Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Leacurile Crăciunului: PINUL (Pinus sylvestris)

Foto: Dreamstime – 4

Fișă personală

Cu scoarța lui roșiatică și acele albăstrii, pinul face un contrast sărbătoresc cu zăpada, fiind primul arbore care anunță venirea Crăciunului. Are nevoie de multă lumină și, ca s-o găsească, se cațără chiar și pe stânci, datorită rădăcinii sale puternice, care îi asigură o ancorare fermă. Suportă cu stoicism atât geruri de minus 40O vârstă matusalemică: 5000 de ani!

Aflați în căutarea unor modalități de adaptare a vegetației la condițiile tot mai vitrege de pe planeta noastră, înăsprite continuu de avansarea poluării și a încălzirii globale, botaniștii au încercat să identi­fice arborii cei mai bătrâni de pe mapamond. Așa au descoperit că în Munții Albi, din California, la altitudinea de 3.000 de metri, stă încă în picioare un pin pe care l-au numit Matusalem (după personajul biblic), deoarece testele au demonstrat că are o vâr­stă apropiată de 4.850 de ani, ceea ce înseamnă că îi revine, de drept, titlul de campion mondial. În aceeași zonă existase anterior un altul și mai bătrân, cu numele Prometeu, care a fost însă tăiat… din gre­șeală în 1964, după ce împlinise deja cinci mile­nii! Oamenii de știință presupun că acest fenomen spectaculos al supraviețuirii unor exemplare den­dricole străvechi se datorează alcalinității solului din regiune, deosebit de bogat în carbonat de calciu și magneziu.

Locul al doilea în lume (și primul în Eu­ro­pa) este deținut de Italus, un pin de la germi­nația căruia au trecut peste 1230 de ani. El datează așadar din Evul Mediu timpuriu și poate fi vizitat în parcul național Pollino, din Calabria (Italia). Grecii se mândresc și ei cu Adonis, un pin de aproximativ 1080 de ani. Spre deosebire de ocupanții primelor două po­ziții, la care amprenta senectuții este evi­den­tă, arborele din nordul Greciei, cu statura lui viguroasă și cetina bogată, pare să-și păs­treze neștirbită vitalitatea. O adevărată întru­chipare a perenității.

Mistere și ezoterism

Dintotdeauna, pinul a inspirat oamenilor un sentiment de calm, echilibru și statornicie. Cetina sa veșnic verde sugerează puterea de a dăi­nui și a renaște. În Antichitate a fost deseori asociat cu ritualurile religioase. Există și astăzi, la Mogels­berg, în Elveția, o pădurice de pini, pe locul unei așa-numite „păduri sacre”, un loc folosit cândva de alemani pentru venerarea zeilor și cinstirea strămo­șilor.

Și în Extremul Orient i s-au atri­buit arborelui semnificații spiri­tua­le. Japonezii vedeau în el un sim­bol al afecțiunii și prieteniei constante și îl însoțeau cu trandafirul, compu­nând astfel o polaritate de tipul yin-yang, în care delicatețea florii su­gera feminitatea, pe când copacul era elementul masculin, temerar și încărcat de energie. Chinezii îl res­pectau ca pe o imagine simbolică a forței benefice și a continuității vie­ții. Iar cunoscătorii tainelor Feng-Shui recomandau ca, la întemeierea unei familii, tinerii soți să-și plan­teze în apropierea casei doi pini drept protectori, ce le vor asigura un trai îndelungat împreună, o căs­nicie armonioasă și împlinită.

Vizitatorii Vaticanului pot poposi, și ei, lângă Fontana della Pigua, o fântână con­strui­tă de romani în primul veac de după nașterea lui Hristos. Dea­supra bazinului rotund care cap­­tează apa, se ridică un soclu ce susține reprezentarea sculp­turală de mari dimensiuni a unui con de pin, străjuit de-o parte și de alta de doi păuni. Și nu e vorba de un simplu orna­ment. În viziunea ezoteriș­tilor, fructul pinului simbolizează glanda pineală (legătură con­fir­mată de altfel și de etimolo­gia ter­menului, căci „pinea” însemna în latină chiar „con de pin”). Măruntă cât un bob de mazăre, glanda de formă coni­că se află așezată între emisferele cere­brale, prin urmare, în centrul creierului, fiind soco­tită o punte de comunicare între universul fizic și cel spiritual. Se afirmă că activarea ei prin yoga și meditație duce la deschiderea celui de-al treilea ochi, permițând accederea la treapta supremă a evo­luției spirituale: iluminarea, cunoașterea adevărului absolut.

O practică ezoterică moștenită de la amerindieni și populațiile din Orientul Mijlociu, încă folosită de multă lume în zilele noastre, este fumigația. Se crede că fumul degajat prin arderea anumitor plante ar antrena și îndepărta energiile negative din încă­peri. Unele persoane înzestrate cu o sensibilitate specială, care au întrebuințat la fumigații lemnul, scoarța, conurile, acele sau rășina de pin, relatează că au simțit o căldură plăcută în tot trupul, că le-a dispărut instantaneu orice urmă de supărare și au fost inundate de un imens sentiment de bucurie.

Utilizări practice

Aflat în preajma omului veac după veac, de-a lungul unor milenii, pinul a izbutit mereu să-i fie de folos. În jurul anului 2600 î. Hr., egiptenii au înce­put să-și îmbălsămeze morții. Mumificarea era o procedură complicată, la care ei se serveau de tere­bentina obținută prin distilarea rășinii de conifere. Pe meleagurile României de azi, geto-dacii prelu­crau și ei rășina, dar cu un scop diferit: preparau din ea catran, un lichid vâscos, cu care își ungeau băr­cile, împiedicând apa să pătrundă în ele. Mai târziu, până spre vremurile noastre, oamenii din sate con­tinuau să producă și să utilizeze catranul pentru a-și proteja de intemperii căruțele, unicul lor mijloc de transport. În satele de munte, catranul era folosit și ca unsoare de pus pe răni.

Înainte de apariția iluminatului electric, erau la mare căutare torțele, confecționate din rumeguș de pin îmbibat cu rășină sau smoală. Ardeau mult timp și răspândeau în jur destulă lumină. Ele iluminează și astăzi orașele din Finlanda, în serile de Crăciun.

Copacul bucuriei

Pinul are puterea misterioasă de a comunica pe căi neștiute cu noi, risipindu-ne toată negura din suflet. Probabil că tocmai asta voia să spună marea vindecătoare din secolul XII, călugărița Hildegard van Bingen, când l-a numit „copacul bucuriei”. Per­soanele înclinate spre melancolie caută instinc­tiv apropierea unui pin, deoarece el le induce sentimen­tul că nu sunt singure pe lume, ci că au alături un prieten care le va ocroti. Un om mereu trist este de obicei acaparat de tumultul său lăuntric, fiind orien­tat mai mult către el însuși și mai puțin spre ceilalți. Energia benefică a pinului îi înlătură închistarea și îl deschide. Fără să-și dea seama, „pacientul” în­ce­pe să respire mai profund, curățându-și plămânii de restu­rile de aer stătut. Sângele se pornește să circule mai repede și alimentează organele cu oxi­gen proas­păt. Inima se linișteș­te, tensiunea revine la normal și senzația de apăsare din piept cedează. Iar trupul, trezit parcă dintr-un somn adânc, învio­rează și su­fle­tul – deznădejdea dispare, ca și cum n-ar fi fost. Ar fi minunat dacă în vacanța de iarnă v-ați rupe un timp de la mesele îmbelșugate, pentru o plimbare într-o pădure de pini. Chiar și un singur arbore ar fi destul ca să-i încercați puterea întremătoare și să așteptați sărbătorile iernii iluminați.

În cazul când locuiți într-un apartament de bloc și vi se pare dificil să ieșiți în căutarea acelui prieten fidel care vă așteaptă undeva cu infinită răbdare, încercați, deocamdată, o cale mai simplă: câteva pică­turi de ulei de pin, puse într-o lampă de aro­materapie. S-ar putea să fiți surprinși de propriile dvs. reacții. E posibil să trăiți emoții răscolitoare și să vi se umple ochii de lacrimile pe care le-ați reți­nut prea mult timp. Nu vă îngrijorați, ele nu vor face altceva decât să spargă lacătul temniței în care v-a ferecat întristarea și să vă arate drumul spre lumină, încredere și bucurie.

Dacă însă vă numărați printre cei ce nu se dau în lături de la un mic sacrificiu de timp, pentru a testa o metodă ceva mai laborioasă, vă propunem confecționarea unei perne din ace de pin. Puneți-le mai întâi în apă călduță și lăsați-le acolo până când plesnește cuticula dură a frunzelor, iar apa începe să se tulbure. Atunci strecurați-le și puneți acele la uscat. Pisați-le ușor într-o piuliță de lemn, umpleți cu ele o față de pernă sau un săculeț din pânză de in pe care vă veți sprijini capul, inhalând o noapte întreagă aroma subtilă a pinului. El vă va dărui un somn liniștit, ajutându-vă să vă treziți în dimineața următoare perfect odihniți și bine dispuși.

Utilizări medicinale

Datorită numeroaselor sub­stan­țe bioactive pe care le conțin, mu­gu­rii, acele și rășina de pin au o ac­­țiune antiinflamatoare, dezinfec­tan­tă, ci­catrizantă, antispastică, diu­­retică și expectorantă, consti­tuind remedii frecvent întrebuințate în fitoterapie, sub diferite forme.

Rețete

Sirop

Tuse, bronșită, afecțiuni ale căilor urinare, nevralgii, reumatism

      Ingrediente: 100 g muguri de pin, 100 ml alcool 70°, 1 l apă, za­hăr.

      Mod de preparare: Lăsați mu­gu­rii la macerat 12 ore, apoi turnați pes­te ei 1 litru de apă cloco­tită, aco­periți vasul și pu­neți-l deo­par­te, pentru încă 6 ore. Stre­­curați, adăugați câte 200 g zahăr la fie­care 100 ml de li­chid și fierbeți-l pâ­nă când se în­groașă sufi­cient, iar za­hă­rul se dizolvă complet. Păstra­ți-l în sticle și luați 2-3 lin­gurițe pe zi.

Tincturi

Sirop de muguri de pin

Reumatism, nevralgii, sciatică, dureri musculare, gută

Ingrediente: 100 g ace de pin, 50 g boabe de ienupăr, 30 g flori de lavandă, 20 g flori de arnică, 1 l alcool 70

Mod de preparare: Mărunțiți plantele și intro­duceți-le într-o sticlă în care turnați apoi alcoolul. Închideți-o bine și țineți-o pentru 2-3 săptămâni într-un loc călduț, agitând-o cel puțin o dată pe zi. La sfârșit strecurați tinctura.

Se iau câte 5-10 picături într-un pahar cu apă.

Calmarea tusei, dezinfectarea cavității bucale, a nasului și faringelui, cistite, uretrite

      Ingrediente: Ace de pin proaspete, zdrobite (o parte), alcool 70o (10 părți).

      Mod de preparare: Puneți ingredientele la ma­cerat în­tr-o damigeană astu­pată. Du­pă 14 zile strecurați tinctura și turna­ți-o în sticle de 1/2 litru, bine închise.

      Nu luați mai mult de 5-10 picături la un pahar cu apă.

Alifii

Eczeme, scabie, psoriazis

Ingrediente: 1-2 conuri de pin proaspete, 50 g unt ghee (unt topit și clarifiat) sau untu­ră de porc.

Mod de preparare: Topiți untul/untura într-o ti­gaie, puneți conurile tăiate mărunt în grăsi­mea fier­binte și lăsați-le acolo timp de o oră sau două. După aceea strecurați, scurgeți grăsi­mea într-un borcănel de sticlă cu capac și așteptați să se ră­cească. Apoi închideți bine borcănelul și păstrați-l la frigider. Ungeți pielea bolnavă.

Tratarea rănilor

Ingrediente: Rășină de pin și untură în părți egale.

Mod de preparare: Ingredientele se fierb în bain-marie. Alifia se pune într-un recipient bine închis, ținut la rece, și se fac aplicații pe porțiunile de piele afectate.

Decocturi

Infuzie de pin (Foto: Shutterstock)

Reumatism, nevroză cardiacă, scabie, tratarea rănilor

Ingrediente: Între 500 și 1500 g ace de pin proas­pete, 3 l apă.

Mod de preparare: Frunzele de pin se fierb 30 de minute într-un vas acoperit, apoi se strecoară, iar lichidul se varsă în apa de baie. Faceți o cură de 20 de băi cu durata de 10-15 mi­nute la temperatura de 36-37Infuzii

Bronșite, alte afecțiuni respiratorii, cistite, uretrite

Ingrediente: 2 linguri de ace de pin proaspete, 200 ml apă.

Mod de preparare: Zdro­biți acele de pin, turnați pes­te ele apa încălzită până în­cepe să clocotească și in­fu­zați 10-15 minute. După aceea strecurați și îndulciți ceaiul. Se bea câte o cană zilnic.

Bronșite cronice, litiază urinară, cistite

Ingrediente: 1 lingură muguri de pin, 250 ml apă.

Mod de preparare: Turnați un sfert de litru de apă clocotită peste mugurii de pin și infuzați-i 15 minute, după care strecurați. Beți 2-3 căni pe zi.

Ten iritat și roșu

Ingrediente: 2-3 linguri muguri de pin, 250 ml apă.

Mod de preparare: Pregătiți o infuzie după mo­delul prezentat mai sus și spălați-vă fața cu ea, pentru a calma pielea.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian