Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Bădeni, satul de piatră

Dealul, ca o faleză înaltă

Privit dinspre șes, dealul Istriței, numit și Dealul Mare, arată ca un uriaș animal preistoric, tolănit în lumina de octombrie. Strugurii viilor de la poale au fost deja culeși. Ici-co­lo mai atârnă câte un ciorchine uitat de cule­gători, dar dibuit de graurii care zburătăcesc în valuri negre peste câmp. De aici, de jos, scrutez atent fața verde-gălbuie a Istriței, pălită acum de uscăciune și toamnă, și întrezăresc, într-un pâlc de salcâmi și frasini, acoperișurile puține ale Bădenilor. E satul meșterilor care au umplut odinioară Bă­răganul cu cruci din piatră. Astăzi, meșterii zac și ei sub cruci tăiate din calcarul dealului, dar amin­tirea lor dăinuie încă în memoria celor care i-au cunoscut.

Marea de la poalele dealului

Drumul Istriței, acum asfaltat, urcă în serpen­tine printre tufe de cătină și măceș. Ierburile sâr­moase tremură în bătaia vântului. Ajuns sus, văd câmpia, întinsă ca o mare liniștită. Comparația are un sâmbure de adevăr științific. Geologii susțin că pământurile acestea au fost cândva sub valuri, dar apele s-au retras și au rămas dealurile din calcar și câmpia fertilă. Și fără să știi toate lucrurile acestea, simți, oricum, că te învăluie o atmosferă… marină. Oricine urcă până aici are senzația permanentă că printre ramurile migdalilor ar trebui să zărească marea. E un aer de coastă sudică prăvălită spre talazuri. Lumina asta stranie, de țărm medite­ra­nean, curge peste zidurile care mărginesc șoseaua. Zi­duri din piatră gălbuie, înțesată cu cochilii mă­runte, ca piatra Dobrogei. Unele sunt atât de înalte și groase, atât de bine construite, încât ai impresia că te afli printre ruinele unei cetăți mărețe. Atât de măreață, încât oricât de tare au bombardat-o asediatorii, zidurile ei au rămas încă puternice. Par ruine ale Ninivei, ale Ierihonului, ale Sarmi­se­ge­tuzei… Zidurile acestea nu au fost însă ridicate ca să protejeze regi, curteni și comorile din ascun­zi­șuri. Zidurile Bădenilor au protejat țărani spăimoși, găini strânse sub streșini, răzoare cu usturoi. Casele vechi, câte au mai rămas, nici măcar nu au pereți trainici. Au fost făcuți din paiantă. Numai temelia e solidă, din piatră, restul casei e fragil. Toate lu­cru­rile erau fragile, numai zidul de incintă, da, nu­mai zidul acesta încingea ca o centură de piatră fiecare gospodărie.

Cimitirul satului

Marin Lupu, în cimitirul satului

Sub un nuc înalt care umbrește o răspântie, îl în­tâlnesc pe Marin Lupu, un localnic cunoscut pentru vinurile pe care le produce, dintr-o vie de la poala dealului. Săteanul e pa­sionat și de trecutul Bă­de­nilor, fiind urmaș al pie­trarilor de odinioară. Chiar aici, lângă noi, într-unul din colțurile răspântiei, într-o curte copleșită de ierburi și mărăcini, se află o casă cochetă, cu trepte din piatră și pridvor larg. E destul de prăpădită, dar nu ire­cuperabilă. “Asta e casa bunicilor mei. Temelia e din piatră, e trainică, dar casa a fost adusă din altă parte, cu carul tras de boi. Au adus-o și au pus-o pe temelie. Bunicul meu a fost pie­trar, meșter de cruci, dar a avut și vie”, îmi spune omul, privindu-mă prin lentilele ochelarilor. Îmi face semn să-l urmez. Coborâm pe un drum pietros și ajungem imediat în fața unei bisericuțe. Înaintăm prin tunelul de sub clopotniță și ieșim pe alee spre lăcașul înconjurat de cruci din piatră. E cimitirul satului, unde zac meșterii pietrari ai Bă­denilor. “Un frate al tatei a fost pe front în cel de-al Doilea Război Mon­dial și a scăpat cu viață. Ime­diat după ce a venit de la război, a plecat cu alți tineri ca să vândă cruci de piatră, în satele de la câmp. Le-au vândut, iar la întoar­cere au făcut un popas la Amaru. Acolo au descoperit un proiectil neexplodat. Fratele tatei fusese genist, învățase cât de cât să dezamorseze un proiectil. Le-a spus celorlalți tineri să se dea la o parte. S-a apropiat, a întins mâna, a umblat pe acolo, pe unde credea el că trebuie să umble, dar proiectilul i-a explodat în față și l-a omorât. Asta e crucea lui, pe care i-a lucrat-o tatăl lui, bunicul meu”, îmi spune, în timp ce îmi arată un monument înalt, zvelt, sculptat fru­mos și inscripționat.

Calvarul anilor 50

Nimeni nu mai știe când au urcat pietrarii până aici, la jumătatea dealului, ca să-și facă sat, dacă or fi venit de undeva și n-au fost chiar viticultori băș­tinași, care au învățat să taie și să fasoneze piatra. Descoperirile arheologice au relevat o locuire per­manentă, de peste 6000 de ani, a acestor locuri în­drăgite de viticultori. Pe lângă producția de vin, au învățat să prelucreze piatra. Într-un loc, mai sus, peste coastele înierbate, se află o carieră veche, cu tunele săpate în stâncă, de unde meșterii au scos bucățile de piatră, din străvechime. “Unii au fost prinși de stânci și zdrobiți acolo, înlăuntru”, spune să­tea­nul. Bucata de piatră era cărată cu boii, și adusă pe un drum povârnit până acasă. Aici era bătută cu dalta și finisată, până rezulta o cruce încă neinscrip­țio­nată. O puneau în car și por­neau la vale, spre satele Bără­ganului. Acolo găseau clienți. Abia după ce făceau tranzacția, inscripționau crucile cerute de cumpărător. Primeau în schimb bani, dar și cereale, fiindcă pe coastele acestea cresc doar vița-de-vie și migdalul. “Co­mu­nismul a distrus lumea pie­trarilor. Activiștii le-au luat pământul, plugurile, căruțele, boii și caii, cu aju­torul cărora cărau piatra. Pe cele mai bune ani­male le-au dus la colectiv, pe celelalte le-au dus în vârful dealului și le-au cerut unor hingheri să le înjughie cu cuțitul. Eram copil și ani mulți după aceea încă simțeam mirosul de hoit acolo, în deal”, își amin­tește Marin Lupu. După ce le-au luat pământul fertil de la poa­la dealului, le-au dat niște petice de teren pe pantele re­pezi de deasupra satului. Bă­denarii s-au pus și au săpat cu târnăcopul, au scos bucăți de piatră, și fiecare și-a înconjurat grădina cu zid de piatră. Partea aia de deal s-a transformat în­tr-un labirint, între zidurile căruia au plantat viță-de-vie, pomi fructiferi și legume. Pu­țini meșteri s-au încăpățânat să mai prelucreze piatra Istriței. Ulti­mul dintre ei a fost Cristea Câm­peanu. Casa lui e încă în picioare. Pereții sunt clădiți din piatră, nu din paiantă, cum sunt la majoritatea caselor. A vrut pietrarul să aibă o casă trainică. S-a dus și el la cele veșnice, s-a dus după el și soția lui, Lina. Casa e pustie, dar a fost cumpărată de o familie cu dare de mână, care ar vrea să o renoveze.

Raiul orășenilor

Casa veche a lui Marin Lupu

Atrași de satele și orașele din vale, sătui să tot urce drumul pietros, mulți localnici au plecat din sat. Bădenii erau gata să se depopuleze, să ajungă un sat sălbăticit, așa cum, din păcate, întâlnim pe dealurile și în munții noștri. Din fericire, l-au des­coperit niște orășeni, care au fost încântați de-a binelea de liniștea satului, de priveliștea deschisă către câmpia care arată ca o mare liniștită, de lu­mina blândă, marină, a zilelor de vară. Orășenii, pro­fesori, medici, comercianți, n-au mai stat pe gânduri și au cumpărat casele, cu grădinile încon­jurate de ziduri înalte de piatră. Unii și-au construit și case noi, dar au păstrat zidurile, ca o emblemă a vechilor timpuri. Primăria a asfaltat mai toate drumurile, astfel încât accesul e mult mai ușor. Ve­chile grădini au fost reamenajate, cultivate cu flori. Familia Dragu, care a cumpărat casa ulti­mu­lui pietrar din sat, a deschis un cămin pentru bătrâni, din balcoanele căruia, chiar dacă sunt încercați de suferințele vârstei, locatarii pot privi câmpia ca pe o mare liniștită și liniștea aceea ajunge și în sufletul lor. Vara, tinerii se avântă pe biciclete spre vechiul sat al pietrarilor, iar cei mai temerari se lansează cu parapanta din vârful Istriței, lăsându-se purtați de curenții de aer, peste pantele înierbate ale dealului. Dormind acolo, sub crucile lor de piatră, umbrite de teii seculari, meșterii de odinioară vor fi având poate o mulțumire a lor, că satul pe care l-au întemeiat și construit cu dalta și ciocanul nu s-a stins sufocat de curpeni și mărăcinișuri. E un sat încă viu, cu nume cu tot, Bădenii din dealul Istriței.

Nu există comentarii

Răspunde și tu

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian