Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Fereastra Crăciunului

Foto: Shutterstock

Se apropie cea mai dragă sărbătoare a su­fletului meu, Sărbătoarea sărbătorilor, cum îi mai spun atunci când mă gândesc la ea. SĂR­BĂ­TOAREA! Dacă ar trebui să răspund repede și pe scurt de ce anu­me Crăciunul e pe primul loc între toate zilele înscrise cu roșu în calendar, n-aș avea decât să mă gândesc la Crăciunurile copilăriei, de care îmi aduc bine aminte. Iar dacă ar trebui să răspund la aceeași întrebare mai pe îndelete, mai cumpănit și elaborat, răspunsul ar fi același, dar ar avea mai multe nuanțe decât este acum loc și timp pentru a-l asculta. Un lu­­cru e sigur însă: oriunde am ajuns în viața aceas­ta, învinsă sau învingătoare față de împrejurări și circumstanțe, am dus cu mine în toate casele în care am trăit amintirea tuturor rânduielilor și pregă­ti­rilor pentru sărbătorile de iarnă ale co­pilăriei. Ele m-au însemnat, m-au marcat pentru totdeauna.

Pe-atunci totul începea în ochiul aburit al unei ferestre din casa Bunii, fereastră care dădea către pădure. Acolo începea așteptarea cea mare a săr­bătorii, atunci când nori grei și suri năvă­leau peste copaci. De acolo, de lângă fereastră, urcată pe un scaun verde de lemn, pândeam primii fulgi spul­berați de vânt. Știam că după ce începe să ningă, nu mai am mult de așteptat. Din ochiul acela de lumină în care a început lumea copilăriei mele, am urmărit apoi schimbările pe care apropierea sărbă­torii le lăsa peste lucruri și oameni. Parcă simt și acum freamătul care-i prin­dea pe toți, într-un fel de veselie a pregă­ti­rilor. Văzută acum de la distanța unor zeci de ani, știu că această bucurie venea din faptul că se adunau acasă toți din familie, că erau îm­pre­ună, că trăiau împreună bucuria nașterii Prun­cului Sfânt. Tineri și bătrâni erau cuprinși de un fel de iureș zgomotos, și toate se încheiau repe­de și ar­monios, după cum „am prins din moși și strămoși”. Nimic nu era la întâmplare, timpul sărbătorii avea re­gulile lui, de la care nimeni nu se abătea, pentru că peste toți și toate, Buna era păstoriță și apără­toare a vechilor rânduieli. Iar când în curtea casei ajungea bradul, adus din pădure cu mare fast și ceremonie de uncheașul Petrea, un miros tulburător de zăpezi sălbatice venea odată cu el, acoperea toa­tă gospodăria și-o ținea într-un fel de nor tainic, protector, multe zile, cât ținea sărbătoarea. Bradul împodobit, bucătăria, cuptorul care devenea un fel de centru al lumii, colindele de noapte, purtate de ecouri calde, sub stelele reci, zăpezile trosnind sub pașii colindătorilor, armonia și înțelegerea dintre oameni, care se lăsau ca o lumină sfântă în toate casele, pe toate acestea le-am pândit, simțit, învățat, și aflat, din ochiul de lumină străvezie al ferestrei copilăriei. Ea va rămâne mereu deschisă, pentru toate sărbătorile care vin peste noi, și care sper să rămână la fel de tainice ca în primii ani ai vieții mele.

Nu există comentarii

Răspunde și tu

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian