Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Hildegard van Bingen – Plantele toamnei (2)

Foto: Shutterstock – 3

LEACURI CĂLUGĂREȘTI

Bradul (Abies alba)

Conifer cu frunzișul verde, indiferent de ano­timp, și conuri lungi de peste 10 centimetri, așe­zate vertical pe ramuri ca lumânările în pomul de Crăciun, acest arbore se regăsește în special în emisfera nordică, unde este prezent în 45-55 de specii. Iată câteva mai frecvent întâlnite la noi: Abies alba pyramidalis (principala carac­te­ristică fiind forma piramidală a coroanei), Abies alba columnaris (ramuri aproa­pe egale ca lungime, ce compun o coroană cilindrică), Abies alba compacta (coroană dea­să), Abies alba va­riegata (frunze de mărimi și forme adesea dife­rite, cu striații argintii). În nordul Moldovei, în regiunea Neamț, crește un brad cu lemnul de cu­loare roșietică, având o dura­bilitate net supe­rioară com­parativ cu cele­lalte specii, care fur­nizea­ză un lemn ușor, les­ne de pre­lucrat, însă prea puțin re­zistent. Peri­oada de în­florire durează două luni – mai și iunie.

Trunchiul drept ca o coloană se înalță până la 50-60 metri. Totuși, în ciuda staturii lui impu­nă­toare, bradul este un co­pac foarte sensibil la tem­pe­raturi extreme. Gerurile de minus 30-35 Părți utile: Scoarța, acele și lemnul.

Recoltare: în perioada de vegetație.

Indicații terapeutice: Dureri de stomac, de splină, de cap, gută, insuficiență cardiacă, stări de confuzie mentală.

Rețetă

Alifie pentru dureri de cap și minte limpede

Foto: 123RF

Ingrediente: 100 g scoarță, ace și lemn de brad, 50 g frunze de salvie, 500 ml apă, 150 g unt din lapte de vacă muls în luna mai.

Mod de prepara­re: Mărunțiți scoarța, acele și o cantitate mică de lemn de brad, apoi fier­beți-le în jumătate de litru de apă, până când aceasta scade. La fiertura astfel îngroșată adău­gați untul și amestecați mereu, ca s-o omoge­nizați. Pentru a o face și mai consistentă, îi puteți pune în plus cam 50 g gră­sime de capră. Du­pă aceea, stre­curați alifia prin­tr-un tifon și ames­tecați-o într-o baie de apă rece, până se solidi­fică. Scurgeți apa pe care a lă­sat-o, încălziți din nou ali­fia și con­tinuați s-o a­mes­­tecați, până se răceș­te. La sfârșit o puteți pune în bor­cănele cu capac, pe care le veți păstra în fri­gider sau în congelator. Apli­cați-o printr-un ma­saj ușor, mai întâi în zona inimii și apoi pe locu­rile du­reroase.

Hildegard van Bingen: „Ia din scoarța și frunzele acestui copac, taie și din lemnul lui câteva bucățele mici, în vremea când el lăstă­rește și încă nu și-a pierdut seva, adică în martie și pe urmă în mai, pune salvie la jumătate din greutatea asta și fierbe-le mult în apă, ca să se învârtoșeze. Amestecă în fiertură și unt din lapte de vacă muls în luna mai, strecoară printr-o pânză curată și așa să-ți faci o alifie. Dacă are cineva dureri de cap, dacă suferă de gută ori i s-au înfierbântat creierii, ori are mintea tulbu­rată și i-a slăbit inima, să se ungă cu alifie întâi la inimă și, îndată după ce și-a tăiat părul, să se ungă și pe cap, după aceea încă o dată în a doua sau a treia zi și are să-și vină în simțiri, iar mintea i se va limpezi. Și dacă îl chinuie durerile de stomac ori de splină, atunci să-și dea cu alifie întâi de toate la inimă, ca s-o întărească, pe urmă la stomac, dacă acolo îl doare, sau la splină, dacă ea îl supără. Și puterea unsorii are să treacă prin piele și omul se va însănătoși curând.”

Ienupărul (Juniperus communis)

Arbust cu un areal întins pe trei continente: America de Nord, Europa și Asia. Apare spo­radic și în nordul Africii. La noi, acest conifer mai degrabă scund, nu mai înalt de 3-4 metri, crește spontan în zonele de deal și de munte, la altitudini de 700 până la 1500 metri, sub formă de tufe dese, cu crengile îndreptate în sus, purtând frunze aci­culare veșnic verzi, iar toam­na, boabe de un al­bastru închis, spre negru. Are nevoie de multă lumină, dar în rest este ne­pretențios, se mul­țumește și cu soluri mai puțin fertile, aride, suportă vitejește gerul, ca și seceta. Ienupărul târâtor dezvoltat pe terenuri în pantă are marele merit de a le împiedica alune­carea la vale.

Crengile arbustului furnizează un lemn ușor de prelucrat și durabil, folosit în general la con­fecționarea de obiecte nu prea mari, de exemplu bastoane, flu­iere sau cre­ioane. Boa­bele, re­col­tate din oc­tom­­brie până în decem­brie, se usucă și se în­trebuin­țea­ză la condi­mentarea mân­cărurilor. În același timp, ele au virtuți tera­peutice re­cu­noscute și utilizate de me­dicina popu­lară, care le-a va­lo­rificat de-a lun­gul se­co­lelor acțiu­nea diuretică, sudorifică, an­titusivă, an­­tispastică, an­tiseptică, de stimulare a sucurilor gas­trice și de re­mine­ralizare a orga­nis­mu­lui. La rândul lor, și cren­gile se pot utiliza în scopuri me­dicinale.

Părți utile: Ra­mu­rile de ienupăr.

Recoltare: La ne­voie.

Indicații tera­pe­u­­ti­ce: Predispoziție la aler­­gii, febră, ră­ceală.

Rețetă

Decoct contra răcelii

Ingrediente: 5-7 ra­muri verzi de ie­nupăr proaspăt cu­lese (lungi de apro­xi­mativ 15 centi­me­tri), 2 litri de apă.

Mod de preparare: Fierbeți ramurile în apă cam 10 minute. Îndată ce a fost luat de pe foc, decoctul se strecoară și se toarnă în apa din cadă.

Hildegard van Bingen: „Ia o creangă verde de ienupăr și fierbe-o în apă, iar cu aceas­tă apă fă-ți o baie sau o baie de aburi. Îm­băiază-te astfel des, ca să alini fierbințeala cea rea din tine.”

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian