Hipersensibilitatea – har sau boală?

• Există oameni dotați cu antene extrem de fine: sunt im­presionabili, sensibili, plâng ușor și râd din orice, in­tuiesc și simt intens starea de spirit a celorlalți. Un dar? Se poate, dar unul care comportă riscuri ce duc la boli •

„Nu mai fi așa sensibilă! De ce iei to­tul personal?” Cuvintele astea le-a auzit în copilărie, tot timpul, minu­nata actriță de cinema Nicole Kidman. Iar fetița impresionabilă de odinioară a devenit o mare ve­detă, care emoționează cu ro­lurile ei pu­blicul din lumea în­treagă. „Nu pot să joc ceva ce nu simt”, a mărturisit ea într-un interviu. „Atunci când joci o sce­nă trau­matizantă, unde per­sonajul îți cere să trăiești emoții profunde, corpul tău nu știe să facă deosebirea între ficțiune și rea­litate.” Oamenii de acest tip se disting prin capacitatea lor de a empatiza, de a se transpune cu ușurință în situația altora și de a le înțelege problemele. Ei re­ceptează din exterior mai mulți stimuli, mai multe impresii și emoții, cu alte cuvinte simt mai mult decât cei din jurul lor. Psiho­loaga americană Elaine N. Aron a intro­dus, încă în urmă cu 25 de ani, conceptul de „highly sensitive persons”, ceea ce în traducere ar însem­na „persoane supra­sensibile”. Acestea se simt agresate nu numai de o muzică ce răsună prea tare, de mirosurile puternice, de luminile stri­dente sau de prezența sufocantă a unei mulțimi, ci și de simpla realitate cotidiană (inevi­tabil im­perfectă) a relațiilor interumane. De sentimen­tele nerostite și adesea tră­date fără voie, care alte­rează comunicarea dintre doi oameni. De o criti­că aruncată cu asprime. De micile sau marile răni sufletești, pe care ni le provocăm reci­proc, în treacăt. De suferința animalelor. De tristețea oamenilor săraci. Nedreptatea făcută altora le afectează propria ființă aproape fizic, la limita suportabilului. De unde atâta emotivitate? Spe­cialiștii răspund că un creier hipersensibil pre­lucrează în mod diferit stimulii primiți din afară – și anume, îi filtrează în foarte mică măsură. Psihologii intervin aici cu o precizare necesară: „Hipersensibilitatea nu este o boală, ci o însușire determinată genetic. Une­ori, ea poate fi și do­bândită, de pildă în anumite perioade deosebit de stresante, parcurse în prima parte a vieții, respectiv în copilărie sau în ado­lescență.” De asemenea, este important să reți­nem că omul hipersensibil nu are neapărată nevoie de ajutorul unui terapeut. Cunoașterea acestui fapt îi va permite să se înțeleagă mai bine și să se accepte mai ușor. Pe de altă parte, nu trebuie să uite că structura sa psihică delicată îl va predispune la o serie de tulburări. Cel dintâi factor de risc îl reprezintă bombardamentul zilnic al stimulilor, o povară destul de grea chiar și pentru naturile mai robuste. Cu atât mai mult pentru unii care, vorba lui Caragiale al nostru, „simt enorm și văd monstruos”.

Prințesa pe un bob de mazăre

Ea însăși vulnerabilă și în același timp non­conformistă cu tot dinadinsul, prințesa Märtha Louise face figură aparte între rudele ei din Casa Regală a Norvegiei, trimițându-ne cu gândul mai degrabă la „prințesa pe un bob de mazăre” din basmul lui An­dersen. Pasionată de medi­cina holistică, dar și convinsă că are ta­len­tul special de a co­mu­nica nu numai cu ani­malele, ci și cu înge­rii, implicată într-o relație sentimentală cu un șaman, pe care nu s-a sfiit s-o decon­spire pe rețelele de socializare, ea este și autoarea câtorva cărți pe diverse teme de dez­voltare per­so­nală. Anul trecut a publicat încă una, intitulată „Hipersen­sibilă din naștere – Cum poate sensibilitatea să te facă puter­nică”. În paginile ei, Märtha Louise se confesează fără re­zerve, admițând că s-a străduit multă vreme să fie „normală”. Însă n-a reușit să se schimbe, trăirile i-au rămas aceleași și ea le descrie astfel: „Toate lucrurile cu care vii în contact le prelu­crezi mai intens decât alții. Te simți ca și cum ai fi o aplicație de pe telefonul mobil care descarcă neîntrerupt informații. Dacă n-o oprești, îți con­sumă bateria. Asta înseamnă că vei obosi foarte curând, vei fi de-a dreptul extenuat, mai ales în situații în care te afli înconjurat de un mare nu­măr de oameni – așa cum mi se întâmpla mie deseori, în copilărie”. Iar destăinuirea prințesei este cu siguranță sinceră, ar fi greșit s-o suspec­tăm că pozează din dorința de a părea interesantă. Dimpotrivă, hipersensibilii au, în general, ten­dința să-și ascundă emotivitatea. Fie n-o con­știentizează pe deplin, fie suferă din pricina ei, se simt „ca niște extratereștri”.

De altfel, nici specialiștii nu au ajuns la un consens pe acest subiect. Unii medici și cerce­tători asimilează hipersensibilitatea cu nevroza sau o consideră doar un trend la modă, la fel cum era privit, cândva, sindromul burnout, care acum este acceptat ca boală. Totuși rezultatele studiilor nu pot fi contrazise. Iar ele prezintă imagini în care se vede clar că anumite arii cerebrale sunt mai puternic activate la persoanele hipersen­sibile. Cum se manifestă această sensibilitate exacerbată? În primul rând prin tendința de a reacționa exagerat la stimuli de orice tip. Deci, odată ce s-a produs o enervare, ea va rostogoli apoi ecouri mult timp în universul afectiv al unui hipersensibil, deoarece el trăiește cu maximă intensitate atât impresiile frumoase, cât și pe cele neplăcute. Este un dar care poate fi însă și un blestem, în momentul când amintirile dure­roa­se refuză cu încăpățânare să dis­pară. Un alt factor constă în prelucrarea mai minuțioasă a impre­siilor: o reflecție mai îndelungată, o exa­minare mai profun­dă. Datorită acestei însușiri, hipersen­sibilii sunt analiști excelenți și au șansa de a găsi cele mai bune soluții la problemele cu care se confruntă. Există însă și un revers al medaliei: ei își fac mai multe griji, sunt asaltați de temeri și pot ajunge la un nivel periculos al stresului sau la apariția unor afecțiuni de natură psihoso­matică, de pil­dă migrene, tulburări gastroin­testinale, alergii sau boli dermatologice. De obicei, au nevoie de un timp mai îndelungat pen­tru a termina o lucrare sau a formula un răspuns, pur și simplu, fiindcă judecă totul mai temeinic și compară diversele variante posibile. De multe ori, cei din jur le interpretează eronat atitudinea, etichetând-o drept lipsă de randament sau dificultate de înțelegere. Ei iau cu întârziere deciziile, iar adesea le modifică repetat. În fine, un alt factor sunt inhibițiile. În împrejurări ce presupun expunerea la o multitudine de stimuli, hipersensibilii se tem că vor fi solicitați peste pu­terile lor – și se retrag, pentru a se proteja. Unii oco­lesc sistematic anumite situații, cum ar fi reuniunile sau concursurile de orice fel.

Cine visează cu ochii deschiși este sancționat pe loc

Din păcate, oamenii sensibili au reputația de a fi incomozi și aroganți. Oricum, în societatea contemporană, care pune pe primul plan eficien­ța, nu se trăiește ușor cu un bagaj prea voluminos de gânduri și sentimente. Vulnerabilitatea este privită cu neîncredere și tratată cu dispreț. Încă din școală, viitorii cetățeni sunt evaluați pe criterii de performanță. Cine visează cu ochii des­chiși este sancționat pe loc, fie și numai cu o mustrare, iar chemarea insistentă la ordine îl va aduce cu timpul „în rândul lumii”, făcându-l să-și piardă capacitatea de a asculta acea voce inte­rioară, care îi spune fără greș de ce anume are nevoie pentru a se simți împlinit. Astfel, el riscă să ajungă într-o bună zi la blocaj emoțional, stres cronic și depresie. Societatea noastră are o pro­blemă cu gestionarea sentimentelor și confundă sensibilitatea cu slăbiciunea. Mai ales bărbații hipersensibili – care, de altfel, există într-un nu­măr aproape egal cu al femeilor – întâmpină mari dificultăți, și de aceea preferă să-și camufleze firea adevărată sub o mască de conveniență, spre deosebire de culturile asiatice, unde situația este diferită: acolo, afectivitatea se bucură de mai multă apreciere și se manifestă deschis. La o pri­vire mai atentă, constatăm totuși că hiper­sen­sibilitatea are în fond utilitatea ei socială: în vre­me ce o parte din indivizi supraviețuiesc datorită curajului și energiei lor, ceilalți au avantajul de a fi reflexivi și receptivi la nevoile altora și de aceea pot prelua în mod natural rolul de des­chizători de drumuri în beneficiul întregii comu­nități.

„Când sensibilitatea devine excesivă necesită abordare terapeutică”

Cercetătoarea suedeză Maike Andresen știe ce potențial ascund în realitate oamenii cu o sensibilitate ieșită din comun: „Hipersensibilii posedă spirit analitic și o capacitate deosebită de concentrare. Ei pot aduce o contribuție im­portantă la optimizarea activității productive, deoarece dau dovadă de o mare disponibilitate de a-i susține pe alții, lăsând deoparte propriile interese și orgolii. Sunt oameni care creează o atmosferă pozitivă la locul de muncă, induc cal­mul și inspiră încredere. Lor li se datorează fap­tul că există o colaborare mai bună în interiorul echipei”. Din păcate, însă, par să fie „invizibili” pentru factorii de decizie din între­prinderile res­pective, care nu le prețuiesc calită­țile la justa va­loare. Aceasta se explică și prin modul de lucru consa­crat în economiile dezvol­tate. Un studiu de mari pro­porții, realizat în cadrul pro­iectului european GLOBE, a analizat stilul de condu­cere la nivelul fir­melor, ajun­gând la consta­tarea că germanii, danezii și olan­de­zii sunt orientați în principal spre atingerea obiectivelor economice și prea puțin spre cultivarea relațiilor in­ter­umane. Este o concluzie ce ar trebui luată în consi­derare, mai ales în condițiile unei solicitări psi­hice tot mai mari a anga­jaților, care duce la creșterea numărului de îmbolnăviri. De aceea, merită mai multă atenție acele persoane care sunt nu numai performante în plan profesional, dar totodată și capabile de abor­dări mai umane. Cu abili­tățile lor de gândire comple­xă și creativitate, hipersen­sibilii ar putea fi buni conducători – dacă ar învăța să delege atribuții și să-și delimiteze sufi­cient de ferm perimetrul de activitate, astfel încât să nu accepte sarcini care să-i depășească. Însă tocmai în aceasta costă dificultatea pentru cei mai mulți dintre ei. „Oamenii hipersensibili sunt preocu­pați în pro­porție de 90% de nevoile altora și le neglijează atât de frecvent pe ale lor, încât ajung în cele din urmă să nici nu le mai con­știentizeze. Abia dacă se mai cunosc pe ei înșiși, în schimb îi pot ca­racteriza cu maximă exactitate pe cei din jur. Pacienții pierd obișnuința de a-și asculta vocea interioară și dezvoltă tulburări de somn, anxie­tate sau tendințe depresive”, spun psiho­logii, subliniind că în momentul când apar afec­țiunile psihosomatice, acești oameni necesită asistență terapeutică. Căci hipersensibilitatea este o însu­șire ca oricare alta, însă totul depinde de modul cum izbutești s-o gestionezi. Cu alte cuvinte, este esențial dacă ai învățat să păstrezi un echilibru și să privești sensibilitatea ca pe o resursă de îm­bogățire a personalității tale sau, dimpotrivă, o percepi ca pe o povară. De multe ori, hipersen­sibilii își creează o imagine de sine negativă, fiind convinși că nu sunt așa cum ar trebui să fie. Așadar, este important ca ei să-și accepte propria structură psihică și să deprindă un comportament de tipul celui pe care specia­liștii îl numesc „aser­tiv”, adică să învețe cum să ceară ceea ce le este necesar pentru satisfacerea trebuințelor proprii, fără a-i leza pe cei din jur și totodată să-și asigure protecția spațiului psiho­logic personal, având curajul de a spune „Nu” atunci când e cazul.

Sensibilitatea poate deveni o forță

Pare imposibil și totuși este un scop care poa­te fi atins apelând la anumite strategii ce reduc stresul și ajută persoana în cauză să-și țină sub control propriile emoții, să le prelucreze și să le influențeze. Ne referim la aplicarea con­secventă a unor tehnici deja cunoscute: antrena­mentul atenției, yoga, meditație. Sunt de mare folos și ieșirile regulate la plimbare. De aseme­nea, s-au realizat unele instrumente auxiliare, de exemplu, un model special de ochelari cu filtru optic și căști, care sevesc la reducerea fluxului de infor­mații senzoriale pentru protecție la locul de mun­că, acolo unde nu există nicio posibilitate de izo­lare în spații retrase. Fiind deosebit de receptivi, inclusiv în plan fizic, mulți dintre oamenii hiper­sensibili reacționează foarte bine la tipurile de tratamente mai blânde, cum sunt homeopatia, fitoterarapia sau acupunc­tura. Pen­tru anihilarea com­plexelor de inferioritate și construirea unui echilibru psihic durabil, sunt sfătuiți să exploreze noi domenii, unde sensibi­litatea și crea­tivitatea lor se pot exprima liber, de pildă muzica, alte forme de artă sau religia.

Cei ce reușesc în sfârșit să se înțeleagă și să se ac­cep­te au și posibilitatea de a-și reevalua trecutul, toate acele momente în care li s-a re­proșat că sunt fricoși, că plâng prea des și altele ase­menea. Aceasta le acordă șansa de a duce o viață îm­plinită și interesantă. Și prin­țesa norve­giană Märtha Louise s-a împăcat cu sine, așa cum dă mărturie în car­tea ei: „În adolescență, în­cercam mereu să-mi re­prim emoțiile, fiindcă aveam prea multe. Astăzi, îmi dau seama că am primit de fapt un mare dar, acela de a putea simți atât de intens și în același timp de a respecta sentimentele altor oameni”.

TEST

Manifestați tendințe de hipersensibilitate?

Răspunsul este afirmativ, dacă la peste 7 din situațiile care urmează răspundeți cu „DA”.

1. Intuiție sigură și sentimente puternice – Aveți o viață lăuntrică bogată, o multitudine de percepții.

2. Conștiinciozitate exemplară – Vă con­cen­trați asupra sarcinilor de rezolvat, faceți analize minuțioase, vă preocupați de detalii.

3. Reacții emoționale spontane în con­textul vieții de fiecare zi – Atât evenimentele cotidiene, cât și experiențele artistice vă emoțio­nează profund. Sunteți creativi, înclinați spre re­verie, plângeți ușor.

4. Multă compasiune – Aveți o mare capa­citate de a empatiza, vă repugnă violența.

5. Luați lucrurile personal – Reflectați în permanență la dvs. și la ceilalți și raportați aproape totul la propria persoană.

6. Vă faceți deseori griji – Priviți problema din toate unghiurile înainte de a lua o hotărâre, iar aceasta vă provoacă adesea temeri.

7. Când acționează asupra dvs. prea mulți stimuli, vă simțiți suprasolicitați – În ase­menea situații vă enervați repede și transferați tensiunea nervoasă la nivelul organelor.

8. Un simț pronunțat al dreptății – Vă în­fu­riați ori de câte ori băgați de seamă că se folo­sește dubla măsură.

9. Aspirați continuu spre armonie – Sun­teți mediatori înnăscuți și oameni de echipă. Tre­buie să învățați cum să rezistați mai bine în împre­jurări conflictuale.

10. Nivel ridicat de autoexigență – Tindeți spre perfecționism, iar astfel puneți singuri pre­siune pe dvs. Vă este greu să lucrați, atunci când sunteți ținuți sub observație.

11. Mai bine singuri pe drumul dvs. – Cel puțin în sport, unde evitați jocurile de echipă și con­cursurile.

12. Talentul de a asculta – Îi faceți pe cei­lalți să se simtă bine, fiindcă sunteți oricând dispuși să le ascultați păsurile. Atenție însă: vă vine greu să stabiliți niște limite, ceea ce vă expune la peri­colul de a vi se invada spațiul intim.

13. Este important să vă retrageți din când în când – Simțiți periodic nevoia de a vă „în­cărca bateriile”.

14. Luați cu greutate decizii – Cântăriți și prelucrați laborios fiecare amănunt.

15. Autoreproșuri – Greșelile pe care consi­derați că le-ați comis nu se dau duse din gându­rile dvs., ci vă urmăresc multă vreme. Fiind pro­priul dvs. critic necruțător, nu vă vine ușor să mai ac­cep­tați și criticile altora.