Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale lui 2019

Basorelief de la Templul lui Apollo din Bassae, înfățișând lupta dintre greci și amazoane (Foto: Shutterstock – 2)

• Mormântul a trei generații de amazoane, noi informații despre Pilat din Pont, cea mai veche pădure fosilizată din lume, iată numai câteva exemple ale celor mai interesante descoperiri arheologice ale anului care tocmai s-a încheiat •

Se confirmă: amazoanele nu sunt un mit

Abia când Troia a fost descoperită de un afa­cerist german, oamenii au fost siliți să recu­noască faptul că la baza legendei războiului troian stau adevăruri istorice incontestabile. Iar printre cele mai memorabile scene ale povestirii este cea a intrării vijelioase în luptă, de partea troienilor, a amazoanelor călare pe armăsari iuți și îm­bră­cate în armuri strălu­citoare. Mai ales regina lor, viteaza Penthesilea făcea ravagii printre greci, silindu-i pe lup­tători să dea înapoi în fața aprigelor ei ata­curi. Asta, până când cel mai de temut dintre ahei, invulnerabilul Ahi­le, a dat piept cu ea, lovind-o atât de nă­pras­nic cu sulița, încât a străpuns nu numai amazoana, ci și calul acesteia. Dar când coiful re­ginei a căzut, Ahile a rămas în­mărmurit, îndrăgos­tindu-se pe dată de regina căreia tocmai ce-i curmase viața. Acesta este doar unul dintre nume­roasele ecouri ale istoriei care ni le evo­că pe misterioasele amazoane. Multă vreme, lumea a crezut că ele sunt simple închipuiri și că nicicând nu au existat asemenea femei războinice, care să bage groaza chiar și în cei mai temuți com­batanți. Dar în ultimul timp, tot mai multe dovezi arheo­logice confirmă existența neînfricatelor ama­zoane și a modului lor neobișnuit de viață. Cea mai spec­taculoasă descoperire a fost în nordul Rusiei, în apropierea localității Devitsa, anunțată de arheo­logul Valerii Gu­liaev în luna decem­brie a anului trecut. Specia­lis­tul le-a ex­plicat re­prezentanților presei că, pentru prima dată, a fost descoperit un mormânt în care nu era îngropată o singură războinică scită, ci nu mai puțin de patru amazoane, aparținând unui număr de trei ge­nerații diferite: o ado­lescentă de 12-13 ani, două femei în floarea vârstei, de 20-29 și, respectiv 25-35 de ani și, în sfârșit, o amazoană ajunsă la 45-50 de ani, o vârstă de-a dreptul venerabilă pentru acele vremuri, în care oamenii trăiau cu mult mai puțin decât în zilele noastre. S-a stabilit că cele pa­tru erau războinice grație artefactelor care se aflau alături de ele, între care vârfuri de săgeți, cuțite din fier și sulițe, iar faptul că erau călărețe s-a dovedit prin numeroasele piese de har­nașament alături de rămă­șițele lor pământești. În mor­mânt s-au descoperit și o oglindă și unele podoabe, din­tre care una asemănătoare unei coroane impozante a lă­sat o puternică impresie asu­pra reprezentanților lumii științifice. Și asta nu doar pentru că a fost găsită într-un context arheologic clar, ci și pentru că este confecționată dintr-un aliaj realizat în pro­porție de 70% din aur, adică cu 40% peste media obiș­nuită pentru bijuteriile sciților.

Comentând descoperirea pentru The Washington Post, Adrienne Mayor, cercetător în istorie de la Uni­versitatea Stanford, a apreciat că amazoanele erau femei care duceau o viață nomadă și care călă­reau, se luptau și vânau cot la cot cu bărbații lor, antrenându-se încă din copilărie pentru a câștiga aceste deprinderi, fără de care cu greu ar fi supra­viețuit în condițiile aspre, specifice stepei euroasia­tice. Poveștile care spun că amazoanele și-ar fi am­putat câte un sân pentru a nu le stingheri când tră­geau cu arcul, sau că ar fi trăit într-o societate pur matriarhală, în care bărbații erau complet descon­si­derați, rămân în schimb simple născociri.

Coifurile macabre din Ecuador

Insula Salango

Anul trecut, arheologii a făcut și o descoperire care se remarcă prin caracterul ei lugubru: doi copii, înmormântați acum circa 2100 de ani, purtau pe cap, pe post de coifuri, craniile altor copii. În mormântul din Salango erau îngropați și alți nouă oameni maturi. Cercetătorii nu știu de ce copiii au primit asemenea „coifuri” neobișnuite, dar urmele arătau că acestea încă mai aveau carne pe ele în momentul în care au fost așezate pe capul celor mici. Nici ce anu­me a dus la moar­tea co­piilor nu este limpede. Nici a celor care purtau coif, dar nici a celor ale că­ror cranii au ajuns să joace acest rol teri­fi­ant, au recunoscut ar­heologii care și-au pu­blicat descoperirea ma­­cabră în revista „Latin American Antiquity”.

Cel mai colorat mormânt din Egipt

Mormântul lui Khuwy (Foto: Agerpres: 4)

Egiptul s-a putut lăuda în 2019 cu un mare număr de descoperiri arheologice cu adevărat re­marcabile. Dintre ele, cea mai impresionantă este cea a mormântului unui demnitar care a trăit în urmă cu peste patru milenii, care se numea Khuwy și despre care hieroglifele sugerează că avea un rang foarte înalt, fiind un apropiat al faraonului. Spectaculoase în cazul acestei des­coperiri sunt în special culorile incredibil de vii și de proaspete ale frescelor care împodobesc mormântul oficialului și care par de-a dreptul recente, uluindu-i pe specialiști. Imaginile înfățișează diferite scene, precum corăbii care navighează, țărani egipteni care-și lucrează câmpurile. Există, însă, și unele desene atât de complexe, încât au fost imposibil de descifrat.

Păduri fosilizate, vechi de aproape 400 de milioane de ani

Fosilă descoperită în America

V-ați întrebat vreodată cum arătau primii copaci și primele păduri? Când și în ce condiții au apărut ele? Unele răspunsuri au putut fi date anul trecut, după ce în China a fost descoperită cea mai veche pădure fosilizată din Asia, de circa 365 de milioane de ani, iar în America, cea mai veche pădure fosilizată din lume, aflată în statul New York. Aceasta din urmă e veche de 385 de milioane de ani, ea făcând umbră pământului cu circa 140 de milioane de ani înaintea apariției primilor dinozauri. Să nu uităm că primele plante au apărut pe pământ acum circa 470 de milioane de ani, iar primii copaci au început să se dezvolte, timid, abia cu aproximativ 50 de milioane de ani mai târziu. Plantele au găsit treptat diverse căi de a crește tot mai înalte, dezvoltând sisteme care au permis ca apa să fie transportată cu succes mai sus, frunzele să crească mai late, pentru fotosinteză, și așa mai departe. În ceea ce privește pădurea fosilizată din China, se pare că aceasta se înălța odinioară într-o zonă mlăștinoasă. Copacii nu erau ca cei pe care îi știm azi, ci semănau mai degrabă cu niște sulițe înfipte în pământ, al căror vârf se desfăcea apoi, la maturitate, în mai multe părți, arătând ca un fel de ancoră așezată în picioare.

În Statele Unite, oamenii de știință au fost deosebit de impresionați de sistemul de rădăcini al străvechilor arbori, care erau de-a dreptul gigantice. Copacii aparţineau genului Archaeopteris, cu frunze plate şi verzi – o specie care a dat naștere primilor copaci moderni.

Noi informații despre Pilat din Pont

Pilat din Pont

Cei mai mulți dintre noi au auzit de Pilat din Pont citind Noul Testament sau văzând vreunul dintre filmele care istorisesc viața lui Iisus. Pilat a fost prefect (guvernator) al Iudeei, între anii 26 și 36 și, în această calitate, i-a revenit criminala sarcină de a-l judeca pe Isus, acuzat între altele că s-ar fi auto-numit împărat, faptă considerată ca fiind deosebit de gravă. Biblia povestește că deși Pilat din Pont nu credea în vinovăția sa, l-a osândit în cele din urmă la moarte, după ce a cedat presiu­nilor fruntașilor poporului iudeu. Prefectul a ținut însă să se spele pe mâini de această faptă, spunând în fața mulțimii care cerea cu insis­tență răstignirea lui Iisus, că este nevinovat „de sângele dreptului acestuia”. Dar cum a fost judecat, la rândul său, Pilat din Pont, de istorie? Unele biserici, precum cea etiopiană și coptă, cred că prefectul roman a devenit în final el însuși creștin și îl cinstesc ca pe un martir și un sfânt. Izvoarele istorice, pre­cum scrierile lui Josephus și ale lui Filon din Alexandria, îl zugrăvesc în schimb pe Pilat în culori sumbre, spunând despre el că era un om crud, corupt și lipsit de scrupule. I s-a reproșat că a introdus în Ierusalim stindarde care purtau chipul împăratului roman, gest pe care populația iudee l-a considerat jignitor, ori că a folosit banii templului pentru construirea unui apeduct destinat îmbunătă­țirii aprovizionării cu apă a Ierusalimului. Măsura a provocat ample proteste, la care Pilat a răspuns ordonând intervenția armatei, soldată cu multe pierderi de vieți omenești. În sfârșit, în anul 36, Pilat a fost destituit, după ce a fost acuzat de uci­derea mai multor samariteni, care se adunaseră pe Muntele Garizim, la chemarea unui fals Mesia.

Descoperirile arheologice de anul trecut par să ni-l releve însă pe Pilat în primul rând în calitate de administrator. Și-anume, unul extrem de bun. Dovada? Pe lângă apeductul menționat de izvoare, sub mandatul său a fost construită și o importantă stradă în Ierusalim. Aceasta avea o lungime de circa 600 de metri și o lățime de 8 metri. Strada lega două puncte de o importanță vitală: scăldătoarea sacră Siloam, unde pelerinii făceau popas pentru a se îmbăia și a-și reface proviziile de apă, și Muntele Templului, unul dintre cele mai importante locuri religioase din Vechiul Oraș al Ieru­salimului. Arheologii știu acum si­gur că strada a fost construită în vre­mea lui Pilat, grație unor mone­de descoperite la fața locului și care datau din 30-31, pe când el era încă prefect. Specialiștii apreciază că pentru construirea străzii au fost necesare circa 10.000 de tone de blocuri de calcar și un număr impresionant de muncitori. Desco­perirea echipei de arheologi, condusă de Nahshon Szanton, descrisă pe larg de revista Live Science, pare să sugereze nu doar că Pilat din Pont nu era nici pe departe atât de corupt cum se credea, dar că i-ar fi protejat pe creștini.

Un New York acum 5000 de ani

Situl de la En Esur

În cele mai multe regiuni de pe glob, neoliticul, numit și „epoca pietrei lustruite”, a fost urmat de așa-numita Epocă a Bronzului, în care oamenii au început să folosească din plin acest metal. Uriașul salt tehnologic, care s-a în­registrat la început în zona Orientului A­pro­piat, a fost însoțit și de alte câteva progrese hotărâtoare, precum folosirea primelor ti­puri de scriere și apariția primelor orașe. În perioada timpurie a Epocii Bronzului, aces­te așezări urbane erau însă de dimensiuni mai degrabă modeste. Dar anul trecut, ar­heologii au descoperit în Israel, la En Esur, un oraș despre care afirmă că era prin mărimea sa neobișnuită un adevărat New York pentru tim­purile respec­tive. Aici locuiau nu mai puțin de 6.000 de oa­meni, o populație impre­sio­nan­tă în acele vremuri. Locui­torii se ocupau cu agri­cultura, dar și cu comerțul. Străvechiul oraș, datând de acum circa 5.000 de ani, pare să fi fost orânduit cu cea mai mare grijă. El era îm­părțit în zone publice și rezi­den­țiale, era străbătut de stră­du­țe și alei și dispunea de nu­me­roase temple. Între aces­tea, cercetătorilor le-a atras atenția în special unul care se remarcă prin mărimea sa, dar și prin exis­tența unui bazin de piatră construit pentru a reține lichidele și care era pro­babil folosit în ca­drul ritualurilor religi­oase. În marele templu au mai fost desco­perite oase de animale, care fuse­seră probabil sacrifi­cate în cinstea divinită­ților la care se rugau oa­me­nii acelor timpuri, dar și di­ver­se figurine. Una dintre ele înfățișează un cra­niu, pe care pare să se afle urma unui sigiliu, reprezentând un om cu mâinile ridicate în aer.

Armata de teracotă a mai recrutat 200 de soldați

Unul dintre soldații de teracotă descoperiți în 2019

În 1974, niște fermieri chinezi care săpau o fân­tână au dat peste fragmentele unei statui în mărime naturală, înfățișând un războinic gata de luptă. Cercetările ulterioare au scos la lumină o descoperire arheologică epocală, denumită de către fostul preșe­dinte francez Jacques Chirac „a opta minune a lumii” și intrată pe lista patrimoniului UNESCO: un mormânt regal, care datează din anii 210 î.Hr., de pe vremea împăratului Qin Shi Huangdi, același care a unificat pentru prima dată China și care a construit Marele Zid Chinezesc. Mormântul, la care se presupune că ar fi lucrat asiduu, în condiții cumplite, vreme de patru decenii, circa 700.000 de oameni, este unul dintre cele mai mari din lume, construcția în formă de patrulater având lungimea unei laturi a zidului de 2.000 metri și lățimea de 900 de metri. Pe lângă mormântul propriu zis al împăratului, care are forma unei piramide și care a fost cercetat ex­trem de puțin (exis­tă sus­piciunea că acesta este protejat în inte­rior de ade­vărate „râuri” toxi­ce de mercur), ma­u­soleul cuprinde un întreg univers înghețat în timp. Împăratul a dorit să fie însoțit în lumea de dincolo de re­pro­duceri ale tutu­ror lucrurilor și per­­soanelor apro­piate – sau care au prezentat pentru el o impor­tanță deosebită în timpul vieții. Așa se face că în acest mausoleu, unic în lume, pot fi văzute, între altele, clădiri, figuri ceramice înfă­țișând concubine, acrobați, muzicieni, păsări ori cai și care de război din lut sau bronz.

Cea mai impresionantă este însă de departe celebra armată de teracotă a împăratului, numărând peste 8.000 de soldați, meniți să-l apere și dincolo de moarte. Nu numai numărul acestora șochează, ci și felul în care au fost realizați. Înălțimea soldaților variază între 1.75 și 1.90 metri și nu există doi care să aibă trăsături sau expresii faciale identice. Cercetătorii au constatat cu stupoare că până și formele urechilor lor sunt unice, așa cum unice sunt și urechile fiecăruia dintre noi. Ba până și coafurile diferă. De asemenea, fiecare soldat era îmbrăcat în funcție de rangul pe care îl deținea. Mai mult: soldații din teracotă aveau și arme în dotare. Arme adevărate, de data asta, nu doar pictate sau mo­delate în lut. Fiecare războinic a fost realizat manual și poartă semnătura celui care l-a creat – probabil că astfel putea fi și tras la răspundere, în cazul în care statuia lăsa de dorit. Când au fost descoperiți, soldații erau viu colorați, ca să oglindească într-un mod cât mai fidel realitatea. La contactul cu aerul, culorile au dis­părut. Acum avem însă vești bune: arheologii au scos la lumină anul trecut alți 200 de soldați, ale căror culori sunt încă intacte. Și, slavă Domnului, experții au reușit între timp să realizeze și un procedeu menit să pro­tejeze pe viitor coloritul figurilor de ceramică, astfel încât turiștii și specialiștii vor avea prilejul să se bucure în tihnă de pigmentul original al culorilor celebrelor figuri de teracotă.

Potrivit agenției Xinhua, pe lângă cei 200 de sol­dați, arheologii au mai descoperit în mausoleu 12 cai de lut, rămășițele a două care de război, săbii de bronz, arcuri și scuturi colorate. Anul trecut, cercetătorii de la Universitatea din Cambridge au afirmat, totodată, că armele au fost conservate remarcabil de bine, atâta amar de vreme, grație condițiilor naturale existente în locul în care au fost îngropate. Teoriile mai vechi afirmau că ele ar fi fost protejate cu ajutorul vreunei tehnologii secrete, necunoscute, în care chinezii erau maeștri.

Nu există comentarii

Răspunde și tu

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian