Pe urmele Crăciunului biblic – Minunata poveste a nașterii lui Iisus

• Câți dintre noi mai stau în ziua de azi să se gândească ce anume sărbătorim de Crăciun? Cum și unde anume a decurs nașterea lui Iisus? Prin ce încercări a trebuit să treacă Maria, înainte de a-L aduce pe lume? Unde a văzut El, de fapt, lumina zilei? Și cine L-a întâmpinat? Iată câteva dintre întrebările la care încercăm să răspundem, reconsti­tuind istoria care stă la baza frumoasei sărbători creștine din 25 de­cembrie •

Ana și Ioachim

După o veche tradiție, atestată încă din secolul al II-lea, părinții Maicii Domnului s-au numit Ana și Ioachim. Ana era fiica Marelui Preot Matan și sora celei ce avea să-i devină mamă Sfântului Ioan Botezătorul. Ea s-a măritat cu înțeleptul Ioachim din Galilea, urmaș al Regelui David, și amândoi au devenit cunoscuți pentru felul neprihănit și plin de dragoste de Dumnezeu în care își duceau traiul. Legenda spune că cei doi soți erau, totuși, măcinați de o mare durere: deși își uni­seră destinele cu 20 de ani în urmă, nu aveau încă niciun co­pil. Mâhniți peste mă­sură, Ana și Ioachim au postit și s-au rugat până când fiecăruia dintre ei li s-a arătat îngerul Domnului, ca­re i-a anunțat că Ana va deveni mama unei fete, pe nume Maria, prin care „se va da mân­tuire la toată lumea”. Recunoscătoare pentru mi­nunea care i-a permis să devină mamă, deși era stearpă, Ana a promis să-i închine pruncul lui Dum­nezeu. Fericiții părinți au crescut-o pe Maria timp de trei ani, iar apoi și-au ținut promisiunea și au dus-o la Templu, unde fetița avea să rămână vreme de 12 ani, alături de alte fecioare, citind Scripturile, lucrând și rugându-se lui Dumnezeu.

Iosif cel bun și drept

Despre Iosif, soțul Fecioarei Maria, nu se știu prea multe. Biblia menționează că se număra, și el, printre descendenții Regelui David. În ce privește profesia lui, evanghelia după Matei, scrisă la origini în limba greacă, îl numește „tekton”, cuvânt care a fost, în gene­ral, tradus prin „tâmplar”. Acade­mi­cianul Géza Vermes, care, grație cer­cetărilor asupra Manuscriselor de la Marea Moartă și a personali­tății isto­rice a lui Iisus, a fost numit primul profesor de studii ebraice la presti­gi­oasa Universitate Ox­ford, din Anglia, a venit cu o interpretare diferită. El a ținut să noteze că termenii de „tâm­plar” sau de „fiu de tâmplar” sunt utilizați în Talmud, un text central al iudaismului rabinic, cu referire la o per­soa­nă foarte învățată. Cu alte cuvinte, este posibil ca Iosif să nu fi fost de fapt tâmplar ori dulgher, ci un erudit și un fin cunoscător al bibliei ebraice Tora. Această ultimă interpretare pare să completeze destul de bine informațiile prezentate de protoevan­ghelia lui Iacob. Evanghelia apocrifă, scrisă pro­babil în jurul anului 145, îl prezintă pe Iosif drept un văduv înaintat în vârstă, care se remarcă prin cinstea și dreptatea lui, acesta fiind, de altfel, și motivul pentru care, pe când Fecioara Maria avea doar 12 ani, el a fost ales să-i fie soț, prin îndru­ma­rea unui înger. Înfățișat ca un om al credinței, tăcut, drept, de încredere, și cunoscător al tainelor dumne­ze­iești, Iosif este pentru ultima dată amintit în Biblie pe când Iisus avea 12 ani. Acesta ar putea fi un argument în plus că Iosif era vârstnic, astfel încât probabil nu a apucat să asiste cu ochii lui la destinul măreț al copilului sfânt pe care l-a crescut și protejat cu atâta dedicare. Vârsta înaintată a lui Iosif ar mai putea avea o semnificație. Fiindu-i Ma­riei soț sau logodnic, el îi slujea acesteia drept pa­văză, putându-i proteja, în această calitate, fecioria. De unde și apelativul de „Pururea Fecioară”, cu care Maica Domnului este cinstită de creștinii orto­docși, deși era femeie măritată.

Buna Vestire

Conform Evanghe­liei după Luca, Fe­cioa­ra Ma­ria, care se afla în Nazaret, un mic sat aflat la circa 65 de ki­lometri de Ierusalim, a aflat că va da naștere fiului lui Dumnezeu, pe vremea când mătu­șa ei, mama lui Ioan Botezătorul, era la rândul ei gravidă în luna a șasea. Buna Vestire este sărbătorită primă­vara, în data de 25 martie, deci cu nouă luni înainte de Crăciun. Biblia povestește că cel care i-a adus Mariei marea veste a Nașterii a fost însuși Arhan­ghelul Gavriil, care apare de altfel adesea în Biblie pe post de mesa­ger. Aflând că va deveni mama „Fiului Celui Preaînalt”, Fecioara Maria s-a mirat, spunând că ea „nu știe de bărbat”, însă îngerul i-a spus că Iisus avea să fie conceput în urma pogorârii Duhului Sfânt. În acest episod, Maria, care primește vestea cu multă smerenie și credință, este descrisă, după cum se știe, ca fiind logodnica lui Iosif. Unele voci susțin însă că la mijloc este vorba de o neînțelegere – sau de o traducere deficitară – întrucât, la evreii antici nu existau logodne, ci doar căsătorii care, după o vreme, erau urmate de o altă ceremonie, de consumare a mariajului. Dincolo de faptul că era logodită sau căsătorită cu Io­sif, mai știm că Fecioara Ma­ria, deși extrem de tânără, era deja orfană de ambii părinți. O situa­ție delicată, în condițiile în care reacția lui Iosif la aflarea veștii sarcinii ei ar fi putut fi una vio­lentă. Conform Legii lui Moise, el ar fi putut-o denunța pe Maria, ceea ce ar fi condus la condam­na­rea ei la moarte. Bunul și drep­tul Iosif era însă departe de a nutri asemenea gânduri. În plus, orice urmă de temere i-a fost risipită de îngerul lui Dum­nezeu, care i-a apărut și lui în vis și l-a luminat cu privire la soarta Mariei și a Pruncului Sfânt, pe care aceasta îl purta în pântec.

În ce an s-a născut Iisus?

Obișnuim să vorbim de anul cutare înainte sau după Hristos, motiv pentru care s-ar putea crede că anul în care el s-a născut a fost „anul zero” al epocii creștine. Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Și asta, pentru că data nașterii lui Iisus nu este clar menționată în evanghelii. Pentru a afla cronologia evenimentelor, cercetătorii au trebuit să facă pe detectivii, folosindu-se de fiecare dintre micile indi­cii oferite în acest sens de textele sfinte. Pentru esti­marea anului în care s-a născut Iisus, au fost luate în calcul două aspecte principale: evangheliile men­ționează că Iisus s-a născut în vremea domniei Regelui Irod (decedat în anul 4 î.H) și că a început să predice în jurul vârstei de 30 de ani, anume, în cel de-al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberius Cezar. Pornind de la aceste două elemente, cei mai mulți istorici apreciază că Iisus s-a născut cândva între anii 6 și 4 î.H.

În ceea ce privește ziua, din punct de vedere istoric, misterul este încă și mai mare. Ce știm în schimb este ceva ce afirmă mai toate scrierile religioase care au abordat acest subiect – și anume, că Iisus a venit pe lume sâm­bătă spre duminică, la miezul nopții.

De ce Betleem și nu Nazaret?

O altă informație legată de viața lui Iisus, care provoacă o oarecare nelămuire, este cea privind naș­terea sa la Betleem, în condițiile în care este lucru știut că el provenea din Nazaret, așezare aflată în Galileea. În Evanghelia după Matei, se arată că, după ce Iisus s-a născut la Betleem, lui Iosif i-a vorbit în vis un înger care i-a spus să fugă cu familia în Egipt, pentru a-l scăpa pe prunc de masacrul pus la cale de regele Irod. Iar după ce pericolul a trecut, familia „a venit și a locuit în orașul Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin profeți: «că Nazareu se va cheama»”.

În Evanghelia după Luca, Iosif trăia însă în Nazaret încă dinainte ca Iisus să se fi născut și a ajuns la Betleem, în Iudeea, pentru că trebuia să se înscrie la un recensământ. Întrucât, din punct de vedere istoric, există multe argu­mente care pun sub semnul întrebării această relatare, cum ar fi de pildă faptul că recensământul în cauză s-a desfășurat abia după moartea lui Irod, în anul 6 d.H., o altă variantă luată în considerare este ca Betleemul în care s-a născut Iisus să fi fost o altă așezare care poartă acest nume și care se află la doar 10 km de Nazaret. Sau că, de fapt, și Iisus s-ar fi născut, to­tuși, în Nazaret. Cum evan­ghe­liile au fost scrise în pri­mul rând ca documente teologice și nu ca relatări istorice, mulți cercetători biblici consideră că discu­ția privind isto­ricitatea acestui episod reprezintă o problemă se­cun­dară. Și probabil că au dreptate.

De ce a călătorit Maria pe un asin?

Potrivit unor relatări, Maica Domnului a ajuns în Betleem călare pe un asin adus special de Iosif, pen­tru a o ajuta să bată mai ușor drumurile, dat fiind că era însărcinată. De ce vorbește însă povestea tocmai de un asin, același animal cu ajutorul căruia Fecioara Maria a fugit alături de Iisus și Iosif în Egipt, și pe care, zeci de ani mai tarziu, Hristos intra în Ierusalim, întâmpinat de mulțimi? Este drept că de cai nu se slujeau în acele vremuri decât cei bo­gați și soldații. Pe de altă parte, asinul, un bun ani­mal de povară, nepretențios și de mare ajutor omu­lui, este asociat blândeții și smereniei. Există chiar și unele credințe populare care merg mai departe, spunând că diavolul se poate preschimba în orice vietate, dar nu și în asin. Mai mult, diavolul nu le poate face vreun rău nici oamenilor care merg întovărășiți de măgar în călătorie. Asinul nu i-a fost însă Fecioarei Maria doar însoțitor pe lungul drum către Betleem. Se povestește că, după ce Iisus s-a născut, el a stat alături de celelalte dobitoace, lângă iesle, protejând Pruncul cu răsuflarea sa caldă de frigul aspru al iernii.

Peșteră sau staul?

Părerile sunt împărțite. Ce știm sigur este că Iisus nu s-a născut într-un han. Luca spune asta foarte clar în Biblie, arătând că „nu mai era loc pentru ei în casa de popas”. El mai precizează, de asemenea, că, după ce a născut, Maica Dom­nului „l-a înfășat și l-a cul­cat în iesle”. Întrebarea este, așadar, unde se afla ies­lea respectivă, care apare în mai toate relatărie privind nașterea lui Iisus. O variantă este ca ea să se fi găsit într-un staul, eventual chiar în cel al casei de popas la care a făcut referire Luca, sau poate într-un grajd oare­care, ce-i aparținea vreunui om inimos, căruia i s-a făcut milă de tânăra care stătea să nască.

O altă variantă luată în discuție este că ieslea respectivă să se fi aflat într-o peșteră, fapt menționat în mai multe relatări, pre­cum scrierile Sf. Iustin Mar­tirul și Filosoful, datând din jurul anului 160, și cele ale lui Origen și ale lui Euse­biu, din secolul al III-lea. Po­trivit acestora, peștera res­pectivă se afla aproape de Betleem, către răsărit, și slujea ca grajd de dobitoace. Cum Iosif și Maria nu au reușit să găsească în Bet­leem o casă în care Maica Domnu­lui să nască, „din pricina mulţimii poporului care venise să se înscrie” la recensământ, cei doi au cău­tat adăpost în peștera aflată la marginea așe­zării. În fond, este posibil ca între cele două variante ale povestirii – staulul, ca anexă gospodărească, și peș­teră – să nu existe nicio con­tradicție, întrucât la acea vreme, unii oameni își ridicau casele în fața peșterilor, tocmai pentru ca ele să poată fi folosite pe post de hambar sau drept grajd pentru animale.

Un argument care pare să vină în sprijinul ideii că Iisus s-a născut, într-adevăr, într-o peșteră care slujea drept staul, este ridicarea Bisericii Nașterii Domnului din Betleem, chiar deasupra unei ase­menea grote. Ea este una dintre cele mai vechi biserici creștine din lume, fiind înălțată cu începere din 326, la inițiativa Împaratului Constantin cel Mare și a mamei sale, Elena, chiar în partea de răsărit a orașului Betleem, la opt kilo­metri de Ierusalim. Deci, într-o zonă care corespunde exact des­crierilor făcute în relatările străvechi. Creștinii au marcat chiar și locul în care a fost așezat Iisus, imediat după nașterea sa. Aici se află acum o stea de argint în­crustată în piatră, pe marginea căreia stă scris, în latină „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est.” („Aici S-a născut Iisus Hris­tos din Fecioara Maria”). Indiferent care o fi fost realitatea istorică, mai importantă pentru credin­cioși este însă simbolistica pe care toate posibilele locuri luate în discuție o au în comun. Ce sare în ochi este că, prin simplitatea lor, fiecare dintre ele ne duce inevitabil cu gândul la o adâncă și frumoa­să stare de smere­nie. Din punct de vedere religios, se vor­bește, de altfel, în contextul discuțiilor pri­vind naș­terea lui Iisus, de chenoză, adică de lip­sirea sau „golirea” lui de slava avută înainte de întrupare și coborârea sa la starea de om, ferit însă de păcat.

Misterul Stelei de la Răsărit

Dintre minunile care au însoțit nașterea lui Iisus, Noul Testament amintește și o stea care a apărut pe cer, ghidând trei magi sosiți de la Răsărit, către lo­cul în care a venit pe lume Pruncul Sfânt. „(…) Și iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era pruncul”, stă scris în E­van­ghelia după Matei. Relata­rea ne poate stârni mira­re. Pentru noi, oameni ai se­col­u­lui XXI, atenția acordată de cei trei magi unor feno­mene ce­rești ar putea părea exage­rată. În Antichitate, însă, lu­cru­rile de acest fel erau lua­te foarte în serios. Cu mari eforturi, ci­vilizațiile din acea epo­că ridica­seră adevă­rate ob­ser­vatoare astro­nomi­ce, cu ajutorul cărora as­trele erau cercetate cu riguro­zitate, mersul lor pe cer reprezentând o mare sursă de interes atât pentru elite, cât și pentru oa­menii de rând. Iar importanța fenomenelor astrolo­gice nu avea de-a face numai cu nevoia de-a ști, de exem­plu, care este cea mai bună perioadă pentru a între­prinde diverse activități agricole, precum semăna­tul. Oamenii acelor timpuri vedeau în stele mult mai multe de atât. Să nu uităm, de pildă, că astrologia cuprindea la vremea a­ceea noțiuni de astro­no­mie, care de abia la secole mai încolo a devenit o știință separată. Privind pe cer, astrologii distin­geau sem­ne de tot felul. Iar apariția unei stele noi pe cer era desigur de na­tură să pro­voace o rumoa­re deosebi­tă. Așa se expli­că de ce specta­culosul fe­nomen i-ar fi putut deter­mina pe magi să-și pără­sească lo­cu­rile de baștină în cău­tarea lui Iisus, ei inter­pretând noua stea de pe cer drept un semn de o importanță ieșită din co­mun.

Dar a apărut, într-adevăr, o nouă stea pe cer, în preaj­ma datei la care se crede că s-a născut Iisus? Descrie straniul episod din Biblie vreun fenomen astrologic real? La această întrebare s-au propus răspunsuri dintre cele mai felurite. Una dintre teo­riile preferate ale astronomilor este cea conform căreia așa-numita „Stea de la Betleem” ar fi fost con­juncția dintre Venus și Jupiter, din anul 2 î.H. La un moment dat, cele două planete erau atât de apropiate, încât păreau să formeze un singur corp ceresc, mai strălucitor decât toate celelalte stele de pe cer. Asemenea fenomene precum conjuncțiile ar putea explica nu doar relatarea privind apariția unui nou astru, ci și precizarea, încă și mai bulversantă, că acesta s-ar fi deplasat ghidându-i pe magi. S-a mai speculat, însă, că Steaua descrisă în Biblie ar fi Cometa Halley, care a fost vizibilă în anul 12 î.Hr. ori o presupusă novă, despre care rapoartele chine­zești și coreene au afirmat că ar fi fost vizibilă timp de 70 de zile în anul 5 î.Hr. În anul 7 î.H. s-a produs un alt fenomen astronomic interesant: o conjuncție între Jupiter și Saturn. După cum a notat Mark Kidger, de la Institutul de Astro­fizică din Tenerife, con­juncția in­dica planeta „regală” Ju­pi­ter în conste­lația Peștilor, legată, din punct de vedere astrologic, de evrei. În ochii unor inițiați în tai­nele astrologiei, cum erau Magii de la Răsărit, fenomenul ar fi putut fi astfel interpretat ca reprezentând un semn impor­tant. Cum ar fi acela că pe lume a sosit un nou „îm­părat al Iudeilor”.

Cine erau Magii care i-au adus daruri Pruncului Iisus?

Singurul text biblic în care apare povestea Ma­gilor este Evanghelia lui Matei, care nu precizează însă nici numărul și nici numele lor, notând doar că erau „de la Răsărit”. De aici s-a emis ipoteza că ei ar fi provenit din Persia, fiind reprezentanții unei caste de preoți zoroastrieni, astrologi și profeți, despre care ne-a oferit unele date interesante isto­ricul grec Herodot, care a trăit cu circa 500 de ani înainte de nașterea lui Iisus. El povestea despre magi că își aveau originea în Medes (Medina de azi), formând o clasă de elită a Imperiului Persan (motiv pentru care au fost probabil și descriși apoi de creștini drept „crai” sau „regi”). Din rândurile lor au început să se nască iluminați, specialiști în interpretarea viselor, precum și astrologi respectați și înțelepți, preoți ai zoroastrismului, religia vechii Persii. Această străveche religie a fost întemeiată de profetul Zarathushtra, care ar fi prezis între altele că o fecioară va da naștere unui Salvator, care va purifica Universul și va aduce Paradisul. Revenind la Magii din povestea nașterii lui Iisus, textele apo­crife afirmă că aceștia se numeau Baltazar, Mel­chior și Gaspar și că ar fi avut avut o viziune co­mună, identificându-l pe Salvatorul din propria lor mitologie cu pruncul Iisus. Cu alte cuvinte, pare foarte probabil ca atunci când s-au prezentat în fața lui Irod, întrebând de noul „împărat al Iudeei”, anunțat de Steaua apărută pe cer, ei să fi folosit în sens strict spiritual această formulare, care l-a făcut însă pe regele devenit paranoic, mai ales în ultima parte a domniei, să se teamă atât de mult pentru puterea sa, încât a decis masacrarea pruncilor, pen­tru a scăpa de presupusul său rival. O dovadă în plus pentru sensul pur spiritual al gestului Magilor pare să fie reprezentată și de darurile pe care aceștia i le-au adus lui Iisus: aur, tămâie și smirnă, obiecte cu o puternică încărcătură religioasă.

Potrivit Bibliei, primii martori ai venirii pe lume a lui Iisus nu au fost însă Magii aparținând elitelor, ci niște umili păstori anonimi, care fuseseră anun­țați de fericitul eveniment al venirii lui pe lume de un înger trimis de Dumnezeu. De ce a fost ne­voie de asta? Simbolul păstorilor este unul aparte, el sem­nificând, potrivit unor teologi, încă o dovadă a afinității lui Iisus faţă de oamenii simpli, faţă de cei săraci şi, aparent, neînsemnaţi.