie a variațiilor climaterice pe Terra, potrivit căreia, acestea sunt influențate de trei factori astronomici. Primul este fluctuația excentricității orbitei Pământului și se referă la faptul că orbita terestră formează o elipsă care este când mai circulară, când mai alungită. Din acest motiv, distanța dintre Pământ și Soare variază în cicluri de circa 100.000 de ani, ceea ce influențează și clima. Al doilea factor astronomic se referă la inclinația axei terestre față de planul eclipticii, adică la planul în care Pământul se mișcă în jurul Soarelui. Acesta variază în cicluri de aproximativ 42.000 de ani, între 22,1° și 24,5°. Când înclinația este mai mică, verile din regiunile polare devin mai reci, astfel încât gheața formată în timpul iernii nu se mai topește. Iar gheața însăși, care reflectă lumina, poate contribui la o scădere și mai pronunțată a temperaturilor. Cel de-al treilea parametru este precesia axei terestre, care se întinde, în medie, pe o perioadă de circa 25.000 de ani și determină care emisferă terestră va primi mai multă căldură de la soare. Deși au existat voci care s-au întrebat dacă încălzirea climatică pe care o traversăm în această perioadă nu ar putea fi explicată mai degrabă prin prisma ciclurilor lui Milancovici, NASA a ținut să contrazică această ipoteză. Într-un amplu articol postat pe site-ul instituției, reprezentanții NASA au lăsat să se înțeleagă că modul de funcționare al ciclurilor lui Milancovici nu a fost bine înțeles. Milancovici a calculat, de exemplu, că epocile glaciare au loc cam la fiecare 41.000 de ani, iar cercetările ulterioare au demonstrat că ciclul epocii glaciare s-a prelungit la 100.000 de ani. Cu alte cuvinte, există implicații ale teoriei lui Milancovici care încă le scapă cercetătorilor. Un motiv în plus ca acei care refuză să creadă că oamenii poartă întreaga vină pentru actualul proces de încălzire climatică să se întrebe dacă cercetătorii n-au pierdut ceva esențial din vedere. Sau dacă nu cumva sunt pur și simplu depășiți de calculele fenomenal de complexe care ar fi necesare pentru a evalua corect toți factorii care influențează evoluția climei pe Terra, precum și impactul interacțiunii acestora. La drept vorbind, unii dintre noi se plâng că specialiștii nu fac decât să se contrazică neîncetat și nu prea reușesc să prevadă corect nici măcar cum va fi vremea de la o zi sau chiar și de la o oră la alta.
Poate fi clima afectată de poziția noastră în galaxie?

După cum știm, Pământul nu numai că se rotește în jurul propriei sale axe, dar și orbitează în jurul soarelui, cu o viteză amețitoare de 29,78 kilometri pe secundă, suficient de rapidă pentru a acoperi, în doar șapte minute, diametrul întregii planete (de 12.700 km). Însă nici soarele nostru nu stă pe loc. Înconjurat de mândrul alai al planetelor care îl înconjoară, el orbitează cu o viteză de peste 200 km pe secundă, în jurul centrului Căii Lactee, care se află la o depărtare de aproximativ 25.000 ani-lumină. În ciuda grabei sale, sistemului nostru solar îi trebuie 230 milioane de ani pentru a parcurge o orbită completă în jurul centrului galaxiei. Povestea nu se încheie însă aici, pentru că nici Calea Lactee nu stă neclintită, ci se deplasează la rândul ei prin spaţiu cu fenomenala viteză de circa 630 km pe secundă. În concluzie, deși avem impresia că stăm nemișcați, parcurgem distanțe uriașe, cu viteze pe care abia dacă le putem concepe. Pentru că de-a lungul neîncetatei noastre peregrinări prin univers parcurgem porțiuni cu diferite caracteristici, radiația cosmică din jur poate varia foarte mult sau putem întâlni în cale nori de gaz și praf interstelar, cu temperaturi și densități diferite. De aceea, unii oameni se întreabă dacă nu cumva și acești factori pot influența, mai mult sau mai puțin subtil, clima de pe Pământ. În principiu, răspunsul este afirmativ. Deși vântul solar protejează într-o anumită măsură planetele sistemului nostru solar de unele schimbări, o parte a materialului interstelar poate pătrunde totuși în heliosferă. Și există indicii că a și făcut-o, în decursul timpului, de nenumărate ori. Dar până una alta, e bine să știm că putem sta liniștiți: sistemul nostru solar se deplasează momentan pe un culoar lipsit de pericole. Iar cercetătorii estimează că abia peste câteva mii bune de ani am putea trece printr-o zonă a universului potențial periculoasă. Iar până atunci se mai pot întâmpla multe…
2023 a fost cel mai cald din ultimii 100.000 de ani, însă 2024 l-ar putea depăși

Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice a anunțat în Ianuarie că anul 2023 a fost, probabil, cel mai cald din ultimii 100.000 de ani. Din păcate, situația a continuat să se înrăutățească și după încheierea sa. Potrivit datelor publicate de Copernicus, Mai, 2024, a fost a 12-a lună consecutivă în care au fost depășite recordurile anterioare de temperatură ale lunilor respective. Temperatura medie în Mai 2024, la nivel global, a fost de 15,91°C, deci, cu 0,18°C mai mare decât recordul anterior, din mai 2020, iar temperatura medie a apei la suprafața mării a depășit cu 0,16°C recordul anterior, din Mai 2023, ajungând la 20,94°C. În ceea ce privește luna Iunie, datele Agenției Naționale de Meteorologie au relevat că a fost cea mai caldă lună Iunie de când există date meteo în România, media înregistrată la peste 100 de stații meteorologice fiind cu peste un grad mai mare decât cea din 2019. Anumiți specialiști, precum Zeke Hausfather, de la „Berkeley Earth”, estimează că există o probabilitate de 66% ca 2024 să depășească recordul de căldură al anului precedent. Dacă nu, e de așteptat să se claseze măcar pe locul secund.
În București, am ajuns de la 8 zile, la 29 de zile de vară, cu peste 32 de grade

Celebra revistă americană „The New York Times” a creat o bază de date care-i permite fiecăruia dintre noi să afle câte zile cu peste 32 de grade se înregistrau în orașul natal în anul nașterii, la cât se ridică numărul lor în prezent și cam care e pronosticul pentru anul 2050. Pornind de la această bază de date, Infoclima a creat niște grafice, care au fost consultate și analizate de HotNews, pentru a ne arăta în ce măsură a crescut numărul zilelor calde de vară în câteva dintre marile orașe ale țării, din anii ’70 și până acum, și cât de frecvente e de așteptat să devină ele peste trei decenii. Potrivit acestor date, în București, numărul mediu anual de zile cu temperatura de peste 32 C se reducea acum o jumătate de secol la 8, pentru ca în zilele noastre, să crească la 29. Iar pronosticul pentru 2050 este de aproximativ 41! Adică de peste o lună. În Constanța s-a ajuns de la o singură zi, la 8 zile în prezent, estimările pentru 2050 fiind de 16 zile. În Giurgiu s-a pornit de la 10 zile, s-a ajuns la 34 și se estimează că s-ar putea depăși pe viitor chiar și 47 de zile. Iar Sibiul, care obișnuia acum 50 de ani să aibă doar vreo două zile cu peste 32 de grade, a ajuns în prezent la 9 zile și se așteaptă ca prin 2050 să aibă parte de circa 16 asemenea zile. Exactitatea acestor cifre este imposibil de verificat. Ce știm însă sigur, din proprie experiență, este că devine, într-adevăr, tot mai cald. În loc să se bucure de căldura (altădată) plăcută a verii, mulți au ajuns să se ascundă de ea stând în case, cu jaluzelele trase și cu aerul condiționat dat la maximum. Există însă și alte efecte întristătoare: „Sahara Olteniei”, de exemplu, pierde anual 1.000 de hectare de terenuri arabile. Încep să sece tot mai multe fântâni și chiar și lacuri întregi. Încă din 2022, presa relata că șase lacuri din frumoasa noastră Deltă a Dunării secaseră complet și că alte 24 erau pe cale să împărtășească aceeași soartă. Anul acesta, specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, care își propun să renatureze unele lacuri din Județul Tulcea, au povestit că Lacul Sărat din oraşul Măcin s-a transformat în teren agricol, din cauza aceloraşi fenomene. Iar lacul Amara, din județul Buzău, cu o suprafață de 800 de hectare, a dispărut complet, lăsând în urmă doar o întinsă zonă nisipoasă, aridă.